Print Friendly

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

REGULAMENT ELECTORAL

 

CULTUL CREŞTIN PENTICOSTAL

BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA

(revizuit 28-29 mai 2013) C.B. 2-3 dec. 2013

 

PREAMBUL

 

Conform art. 9 şi 10 din Statutul de organizare şi funcţionare, Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România are următoarele părţi componente:

biserica locală

biserica filială

comunitatea (regională, etnică şi teritorială)

Institutul Teologic Penticostal şi alte unităţi de învăţământ de alt rang

Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.

Conform art. 10 din Statutul de organizare şi funcţionare, Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România are următoarea structură de conducere care se alege conform prezentului Regulament electoral:

 

Consiliul bisericesc

Comitetul executiv

Biroul permanent

 

Alegerea organismelor de conducere în biserica locală şi filială, Comunitatea regională, etnică, teritorială şi conducerea centrală a cultului se face potrivit prevederilor prezentului Regulament electoral.

 

I. ALEGERILE ÎN BISERICILE LOCALE ŞI BISERICILE FILIALE

 

Art. 1.

Adunarea generală a bisericii este alcătuită din toţi membri care beneficiază de drepturi depline şi este statutară dacă s-a anunţat cu cel puţin două săptămâni înainte, indiferent de numărul membrilor prezenţi.

 

Art. 2.

În cazuri de excepţie, acolo unde situaţia o impune, Adunarea generală electivă poate fi convocată şi coordonată de un delegat al Comunităţii.

 

Art. 3.

Alegerile de comitet se fac o dată la patru ani. Adunarea generală a bisericii poate acorda, cu votul deschis a 2/3 din membrii prezenţi, cel mult un nou mandat comitetului în exerciţiu, la iniţiativa pastorului.

 

Art. 4.

Numărul membrilor în comitetul bisericii este decis de adunarea generală și variază de la 3 la 11, în funcţie de numărul membrilor bisericii.

 

Art. 5.

Pastorul-coordonator şi pastorii-asistenţi intră din oficiu în comitetul bisericii. Aceştia pot solicita personal reconfirmarea sau comitetul poate iniţia o astfel de solicitare, când situaţia o impune, caz în care este necesară aprobarea Adunării generale pentru supunerea lor la vot de reconfirmare. Dacă întrunesc 50%+1 din voturile celor prezenţi, se consideră reconfirmaţi. Solicitarea de reconfirmare a pastorilor trebuie transmisă în scris Comunităţii, cu cel puţin 30 de zile înainte de data alegerilor.

 

Art. 6.

Pastorii care sunt membrii ai bisericii, dar au atribuţii pastorale în alte biserici sau în alt sector, prezbiterii şi diaconii pot fipropuşi pe lista de candidaturi. În cazul în care un slujitor ordinat nu obţine voturile pentru a fi ales în comitet, el poate fi folosit în lucrare la solicitarea pastorului sau a bisericii.

 

Art. 7.

Atunci când o biserică sau un grup de biserici solicită ordinarea unui slujitor, membru în altă biserică, el trebuie să aibă acordul a 2/3 a adunării generale a bisericii unde este membru sau să se transfere ca membru în biserica ce îl solicită.

 

Art. 8.

Slujitorii ordinaţi în alte biserici din ţară sau în străinătate şi care se înscriu ca membri într-o altă biserică vor fi supuşi votului de recunoaştere a ordinării lor de către biserică, dacă nevoia lucrării o cere, cu avizul Comunităţii, dar nu mai devreme de 1 an de la data înscrierii în biserică.

 

Art. 9.

Propunerile de membri în comitetul bisericii se fac de către pastor sau de către pastor în colaborare cu o comisie de propuneri, formată din credincioşi cu o experienţă deosebită în lucrare, propuşi de pastor şi aprobaţi de Adunarea generală a bisericii.

 

Art. 10.

