Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR                                        SENATUL

 

CODUL DE PROCEDURĂ ADMINISTRATIVĂ AL ROMÂNIEI

 

 

PARTEA I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Capitolul I

Obiectul de reglementare

 

Scop

Art.1

Codul de procedură administrativă reprezintă cadrul normativ principal de înfăptuire a activităţii administraţiei publice şi are ca scop realizarea competenţei autorităţilor publice cu respectarea interesului public şi a drepturilor subiective/intereselor legitime ale persoanelor fizice sau juridice, precum şi a regulilor statului de drept.

 

Obiect

Art. 2

(1) Prevederile prezentului cod se aplică activităţii administrative desfăşurate de autorităţi publice şi contenciosului administrativ.

(2) Anumite aspecte de procedură privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate diferit prin lege specială, numai dacă această reglementare derogatorie este absolut necesară şi numai dacă nu este contrară principiilor prezentului cod. Prevederile Codului se aplică, în completare, şi în cazul unor proceduri administrative specifice, stabilite prin lege specială.

 

Capitolul II

Îelesul unor termeni

 

Activitatea administrativă

Art. 3

Activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative şi operaţiunilor realizate în regim de putere publică de autorităţi publice, prin care se organizează aplicarea legii şi se aplică direct legea sau se prestează servicii publice.

 

Autorităţile publice

Art. 4(1) Autorităţile publice, în sensul prezentului Cod, sunt orice structuri publice (instituţie, serviciu, regie autonomă, etc), centrale sau teritoriale, cu sau fără personalitate juridică, cu conducere colegială sau unipersonală, înfiinţate prin lege sau pe baza legii, indiferent de sursa de finanţare, care acţionează cu putere publică.

(2) Sunt asimilate autorităţilor publice şi le sunt aplicabile dispoziţiile prezentului Cod: asociaţiile şi fundaţiile de utilitate publică, precum şi orice alte persoane sau structuri private, în măsura în care acţionează cu putere publică în vederea satisfacerii unui interes public, în temeiul legii sau a unui act administrativ.

 

Serviciul public

Art. 5(1) Serviciul public este activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes public.

(2) Serviciul public trebuie prestat în mod continuu şi transparent, trebuie să fie accesibil tuturor şi nediscriminatoriu pentru destinatarii săi.

 

Regimul de putere publică

Art. 6Regimul de putere publică reprezintă ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea realizării atribuţiilor autorităţilor publice, şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice.

 

Actul administrativ

Art. 7(1) Actul administrativ este manifestarea de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice, emis/adoptat în regim de putere publică şi care produce efecte juridice.

(2) Actelor administrative le sunt asimilate contractele administrative.

 

Operaţiunile administrative şi faptele administrative

Art. 8(1) Operaţiunile administrative sunt manifestări de voinţă sau activităţi ale autorităţilor publice, care nu produc prin ele însele efecte juridice.

(2) Faptele administrative sunt acele împrejurări, evenimente, care produc efecte juridice în temeiul legii. Faptele administrative se constată de către autorităţile publice prin operaţiuni administrative.

 

Dreptul de apreciere

Art.10(1) Dreptul de apreciere reprezintă posibilitatea autorităţilor publice, conferită expres sau implicit prin lege, de a opta cu bună credinţă între mai multe soluţii posibile atunci când aplică o dispoziţie legală, cu respectarea scopului legii.

(2) Exercitarea dreptului de apreciere nu poate duce la măsuri arbitrare.

 

Drept vătămat

Art.11Drept vătămat – orice drept prevăzut de lege căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ.

 

Interesul legitim

Art. 12(1) Interesul este beneficiul posibil pe care o persoană îl poate obţine în urma unei acţiuni sau inacţiuni a unei autorităţi publice/alte persoane, respectiv prejudiciul de orice natură pe care îl poate suferi pe această cale.

(2) Interesul recunoscut de lege este legitim şi este asimilat dreptului subiectiv.

 

Interesul public

Art.13Interesul public este acel interes care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor persoanelor fizice sau juridice, satisfacerea nevoilor sociale, realizarea competenţei, funcţionarea legală şi în bune condiţii a autorităţilor publice.

 

Informaţie de interes public

Art.14(1) Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezulta din activităţile unei autorităţi publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.

(2) Informaţiile în legătură cu încheierea, executarea şi încetarea contractelor administrative, precum şi clauzele acestor contracte sunt informaţii de interes public, cu excepţia celor clasificate potrivit legii.

 

Capitolul III

Principii

 

Legalitatea

Art. 15(1) Autorităţile publice trebuie să acţioneze în conformitate cu legea şi cu principiile de drept.

(2) Exercitarea atribuţiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care au fost reglementate.

 

Eficienţa

Art. 16Atunci când nu există formalităţi legale suplimentare celor prevăzute în prezentul cod, procedura administrativă trebuie realizată într-un mod simplu, adecvat, rapid şi eficient.

 

Buna credinţă

Art. 17 Participanţii la procedura administrativă trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă.

 

Egalitatea de tratament

Art. 18(1) Autorităţile publice acţionează cu respectarea principiului egalităţii.

(2) Nicio persoană nu poate beneficia de privilegii, nu poate fi prejudiciată, lipsită de drepturi sau scutită de obligaţii pe motiv de rasă, origini familiale, sex, limbă, cetăţenie, apartenenţă etnică, religie, convingeri politice sau ideologice, educaţie, situaţie economică sau condiţie socială, în cadrul procedurii administrative sau ca rezultat al acesteia.

(3) Autorităţile publice trebuie să trateze în mod egal persoanele aflate în situaţii similare. Orice diferenţă de tratament trebuie justificată în mod obiectiv.

 

Imparţialitatea

Art.19Autorităţile publice trebuie să-şi exercite atribuţiile legale în mod imparţial, indiferent de propriile convingeri sau interese ale persoanelor care le reprezintă.

 

Proporţionalitatea

Art.20 (1) Autorităţile publice pot lua măsuri care afectează drepturile sau interesele persoanelor numai în cazurile când acestea sunt necesare şi numai în măsura necesară atingerii scopului propus.

(2) În exercitarea dreptului de apreciere, autorităţile publice trebuie să ia în calcul efectele adverse ale deciziei asupra persoanelor private. Măsurile luate nu pot fi excesive raportate la scopul lor.

 

Siguranţa juridică

Art.21(1) Autorităţile publice nu pot lua măsuri retroactive, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel.

(2) Autorităţile publice nu pot lua măsuri care să afecteze situaţiile juridice definitive sau drepturile dobândite decât în situaţii în care este absolut necesar, în temeiul interesului public.

(3) Impunerea unor noi obligaţii trebuie să fie efectivă numai după aplicarea unor termene sau norme tranzitorii.

 

Termene rezonabile

Art. 22Atunci când prezentul cod sau legea nu impun un anumit termen, autorităţile publice şi instanţele de contencios administrativ trebuie să acţioneze într-un termen rezonabil.

 

Motivarea

Art. 23Actele administrative şi operaţiunile administrative scrise trebuie să fie motivate.

 

Accesul la justiţie

Art. 24(1) Rezolvarea amiabilă a litigiilor administrative prin intermediul recursului administrativ este prioritară. Participanţii la procedura administrativă au dreptul la exercitarea recursului administrativ împotriva oricărei acţiuni sau inacţiuni a autorităţilor publice.

(2) Controlul judecătoresc al activităţii administrative este garantat şi nu poate fi îngrădit. Cei afectaţi prin activitatea administrativă au dreptul să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile prevăzute de partea a III-a a prezentului cod, după exercitarea recursului administrativ.

 

Transparenţă şi participare

Art. 25(1) Transparenţa în luarea deciziilor şi accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public sunt principii esenţiale ale procedurii administrative.

(2) Clasificarea informaţiilor de interes public, în condiţiile legii, poate fi doar excepţională şi trebuie motivată.

(3) Fiecare autoritate publică poate stabili măsuri favorizând transparenţa dincolo de cerinţele minime ale prezentului cod, prin propriul regulament de organizare şi funcţionare.

(4) În condiţiile legii, autorităţile publice trebuie să asigure participarea neîngrădită a personelor interesate la procedura administrativă.

 

Comunicarea

Art. 26Comunicarea inter-instituţională, cu părţile sau cu publicul în cadrul procedurii administrative se face prin orice mijloc (verbal, poştă, telefon, fax, poştă electronică), acordându- se prioritate mijloacelor care asigură o mai mare eficienţă, rapiditate şi economie de costuri.

 

Cooperarea

Art. 27Autorităţile publice au obligaţia de a colabora şi coopera în vederea realizării competenţelor ce le revin potrivit legii.

 

Răspunderea

Art. 28Autorităţile publice şi persoanele fizice care le reprezintă răspund, după caz, penal, civil, disciplinar şi contravenţional pentru activitatea administrativă, în condiţiile legii.

 

Contenciosul administrativ

Art. 29Contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit prezentei legi, a litigiilor născute din activitatea administrativă.

 

PARTEA A II-A

PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ NECONTENCIOASĂ

 

Titlul I

Dispoziţii generale

 

Capitolul I

Părţile procedurii administrative

 

Părţile procedurii administrative

Art. 30(1) Parte în procedura administrativă este autoritatea publică, orice persoană care a solicitat iniţierea procedurii sau împortiva căreia procedura a fost iniţiată, respectiv persoanele care au dreptul să participe în cadrul procedurii pentru apărarea drepturilor sau intereselor lor legitime.

(2) Capacitatea persoanelor fizice sau juridce de a participa în cadrul procedurii administrative este cea prevăzută de Codul civil şi de Codul de procedură civilă.

(3) Orice persoană care poate beneficia sau poate fi afectată direct ca rezultat al procedurii are dreptul de a fi parte a procedurii. Autoritatea publică este obligată să introducă în procedura administrativă, din oficiu sau la cerere, persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate ca rezultat al procedurii. Dacă autoritatea publică are cunoştinţă de astfel de persoane, le informează despre iniţierea sau derularea procedurii.

(4) O persoană audiată nu devine astfel parte a procedurii.

 

Reprezentarea părţilor

Art. 31

(1) Partea poate fi reprezentată de o persoană fizică autorizată în scris pentru acest scop.

Împuternicirea generală autorizează persoana respectivă să decidă toate măsurile necesare în cadrul procedurii. Împuternicirea specială trebuie să fie explicită şi să precizeze limitele autorizării. Orice revocare a împuternicirii este efectivă doar după comunicarea ei în scris autorităţii publice. Până la revocarea împuternicirii, comunicarea documentelor în cadrul procedurii se va face reprezentantului legal.

(2) Dacă eficienţa procedurii poate fi afectată de numărul mare de petiţii identice sau părţi cu interese identice, autoritatea publică poate cere acelor părţi desemnarea unui reprezentant comun, într-un anumit termen.

(3) Prevederile privind reprezentarea se completează cu dispoziţile corespunzătoare din Codul de procedură civilă.

 

Continuarea procedurii

Art. 32 Procedura administrativă poate fi continuată de alte persoane decât partea în următoarele circumstanţe:

  1. a) în cazul decesului părţii, de către moştenitorii acesteia;
  2. b) în cazul înstrăinării bunului ce face obiectul proceedurii, de către dobânditorul legal al bunului;
  3. c) în cazul desfiinţării sau transformării persoanei juridice, de către lichidatorii acesteia sau de către succesorii legali, în condiţiile le

 

Incompatibilităţi

Art. 33Procedura administrativă nu poate fi condusă de persoane care:

  1. a) sunt părţi în procedură, resprezentanţi ai unor părţi în procedură sau au un interes personal în cauza care face obiectul procedurii;
  2. b) sunt rudă sau afin până în gradul IV inclusiv cu cel vizat prin procedură, sau cu persoana care a declanşat procedura prin petiţie.
  3. c) o persoană angajată de către o parte sau care primeşte remuneraţie de la aceasta, este membru în conducerea acesteia sau este subordonată părţii în orice fel;
  4. d) o persoană care în calitate oficială sau neoficială a emis o opinie referitoare la obiectul sau rezultatul posibil al procedur

 

Obligaţia de abţinere

Art. 34(1) Persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute la art. 33, are obligaţia să se abţină de la participarea în oricare din etapele procedurii administrative şi să comunice în scris situaţia de incompatibilitate, şefului său ierarhic. Prin excepţie, dacă există un risc serios în întârziere, persoana afectată de incompatibilitate trebuie să ia toate măsurile urgente care nu pot fi amânate.

(2) În asemenea cazuri, precum şi în cazurile în care incompatibilitatea este constatată din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, şeful ierarhic va dispune repartizarea petiţiei altei persoane competente. Dacă persoana incompatibilă nu are superior ierarhic, va repartiza petiţia spre soluţionare unei alte persoane din cadrul autorităţii publice.

(3) Dacă un membru al unui organ colegial este incompatibil, are obligaţia de a informa preşedintele organului, iar persoana incompatibilă nu participă la procedură.

 

Sancţiunea incompatibilităţii

Art. 35Actele administrative emise/adoptate cu încălcarea prevederilor art. 33-34 sunt lovite de nulitate parţială, în privinţa efectelor produse în beneficiul persoanei incompatibile

 

Răspunderea părţilor

Art. 36(1) Părţile procedurii administrative şi persoanele care conduc procedura răspund, după caz, penal, civil, contravenţional sau disciplinar pentru activitatea administrativă realizată cu încălcarea legii.

(2) Răspunderea se stabileşte în funcţie de gradul de vinovăţie şi de contribuţia efectivă la încălcarea legii.

 

Capitolul II

Regimul juridic al competenţei

 

Competenţa

Art. 37 (1) Competenţa reprezintă ansamblul atribuţiilor conferite prin lege autorităţilor publice sau persoanelor din cadrul autorităţilor publice.

(2) Competenţa materială este determinată de sfera şi natura raporturilor sociale în care acţionează autoritatea publică. Competenţa materială poate fi generală sau specială.

(3) Competenţa teritorială este determinată de limitele în spaţiu ale exercitării atribuţiilor, şi poate fi naţională, regională, judeţeană sau locală.

(4) Competenţa personală este determinată de calitatea subiectului de drept aflat în raport juridic cu autoritatea publică, în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege

(5) Competenţa temporală este determinată de limitele în timp în care se exercită atribuţiile conferite de lege unei autorităţi publice, şi poate fi permanentă sau temporară.

(6) Competenţa poate fi exclusivă, partajată între mai multe autorităţi publice, alternativă sau delegată.

 

Subsidiaritatea

Art. 38În cazul unor competenţe alternative, autorităţile publice cu competenţă alternativă intervin numai dacă şi în măsura în care autorităţile de la nivelul cel mai apropiat de cetăţean refuză sau sunt în imposibilitate de a-şi îndeplini competenţele.

 

Obligativitatea competenţei

Art. 39(1) Exercitarea competenţei este obligatorie şi trebuie realizată cu bună credinţă.

(2) Orice act sau contract prin care autoritatea publică renunţă la competenţa atribuită prin lege sau la exercitarea ei pe termen nedeterminat este nul. Aceste dispoziţii nu aduc atingere posibilităţii de delegare a competenţei.

 

Lipsa competenţei. Efecte.

Art. 40 (1) Activitatea administrativă se realizează numai de autoritatea competentă şi în limitele competenţei legale. Actele sau operaţiunile administrative realizate de autorităţi publice necompetente sunt lovite de nulitate, şi atrag răspunderea persoanelor vinovate.

(2) Sunt exceptate de la desfiinţare efectele activităţii administrative produse în beneficiul unor persoane, dacă a existat aparenţa de legalitate a activităţii administrative şi persoanele respective nu aveau cunoştinţă de ilegalitate.

 

Momentul stabilirii competenţei

Art. 41Competenţa se stabileşte în momentul iniţierii procedurii administrative.

(2) Modificarea dispoziţiilor legale privind competenţa pe parcursul derulării procedurii administrative nu afectează competenţa stabilită iniţial, cu excepţia cazului în care autoritatea publică este desfiinţată sau dacă legea prevede în mod expres transferul de competenţă asupra procedurilor administrative în derulare.