Candidaţii propuşi pentru a fi aleşi în noul comitet trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă un caracter ales şi o înaltă ţinută morală şi spirituală;

b) să locuiască împreună cu soţia şi să aibă o mărturie demnă în ce priveşte relaţia lor;

c) să aibă capacitatea şi disponibilitatea de a îndeplini sarcinile încredinţate;

d) să aibă o vechime de cel puţin cinci ani în Cultul Creştin Penticostal şi minim doi ani în biserica locală;

e) să se fi achitat de toate îndatoririle care decurg din calitatea de membru;

f) să nu fifost sancţionați disciplinar pe linie bisericească pentru abateri grave (conf. Statutului Cultului Creștin Penticostal art. 29, alin. 3, lit. c, d).

 

Art. 11.

Procedura de alegeri va fi următoarea:

a) alegerile vor ficonduse de pastorul bisericii sau, în cazuri de excepţie, de delegatul Comunităţii;

b) pastorul va propune alegerea unui secretar de zi care va întocmi „Procesul-verbal al Adunării generale elective”;

c) Pastorul va solicita propuneri pentru alegerea prin votul deschis al Adunării generale, a unei comisii de numărare a voturilor;

d) fiecare propunere de candidatură (făcută conf. art. 9 şi 10 din prezentul Regulament) va fi supusă votului deschis al Adunării generale şi ea trebuie să întrunească jumătate plus unu, pentru a rămâne pe lista de candidaturi;

e) alegerea membrilor comitetului se face prin vot secret, pe bază de buletin de vot validat de pastor cu ştampila bisericii;

f) intrarea în comitet se face în ordinea descrescătoare a votu- rilor, până la completarea numărului stabilit de Adunarea generală;

g) acolo unde nu există pastor local, va fiales conducătorul bisericii dintre membrii comitetului, la propunerea pastorului, de către Adunarea generală, cu majoritatea simplă, prin vot secret;

h) noul comitet se retrage şi, sub îndrumarea pastorului, îşi desemnează funcţiile după cum urmează: secretar, casier, doi cenzori şi membri în comitet, până la completarea numărului stabilit de Adunarea generală. În cazuri de excepţie, casierul şi cenzorii pot finumiţi şi din afara comitetului bisericii.

 

Art. 12.

În cazul în care biserica are şi filiale, sub îndrumarea pastorului, fiecare filială îşi va alege un conducător. El poate fi ajutat de alţi doi membri care se vor ocupa de administraţie, evidenţe şi finanţele filialei. Procedura de alegere va fi ca şi cea de la biserică.

 

Art. 13.

Odată ales, noul comitet de conducere va desemna şi delegatul sau delegaţii care vor participa la Adunarea generală electivă a Comunităţii, conform normei de reprezentare stipulate în art. 70, alin. 1, 2 şi 3 din Statutul Cultului Creştin Penticostal, după cum urmează:

(1) Adunarea generală a Comunităţii regionale se compune din toţi pastorii legitimaţi şi cu responsabilităţi pastorale în cadrul Comunităţii şi câte un delegat la 200 de membri.

(2) Adunarea generală a Comunităţii teritoriale se compune din toţi pastorii legitimaţi şi cu responsabilităţi pastorale în cadrul Comunităţii şi câte un delegat la 50 de membri.

(3) Adunarea generală a Comunităţii etnice se compune din toţi pastorii legitimaţi şi cu responsabilităţi pastorale în cadrul comunităţii şi câte un delegat la fiecare 25 de membri. Aceştia vor fidesemnaţi, după norma de reprezentare, din cadrul comitetului nou ales şi cu prioritate dintre prezbiteri sau diaconi.

 

Art. 14.

Bisericile care au un număr mai mic de membri se vor asocia sub îndrumarea pastorului şi îşi vor desemna delegatul lor la Adunarea generală a Comunităţii.

 

Art. 15.

După terminarea alegerilor, un exemplar din procesul-verbal încheiat şi semnat de biroul de zi se va înainta Comunităţii, în termen de 15 zile, pentru evidenţă.

 

Art. 16.

Contestaţiile se pot depune la Comunitate, în termen de 15 zile de la data alegerilor.

 

Art. 17.

Perioada alegerilor în bisericile locale este în primele patru luni ale anului electoral.

 

II. ALEGERILE ÎN COMUNITĂŢI

 

Art. 18.

Adunarea generală a Comunităţii se compune din toţi pastorii legitimaţi şi cu responsabilităţi pastorale şi din delegaţii după norma de reprezentare stabilită la art. 13. Calitatea de delegat va fi dovedită de procesul-verbal de la biserică (sau de la mai multe biserici, după caz), ce va cuprinde obligatoriu numele şi slujba celui delegat, precum şi numărul de membri cu drepturi depline pe care îi reprezintă, din fiecare biserică. Calitatea de delegat va fi validată de Comunitate, ţinândzu-se cont de condiţiile prevăzute la Art. 70, alin. 1, 2 şi 3 din Statutul Cultului Creştin Penticostal.

 

Art. 19.

Adunarea generală electivă a Comunităţii va fi convocată în scris, cu cel puţin 30 de zile înainte de data alegerilor, de către Biroul permanent, o dată la 4 ani, în şedinţă ordinară electivă, indicându-se clar adresa, data şi ora la care se va desfăşura.

 

Art. 20.

Adunarea generală electivă a Comunităţii va fiprezidată de un membru din Comitetul executiv, ajutat de doi sau patru slujitori aleşi de Adunarea generală ca să formeze biroul de zi.

 

Art. 21.

Comitetul Comunităţii, ales de Adunarea generală a acesteia, se compune din 5-11 pastori, în funcţie de hotărârea Adunării generale, şi are următoarea componenţă: preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi mai mulţi membri, până la completarea numărului aprobat. Dintre aceştia Comitetul Comunităţii va desemna pastorii-coordonatori de zonă. Totodată Comitetul Comunităţii ales desemnează delegatul sau delegaţii ei la Congresul electiv al Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, conform normei de reprezentare de 1/1500 de membri.

 

Art. 22.

Pentru a fipropuşi în Comitetul Comunităţii, pastorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă o vechime de cel puţin cinci ani ca pastor;

b) să fie recunoscuţi pentru ataşamentul lor ferm la doctrina biblică, Mărturisirea de credinţă şi Statutul Cultului Creştin Penticostal;

c) să fie recunoscuţi pentru principialitatea şi probitatea caracterului lor creştin;

d) să fi dovedit eficienţă şi competenţă în lucrarea lor pastorală;

e) să locuiască împreună cu soţia şi să aibă o mărturie demnă în ceea ce priveşte familia lor;

f) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în condiţiile Art. 38, alin. 1 şi 2 din Statutul Cultului.

 

Art. 23.

Procedura de alegere va fiurmătoarea:

a) Adunarea generală alege biroul de zi, format din trei sau cinci pastori, incluzându-l pe reprezentantul Comitetului executiv. Biroul de zi îşi desemnează secretarul care va întocmi procesul-verbal;

b) Comitetul în exerciţiu analizează situaţia pastorilor din fiecare judeţ şi stabileşte circumscripţiile şi listele de candidaturi pentru noul Comitet, potrivit principiului proporţionalităţii;

c) se aleg, prin vot secret, membrii Comitetului Comunităţii în fiecare circumscripţie, ţinându-se cont de numărul de locuri aferente fiecăreia, în funcţie de numărul de credincioşi reprezentaţi;

d) după întocmirea listei membrilor Comitetului Comunităţii, validată de biroul de zi, se trece la primul tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui Comunităţii. Dintre membrii Comitetului Comunităţii pot candida pentru funcţia de preşedinte numai pastorii care au cel puţin opt ani în pastoraţie. Dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine jumătate plus unu dintre voturi, se trece la turul doi de scrutin cu primii doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în primul tur;

e) pentru celelalte funcţii din Biroul permanent (cea de vicepre-şedinte şi secretar), se procedează ca la punctul anterior.

f) din rândul membrilor Comitetului Comunităţii se aleg coordonatorii comisiilor de lucru. Membrii acestora pot fi aleşi şi din afara Comitetului Comunităţii;

g) Adunarea generală alege, de asemenea, comisia de cenzori,de preferinţă cu studii de specialitate în economie;

 

Art. 24.