 

Conflictele de competenţă

Art. 42(1) Conflictele de competenţă pot fi:

  1. a) pozitive – când două sau mai multe autorităţi publice se declară competente să desfăşoare o anumită activitate administrativă;
  2. b) negative – când nici o autoritate publică nu se declară competentă să desfăşoare o anumită activitate administrativă.

(2) Conflictele de competenţă între autorităţi publice se soluţionează după cum urmează:

  1. a) de către autoritatea publică ierarhică comună, atunci când cele două autorităţi sunt subordonate aceleiaşi autorităţi publice;
  2. b) de Primul Ministru cu avizul Secretariatului General al Guvernului, dacă autorităţile publice în conflict sunt subordonate Guvernului sau ministerelor.
  3. c) de prefect, în cazul conflictelor de competenţă între autorităţile administraţiei publice locale de pe raza judeţulu
  4. d) de instanţa de contencios administrativ, printr-o hotărâre de interpretare cu caracter obligatoriu, definitivă şi irevocabilă, în orice alte cazuri neacoperite de lit.a,b şi c, la sesizarea oricărei autorităţi publice aflate în conflic De asemenea, în cazurile prevăzute la lit. a, b şi c, instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa printr-o hotărâre de interpretare asupra contestaţiei privind modul de rezolvare a conflictului de competenţă, formulată în condiţiile contenciosului administrativ.

(3) Atunci când există risc în amânarea efectuării unui act/operaţiuni urgente, orice autoritate publică este competentă să ia măsurile urgente dacă evenimentul care impune măsura s-a produs

în aria sa de competenţă teritorială, chiar dacă acea autoritate nu are competenţa materială de a

lua măsura. Autoritatea competentă material este informată în cel mult 3 zile, dată de la care competenţa de urgenţă încetează de drept.

 

Competenţa internă

Art. 43(1) Regulile competenţei se aplică şi funcţionării structurilor interne ale autorităţilor publice, între diferitele niveluri de decizie.

(2) Conflictele de competenţă sunt soluţionate, de îndată, de către conducătorul autorităţii publice.

 

Delegarea competenţei

Art. 44 (1) Delegarea competenţei poate fi:

  1. a) delegare de atribuţii – transferul cu desesizare a atribuţiilor legale, care implică răspunderea principală a autorităţii publice sau persoanei căreia i se delegă, şi în susbsidiar a autorităţii/persoanei care delegă.
  2. b) delegare de semnătură – transferul fără desesizare a atribuţiilor legale, care implică răspunderea principală a autorităţii publice sau persoanei care delegă, şi în susbsidiar a autorităţii/persoanei căreia i se delegă dreptul de a semna/contrasemna.

(2) Delegarea poate fi doar expresă, iar actele adoptate/emise trebuie să facă referire la actul de delegare.

(3) Organele colegiale pot autoriza o persoană sau o comisie din cadrul autorităţii publice să conducă o procedură administrativă, în cazuri determinate. În acest caz, persoana sau comisia vor prezenta un raport scris organului colegial, cu propuneri. Decizia aparţine în final organului colegial.

(4) Subdelegarea este permisă numai dacă este expres autorizată prin actul de delegare.

(5) Delegarea încetează:

  1. a) de drept, la termenul prevăzut în actul de delegare;
  2. b) prin retragerea delegării;
  3. c) de drept, prin încetarea competenţei persoanei delegante sau delegatare;
  4. d) de drept, când obiectul delegării a fost realiza

 

Înlocuirea de drept, interimatul

Art.45(1) În cazul absenţei sau imposibilităţii temporare de exercitare a competenţei, conducătorul autorităţii publice este înlocuit de drept de persoana imediat următoare în funcţie, respectiv de conducătorul structurii funcţionale interne cu funcţia de conducere cea mai mare.

(2) Interimatul se asigură cu respectarea regulilor de la alin.1.

 

Capitolul III

Termenele în procedura administrativă

 

Termenul general

Art. 46(1) Termenul general în care o procedură administrativă trebuie finalizată este de 30 zile calendaristice, socotit de la:

  1. a) data prevăzută în lege pentru exercitarea unei atribuţii determinate;
  2. b) data înregistrării solicitării de către autoritatea publică ierarhic superioară sau de control;
  3. c) data înregistrării petiţiei sau de la data la care petiţia a fost transferată autorităţii publice competente.

(2) Termenul se socoteşte încheiat în cea de-a 30-a zi calendaristică, şi include ziua de pornire. În cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare sau sărbătoare legală, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare.

(3) Termenul poate fi prelungit în mod excepţional, de către conducătorul autorităţii publice, pentru motive justificate legate de complexitatea obiectului procedurii administrative, cu maxim 15 zile calendaristice. Această prelungire are efect doar dacă este comunicată în scris celor interesaţi, în termenul de 30 de zile, odată cu motivele prelungirii.

(4) În cadrul termenului de finalizare a procedurii administrative, autoritatea publică poate stabili termene rezonabile pentru diferite etape ale procedurii.

 

Termene speciale

Art. 47(1) Autorităţile publice pot stabili termene mai mici de 30 de zile, prin acte administrative. Acestea se aplică cu prioritate faţă de termenul general, iar nerespectarea lor semnifică refuz implicit/tacit de rezolvare a petiţiei sau de finalizare a procedurii administrative.

(2) Termene mai mari decât termenul general pot fi stabilite prin legi speciale, numai când sunt justificate prin situaţii de excepţie. În toate cazurile, autorităţile publice trebuie să acţioneze într- un termen rezonabil.

(3) Dacă reglementările speciale nu prevăd altfel în mod expres, termenele speciale se calculează pe zile calendaristice.

(4) Termenele stabilite pe ani, luni sau saptamini se sfârşeşte în ziua anului, lunii sau saptaminii corespunzătoare zilei de plecare. Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte

într-o luna care nu are o asemenea zi, se socoteşte încheiat în ziua cea din urmă a lunii. Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi

pînă la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

 

Termene de comunicare a informaţiilor de interes public

Art. 48(1) Prin derogare de la termenul general, comunicarea informaţiilor de interes public sau a motivelor pentru care se refuză accesul se realizează în cel mult 10 zile calendaristice de la solicitare.

(2) Termenul general prevăzut de prezentul cod se aplică doar în situaţii excepţionale, în care termenul de 10 zile nu a fost suficient pentru identificarea informatiei de interes public solicitate datorită dificultăţii, complexităţii, volumului lucrărilor documentare, ţinând seama şi de urgenta solicitării.

(3) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masa vor fi comunicate, de regula, imediat sau în cel mult 24 de ore.

 

Refuzul implicit (tăcerea administrativă)

Art. 49(1) Nerespectarea termenelor prevăzute de prezentul cod sau în reglementări speciale semnifică, după caz, refuz implicit/tacit de exercitare a unei atribuţii, refuz de executare a unui ordin ierarhic sau a unei măsuri de control, respectiv refuz de rezolvare a unei petiţii, şi atrage răspunderea juridică a autorităţii publice şi a persoanelor vinovate.

(2) Refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ ilegal.

 

Repunerea în termen

Art. 50(1) Dacă o parte a fost împiedicată, din motive independente de voinţa sa, să respecte un termen procedural, aceasta poate fi repusă în termen la cerere, prin act al autorităţii publice competente. Cererea de repunere în termen trebuie introdusă în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, dar nu mai mult de 1 an de la expirarea termenului procedural, odată cu documentul sau petiţia nedepuse în termen. Actul/Refuzul de repunere în termen poate fi contestat în contencios administrativ de către persoanele interesate.

(2) Repunerea în termen poate fi cerută după expirarea termenului de un an prevăzut la alin.1 doar în caz de forţă majoră.

 

TITLUL II

ETAPELE PROCEDURII ADMINISTRATIVE

 

Capitolul I

Iniţierea procedurii

 

Iniţierea procedurii

Art. 51(1) Autoritatea publică iniţiază procedura administrativă din oficiu, în temeiul legii sau ordinului autorităţii publice ierarhic superioare, respectiv în urma unei petiţii.

(2) În condiţiile legislaţiei speciale privind fundamnetarea deciziilor administrative prin intermediul politicilor publice, procedurile administrative care au ca finalitate adoptarea/emiterea acte normative sau realizarea anumitor operaţiuni administrative sunt condiţionate de elaborarea şi adoptarea propunerilor de politici publice.

 

Petiţia

Art. 52(1) Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea adresată autorităţilor publice de către o persoană fizică sau juridică, direct sau prin reprezentant. Petiţia poate iniţia o procedură administrativă sau face parte dintr-o procedură administrativă deja iniţiată.

(2) Prin cerere se solicită emiterea/adoptarea unui act administrativ sau efectuarea unei operaţiuni administrative în temeiul unui drept subiectiv sau unui interes legitim.

(3) Prin reclamaţie se contestă un act administrativ sau modul de rezolvare a unei petiţii.

(4) Prin sesizare se informează autoritatea publică cu privire la o problemă de interes public/personal.

(5) Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes public de către autoritatea publică.

 

Mijloace de petiţionare

Art. 53Petiţia poate fi formulată:

  1. a) în scris, personal la sediul autorităţii publice sau prin poştă, e-mail, fax, etc;
  2. b) verbal şi consemnată în scris.

 

Înregistrarea petiţiei

Art. 54(1) Autoritatea publică este obligată să primească şi să înregistreze petiţia sau alte documente prezentate în cadrul procedurii de îndată.

(2) În cazul petiţiilor/documentelor depuse personal sau prin reprezentant, la sediul autorităţii publice, compartimentul de relaţii cu publicul eliberează dovada înregistrării lor. Petiţiile sau orice documente trimise prin poştă se socotesc comunicate în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui. Pentru militari, petiţia sau alte documente se consideră comunicate la data predării comandamentului militar de care aprţine militarul, iar în cazul deţinuţilor, la data predării lor la administraţia locului de detenţie.

(3) În cazul petiţiilor/documentelor depuse prin mijloace de poştă electronică, autoritatea publică este obligată să comunice în cel mult 2 zile, prin aceleaşi mijloace, numărul de înregistrare al petiţiei. În caz de litigiu, dovada depunerii petiţiei prin poştă electronică, respectiv a comunicării numărului de înregistrare, constă în mesajul salvat în dosarul „trimise” al contului de poştă electronică. Pentru gestionarea în bune condiţii a activităţii de soluţionare a petiţiilor prin mijloace electronice, autorităţile publice au obligaţia de a asigura, prin paginile de internet proprii, posibilitatea ca petiţiile să fie depuse on-line iar petiţionarul să primească automat dovadă de înregistrare.

(4) Petiţiile pot fi formulate verbal în cadrul programului cu publicul, audienţelor, audierilor şi

şedinţelor publice. Aceste petiţii vor fi consemnate în scris şi evidenţiate în registrul petiţiilor prin

grija Compartimentului de relaţii publice.

 

Transferul petiţiilor

Art. 55Petitiile greşit adresate sunt trimise în termen de 5 zile calendaristice de la înregistrare de către compartimentul de relaţii cu publicul autorităţilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca în acelaşi termen petiţionarul sa fie înştiinţat despre transferul petiţiei.

 

Elementele petiţiei

Art. 56(1) Petiţia cuprinde următoarele elemente:

  1. a) nume, prenume/denumirea petiţionarului;
  2. b) domiciliul/sediul petiţionarului sau adresa de poştă electronică dacă se solicită răspuns pe această cale;
  3. c) denumirea autorităţii publice.
  4. d) obiectul petiţiei şi justificarea acesteia;
  5. e) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal (cu excepţia cazului când petiţia este trimisă prin poştă electronică).

(2) În vederea facilitării exercitării dreptului de petiţionare, autorităţile publice sunt obligate să ofere petenţilor formulare de petiţionare în domeniile de competenţă, atât în format electronic, prin intermediul paginii de internet proprie, cât şi în format tipărit, prin intermediul compartimentelor de relaţii publice.

(3) Petiţia va fi însoţită, după caz, de împuternicirea dată reprezentantului legal, dacă este cazul, de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către petiţionar pentru susţinerea petiţiei.

 

Sancţiuni pentru lipsa elementelor petiţiei

Art. 57(1) Petitiile anonime sau nesemnate nu se iau în considerare şi se claseaza, exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii.

(2) Petiţiile care nu conţin datele de contact ale petiţionarului pot fi respinse de la înregistrare dacă sunt depuse personal. În cazul în care sunt trimise prin poştă, răspunsul este îndosariat şi arhivat conform legii, pentru a fi comunicat petiţionarului în cazul în care acesta îşi precizează datele de contact sau se prezintă personal la sediul autorităţii publice.

 

Capitolul II

Incidente şi drepturi procedurale

 

Conexarea procedurilor

Art. 58(1) În cazul în care drepturile sau interesele legitime, respectiv obligaţiile care sunt obiectul diferitelor proceduri administrative iniţiate în faţa aceleiaşi autorităţi publice, au la bază aceeaşi situaţie de fapt sau acelaşi temei juridic, procedurile pot fi conexate, chiar dacă scopul lor este diferit.

(2) În cazul în care un petitionar adresează aceleiaşi autorităţi publice mai multe petiţii cu acelaşi obiect, acestea se conexează, petentul urmând sa primească un singur răspuns care trebuie sa facă referire la toate petitiile primite.

(3) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o noua petiţie de la acelaşi petitionar ori de la o autoritate publica greşit sesizată, cu acelaşi obiect, aceasta se claseaza, la numărul iniţial făcându- se menţiune despre faptul ca s-a răspuns.

 

Suspendarea procedurii administrative

Art. 59(1) Dacă decizia în cadrul unei proceduri administrative depinde de un act sau o operaţiune preliminară a unei alte autorităţi publice, a părţii sau a unei alte persoane fizice sau juridice, autoritatea publică suspendă procedura administrativă până la primirea actului sau efectuării operaţiunii, dar nu mai mult de 5 zile lucrătoare de la data comunicării suspendării. Suspendările multiple sunt admisibile numai dacă sunt întemeiate pe motive care nu puteau fi prevăzute cu ocazia primei suspendări, şi nu duc de drept la prelungirea termenului general de finalizare a procedurii administrative.

(2) Suspendarea se comunică părţii de către autoritatea publică/persoana care conduce procedura.

(3) Nerespectarea termenului de trimitere a actului sau de efectuare a operaţiunii conferă posibilitatea autorităţii publice/personei care conduce procedura să decidă asupra chestiunii preliminare conform propriilor evaluări şi cu bună credinţă, urmând ca procedura să fie continuată pe baza acestei decizii. Decizia are efect doar în cazul care face obiectul procedurii, nu şi asupra unor cazuri similare. Dacă actul sau operaţiunea sunt trimise cu depăşirea termenului legal, ele pot fi luate în considerare dacă nu afectează finalizarea în termenul legal a procedurii administrative.

(4) În cazul în care pe parcursul derulării procedurii administrative se intentează o acţiune judecătorească cu acelaşi obiect, suspendarea intervine de drept odată cu sesizarea instanţei şi încetează odată cu soluţionarea cauzei prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă prin hotărârea judecătorească nu se decide altfel.

 

Accesul părţii la documente

Art. 60Autorităţile publice sunt obligate să permită părţilor unei proceduri administrative accesul la documentele relevante pentru procedură, dacă acest lucru este necesar pentru stabilirea sau apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale acestora.

 

Modificarea petiţiei

Art. 61(1) Partea poate modifica petiţia iniţială sau petiţiile depuse în cadrul procedurii până la finalizarea acesteia, cu excepţia obiectului acesteia. În acest caz, termenul de finalizare a procedurii nu se modifică.

(2) În cazul modificării obiectului petiţiei, aceasta va fi considerată ca o nouă petiţie.

 

Renunţarea la procedură

Art. 62(1) Partea care a iniţiat procedura poate retrage petiţia iniţială, până la finalizarea procedurii. Procedura va fi declarată finalizată prin renunţare, cu excepţia cazului în care există obligaţia continuării ei din oficiu, iar celelalte părţi vor fi informate despre aceasta.

(2) În cazul în care partea care a iniţiat procedura nu prezintă documentele, dovezile solicitate de autoritatea publică în termenele stabilite de aceasta, şi nu există temeiuri de suspendare a procedurii sau de repunere în termen, autoritatea publică poate constata renunţarea tacită la procedură.

 

Capitolul III

Investigaţii

 

Investigaţii

Art. 63(1) Părţile procedurii vor expune în scris aspectele de fapt pe care se întemeiază petiţia lor în mod clar, concis şi cu bună credinţă. Expunerea verbală va fi consemnată în scris.

(2) Autoritatea publică trebuie să stabilească din oficiu aspectele de fapt ale cauzei care face obiectul procedurii, fără a se limita la dovezile şi susţinerile părţilor. Pentru aceasta, va stabili în mod independent scopul investigaţiilor ce trebuie intreprinse şi tipul acestora.

(3) Investigaţiile nu sunt necesare:

  1. a) atunci când aspectele de fapt sunt dovedite temeinic de către părţile procedurii şi nu există

obiecţii;

  1. b) în cazul în care aspectele de fapt sunt informaţii general cunoscute şi acceptate;
  2. c) atunci când aspectele de fapt sunt informaţii ce rezultă din studii, cercetări, statistici cu caracter public, cu condiţia ca aceste surse să fie indicate şi accesibile publicului;
  3. d) în cazul unor proceduri cu caracter de urgenţă, întemeiate pe interesul public, dacă aspectele de fapt au fost stabilite şi nu sunt evident contestabile.

 

Citarea

Art. 64(1) Autoritatea publică ce conduce procedura poate cita orice persoană a cărei prezenţă este necesară în vederea derulării procedurii şi care are domiciliul sau rezidenţa în aria sa de competenţă teritorială. În acest caz se aplică regulile de citare din Codul de procedură civilă (art.87 şi următoarele).

 

(2) În vederea asigurării eficienţei procedurii, părţile sau alte persoane nu trebuie citate la sediul autorităţii publice decât în cazurile în care este absolut necesar pentru derularea procedurii. Atunci când se solicită declaraţii, petiţii sau alte documente scrise, aceste vor fi trimise prin poştă electronică, poştă sau alte mijloace de comunicaţie.

 

Capitolul IV

Probele

 

Strângerea şi evaluarea probelor

Art. 65(1) Autoritatea publică va stabili aspectele de fapt prin orice mijloace considerate adecvate. Acestea pot fi:

  1. a) culegerea informaţiilor de orice fel,
  2. b) audierea participanţilor, martorilor şi experţilor, sau solicitarea unor declaraţii scrise din partea acestora;
  3. c) obţinerea unor documente sau alte mijloace de stocare a informaţiei;
  4. d) investigare la faţa loculu

(2) Faptele cunoscute autorităţii publice sau general cunoscute, respectiv cele pe care legea le prezumă, nu trebuie dovedite, însă poate fi dovedită inexistenţa lor sau aspecte particulare care le circumstanţiază.

(3) Autoritatea publică ce conduce procedura decide cu bună credinţă şi motivat ce probe sunt admise în cadrul procedurii, respectiv motivele pentru respingerea celorlalte.

(4) Situaţiile negative (inexistenţa unei împrejurări) nu trebuie dovedite, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. Partea va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal cu privire la inexistenţa împrejurării.

 

Prezentarea probelor în faţa altei autorităţi publice

Art. 66(1) Dacă prezentarea probelor în faţa autorităţii care conduce procedura nu este posibilă datorită costurilor mari pe care le implică, ele pot fi prezentate în faţa unei alte autorităţi publice.

(2) Prezentarea probelor în faţa autorităţilor publice străine va fi realizată prin grija Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Justiţiei, care au obligaţia de a asista, la cerere, autoritatea publică sau persoana care conduce procedura.

 

Documente doveditoare

Art. 67(1) Autoritatea publică poate solicita orice certificate, adeverinţe sau alte documente relevante pentru derularea procedurii administrative. Părţile pot solicita, de asemenea, autorităţii publice să ia în considerare orice documente considerate relevante.

(2) Orice documente necesare derulării procedurii se prezintă la sediul autorităţii publice în original şi copie, caz în care autoritatea publică va certifica copiile şi va restitui originalele. Documentele pot fi prezentate şi în copie legalizată, caz în care originalul nu este necesar. Dacă petiţia se trimite prin poştă sau fax, documentele de susţinere trebuie ataşate în copie legalizată. Dacă petiţia se trimite prin poştă electronică, documentele însoţitoare se trimit prin alte mijloace de comunicare (fax, poştă, depunere direct la autoritatea publică prin reprezentant), cu aplicarea aceloraşi reguli.

(3) Autorităţile publice nu pot pretinde alte acte sau înscrisuri doveditoare decât cele necesare în mod real derulării procedurii conform legii.

(4) Certificatele, adeverinţele şi alte documente emise de autorităţile publice cu privire la fapte/situaţii care rezultă din arhivele acestora sunt probe în procedura administrativă. Alte documente, privind fapte/situaţii care nu rezultă din arhivele autorităţilor publice emitente, nu sunt obligatorii pentru autoritatea publică ce conduce procedura. Aceasta va investiga din nou faptele/situaţiile susţinute de aceste documente. Orice autoritate publică este autorizată să certifice/legalizeze copii de pe documentele emise, în vederea utilizării lor într-o procedură administrativă.

 

(5) Certificatele, adeverinţele şi alte documente relevante pentru o procedura administrativă în derulare trebuie eliberate de către autorităţile competente de îndată sau în maxim 3 zile lucrătoare de la solicitare, dacă legea nu prevede alt termen. Dacă partea consideră că certificatul sau adeverinţa nu este în concordanţă cu arhiva autorităţii publice, poate cere modificarea sa de îndată.

 

Martori

Art. 68(1) Martor poate fi orice persoană capabilă să observe un fapt care are legătură cu obiectul procedurii şi să comunice acea observaţie. Regulile Codului de procedură civilă privind martorii se aplică în mod corespunzător.

(2) Orice personă citată ca martor este obligată să se prezinte în faţa autorităţii publice care conduce procedura şi depună mărturie despre faptele cunoscute.

(3) Martorii sunt audiaţi separat, fără prezenţa celorlalţi martori. Martorii audiaţi nu pot părăsi locul audierii înainte ca toţi martorii care ar putea fi influenţaţi în mărturia lor să fi fost audiaţi.

(4) Martorii au dreptul la decontarea cheltuielilor de deplasare dacă este cazul, şi a timpului afectat procedurii administrative. Pentru timpul afectat procedurii administrative, martorii vor primi o indemnizaţie orară de 5 % din salariul minim brut pe economie, plătibilă din bugetul autorităţii publice care conduce procedura.

(5) Dispoziţiile privind dovada cu martori (art.186-200) din C. Pr. Civ. se aplică în completarea dispoziţiilor prezentului articol.

 

Declaraţia părţii ca probă

Art. 69(1) Dacă nu există o modalitate alternativă de a stabili o anumită împrejurare, situaţie, fapt în cadrul procedurii administrative, sau dacă modalitatea alternativă a eşuat sau implică costuri disproporţionate, o declaraţie în scris pe proprie răspundere a părţii poate fi folosită ca probă.

(2) Declararea unor fapte/situaţii/împrejurări neadevărate atrage răspunderea părţii în conformitate cu legea penală.

 

Experţi

Art. 70(1) Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt autoritatea publică are nevoie de opinia unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, dintre personale cu competenţă recunoscută în domeniu, stabilind punctele asupra cărora ei urmează sa se pronunţe şi termenul în care trebuie sa efectueze expertiza.

(2) Experţilor li se aplică în mod corespunzător incompatibilităţile prevăzute la art.33

(3) Expertiza are valoare de opinie. Autoritatea publică este obligată să motiveze decizia finală

luată cu nerespectarea opiniei de specialitate rezultată din expertiză.

(4) Dispoziţiile art.68 alin.4 se aplică în mod corespunzător. Autoritatea publică poate mări suma indemnizaţiei în funcţie de complexitatea expertizei şi de tarifele orare stabilite de organizaţiile profesionale din domeniul de expertiză, acolo unde acestea există.

(5) Dispoziţiile art.201-214 din Codul de procedură civilă privind expertiza şi ale OG 2/2000 se aplică în completarea dispoziţiilor prezentului articol.

 

Cercetarea la faţa locului

Art. 71(1) Cercetarea la faţa locului poate fi realizată dacă este necesară stabilirea unor fapte, împrejurări, situaţii, sau pentru clarificarea unor circumstanţe relevante.

(2) Părţile procedurii au dreptul de a asista la cercetare, alături de persoanele desemnate de autoritatea care conduce procedura.

(3) Proprietarul sau posesorul bunurilor, terenurilor sau clădirilor asupra cărora are loc cercetarea sau unde se găseşte obiectul cercetării are obligaţia de a colabora în vederea realizării acestora.

 

Capitolul V

Audierea părţii

 

Audierea părţii

Art. 72(1) Înainte de a adopta/emite un act administrativ individual creator de obligaţii pentru o parte a procedurii, partea are dreptul de a fi audiată în legătură cu faptele şi circumstanţele relevante pentru actul ce urmează a fi emis/adoptat. Concluziile audierii sunt consemnate în scris şi ataşate dosarului procedurii. Audierea poate fi înlocuită, cu acordul părţii, cu o declaraţie scrisă a acesteia.

(2) Autoritatea publică trebuie să ia în considerare concluziile audierii, iar în motivarea actului emis/adoptat să facă referire şi la motivele nerespectării acestora, dacă este cazul.

(3) Audierea nu este necesară:

  1. a) când actul este exclusiv avantajos pentru parte, şi nu există părţi cu interese opuse care să fie afectate prin ac
  2. b) adoptarea/emiterea actului este urgentă datorită interesului public şi a riscului major ce l-ar presupune neadoptarea. În acest caz, audierea trebuie realizată şi consemnată în maxim 5 zile de la emiterea/adoptarea actulu Dacă în urma audierii se consideră că actul trebuie modificat şi acest lucru este posibil, actul va fi modificat cu luarea în considerare a audierii sau declaraţiei părţii. Audierea ulterioară poate fi realizată şi cu ocazia soluţionării recursului administrativ, dacă acesta a fost exercitat.
  3. c) trebuie emise/adoptate acte de executare silită.

(4) În cazul în care audierea nu este realizată cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol, actul este lovit de nulitate.

 

Capitolul VI

Comunicarea în cadrul procedurii

 

Modalităţi de comunicare şi notificare

Art. 73(1) Notificările şi comunicarea documentelor către părţile procedurii şi alţi participanţi sunt realizate în orice formă de comunicare adecvată, rapidă şi economică. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate, dacă este adecvată obiectului comunicării.

(2) Autorităţile publice trebuie să se asigure că participanţii la procedură indică o modalitate principală de comunicare în cadrul procedurii, precum şi modalităţi alternative.

(3) Notificările şi actele emise din oficiu de către autorităţile publice trebuie comunicate personal părţii interesate, prin curier sau poştă cu confirmare de primire, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 5 zile calendaristice de la emitere/adoptare. Comunicarea este probată de semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia, respectiv prin conformarea de primire.

(4) Dacă modalităţile de comunicare prevăzute la alin.3 nu sunt posibile datorită necunoaşterii adresei părţii, autoritatea publică va afişa pe pagina de internet şi la sediu un anunţ privind existenţa unui document sau unei notificări pe numele părţii. Comunicarea se consideră realizată după expirarea unui termen de 20 de zile de la afişare.

(5) Comunicarea şi notificarea trebuie realizate cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură (art.85-100), care se aplică în completarea dispoziţiilor prezentului cod.

 

Limba procedurii

Art. 74(1) Petiţia şi alte documente din cadrul procedurii se redactează, de regulă, în limba română.

(2) Petiţia şi alte documente relevante pentru procedură redactate într-o limbă străină trebuie să fie însoţite de o traducere autorizată în limba română. Procedura va fi condusă în limba română, iar părţii îi va fi asigurat un translator. Actele sau operaţiunile prin care se finalizează procedura vor fi redactate în limba română şi le poate fi ataşată o traducere autorizată în limba părţii.

(3) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, petiţiile şi alte documente de procedură adresate autorităţilor administraţiei publice locale şi deconcentrate pot fi formulate, verbal sau scris, şi în limba minorităţii respective. De asemenea, procedura va fi condusă, la cerere, în limba minorităţii

în cauză. Actele şi documentele prin care se finalizează procedura vor fi redactate în limba

română şi în limba minorităţii respective.

 

Capitolul VII

Costurile procedurii

 

Costurile procedurii

Art. 75(1) Părţile procedurii îşi suportă propriile cheltuieli în cadrul procedurii.

(2) Petiţionarii şi alte părţi vor suporta costul petiţionării şi a participării în cadrul procedurii, iar autoritatea publică ce conduce procedura va suporta costurile aferente derulării procedurii.

(3) Experţii şi martorii vor fi compensaţi pentru cheltuielile lor de către autoritatea publică ce conduce procedura, conform prevederilor prezentului cod şi, în completare, ale Codului de procedură civiă.

(4) Costurile cu traducătorii autorizaţi externi, atunci când traducerea nu poate fi asigurată de către personalul autorităţii publice, sunt suportate de către aceasta din urmă.

 

Taxe

Art. 76(1) Pentru derularea unei proceduri administrative şi emiterea/adoptarea unui act sau realizarea unei operaţiuni pot fi solicitate taxe dacă sunt prevăzute prin legi speciale. Prin acte administrative pot fi stabilite taxe numai dacă sunt echitabile şi rezonabile.

(2) Taxele solicitate petiţionarilor pot avea ca scop strict acoperirea cheltuielilor efective ale autorităţii publice în cadrul procedurii administrative.

(3) Chiar şi în cazul taxelor prevăzute în legi speciale, autorităţile publice pot acorda scutiri de la plata unor taxe datorate pentru proceduri administrative, atunci cand plata taxei este singurul impediment pentru persoana fizică în cauză de a beneficia de un serviciu public sau de a-şi valorifica un drept fundamental.

(4) Nu pot fi percepute taxe pentru exercitarea atribuţiilor autorităţilor publice care trebuie realizate din oficiu sau în mod obligatoriu.

 

Costul accesului la informaţiile de interes public

Art. 77(1) Accesul la informaţiile de interes public este gratuit. Nu pot fi solicitate sume pentru activitatea de identificare şi analiză a informaţiilor publice solicitate.

(2) În cazul în care solicitarea de informaţii implica realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, astfel :

  1. a) primele 30 de pagini sunt gratuite, iar costul celorlalte copii va fi determinat prin raportare la preţul cu care este achiziţionată hârtia A4 prin achiziţie publică. Costul paginii A4 se stabileşte, anual, prin act administrativ al conducătorului authorităţii sau instituţiei publice.
  2. b) dacă prin aproximarea volumului materialului de multiplicat se apreciază că suma ce ar trebui platită de solicitant depăşeşte 10% din salariu minim brut pe economie, autoritatea publică va informa solicitantul despre costul copierii şi va continua copierea numai în urma acceptului în scris sau prin poştă electronică a solicitantulu

(3) Costurile trimiterii informaţiilor publice furnizate prin poştă electronică, fax, telefon, poştă sau prin mijloace de stocare electronice (discheta, CD) expediate prin poştă sunt suportate de autoritatea publică.

 

Capitolul VIII

Finalizarea procedurii administrative

 

Finalizarea procedurii administrative

Art. 78Procedura administrativă se finalizează prin efectuarea unei operaţiuni administrative sau prin emiterea/adoptarea unui act administrativ, respectiv încheierea unui contract administrativ.

 

Acordul de mediere

Art. 79(1) Dacă două sau mai multe părţi cu interese opuse participă în cadrul procedurii, autoritatea publică va încerca pe tot parcursul acesteia să le determine la încheierea unui acord de mediere, total sau doar asupra unor aspecte disputate.

(2) Este nul acordul de mediere contrar interesului public sau care afectează terţe părţi.

(3) Autoritatea publică constată semnarea acordului de mediere şi face menţiune despre acord în actul administrativ de finalizare a procedurii.

(4) În cazul în care părţile cu interese opuse apelează la un mediator, în condiţiile Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, procedura administrativă se suspendă la cererea acestora până la finalizarea medierii,dar nu mai mult de 10 zile calendaristice. Dacă autoritatea publică ce conduce procedura acceptă rezultatul medierii, face menţiune despre aceasta în actul administrativ de finalizare a procedurii.