Adunarea generală electivă alege, pentru următorii patru ani, din rândul membrilor noului Comitet al Comunităţii, reprezentantul sau reprezentanţii comunităţii în Consiliul bisericesc, proporţional cu numărul de membri majori ai Comunităţii.

 

Art. 25. 

După terminarea alegerilor, procesul-verbal, semnat de biroul de zi, se va încheia în două exemplare, dintre care unul se va înainta în termen de 15 zile conducerii centrale a Cultului, pentru evidenţă.

 

Art. 26.

Contestaţiile se depun la conducerea centrală a Cultului, întermen de 15 zile de la data alegerilor.

 

Art. 27.

Perioada alegerilor la Comunităţi este în intervalul iunie-septembrie al anului electoral.

 

III. ALEGERILE LA NIVEL CENTRAL

 

Art. 28.

Adunarea generală electivă a Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România se compune din toţi pastorii legitimaţi şi cu responsabilităţi pastorale şi din câte un delegat la 1.500 de membri, constituindu-se în Congresul electiv al Cultului.

 

Art. 29.

Toate comunităţile vor depune la centrul Cultului tabelele cu pastorii şi delegaţii care vor participa la Congresul electiv al Cultului, cel târziu cu o lună înainte de alegerile generale.

 

Art. 30.

Consiliul bisericesc în exerciţiu va stabili locul de desfăşurare al Congresului electiv, precum şi data desfăşurării acestuia, care va fi în trimestrul IV al anului electoral.

 

Art. 31.

Procedura de alegere va fiurmătoarea:

a) se alege biroul de zi, format din cinci pastori, de preferinţă din Comunităţi diferite şi cu experienţă în conducere. Alegerea biroului de zi va fi condusă de către fostul preşedinte al Cultului, după care acesta se retrage.

b) cei cinci membri ai biroului de zi îşi desemnează preşedintele de zi şi secretarul care va întocmi procesul-verbal.

c) din cardul Consiliului bisericesc se alege Comitetul executiv, format din nouă pastori cu o vechime de cel puţin opt ani în pastoraţie, după următoarea procedură:

– se stabileşte lista cu membrii Consiliului bisericesc având o vechime în pastoraţie, care candidează pentru funcţia de preşedinte;

– se trece la desfăşurarea primului tur de scrutin pentru alegerea prin vot secret a preşedintelui Cultului. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a întrunit jumătate plus unu din voturile exprimate, se trece la turul doi de scrutin, cu primi doi, care au obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin. Aceeaşi procedură se va aplica şi pentru funcţiile de secretar-general şi vicepreşedinte;

– pentru celelalte locuri din Comitetul executiv se stabileşte lista de candidaturi dintre membrii Consiliului bisericesc. După exprimarea votului secret al Adunării generale, locurile se completează în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute. În cazul în care se obţine acelaşi număr de voturi pentru ultima poziţie, se recurge la un vot de departajare.

d) Adunarea generală electivă alege apoi din afara Consiliului bisericesc Comisia de cenzori, de preferinţă cu studii de specialitate în domeniul financiar-contabil.

 

Art. 32.

După încheierea alegerilor, procesul-verbal, întocmit şi semnat de biroul de zi în trei exemplare, se depune la arhivă.

 

Art. 33.

Niciun slujitor nu va putea deţine o slujbă de conducere după împlinirea vârstei de 70 de ani.

 

Prezentul Regulament electoral a fost aprobat în cadrul Consiliului bisericesc al Cultului Creştin Penticostal,

întrunit în data de 30.10.2009, la Sovata, judeţul Mureş.

PREŞEDINTE,                                              SECRETAR-GENERAL,

Pavel Riviş Tipei                                                    Romu Mocan