(5)Dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile pentru încheierea contractelor administrative sau în cazurile în care legea interzice, în mod expres sau implicit, încheierea unui acord de mediere.

 

TITLUL III

ASPECTE INSTITUŢIONALE ŞI DE TRANSPARENŢĂ

 

Capitolul I

Compartimentul de relaţii publice

 

Compartimentul de relaţii publice

Art. 80(1) Autorităţile publice sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relaţii publice, care:

  1. a) asigură informarea directă a publicului şi presei în legătură cu activitatea autorităţii publice;

comunicarea interinstituţională.

  1. b) asigură primirea şi înregistrarea petiţiilor; se îngrijeşte de rezolvarea petiţiilor prin înaintarea lor către compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului, astfel încât să se asigure răspunsul către petiţionar în termenul legal; expediază răspunsurile către petiţionari; clasează şi arhivează petiţiile.
  2. c) primesc solicitarile privind informaţiile de interes public, asigura rezolvarea solicitărilor privind informaţiile de interes public; asigură accesul liber la informaţiile de interes public din oficiu; identifică şi actualizează informaţiile de interes public care sunt exceptate de la accesul liber, potrivit le
  3. d) gestionează pagina de internet a autorităţii publice, organizează şi asigură funcţionarea punctului de informare-documentare;
  4. e) asigură participarea publicului la şedinţele organelor colegiale şi organizează dezbaterile publice.

(2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentului cod, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.

 

Capitolul II

Dispoziţii privind transparenţa decizională

 

Transparenţa prin intermediul şedinţelor publice

Art. 79(1) Şedinţele organelor colegiale sunt publice, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel.

(2) Autorităţile publice au obligaţia de a asigura condiţiile pentru participarea persoanelor interesate la şedinţele organelor colegiale, cu respectarea următoarelor reguli:

  1. a) anunţul privind şedinţa publica se afişează la sediul autorităţii publice, pe pagina de internet proprie şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare;
  2. b) acest anunţ trebuie adus la cunostinta cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care pot prezenta sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare, referitoare la unul dintre domeniile de interes public care urmează sa fie abordat în şedinţa publica;
  3. c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea de z

(3) Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publica se realizează de către compartimentul de relaţii cu publicul.

(4) Participarea persoanelor şi asociaţiilor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, iar persoana care prezidează şedinţa publica poate acorda prioritate celor care au depus sugestii în scris relevante pentru obiectul şedinţei. Accesul massmedia la şedinţele publice nu poate fi limitat ca urmare a ordinii de prioritate astfel stabilite.

(5) Persoana care prezidează şedinţa publica oferă invitaţilor şi persoanelor care participa din proprie initiativa posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

(6) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice au valoare de recomandare.

 

Transparenţa procedurii de adoptare a actelor administrative normative

Art. 80(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte administrative normative, autoritatea publică are obligaţia sa publice un anunţ referitor la aceasta acţiune în site-ul propriu, sa-l afiseze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi sa-l transmită către mass-media centrala sau locală, după caz. Autoritatea publică va transmite documentele relevante tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

(2) Anunţul va fi adus la cunostinta publicului cu cel puţin 15 zile înainte de supunerea spre analiza, avizare şi adoptare de către autoritatea publică. Anunţul va cuprinde o nota de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limita, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

(3) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanta asupra mediului de afaceri se transmite de către initiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).

(4) La publicarea anunţului autoritatea administraţiei publice va stabili o perioada de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

(5) Proiectul de act normativ se transmite spre analiza şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit alin. (4).

(6) În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării fără consultarea prevăzută de prezentul articol.

(7) În cazul actelor administrative normative emise/adoptate de autorităţile publice centrale şi care privesc în mod direct autorităţile administraţiei publice locale, este obligatorie consultarea structurilor asociative ale acestor autorităţiAsociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România, Uniunea Nationala a Consiliilor Judeţene din România şi Federaţia Autorităţilor Locale din România.

(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul iniţierii unor contracte administrative cu impact major asupra colectivităţii sau a unei părţi importante a acesteia, precum şi în cazul unor acte administrative individuale care pot afecta un număr nedeterminat de persoane.

 

 

Dezbateri publice

Art. 81(1) În procedura de elaborare şi adoptare a unui act administrativ cu caracter normativ, autoritatea publică este obligată sa decidă organizarea unei intalniri în care sa se dezbata public proiectul de act normativ sau intenţia de atribuire a unui contract administrativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o alta autoritate publica.

(2) Dezbaterea publică trebuie sa se desfăşoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei şi locului unde urmează sa fie organizate. Autoritatea publica în cauza trebuie sa analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.

(3) Proiectul de act normativ se transmite spre analiza şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate.

 

Capitolul III

Rapoarte

 

Raport şi analiză semestrială

Art. 82  (1) Semestrial autorităţile publice analizează activitatea proprie de soluţionare a petitiilor, pe baza raportului întocmit de compartimentul de realţii cu publicul.

(2) Concluziile analizei şi raportul trebuie publicate pe pagina de internet a autorităţii publice până cel târziu la jumătatea semestrului următor celui analizat. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage răspunderea persoanelor vinovate, în condiţiile legii.

 

Raportul privind transparenţa

Art. 83(1) Autorităţile publice sunt obligate sa întocmească şi sa facă public un raport anual privind transparenta decizionala, care va cuprinde cel puţin următoarele elemente:

  1. a) numărul total al recomandărilor primite în cadrul procedurilor de consultare publică;
  2. b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte administrative normative şi în conţinutul deciziilor luate;
  3. c) numărul participanţilor la şedinţele publice;
  4. d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte administrative normative;
  5. e) situaţia cazurilor în care autoritatea publica a fost actionata în justiţie pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi;
  6. f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora;
  7. g) numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivatia restrictionarii accesulu

(2) Raportul anual privind transparenta decizionala va fi făcut public pe pagina de internet proprie, prin afişare la sediul propriu într-un spaţiu accesibil publicului şi prin prezentare în

şedinţa publica.

 

Minute

Art. 84 (1) Minutele procedurii administrative reprezintă documente de sinteză a derulării etapelor procedurii, care cuprind:

  1. a) etapele procedurii;
  2. b) participanţii la procedură şi opiniile exprimate de aceştia;
  3. c) rezultatul dezbaterilor publice;
  4. d) datele de identificare a actului administrativ prin care s-a finalizat procedura, respectiv operaţiunile administrative decise a fi realizate ca finalizare a procedur
  5. d) votul fiecărui membru al organului colegial care a doptat actul administrativ (cu excepţia cazului când votul este secret).
  6. e) persoanele care au iniţiat şi redactat actul administrativ, numărul de exemplare originale şi persoanele cărora le este comunica

(2) Minutele sunt arhivate de autoritatea publică ce a condus procedura şi, cu excepţia informaţiilor clasificate, disponibile spre consultare la sediul autorităţii publice.

(3) Dacă este necesar, şedinţele organelor colegiale sunt înregistrate. Înregistrările sunt informaţii de interes public, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

 

Capitolul IV

Regimul accesului la informaţiile de interes public

 

Accesul liber la informaţiile de interes public

Art. 85(1) Orice persoana are dreptul sa solicite şi sa obţină de la autorităţile publice informaţiile de interes public. Solicitarea informaţiilor de interes public este o petiţie în sensul art.52. Solicitarea şi comunicarea informaţiilor de interes public se realizează cu respectarea dispoziţiilor privind petiţiile. Pentru a facilita redactarea solicitării şi a reclamaţiei administrative, autorităţile publice vor pune gratuit la dispoziţie persoanei interesate formulare-tip, atât la sediu cât şi pe pagina de internet proprie.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal. Este interzisă condiţionarea comunicării informaţiilor publice de precizarea scopului în care aceste informaţii sunt solicitate, cu excepţia cazului în care această precizare este absolut necesară pentru identificarea informaţiei solicitate.

(3) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicita informaţii noi privind documentele aflate

în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, aceasta solicitare va fi tratata ca o noua petiţie.

(4) Pentru informaţiile solicitate verbal functionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia sa precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate.

(5) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este indrumata sa solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea sa îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 48.

(6) În cazul în care informaţia solicitată este deja comunicată din oficiu în una dintre formele precizate la art. 86, solicitantul este informat despre acest lucru de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile, cu indicarea sursei unde informaţia solicitată poate fi gasita.

(7) Accesul la documentele care conţin informaţii de interes public se poate realiza şi prin consultarea lor la sediul autorităţii publice, în puncte de informare-documentare, care sunt spaţii special destinate acestui scop.

(8) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii publice pe baza solicitării personale.

 

Comunicarea din oficiu a informaţiilor de interes public

Art. 86(1) Fiecare autoritate publica are obligaţia sa comunice din oficiu, prin grija compartimentului de relaţii publice, următoarele informaţii de interes public:

  1. a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
  2. b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audiente al autorităţii sau instituţiei publice;
  3. c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
  4. d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
  5. e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
  6. f) programele şi strategiile proprii;
  7. g) lista cuprinzând documentele de interes public;
  8. h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
  9. i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se considera vătămată în privinta dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.

(2) Autorităţile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat pe pagina de internet proprie. Raportul de activitate va cuprinde: misiunea autorităţii sau instituţiei publice, precum şi obiectivele care trebuiau atinse în perioada de raportare; indicatori de performanta, cu prezentarea gradului de realizare a acestora; scurta prezentare a programelor desfăşurate şi a modului de raportare a acestora la obiectivele autorităţii sau instituţiei publice; raportarea cheltuielilor, defalcate pe programe; nerealizari, cu menţionarea cauzelor acestora (acolo unde este cazul); propuneri pentru remedierea deficienţelor.

 

Modalităţi de comunicare din oficiu

Art. 87(1) Comunicarea din oficiu a informaţiilor prevăzute la art.86 se realizează cumulativ prin:

  1. a) afişarea pe pagina de internet proprie, în secţiunea specială dedicată informaţiilor de interes public;
  2. b) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice sau în publicaţii propr Pentru accesul publicului la informaţiile de interes public difuzate din oficiu, la sediul fiecărei instituţii sau autorităţi publice se vor organiza în cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice puncte de informare-documentare.

(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate nationala deţine o pondere de cel puţin 20% din numărul populaţiei informaţiile ce se comunica din oficiu se vor difuza şi în limba minorităţii respective.

(3) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia sa publice şi sa actualizeze anual, cel târziu până

în luna martie a fiecărui an, un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la art…..

 

Informaţii exceptate de la accesul liber

Art. 88(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor următoarele informaţii:

  1. a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
  2. b) informaţiile care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
  3. c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industriala, precum şi principiului concurentei loiale, potrivit legii;
  4. d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit le
  5. e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viata, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
  6. f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;
  7. g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

(2) Protecţia informaţiilor clasificate se realizează în conformitate cu Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor clasificate revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi autorităţilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informaţiilor.

(3) Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publica nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public

 

Datele personale

Art. 89(1) Prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.

(2) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice, demnităţi publice respectiv unei funcţii contractuale de conducere din cadrul autorităţilor publice.

(3) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii.

(4) Protecţia datelor cu caracater personal se realizează în conformitate cu legislaţia specială.

 

Capitolul V

Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masa la informaţiile de interes public

 

Caracterul accesului

Art. 90(1) Accesul mijloacelor de informare în masa la informaţiile de interes public este liber

şi garantat.

(2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfasurata de mijloacele de informare în masa, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.

 

Purtătorul de cuvânt şi conferinţa de presă

Art. 91(1) Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masa la informaţiile de interes public autorităţile publice au obligaţia sa desemneze un purtător de cuvânt, din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.

(2) Autorităţile publice au obligaţia sa organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferinţe de presa pentru aducerea la cunostinta a informaţiilor de interes public, în cadrul cărora sunt obligate sa răspundă cu privire la orice informaţii de interes public.

(3) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia sa informeze în timp util mijloacele de informare

în masa asupra conferinţelor de presa sau oricăror alte acţiuni publice pe care le organizează şi nu

pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masa la acţiunile publice organizate.

(4) Mijloacele de informare în masa nu au obligaţia sa publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

(5) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare sa desfăşoare activităţi specifice în prezenta publicului sunt obligate sa permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând sa se ţină seama doar de deontologia profesională.

 

Acreditarea

Art. 92(1) Autorităţile publice au obligaţia sa acorde fără discriminare acreditare ziaristilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masa.

(2) Acreditarea se acorda la cerere, în termen de doua zile de la înregistrarea acesteia.

(3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care impiedica desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presa de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii.

(4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunica în scris şi nu afectează dreptul organismului de presa de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist.

 

Capitolul VI

Răspunderea în cadrul procedurii administrative

 

Răspunderea

Art. 93Conducătorii autorităţilor publice sunt direct răspunzători de:

  1. a) buna organizare şi desfăşurare a procedurii administrative,
  2. b) primirea, înregistrarea şi rezolvarea petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal
  3. c) aplicarea dispoziţilor privind transparenţa administrativă şi accesul la informaţiile publice.

 

Soluţionarea petiţiei

Art. 94(1) Persoanele din cadrul autorităţilor publice sunt obligate sa rezolve numai petitiile care le sunt repartizate potrivit alin. (1), fiindu-le interzis sa le primească direct de la petenţi, sa intervină sau sa stăruie pentru soluţionarea acestora în afara cadrului legal. Încălcarea acestor dispoziţii constituie abatere disciplinară şi se sancţionează în condiţiile legislaţiei funcţiei publice/demnităţii publice/muncii.

(2) Semnarea răspunsului se face de către conducătorul autorităţii publice ori de persoana imputernicita de acesta, precum şi de şeful compartimentului de specialitate care a soluţionat petiţia. Răspunsul va fi motivat cu respectarea regulilor generale de motivare a actelor administrative, prevăzute în art.109 din prezentul Cod.

 

Sancţiuni

Art. 95(1) Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legislaţiei funcţionarilor publici/demnitarilor publici/muncii, fapta persoanei care, din motive contrare legii, nu permite accesul persoanelor la şedinţele publice sau impiedica implicarea persoanelor interesate în procesul de elaborare a actelor normative de interes public, în condiţiile prezentului Cod

(2) Persoanele care asista la şedinţele publice, invitate sau din proprie initiativa, trebuie sa respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii publice. În cazul în care preşedintele de şedinţa constata ca o persoana a încălcat regulamentul, va dispune avertizarea şi, în ultima instanta, evacuarea acesteia.

(3) Controlul respectării dispoziţiilor art.86-87 privind publicarea din oficiu a informaţiilor de interes public revine Secretarului General al Guvernului, pentru autorităţile publice centrale sau subordonate acestora, respectiv prefecţilor, în cazul unităţilor administrativ teritoriale şi ale autorităţilor publice de interes local. Nerespectarea dispoziţiilor art.90 de către conducătorii autorităţilor publice se sancţionează cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. Amenda poate fi aplicată după trecerea a 10 zile lucrătoare de la notificarea autorităţii de control, şi se face venit la bugetul de stat.

 

TITLUL IV

PROCEDURA EMITERII/ADOPTĂRII ACTELOR ADMINISTRATIVE

 

Capitolul I

Dispoziţii generale

 

Acte administrative. Tipuri.

Art. 96(1) Actul administrativ normativ se aplică tuturor situaţiilor şi persoanelor/autorităţilor publice care intră sub incidenţa sa, definite sau identificabile pe baza unor caracteristici generale.

(2) Actul administrativ individual priveşte un număr determinat de persoane/autorităţi publice şi are aplicabilitate limitată la destinatarii săi.

(3) Actele administrative individuale pot fi:

  1. a) acte defavorabile acte care impun obligaţii, sancţiuni, sarcini, sau afectează în orice fel drepturi/interese legitime ale unor persoane.
  2. b) acte favorabile – acte care crează un beneficiu sau un avantaj de orice fel destinatarilor să

(4) Actele administrative vor fi incluse într-una din categoriile de la alin.3 în funcţie de împrejurarea dacă, prin raportare la destinatarul/destinatarii actelor, ele creează o situaţie mai avantajoasă sau mai dezavantajoasă decât situaţia existentă înainte de adoptare/emitere.

(5) Actele favorabile pentru anumiţi destinatari şi defavorabile pentru alţii trebuie analizate prin detaşarea părţilor respective.

 

Capitolul II

Formalităţi procedurale necesare emiterii/adoptării actelor administrative

 

Proiectul

Art.97Proiectele de acte administrative pot fi iniţiate de autorităţile publice din oficiu sau la solicitarea persoanelor fizice sau juridice.

 

Avizul

Art. 98(1) Avizul reprezintă opinia solicitată de autoritatea publică competentă să emită/adopte actul administrativ unei alte autorităţi publice, cu privire la legalitatea şi/sau oportunitatea emiterii/adoptării actului, respectiv la conţinutul actului.

(2) Avizul este emis în scris, trebuie motivat în drept şi în fapt, şi poate fi revocat până la data emiterii/adoptării actului administrativ.

 

Tipuri de aviz

Art. 99(1) Avizele pot fi: facultative, consultative sau conforme. Dacă legea nu prevede în mod expres caracterul avizului, acesta se consideră a fi consultativ.

(2) Avizele sunt facultative atunci când iniţiatorul actului nu este obligat să le solicite. În cazurile

în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia.

(3) Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ.

(4) Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite, cât şi să le respecte. Avizul conform mai poartă şi denumirea de „acord”.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), iniţiatorul actului, după obţinerea avizului, definitivează proiectul, reţinând sau respingând motivat recomandările sau observaţiile formulate de autorităţile care avizează. Dacă în urma recomandărilor şi observaţiilor primite, se aduc modificări de esenţă proiectului iniţial, se vor solicita alte avize decât cele iniţiale, în funcţie de schimbările intervenite.

(6) În toate cazurile, actul administrativ poate fi emis/adoptat, dacă avizul nu a fost emis în termenul prevăzut de legea specială sau stabilit de autoritatea publică care l-a solicitat. În cazul în care nu există un astfel de termen, se aplică termenul general prevăzut în prezentul cod.

(7) Responsabilitatea pentru legalitatea actului administrativ aparţine în principal emitentului;

autoritatea care avizează răspunde in subsidiar, pentru conţinutul avizului conform.

 

Consultarea asociaţiilor/fundaţiilor

Art. 100(1) În cazul unor acte cu caracter individual cu potenţiale efecte în domeniul de activitate al unei asociaţii sau fundaţii înregistrate la autoritatea publică, este obligatorie consultarea acestor asociaţii/fundaţii, iar opinia lor analizată în cadrul procedurii.

(2) Asociaţiile sau fundaţiile care sunt interesate să fie consultate în conformitate cu dispoziţiile acestui articol vor fi înregistrate, pe baza unei cereri, într-un registru gestionat de către compartimentul de relaţii publice, în funcţie de domeniul lor de activitate stabilit conform statutului propriu.

 

Propunerea

Art. 101(1) Dacă legea condiţionează adoptarea/emiterea unui act administrativ de formularea unei propuneri, actul administrativ va fi emis cu respectarea propunerii.

(2) În acest caz, propunerea trebuie formulată, dacă legea nu prevede altfel, în temenul general.

(3) Refuzul explicit sau implicit de a formula propunerea, atunci când sunt întrunite condiţiile legale, atrage răspunderea juridică a autorităţii publice şi a persoanei vinovate.

 

Tipuri

Art. 102Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt, după caz: cvorumul, ma- joritatea, emiterea/adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi contrasemnarea.

 

Cvorumul

Art. 103(1) Cvorumul reprezintă numărul de membri pre văzut de lege pentru întrunirea vala- bilă a unui organ colegial.

(2) Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa a jumătate plus unul din membrii lor,

în afara cazurilor în care legea prevede altfel.

 

Majoritatea

Art. 104Majoritatea reprezintă numărul minim de voturi ale membrilor organului colegial necesar conform legii pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil.

 

Tipuri de majoritate

Art. 105(1) Majoritatea poate fi: simplă, absolută şi calificată.

(2) Majoritatea simplă reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.

(3) Majoritatea absolută reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial.

(4) Majoritatea calificată reprezintă orice proporţie mai mare decât majoritatea absolută, raportată

la totalul membrilor organului colegial.

(5) Dacă legea nu prevede în mod expres majoritatea necesară pentru adoptarea actelor administrative de către un organ colegial, se aplică regula majorităţii simple.

(6) Dacă majoritatea prevăzută de lege nu poate fi obţinută, votul este repetat până la obţinerea ei, cu obligaţia persoanelor care susţin opinia care a întrunit cele mai puţine voturi de a se alătura uneia dintre opiniile care au obţinut un număr mai mare de voturi.

(7) Orice abţinere de la vot este considerată vot negativ, cu excepţia cazurilor când sunt aplicabile dispoziţiile art.105’ (2).

(8) În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui organului colegial sau a persoanei care prezidează şedinţa are valoare dublă, cu excepţia situaţiei când votul este secret, caz în care votul se repetă încă o data, egalitatea de voturi reiterată fiind echivalentă cu neadoptarea deciziei.

(9) Votul nu este secret, cu excepţia cazului când legea prevede expres acest lucru sau în cazul votului cu privire la persoane.

 

Calculul cvorumului şi a majorităţii

Art.106(1) Calculul cvorumului şi a majorităţii se face prin aproximare în minus, atunci când este cazul (ex : 4 din 7, 14 din 27).

(2) La calculul cvorumului şi a majorităţii necesare nu se iau în considerare membrii organului colegial care sunt obligaţi prin lege să se abţină de la vot.

(3) Cvorumul şi majoritatea sunt calculate cu prilejul fiecărui vot din cadrul şedinţei organului colegial.

 

Procesul verbal

Art. 107Modul de îndeplinire a cerinţelor legale privind cvorumul şi majoritatea necesare adoptării/emiterii unui act administrativ de către organele colegiale va fi consemnat în procesul verbal al şedinţei, de către persoana care a condus şedinţa sau de altă persoană competentă potrivit legii. Opiniile minoritare se consemnează separat.

 

Actele administrative comune

Art. 108Actele administrative comune sunt acele acte emise/adoptate în comun de două sau mai multe autorităţi publice.

 

Motivarea

Art. 109(1) Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ.

(2) Motivarea completă a unui act administrativ cuprinde:

  1. a) motivarea în drept fundamentul legal al emiterii/adoptării actului administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii care susţin actul;
  2. b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii/adoptării actului administrativ, inclusiv modul de exercitare a puterii discreţionare, când este cazu
  3. c) în cazul actelor defavorabile, o scurtă descriere a procedurii administrative care a stat la baza adoptării/emiterii actului – investigaţii, probe, audieri, opinii ale părţilor contrare conţinutului final al actului, etc.)

(3) Motivarea completă este obligatorie, face parte integrantă din actul administrativ şi condiţionează legalitatea acestuia. Motivarea ulterioară totală sau parţială a actului administrativ acoperă viciul de ilegalitate din momentul în care este realizată.

(4) Motivarea nu este obligatorie în cazurile în care:

  1. a) autoritatea publică admite o petiţie în totalitate, fără ca prin soluţionare alte persoane să fie afectate în drepturile sau interesele lor legitime.
  2. b) când legea prevede în mod expres aceasta.

 

Redactarea. Forma scrisă

Art. 110(1) Actele administrative se emit/adoptă în forma scrisă.

(2) Actele administrative trebuie să cuprindă obligatoriu antetul autorităţii publice emitente/care le-a adoptat, şi să precizeze persoana juridică din care face parte autoritatea publică.

(3) În privinţa iniţierii, redactării şi structurii, actelor administrative normative li se aplică, în completare, dispoziţiile Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi celelalte acte normative subsecvente.

 

Semnarea

Art. 111 (1) Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul autorităţii publice ori de către împuterniciţii acestuia, respectiv de către persoana competentă portivit legii, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului.

(2) Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea, legalitatea şi oportunitatea acestora, şi angajează răspunderea semnatarului pentru aceste aspecte.

(3) Refuzul persoanelor competente de a semna actul adoptat în mod valabil de organele colegiale poate fi acoperit prin semnarea actului de către înlocuitorii desemnaţi de însăşi organul de conducere colegială sau stabiliţi prin lege, şi atrage răspunderea celor vinovaţi.

(4) Sancţiunea lipsei semnării este inexistenţa actului.

 

Contrasemnarea

Art. 112(1) Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate, pentru legalitate sau oportunitate/conţinut.

(2) Contrasemnarea angajează responsabilitatea persoanei în cauză doar în ceea ce priveşte obiectul contrasemnării.

(3) Sancţiunea lipsei contrasemnării este nulitatea actului.

 

Menţiuni obligatorii

Art. 113Actele administrative individuale trebuie să conţină menţiuni complete privind;

  1. a) calea de atac administrativă şi/sau jurisdicţională deschisă celor vătămaţi sau celor interesaţi,
  2. b) termenul de constestare, respectiv
  3. c) autoritatea publică/instanţa competentă să o soluţioneze.

 

Tipuri

Art. 114Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea.

 

Aprobarea

Art. 115(1) Aprobarea reprezintă încuviinţarea cu sau fără observaţii/condiţii, dată de o autoritate publică cu privire la un act administrativ emis/adoptat de către o altă autoritate publică.

(2) Aprobarea este obligatorie numai în cazurile expres prevăzute de lege şi se realizează în scris, în termenul general de răspuns la petiţii, socotit de la solicitare.

(3) Necomunicarea în termenul legal a răspunsului la solicitarea de aprobare echivalează cu aprobarea implicită (tacită) a actului administrativ.

(4) Actele supuse aprobării produc efecte juridice numai de la data aprobării lor.

(5) Actele supuse aprobării trebuie să conţină o rubrică destinată observaţiilor sau circumstanţierii efectelor juridice.

 

Confirmarea

Art. 116(1) Confirmarea reprezintă operaţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i acoperi eventualele vicii de formă sau de procedură neesenţiale.

(2) Sunt vicii neesenţiale acelea care nu au influenţat voinţa autorităţii publice sau care nu afectează drepturile persoanelor.

(3) Viciile de fond sau de competenţă nu pot fi acoperite.

(4) Actele administrative confirmate produc efecte juridice de la data intrării lor în vigoare.

 

Comunicarea

Art. 117(1) Actele administrative cu caracter individual se comunică persoanelor cărora li se adresează în termen de maxim 5 zile calendaristice de la data adoptării/emiterii, respectiv aprobării/confirmării lor, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Dovada comunicării actului administrativ individual revine autorităţii publice care a emis/adoptat actul. Modalităţile de comunicare sunt cele prevăzute la secţiunea „comunicarea în cadrul procedurii administrative”.

(2) Pentru persoanele cărora actul administrativ individual nu li se adresează, comunicarea reprezintă efectiva luare la cunoştinţă a actului administrativ, respectiv momentul la care în mod obiectiv ar fi putut lua la cunoştinţă actul.

(3) În cazul actelor administrative individuale pentru care legea impune aducerea la cunoştinţă publică sub sancţiunea inexistenţei acestora, actul se aduce la cunoştinţă publică în termenul prevăzut de acest cod pentru actele normative de la această dată. În aceste situaţii comunicarea actului administrativ este facultativă.

 

Aducerea la cunoştinţă publică

Art. 118(1) Actele administrative cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică în termen de maxim 5 zile de la adoptare/emitere, respectiv de la aprobare/confirmare.

(2) Actele administrative normative care nu se publică în Monitorul oficial al României, partea I, sunt aduse la cunoştinţă publică, cumulativ, prin:

  1. a) publicare pe pagina de internet a autorităţii publice;
  2. b) afişare, timp de 30 de zile calendaristice, la sediul autorităţii publice.

(3) În cazul în care autoritatea publică nu are pagină de internet proprie, actele normative se publică pe pagina de internet a autorităţii ierarhic superioare, respectiv a Consiliului judeţean/instituţiei Prefectului în cazul autorităţilor administraţiei publice locale autonome.

(4) În cazul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pagina de internet poate găzdui actele normative emise de unităţile administrativ-teritoriale asociate, caz în care acestea nu se mai publică pe pagina de internet a Consiliului judeţean/instituţiei Prefectului.

 

Rectificarea

Art. 119(1) Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale evidente (omisiuni, menţiuni greşite, greşeli de redactare) din actele administrative sau operaţiunile administrative realizate în scris.

(2) Pe calea rectificării nu pot fi modificate efectele juridice ale actelor administrative.

(3) Competenţa de a rectifica aparţine doar autorităţii care a emis/adoptat actul sau realizat operaţiunea, din oficiu sau la cererea persoanelor interesate.

(4) Rectificarea produce efecte juridice de la momentul intrării în vigoare a actului, cu respectarea drepturilor câştigate ca urmare a interpretărilor realizate cu bună credinţă până la data rectificării.

 

Reconstituirea

Art. 120(1) Reconstituirea este operaţiunea de refacere materială a unui înscris administrativ, pe baza dovezilor prezentate de persoane interesate sau de autorităţi publice privind conţinutul său.

(2) După reconstituire, autoritatea publică emitentă/care a adoptat actul va semna, ştampila,

înregistra şi arhiva din nou actul, cu menţiunea „reconstituit”, şi cu precizarea modalităţii de reconstituire.

 

Arhivarea

Art. 121(1) Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare şi folosire a actelor şi înscrisurilor administrative create sau deţinute de autorităţile publice.

(2) Actele administrative operaţiunile administrative realizate în scris sunt supuse regimului juridic al arhivării în condiţiile legislaţiei specifice.

 

Capitolul III

Adoptarea/emiterea actelor administrative

 

Adoptarea/emiterea actelor administrative

Art. 122(1) Guvernul şi autorităţile publice cu conducere colegială adoptă acte administrative, iar Primul Ministru şi autorităţile publice cu conducere unipersonală emit acte administrative.

(2) Conducerea colegială este exercitată de o structură deliberativă care decide prin vot.

 

(3) Conducerea unipersonală este exercitată de o persoană, a cărei decizie este atestată prin semnătură.

 

Legalitatea

Art. 123(1) Actele administrative se emit/adoptă numai pe baza şi în executarea Constituţiei, dreptului comunitar european, legilor sau a altor acte normative cu forţă juridică superioară, şi trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei.

(2) Actele normative, pentru a căror punere în executare se emite/adoptă actul administrativ, vor fi menţionate în formula introductivă, alături de prevederile din actul de organizare şi funcţionare a autorităţii publice prin care se stabileşte competenţa emiterii/adoptării actului.

(3) Actul administrativ este legal dacă autoritatea emitentă/care l-a adoptat a acţionat cu respectarea limitelor competenţei sale, a procedurii legale de emitere/adoptare, precum şi a dispoziţiilor legale în materie.

(4) Legalitatea actului este obiectivă atunci când se raportează la prevederile legale privind adoptarea/emiterea sa, respectiv subiectivă dacă se raportează la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor în raporturile lor cu autorităţile publice.

(5) Actele administrative beneficiază de prezumţia de legalitate.

(6) Dacă ilegalitatea afectează parţial actul administrativ, dar partea afectată este esenţială pentru existenţa actului, acesta va fi considerat în întregime ilegal.

 

Abuzul dreptului de apreciere

Art. 124(1) Autorităţile publice trebuie să acţioneze cu bună credinţă în exercitarea dreptului de apreciere conferit prin lege, în limitele legale stabilite şi cu respectarea scopului în care acesta fost acordat.

(2) Atunci când autoritatea publică exercită dreptul de apreciere, actul administrativ sau refuzul acesteia tacit sau explicit sunt ilegale dacă limitele dreptuluin de apreciere au fost depăşite, dacă autoritatea publică nu şi-a exercitat dreptul de apreciere sau nu l-a exercitat în conformitate cu scopul pentru care acesta a fost acordat.

 

Momentul adoptării/emiterii actului

Art. 125(1) Actul administrativ se consideră adoptat/emis la data semnării acestuia de către persoana competentă din cadrul autorităţii publice.

(2) În cazul organelor colegiale, persoana competentă să semneze actrul administrativ este preşedintele organului colegial, respectiv persoana desemnată conform normelor de organizare şi funcţionare a organului colegial.

 

TITLUL V

EFECTELE JURIDICE ALE ACTELOR ADMINISTRATIVE

 

Capitolul I

Intrarea în vigoare a actelor administrative

 

Intrarea în vigoare

Art. 126(1) Dacă legea nu prevede altfel, actele administrative intră în vigoare, devenind obligatorii şi executorii de drept în termen de 3 zile de la data comunicării, respectiv aducerii lor la cunoştinţă publică, sau la o dată ulterioară indicată în cuprinsul lor.

(2) Caracterul obligatoriu reprezintă obligaţia autorităţii emitente/care adoptă actul, a altor autorităţi publice şi a destinatarilor/destinatarului de a-l respecta.

(3) Caracterul executoriu reprezintă dreptul de a executa actul dar şi obligaţia de executare, atât pentru autoritatea publică emitentă/care l-a adoptat, cât şi pentru destinatarul/destinatarii lui.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin (1), actul administrativ individual defavorabil care nu conţine menţiunile prevăzute la art.112, nu beneficiază de caracter executoriu. Suspendarea carcaterului executoriu încetează la data completării sale în mod corespunzător şi complet cu menţiunile obligatorii.

 

Clauze adiţionale

Art. 127 (1) Un act administrativ poate fi însoţit de clauze adiţionale numai dacă legea prevede sau când sunt menite să asigure îndeplinirea condiţiilor de legalitate ale actului. O astfel de clauză nu poate fi contrară scopului actului administrativ şi nu poate duce la nerealizarea acestui scop.

(2) Un act administrativ poate fi:

  1. a) sub termen – actul devine executoriu la o dată ulterioară intrării în vigoare sau după trecerea unei anumite perioade de timp, respectiv actul îşi produce efectele juridice numai un anumit termen determina
  2. b) sub condiţie – actul devine executoriu în momentul îndeplinirii condiţiei, care poate fi un eveniment sau o împrejurare viitoare şi nesigură;
  3. c) sub obligaţie – beneficiarul actului este obligat să realizeze, să sufere sau să se abţină de la o anumită acţiune.

 

Capitolul II

Executarea actelor administrative

 

Executarea

Art. 128(1) Executarea se realizează de către autoritatea publică emitentă/care a adoptat actul administrativ, dacă prin lege nu se prevede altfel. Autorităţile publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sunt obligate să acorde sprijinul necesar executării, la cererea autorităţii publice competente.

(2) Actele administrative pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu.

(3) Executarea actului administrativ poate fi suspendată în conformitate cu dispoziţiile art.187 din prezentul cod.

(4) Executarea poate fi realizată şi în baza unui contract administrativ.

(5) Executarea nu mai poate fi cerută după expirarea unui termen de 3 ani de la data la care actul a devenit executoriu.

 

Obligaţii financiare şi ne-financiare

Art. 129  (1) Executarea obligaţiilor ne-financiare (acţiuni, permisiuni sau abţineri) va fi realizată pe cale administrativă.

(2) Executarea obligaţiilor finanicare se realizează prin intermediul instanţelor judecătoreşti.

 

Principiul proporţionalităţii executării

Art. 130 (1) Executarea se realizează într-o manieră şi plin aplicarea unor mijloace care să ducă la atingerea scopului fără afectarea în mod nejustificat a persoanelor asupra cărora se realizează executarea.

(2) În zilele de duminică, sărbători legale sau pe timp de noapte, executarea poate fi realizată doar dacă există serioase riscuri în întârzierea ei şi numai în temeiul unui act scris al autorităţii competente.

 

Obiectul executării

Art. 131(1) Executarea se face împotriva persoanei care este obligată prin act, sau împotriva succesorilor săi legali.

(2) Executarea se face din oficiu, din iniţiativa autorităţii publice sau la cererea părţii interesate.

 

Executarea obligaţiilor nefinanciare

Art. 132(1) Executarea obligaţiilor ne-financiare este realizată prin terţe persoane, prin amenzi sau prin utilizarea forţei coercitive legale, în această ordine.

(2) Atunci când persoana obligată la executare refuză executarea sau execută doar în parte actul administrativ,  obligaţia ne-financiară se execută prin intermediul unei terţe persoane, dacă această executare este posibilă.

(3) În cazul prevăzut la alin.2, costurile executării vor fi suportate de persoana obligată prin act, şi vor fi stabilite prin act administrativ. Obligaţia de acoperire a costurilor de executare este o obligaţie finanicară, executabilă cu aplicarea art.....alin.2.

 

Executarea prin amenzi

Art. 133(1) În cazurile în care executarea prin terţe persoane nu este posibilă sau implică eforturi disproporţionate, autoritatea publică poate aplica persoanei obligate la executare amenzi pe zi de întârziere.

(2) Amenda se stabileşte prin act administrativ şi poate fi între 10% şi 100% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. În stabilirea amenzii, este relevant şi beneficiul economic al personei obligate la executare, realizat prin neexecutarea actului. Neexecutarea timp de 10 zile lucrătoare poate duce la mărirea amenzii, dacă nivelul iniţial permite. Amenda nu poate fi mărită mai mult de două ori.

(3) Amenda se face venit la bugetul autorităţii publice competente să execute actul.

(4) Amenda este obligaţie financiară şi se execută cu aplicarea dispoziţiilor art....alin.2.

 

Notificarea executării silite

Art. 134(1) Persoana obligată la executare va fi notificată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de începerea executării. Notificarea va cuprinde modalitatea sau modalităţile succesive de executare şi va avea ataşat actul a cărui executare se solicită.

(2) Notificarea poate cuprinde un termen de executare, după expirarea căruia modalităţile de executare silită devin susceptibile de aplicare.

 

Anularea/revocarea actului executat

Art. 135(1) Anularea sau revocarea unui act administrativ executat total sau parţial dă dreptul persoanei împotriva căreia s-a realizat executarea de a solicita repunerea în situaţia anterioară sau/şi despăgubiri pentru daunele cauzate prin executare.

(2) Competenţa soluţionării acestei cereri aparţine autorităţii publice care a pus în executare actul sau autorităţii ierarhic superiore, şi este asimilată recursului administrativ prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ.

 

Contestaţia la executare

Art. 136(1) Persoana obligată la executare poate face contestaţie la executare în următoarele cazuri:

  1. a) când executarea a devenit imposibilă;
  2. b) când actul a fost desfiinţat, pe orice cale;
  3. c) când executarea se realizează cu încălcarea principiilor prevăzute în prezentul Cod sau contrar scopului actului ce se execută.

(2) Contestaţia se adresează autorităţii publice care realizează executarea sau autorităţii publice ierarhic superioare şi este asimilată recursului administrativ prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ.

 

Capitolul III

Modificarea şi încetarea efectelor juridice ale actelor administrative

 

Tipuri

Art. 137Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate, suspendate, modificate ori completate, sau le pot înceta efectele juridice.

 

Abrogarea

Art. 138(1) Abrogarea reprezintă încetarea definitivă pentru viitor a efectelor actului administrativ normativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ sau prin efectul legii.

În cazul actelor administrative individuale, echivalentul abrogării este încetarea efectelor juridice/desfiinţarea actului pentru viitor.

(2) După modul în care se dispune, abrogarea/încetarea efectelor poate fi expresă sau implicită

iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială.

(3) Actele administrative individuale favorabile pot fi abrogate/lipsit de efecte pentru viitor numai dacă devin ilegale prin efectul intrării în vigoare a unei norme superioare.

(4) Un act individual favorabil adoptat/emis în mod legal poate fi abrogat/lipsit de efecte pentru viitor numai dacă:

  1. a) desfiinţarea efectelor pentru viitor este permisă expres prin lege sau prin însuşi actul administrativ;
  2. b) este necesar pentru prevenirea sau eliminarea unui risc serios pentru viaţa sau sănătatea unei persoane, ordinea şi siguranţa publică, dacă nu există o altă modalitate de acţiune care să nu afecteze drepturile beneficiarulu Beneficiarul are dreptul la despăgubiri, în condiţiile contenciosului administrativ.
  3. d) este imperativ necesar pentru apărarea interesului public. Beneficiarul are dreptul la despăgubiri, în condiţiile contenciosului administra

(5) Autorităţile publice au obligaţia de a abroga sau a desfiinţa pentru viitor, total sau parţial, actele administrative afectate de actul pe care-l emit/adoptă. Abrogarea/desfiinţarea se realizează

în mod expres, prin menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică.

(6) Când abrogarea nu s-a realizat expres, prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă supe- rioară se socotesc abrogate implicit. Prin excepţie, actele normative care reglementează cu caracter general un anumit domeniu nu pot abroga decât în mod expres actele normative care reglementează situaţii speciale, derogatorii, în acel domeniu.

(7) În cazul actelor administrative individuale, desfiinţarea efectelor pentru viitor trebuie să fie

întotdeauna expresă.

(8) În cazul unor abrogări/desfiinţări parţiale a unui act administrativ, intervenite succesiv, ultima abrogare/desfiinţare se va referi la întregul act administrativ şi va viza toate textele scoase sau rămase în vigoare, fiind urmată de republicarea/recomunicarea întregului act administrativ, cu o nouă numerotare a articolelor, după caz.

(9) Abrogarea/desfiinţarea pentru viitor a unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Anularea unui act administrativ de abrogare/desfiinţare pentru viitor nu are ca efect repunerea în vigoare a actului administrativ abrogat/desfiinţat iniţial.

 

Anularea

Art. 139(1) Anularea reprezintă desfiinţarea efectelor juridice ale actului administrativ ilegal, atât pentru viitor, cât şi pentru trecut.

(2) Anularea poate fi dispusă de autoritatea publică ierarhic superioară, de o altă autoritate publică competentă potrivit legii, respectiv de instanţa de contencios administrativ.

(3) Anularea unui act administrativ individual creator de drepturi, pentru motive care nu ţin de culpa destinatarului/destinatarilor lui, dă dreptul acestora la obţinerea de despăgubiri pe calea

 

contenciosului administrativ, dacă s-au produs daune. Prin excepţie, despăgubirile nu pot fi acordate dacă:

  1. a) partea a obţinut actul prin fraudă;
  2. b) partea cunoştea ilegalitatea actului sau nu o cunoştea datorită unei neglijenţe grave.

(4) Anularea unui act administrativ de către autoritatea publică ierarhic superioară este posibilă oricând în termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ.

(5) Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau posterioare emiterii/adoptării actului.

(6) Un act administrativ care conferă drepturi/avantaje materiale cu caracter de continuitate poate fi anulat numai dacă:

  1. a) dreptul/avantajul material obţinut prin act este folosit în alte scopuri decât cele prevăzute în act;
  2. b) actul administrativ este sub condiţie iar beneficiarul nu realizează condiţia sau nu o realizează în termenul prevăzut din culpa sa.

(7) Desfiinţarea pe orice cale a unui act de anulare nu repune în vigoare actul anulat iniţial, cu excepţia cazurilor când prin hotărârea judecătorească sau prin lege se dispune altfel.

 

Inexistenţa

Art. 140(1) Inexistenţa este sancţiunea care intervine în următoarele cazuri:

  1. a) în cazul actelor administrative normative neaduse la cunoştinţă publică, respectiv a actelor individuale necomunicate persoanelor interesate conform le
  2. b) în cazul actelor nesemnate.
  3. c) în cazul actelor emise /adoptate cu nerespectarea altor formalităţi procedurale, atunci când legea prevede sancţiunea inexistenţei în mod expres.
  4. d) când actul administrativ nu precizează autoritatea publică emitentă/care l-a adopta

(2) Inexistenţa poate fi invocată de orice persoană interesată, chiar înainte de a fi fost constatată

prin acte administrative sau hotărâri judecătoreşti.

(3) Un act inexistent nu beneficiază de caracter executoriu.

 

Revocarea

Art. 141(1) Revocarea reprezintă desfiinţarea pentru trecut şi viitor a unui act administrativ ilegal , de către autoritatea publică emitentă sau care l-a adoptat.

(2)     Revocarea    poate    avea    ca    temei    cauze    anterioare,    concomitente    sau    posterioare emiterii/adoptării actului.

(3) Un act administrativ care conferă drepturi/avantaje materiale cu caracter de continuitate poate fi revocat numai dacă:

  1. a) dreptul/avantajul material obţinut prin act este folosit în alte scopuri decât cele prevăzute în act;
  2. b) actul administrativ este sub condiţie iar beneficiarul nu realizează condiţia sau nu o realizează în termenul prevăzut din culpa sa.

(4) Revocarea actelor administrative este posibilă oricând în termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ.

(5) Prin excepţie, sunt irevocabile:

  1. a) actele administrativ-jurisdicţionale;
  2. b) alte acte exceptate în mod expres de la revocare prin legi speciale.

 

Restabilirea situaţiei anterioare

Art. 142(1) Dacă un act administrativ este anulat sau revocat, orice plăţi efectuate trebuie returnate. Suma de returnat este precizată în actul de desfiinţare.

(2) Suma de returnat, cu excepţia dobânzii, este stabilită cu aplicarea dispoziţiilor privind

îmbogăţirea fără justă cauză din Codul civil.

 

Modificarea

Art. 143 (1) Modificarea constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor prevederi ale actului administrativ şi în redarea lor într-o noua formulare. Modificarea poate consta şi într-o completare a unor dispoziţii ale actului.

(2) Procedeul de a se mentiona generic, în finalul unui act administrativ, faptul că acte neindividualizate se modifica în mod corespunzător nu are efecte juridice. De asemenea, nu se utilizează, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text. Modificarea trebuie sa identifice în întregime textul vizat.

(3) Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ, şi are efecte numai pentru viitor.

(4) Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ sau individual se face de către emitentul actului sau de către autoritatea publică superioară ierarhic. Actul administrativ normativ poate fi modificat doar printr-un alt act normativ de aceeaşi forţă juridică sau superioară, iar actul administrativ individual poate fi modificat printr-un act individual sau printr-un act normativ de aceeaşi forţă juridică sau superioară

 

Condiţii procedurale pentru modificare

Art. 144(1) Modificarea sau completarea unui act administrativ este admisă numai dacă nu se afectează caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte intreaga ori cea mai mare parte a actului în cauza; în caz contrar actul se înlocuieşte cu un nou act, urmând sa fie în întregime abrogat.

(2) Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de baza.

(3) Prevederile modificate sau care completează actul administrativ trebuie sa se integreze armonios în actul supus modificării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a dispoziţiilor.

 

Tipuri de modificare

Art. 145(1) Modificarea poate fi expresă sau implicită.

(2) Modificarea este expresă în situaţiile în care exprimă în mod explicit voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare.

(3) Modificarea este implicită numai atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi aspecte printr-un act ulterior de acelaşi tip (normativ/individual)

(4) Prin excepţie de la dispoziţiile alin (3), actele normative care reglementează cu caracter general un anumit domeniu nu pot modifica decât în mod expres actele normative speciale din acel domeniu.

 

Norma derogatorie în cazul actelor normative

Art. 146  (1) Norma derogatorie este dispoziţia dintr-un act administrativ normativ care stabileşte soluţii juridice diferite faţă de dispoziţiile din alt act administrativ normativ, care reprezintă reglementarea-cadru în materie, acesta din urma pastrandu-şi caracterul sau general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

(2) Derogarea se poate face numai printr-un act administrativ normativ de nivel cel puţin egal cu cel al actului administrativ de la care se derogă.

 

Republicarea actelor normative

Art. 147(1) Actul administrativ normativ modificat în mod substanţial se republică având la bază dispoziţia cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare.

(2) În vederea republicării actului administrativ normativ se realizează integrarea prevederilor modificate sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizandu-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi.

(3) Republicarea actelor administrative normative modificate sau completate prin ordonanţe ale Guvernului se face după aprobarea acestora din urma prin lege, pentru a nu se crea eventuale discrepanţe cu actul de aprobare, în cazul în care acesta aduce alte modificări ordonanţei supuse aprobării.

 

Actele cu aplicare limitată

Art. 148(1) Actele administrative pot avea aplicare nelimitată, sau aplicare limitată în timp, în spaţiu sau privind obiectul lor.

(2) Prin acte administrative ulterioare se poate prelungi, extinde sau restrânge durata actelor administrative temporare, precum şi a celor cu aplicare limitată în spaţiu sau privind obiectul lor.

(3) Dispoziţia de prelungire a termenului de aplicare a actului administrativ temporar trebuie sa intervină înainte de expirarea termenului şi să indice, când este cazul, noul termen.

 

Suspendarea

Art. 149 (1) Suspendarea reprezintă manifestarea de voinţă a autorităţii publice prin care

încetează, temporar, efectele juridice ale actelor administrative. Este nulă suspendarea unui act administrativ fără precizarea termenului de suspendare.

(2) Motivele suspendării pot fi:

  1. a) existenţa unor suspiciuni serioase şi rezonabile privind legalitatea actului administrativ;
  2. b) actul este contestat şi există pericolul iminent al producerii unor daune prin executarea în continuare a acestui

(3) Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la cererea părţii interesate, iar actul de suspendare trebuie să precizeze în mod expres data de la care operează suspendarea, durata ei, precum şi dispoziţiile suspendate. Prelungirea suspendării poate avea loc o singură dată.

(4) Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de:

  1. a) autoritatea publică emitentă/care a adoptat actul;
  2. b) autoritatea publică ierarhic superioară;
  3. c) autoritatea publică cu atribuţii de control specializat, dacă legea specială prevede această

competenţă;

  1. d) autoritatea administrativ-jurisdicţională competentă conform legii speciale;
  2. e) instanţa judecătorească de contencios administrativ, în condiţiile stabilite de partea a III-a a prezentului cod..

(5) Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale exprese.

(6) În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, actul administrativ poate fi repus în vigoare chiar înainte de expirarea perioadei de suspendare. La expirarea duratei de suspendare actul administrativ sau dispoziţia suspendată reintra de drept în vigoare.

 

Interpretarea actelor administrative

Art. 150(1) Clarificarea sensului unor dispoziţii cuprinse în acte administrative se realizează printr-un  act  administrativ  interpretativ de  acelaşi nivel cu  actul vizat, prin  dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act administrativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.

(2) Interpretarea intervenita potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretarile judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate pana la acea data, cu respectarea drepturilor câştigate.

 

TITLUL VI

OPERAŢIUNILE ADMINISTRATIVE

 

Categorii de operaţiuni administrative

Art. 151Operaţiunile administrative pot fi:

  1. a) acte/înscrisuri constatatoare a unor fapte administrative, cu caracter declarativ sau recognitiv – certificate sau adeverinţe. Aceste operaţiuni pot fi contestate în justiţie potrivit dispoziţiilor contenciosului administrativ sau a legislaţiei speciale care le reglementează, cu privire la realitatea şi corectitudinea datelor conţinute.
  2. b) formalităţi procedurale anterioare, concomitente sau posterioare emiterii/adoptării unui act administrativ, astfel cum sunt reglementate în cap II, titlul IV din prezentul cod. Aceste operaţiuni pot fi contestate în contencios administrativ şi analizate de instanţă cu privire la legalitatea lor doar odată cu actul administrativ la a cărui emitere/adoptare au ser
  3. c) acţiuni de aplicare concretă a unor atribuţii legale de către autorităţile publice. Aceste operaţiuni nu pot fi contestate direct în contencios administrativ; persoanele care au dreptul la aceste operaţiuni pot însă contesta în condiţiile contenciosului administrativ refuzul explicit sau tacit de efectuare a operaţiun

 

Actele/înscrisurile constatatoare

Art. 152(1) Prin certificat se înţelege înscrisul/actul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării unor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverinţă se înţelege înscrisul/actul prin care se atestă un drept sau un fapt.

(3) Dacă legea nu prevede în mod expres altfel, certificatele şi adeverinţele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptăţite ori a mandatarului acestora.

(4) Autorităţile publice eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deţinute de acestea. Certificatele şi adeverinţele eliberate vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, şi menţionarea documentului din care rezultă acestea.

(5) Certificatele şi adeverinţele se semnează de către conducătorul autorităţii publice ori de către

împuterniciţii acestuia, se înregistrează şi se datează, după care se aplică ştampila instituţiei. Autorităţile publice care eliberează certificate şi adeverinţe vor reţine copii de pe documentele eliberate.

(6) În cazul în care eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor este supusă plăţii anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face menţiune cu privire la sumele încasate, precum şi la modalitatea de plată.

(7) Nerespectarea acestor prevederi de către persoanele abilitate să semneze certificate sau adeverinţe atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, materială, civilă sau penală, după caz, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

 

Forma operaţiunilor

Art. 153(1) Unele operaţiuni administrative presupun forma scrisă (avize, aprobări, confirmări, certificate, adeverinţe, etc). Acestora li se aplică în mod corespunzător regulile de la redactarea şi emiterea/adoptarea actelor administrative, precum şi regulile prevăzute în legi speciale.

(2) Operaţiunile administrative scrise se redactează în numărul de exemplare necesare, din care unul se păstrează obligatoriu în arhiva persoanei administrative emitente.

 

TITLUL VII

CONTRACTELE ADMINISTRATIVE

 

Dispoziţii generale. Definire.

Art. 154(1) Autorităţile publice pot încheia contracte administrative sau contracte de drept privat.

(2) Contractul administrativ reprezintă acordul de voinţă cu caracter bi sau multilateral, în care cel puţin o parte este o autoritate publică, prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes public şi căruia i se aplică un regim juridic special, de drept administrativ.

(3) Contractele administrative se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute

 

Condiţii pentru calificarea juridică

Art. 155Un contract poate fi calificat ca fiind contract administrativ dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. a) cel puţin o parte contractantă este o autoritate publică;
  2. b) obiectul contractului priveşte constituirea domeniului public, punerea în valoare a bunurilor/activităţilor/servicilor proprietate publica  a  statului  sau  unităţilor  administrativ teritoriale, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, înstrăinarea bunurilor din domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ teritoriale, acordarea unor sume din bugetul public cu titlu nerambursab
  3. c) are o parte reglementară formată din clauze stabilite prin lege sau acte administrative, derogatorii de la dreptul comun.

 

Modalităţi de calificare juridică

Art. 156Calificarea unui contract ca fiind contract administrativ se poate realiza:

  1. a) expres, prin lege;
  2. b) de către instanţa de contencios administrativ, în cursul unui proces sau în urma unei sesizări cu acest obiect, prin hotârâre de interpretare, în cadrul contractelor necalificiate prin lege.

 

Efectele calificării juridice.

Art. 157(1) Calificarea ca atare a unui contract administrativ are ca efect aplicarea unui regim juridic de drept administrativ, care constă în:

  1. a) autoritatea publică are dreptul de modificare/denunţare unilaterală a contractului, fără intervenţia instanţei, în temeiul interesului public.
  2. b) dacă legea nu prevede expres altfel, competenţa de soluţionare a litigiilor rezultate din încheierea, executarea şi încetarea contractului aparţine instanţelor de contencios administra
  3. c) încheierea, executarea şi încetarea efectelor contractului sunt guvernate de principiul priorităţii interesului public în faţa celui priva
  4. d) autorităţile publice au obligaţia de a despăgubi contractantul privat atunci când modificarea/rezilierea contractului în temeiul interesului public nu este rezultatul culpei acestui Cuantumul despăgubirii se stabileşte de comun acord de părţile contractante, în scris, pe bază de expertiză. În cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la acest cuantum, va hotărî instanţa de contencios administrativ.

(2) În completarea regimului juridic de drept administrativ, contractului administrativ i se aplică

normele de drept privat, în măsura în care sunt compatibile cu obiectul contractului.

 

TITLUL VIII

CONTROLUL ADMINISTRATIV

 

Noţiune

Art. 158(1) Controlul administrativ reprezintă verificarea activităţii administrative, realizată de autorităţile publice din administraţia publică, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale legii.

(2) Controlul administrativ se poate declanşa din oficiu sau la cerere,

(3) Controlul administrativ vizează legalitatea activităţii administrative şi/sau exercitarea dreptului de apreciere a autorităţilor publice.

 

Principii

Art. 159Controlul administrativ se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii:

  1. a) preeminenţa scopului corectorare ca scop în primul rând perfecţionarea activităţii administrative, prin descoperirea cauzelor generatoare ale abaterilor constatate şi a soluţiilor de corectare, iar în subsidiar sancţionarea persoanelor vinovate. Autorităţile sau structurile cu atribuţii de control au competenţa, în condiţiile legii şi a regulamentului propriu de funcţionare: să dispună sau să solicite revocarea sau anularea unor acte ori operaţiuni administrative; abrogarea, modificarea sau înlocuirea actelor ori a operaţiunilor administrative considerate nelegale sau inoportune; sancţionarea persoanelor vinovate, luarea măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţ
  2. b) egalitatea de tratamentse desfăşoară în mod obiectiv, fiecare autoritate publică beneficiind de tratament ega Unor situaţii identice li se aplică soluţii identice.
  3. c) celeritatese desfăşoară într-un termen rezonabil, astfel ca activitatea administrativă să nu sufere perturbări un timp îndelunga

 

Controlul intern

Art. 160Controlul intern este realizat de către conducerea autorităţii publice asupra compartimentelor din structura acesteia, priveşte legalitatea întregii activităţi administrative şi modul de exercitare a dreptului de apreciere, având caracter permanent.

 

Controlul extern

Art. 161(1) Controlul extern este exercitat de structuri specializate din afara autorităţii publice verificate.

(2) Controlul extern poate fi:

  1. a) ierarhic, exercitat de autorităţi publice ierarhic superioare, în cadrul raporturilor de subordonare existente în interiorul administraţiei publice, asupra legalităţii activităţii autorităţii subordonate, precum şi asupra exercitării dreptului de apreciere.
  2. b) de specialitate, exercitat de autorităţi publice sau structuri funcţionale cu atribuţii de coordonare sau control într-un sector determinat de activitate, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
  3. c) de tutelă administrativă, exercitat de autorităţi publice în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, asupra autorităţilor publice locale autonome, şi priveşte legalitatea actelor/operaţiunilor acestor

 

TITLUL IX

I DE ATAC PE CALE ADMINISTRATIVĂ

 

Capitolul I

Recursul administrativ

 

Noţiune

Art. 162Recursul administrativ este reclamaţia prin care persoana interesată, respectiv persoana vătămată într-un drept/interes legitim printr-un act administrativ, sau prin refuzul explicit sau implicit/tacit de soluţionare în termenul legal a unei petiţii, se adresează autorităţii publice care a emis/adoptat actul recurs graţios sau celei superioare ierarhic recurs ierarhic, solicitând recunoaşterea dreptului sau interesului legitim lezat şi/sau, după caz, desfiinţarea totală sau parţială ori modificarea actului administrativ, emiterea unui act administrativ, efectuarea unei operaţiuni administrative, repararea prejudiciului produs.

 

Soluţionarea recursului. Dispoziţii generale.

Art. 163(1) Soluţionarea recursului administrativ se face cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor procedurale specifice petiţiilor, în termenul general prevăzut de prezentul cod.

(2) În cazul exercitării în acelaşi timp atât a recursului administrativ graţios cât şi a celui ierarhic, acestea se conexează, şi sunt soluţionate de autoritatea publică superioară ierarhic. În cazul exercitării lor succesive, soluţia favorabilă petiţionarului.

(3) Etapele procedurii administrative iniţiate prin petiţie se aplică şi procedurii de soluţionare a recursului adminstrativ. Autoritatea publică va apela la orice instrumente de procedură necesare pentru soluţionarea justă şi cu bună credinţă a recursului administrativ.

(4) Soluţionarea recursului administrativ se realizează prin emiterea/adoptarea unui act administrativ sau prin efectuarea unei operaţiuni administrative. Refuzul explicit sau implicit de soluţionare a recursului administrativ este asimilat actului administrativ.

(5) Persoana care exercită recursul administrativ poate solicita instanţei de contencios administrativ competente suspendarea actului administrativ, în condiţiile art.187 din prezentul cod.

 

Soluţionarea recursului graţios

Art.164Soluţionarea recursului administrativ graţios, presupune:

  1. a) revocarea sau abrogarea/modificarea actului administrativ, precum şi, după caz, emiterea/adoptarea unui alt act, lega
  2. b) în cazul refuzului de soluţionare a petiţiei, soluţionarea petiţiei prin acte sau operaţiuni administrative sau exercitarea atribuţiilor legale.
  3. c) în cazul în care s-au produs daune, acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, pe bază de expertiză, realizată în conformitate cu dispoziţiile art.164 din prezentul cod, ale art.201-214 din Codul de procedură civilă şi ale Ordonanţei Guvernului 2/2000.

 

Soluţionarea recursului ierarhic

Art. 165Soluţionarea recursului administrativ ierarhic, presupune:

  1. a) anularea sau abrogarea/modificarea actului administrativ, precum şi, după caz, obligarea la emiterea/adoptarea unui alt act administrativ; în cazul în care legea prevede expres, autoritatea publică superioară poate emite/adopta noul act în locul celei inferioare.
  2. b) în cazul refuzului de soluţionare a unei petiţii, obligarea autorităţii publice subordonate la soluţionarea petiţiei prin acte sau operaţiuni administrative;
  3. c) în cazul în care s-au produs daune, obligarea autoritatăţii subordonate la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, pe bază de expertiză, realizată în conformitate cu dispoziţiile art.164 din prezentul Cod, ale art.201-214 din Codul de procedură civilă şi ale Ordonanţei Guvernului nr.2/2000.

 

Soluţionarea recursului. Dispoziţii speciale.

Art. 166(1) Soluţionând recursul administrativ, autoritatea publică nu poate decide în sensul agravării situaţiei petentului (reformatio in pejus), dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

(2) Autoritatea publică se poate pronunţa şi asupra acelor părţi ale actului necontestate prin recursul administrativ.

(3) Legalitatea actului este analizată prin raportare la momentul recursului, acesta fiind admisibil dacă actul iniţial legal a devenit ilegal, impunându-se abrogarea lui.

(4) Dacă autoritatea ierarhic superioară constată legalitatea actului dar pe temeiul altor motive decât cele precizate de către autoritatea emitentă, admite recursul administrativ şi motivează din nou actul. Dacă autoritatea publică superioară ierarhic identifică alte motive de ilegalitate decât cele invocate prin recursul administrativ, respinge recursul administrativ, dar anulează/revocă/modifică actul din oficiu. Aceste prevederi se aplică şi în cazul refuzului nejustificat de rezolvare a petiţiei.

(5) Dacă autoritatea ierarhic superioară constată legalitatea actului, dar abuzul de putere discreţionară în emiterea/adoptarea lui, poate anula actul şi obliga autoritatea publică emitentă la folosirea puterii discreţionare pentru identificarea unei alte soluţii.

(6) Dacă anularea/revocarea/modificarea actului administrativ contestat prin recursul administrativ ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unor terţe persoane, este obligatorie audierea acestora înainte de soluţionarea recursului administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art.72.

 

Recursul administrativ în cazul contractelor administrative

Art. 167În cazul contractelor administrative, concilierea reglementată de Codul de procedură civilă, se aplică în mod corespunzător şi este asimilată recursului administrativ prealabil.

 

Expertiza în cazul solicitării despăgubirilor

Art. 168  (1) În cazul admiterii recursului administrativ având ca obiect acordarea de despăgubiri, autoritatea publică va acorda despăgubirile pe bază de expertiză.

(2) La cererea autorităţii publice, instanţa de contencios administrativ competentă conform părţii a III-a a Codului numeşte unul sau trei experţi prin tragere la sorţi, în şedinţa publica, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiza, cuprinzând persoanele înscrise în evidenta celor autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare.

(3) Instanţa stabileşte prin încheiere termenul în care trebuie sa efectueze expertiza, care nu poate fi mai mare de 5 de zile lucrătoare, şi plata experţilor, care va fi făcută de către autoritatea publică.

 

Procedura expertizei

Art. 169(1) La efectuarea expertizei pot participa cu caracter de observator şi experţi desemnaţi de autoritatea publică, respectiv persoana vătămată.

(2) Experţii sunt datori sa se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere, caz în care au dreptul la decontarea cheltuielilor, ce se vor stabili prin încheiere executorie şi se vor plăti de către autoritatea publică.

(3) Autoritatea publică poate acorda despăgubirile doar în cuantumul stabilit prin expertiză. Dacă una din părţi este nemulţumită de cunatumul despăgubirilor, poate intenta acţiune în contencios administrativ cu acest obiect.

(4) În completarea dispoziţiilor speciale prevăzute în prezentul cod, expertizei i se aplică dispoziţiile art.201-214 din Codul de procedură civilă şi ale OG 2/2000.

 

Capitolul II

Jurisdicţii speciale administrative

 

Jurisdicţia administrativă

Art. 170(1) Jurisdicţia specială administrativă desemnează procedura prevăzută de lege, prin care o autoritate publică soluţionează litigii administrative, cu respectarea unor garanţii şi reguli specifice procedurii judiciare, şi care se finalizează prin emiterea unui act administrativ jurisdicţional.

(2) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

(3) Procedura jurisdicţiei administrative se completează cu dispoziţiile prezentului cod.

 

Caracteristici

Art. 171Procedura jurisdicţiei speciale administrative are următoarele caracteristici:

  1. a) este o procedură administrativă de soluţionare a unor litigii născute din activitatea administrativă;
  2. b) este reglementată prin legi speciale, care se completează cu Codul de procedură civilă, în măsura în care este necesar;
  3. c) autoritatea care soluţionează litigiul este independentă faţă de părţile litigiului
  4. d) se declanşează prin petiţie;
  5. e) se desfăşoară cu respectarea principiului contradictorialităţ
  6. f) are caracter public, dacă legea nu prevede în mod expres altfe

 

Actul administrativ jurisdicţional

Art. 172(1) Actul administrativ jurisdicţional nu poate fi revocat de autoritatea emitentă/care l- a adoptat, ci doar anulat pe calea contenciosului administrativ.

(2) Procedura jurisdicţiei speciale administrative este asimilată recursului administrativ prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ.

 

PARTEA A III-A

PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ CONTENCIOASĂCONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

 

Capitolul I

Condiţii de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ

 

Legitimarea procesuala

Art. 173(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin refuzul ilegal de soluţionare unei petiţii, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi, după caz, repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

(2) Orice autoritate publică, respectiv asociaţiile sau fundaţiile cu statut de utilitate publică pot solicita instanţei de contencios administrativ de la sediul autorităţii publice emitente, în temeiul interesului public, anularea unui act administrativ ilegal în mod obiectiv, astfel cum este definit în Codul de procedură administrativă.

(3) Legitimarea procesuală în cazul când se solicită despăgubiri…………………………………..

 

Legitimarea procesuală specială a prefectului

Art. 174(1) Prefectul poate ataca în contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le considera ilegale, după efecturarea recursului administrativ. Pana la soluţionarea definitivă a cauzei, actul atacat este suspendat de drept.

(2) Acţiunea este scutită de taxa de timbru şi se judeca în regim de urgenta. Termenele de judecata nu pot fi mai mari de 10 zile. Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost comunicată cel puţin cu o zi înaintea judecării.

(3) Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţa în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. În situaţii deosebite pronunţarea poate fi amânată cel mult doua zile.

 

Legitimarea procesuală specială a ANFP

Art. 175(1) Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici are legitimare procesuala activa şi poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta cu privire la:

  1. a) actele prin care autorităţile sau instituţiile publice incalca legislaţia referitoare la funcţia publica şi functionarii publici, constatate ca urmare a activităţii proprii de control;
  2. b) refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor public

(2) Actul atacat este suspendat de drept.

(3) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Prefecţii au obligaţia de a colabora în vederea evitării sesizării paralele a instanţei de contencios administrativ în legatura cu actele ilegale emise de autorităţile sau instituţiile publice locale în domeniul funcţiei publice.

 

Actele exceptate de la contenciosul administrativ

Art. 176(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

  1. a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
  2. b) actele de comandament cu caracter militar.

(2) Prin act de comandament cu caracter militar se înţelege actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.

(3) Actelor administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o alta procedura judiciară li se aplică, în completare, dispoziţiile prezentului Cod, şi în continuare cele ale Codului de procedură civilă.

(4) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apărarea şi securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, ci doar în condiţiile legislaţiei speciale în materie.

 

Recursul administrativ prealabil

Art. 177(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persona fizică sau juridică, respectiv autoritatea publică titulară a acţiunii în contencios administrativ trebuie să exercite recursul administrativ, cu respectarea dispoziţiilor prezentului Cod.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedura administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Recursul administrativ în cazul acţiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile din Codul de procedura civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

(4) Persoana fizică sau juridică, respectiv autoritatea publică titulară a acţiunii în contencios administrativ, dacă este nemulţumită de soluţionarea recursului administrativ sau de lipsa unei soluţionări în termenul legal, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă potrivit prezentului cod.

(5)  Acţiunea  în  contencios  administrativ  poate  fi  intentată  fără  exercitarea  recursului administrativ prealabil în următoarele cazuri:

  1. a) o terţă persoană este vătămată pentru prima dată prin actul administrativ de soluţionare a unui recurs administra
  2. b) este explicit exclus prin lege;
  3. c) este implicit exclus prin lege, prin stabilirea unor termene scurte de exercitare a acţiunii (de maximum 20 de zile), sau prin precizarea conform căreia actul se atacă direct în contencios administra
  4. d) acte irevocabile în concret, potrivit dispoziţiilor prezentului cod.

 

Obiectul acţiunii

Art. 178  (1) Obiectul acţiunii persoanelor fizice sau juridice vătămate în drepturile sau interesele lor legitime poate viza:

  1. a) anularea totala sau parţială, respectiv modificarea actului administrativ
  2. b) obligarea autorităţii publice la emiterea/adoptarea unui act admnistrativ
  3. c) obligarea autorităţii publice la rezolvarea unei petiţii;
  4. d) obligarea autorităţii publice la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat;
  5. e) obligarea autorităţii publice pârâte la plata unor despăgubiri pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti de contencios administra

(2) Obiectul acţiunii în temeiul interesului public, respectiv a autorităţilor publice cu legitimare procesuală specială, poate viza:

  1. a) anularea totala  sau  parţială,  respectiv  modificarea/obligarea  la  modificarea  actului administrativ
  2. b) obligarea autorităţii publice la emiterea/adoptarea unui act admnistrativ la care este obligată potrivit competenţelor legale.
  3. c) obligarea autorităţii publice la exercitarea competenţelor legale prin operaţiuni administrative.
  4. d) obligarea autorităţii publice la plata unor amenzi pentru întârzierea executării hotărârii de contencios administra

(3) Instanta de contencios administrativ este competenta sa soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de incheierea, modificarea, interpretarea, executarea si incetarea contractului administrativ. La soluţionarea acestor litigii se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public.

 

Acţiunile impotriva ordonanţelor Guvernului

Art. 179(1) Persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune în despăgubiri direct la instanta de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.

(2) Instanta de contencios administrativ, dacă apreciază ca excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspenda soluţionarea cauzei pe fond.

(3) Instanta de contencios administrativ, după pronunţarea Curţii Constituţionale, repune cauza pe rol şi va da termen, cu citarea părţilor.

(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei excepţii ridicate în alta cauza, sesizarea instanţei de contencios administrativ se va face în condiţiile art. 178 (obiectul acţiunii judiciare) şi ale art.183 (termenul de introducere a acţiunii). Termenul începe să curgă de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Acţiunea privind actele administrativ jurisdicţionale

Art. 180(1) Actele administrativ jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercita căile jurisdicţional-administrative de atac.

(2) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege sa nu utilizeze calea administrativă jurisdicţională de atac, va notifica aceasta organului administrativ jurisdicţional competent. Termenul prevăzut la alin. (3) începe sa curgă de la data notificării.

(3) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege sa renunţe la calea administrativ-jurisdicţională în timpul soluţionării acestui litigiu, va notifica intenţia sa organului administrativ-jurisdicţional sesizat. Termenul prevăzut la alin. (2) începe sa curgă de la data comunicării acestei notificări.

 

Acţiunea în interpretare

Art.181(1) Instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa prin hotărâre de interpretare asupra conflictelor de competenţă administrativă, la cererea autorităţilor publice, în temeiul art.42 din Codul de procedură administrativă.

(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă. Hotărârea executorie de drept şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu suspendă executarea hotărârii judecătoreşti.

 

Instanţa competentă

Art. 182(1) Instanţa de contencios administrativ desemnează Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale.

(2) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de pana la 500 000 lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500 000 lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

(3) Recursul impotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul impotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judeca de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege specială organică nu se prevede altfel.

(4) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul sau sau celei de la sediul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru una dintre instanţe, nu se poate invoca excepţia necompetentei teritoriale.

(5) Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

 

Termene de introducere a acţiunii

Art. 183(1) Acţiunile în contencios administrativ pot fi introduse în termen de 60 de zile calendaristice de la:

  1. a) momentul la care actul administrativ individual a devenit executoriu
  2. b) data la care actul administrativ individual devine ilegal, în cazul actelor cu executare continuă sau afectate de modalităţi;
  3. c) refuzul explicit sau tacit de soluţionare a unei petiţii sau de exercitare a competenţei legale.
  4. d) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
  5. e) în cazul persoanelor cărora nu le-a fost comunicat actul administrativ individual, de la efectiva luare la cunoştinţă actului, care nu poate depăşi un termen rezonabil de la emiterea actulu

(2) În cazul acţiunilor formulate de Prefect sau Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenta actului ilegal.

(3) Neexercitarea acţiunii în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de vointa ei.

În acest din urma caz, acţiunea poate fi exercitată în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.

(4) Dacă între momentul exercitării recursului administrativ şi momentul expirării termenului de introducere a acţiunii de contencios administrativ sunt mai puţin de 30 de zile calendaristice, acţiunea se introduce în termen de 15 zile calendaristice de la soluţionarea recursului/expirarea termenului de soluţionare.

(5) Acţiunile vizând ordonanţele guvernamentale şi actele administrative normative pot fi exercitate oricând. Recursul administrativ este obligatoriu doar în cazul acţiunii vizând actelor normative, iar acţiunea se poate introduce numai după soluţionarea acestuia expres sau implicit.

 

Termenul de decădere pentru despăgubiri

Art. 184(1) Când reclamantul a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de decădere pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile privind acordarea despăgubirilor se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul prevăzut la art. 183 alin. (1), şi li se aplică normele prezentului cod în ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru.

(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si contractelor administrative

 

Capitolul II

Aspecte procedurale

 

Documentele necesare

Art. 185(1) Reclamantul va anexa la acţiune:

  1. a) copia actului administrativ pe care îl atacă (dacă i-a fost comunicat) sau, după caz, soluţia dată

petiţiei sale;

  1. b) dovada exercitării recursului administrativ şi, dacă este cazul, soluţia primită.

(2) În situaţia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la petiţia sa, va depune la dosar:

  1. a) copia petiţiei, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publica;
  2. b) dovada exercitării recursului administra

 

Citarea părţilor, relaţii

Art. 186(1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al carei act este atacat sa îi comunice de urgenta acel act, împreună cu intreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. În mod corespunzător se procedează în cazul refuzului de a soluţiona o petiţie.

(2) Dacă autoritatea publica nu trimite în termenul stabilit de instanta documentele sau informaţiile cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, sa plătească statului, cu titlu de amenda judiciară, 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.

 

Suspendarea executării actului

Art. 187(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu exercitarea recursului administrativ prealabil, persoana titulară a acţiunii poate sa ceara instanţei competente suspendarea executării actului administrativ pana la pronunţarea instanţei de fond. Neintroducerea acţiunii în contencios administrativ în termen de 10 zile de la soluţionarea explicită sau tacită a recursului administrativ prealabil are ca efect încetarea de drept a suspendării.

(2) Suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la soluţionarea definitiva şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu acţiunea principala sau printr-o acţiune separată, pana la soluţionarea acţiunii în fond sau recurs.

(3) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea părţilor.

(4) Hotărârea prin care se pronunţa suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu suspendă executarea hotărârii judecătoreşti.

(5) Prin pagubă iminentă se înţelege un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.

 

Introducerea în cauza a funcţionarului

Art. 188(1) Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate şi personal impotriva persoanei fizice care a contribuit la elaborarea/adoptarea/emiterea actului sau la încheierea contractului, ori, după caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva petiţia, dacă se solicita plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectiva poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publica respectivă.

(2) Persoana actionata astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze/emită sau sa nu elaboreze/emită actul.

 

Judecarea cererilor

Art. 189(1) Cererile adresate instanţei se judeca de urgenta şi cu precădere în şedinţa publica,

în complet de 2 judecători.

(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.

(3) Hotărârile se redactează şi motivează de urgenta, în cel mult 30 de zile de la pronunţare.

(4) La solutionarea cererilor in contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa, in orice faza a procesului, ori de cate ori apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.

 

Interdicţia de retragere a acţiunii

Art. 190Acţiunile introduse în temeiul interesului public, precum şi cele introduse impotriva actelor administrative normative, nu mai pot fi retrase.

 

Capitolul III

Hotărârea instanţei de contencios administrativ

 

Soluţiile pe care le poate da instanta

Art. 191(1) Instanta, prin admiterea acţiunii, poate, după caz, sa anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publică la emiterea/adoptarea unui act administrativ sau la efectuarea unei operaţiuni administrative.

(2) Instanta este competenta sa se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecaţii.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanta va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Instanţa poate dispune repunerea în situaţia anterioară, atunci când actul anulat a fost executat în tot sau în parte.

(5) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanta poate:

  1. a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
  2. b) obliga autoritatea publica sa încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
  3. c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
  4. d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
  5. e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.

(6) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi la alin. (5) lit. b), c) şi e) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile partii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

(7) In toate situatiile, instanta poate stabili, prin dispozitiv, la cererea partii interesate, un termen de executare, precum si penalitatea prevazuta la alin.6.

 

Publicarea hotărârii

Art. 192(1) Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

(2) Hotărârile judecătoreşti de anulare a unor acte normative se publică cu respectarea aceloraşi cerinţe de publicitate ca şi al adoptarea/emiterea actului administrativ în cauză. În cazul Monitorului Oficial al României, Partea I, hotărârile se vor publica la sesizarea instanţei de contencios administrativ, fiind scutite de plata taxelor de publicitate. În cazul celorlalte acte normative, autorităţile publice ale căror acte au fost anulate sunt obligate să publice hotărârea judecătorească, în termen de 3 zile de la comunicarea acesteia de către instanţa de contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor din prezentul cod referitoare la publicarea actelor normative.

 

Capitolul IV

Excepţia de ilegalitate

 

Excepţia de ilegalitate

Art. 193(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea partii interesate.

(2) În acest caz, instanta, constatând ca de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată instanta de contencios administrativ competenta şi suspendă cauza. Incheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusa niciunei cai de atac, iar incheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odata cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune in ipoteza in care instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competenta sa o solutioneze.

(3) Instanta de contencios administrativ se pronunţa, după procedura de urgenta, în şedinţa publica, cu citarea părţilor şi a autorităţii publice emitente/care a adoptat actul. Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in termen de 5 zile de la comunicare si se judeca de urgenta si cu precadere.

(4) În cazul în care instanta de contencios administrativ a constatat ilegalitatea actului, instanta în fata căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a tine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

 

Capitolul V

Căile de atac

 

Calea ordinară de atac

Art. 194(1) Hotărârea pronunţată în prima instanta poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare

(2) Recursul suspenda executarea hotărârii primei instanţe şi se judeca de urgenta.

(3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, modificand sau casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite la aceasta instanta.

 

Căi extraordinare de atac

Art. 195Impotriva solutiilor definitive si irevocabile pronuntate de instantele de contencios administrativ se pot exercita caile de atac prevazute de Codul de procedura civila.

 

Capitolul VI

Executarea hotărârii de contencios administrative

 

Titlul executoriu

Art. 196Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au admis/respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.

 

Obligaţia executării

Art. 197(1) Executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducatorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanta de contencios administrativ şi după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (2) constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 2.500 lei la

10.000 lei.

 

Instanta de executare

Art. 198(1) Instanta de executare este instanta care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ (2) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Cererea este scutită de taxa de timbru. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea părţilor.

(2) Hotărârea pronunţată de instanta de executare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

(3) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

(4) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art.191 alin.3 şi 6 se pot solicita şi prin acţiunea iniţială în anulare sau obligare. În cazul acţiunilor intentate în temeiul interesului public sau de către autorităţile publice, se poate solicita doar obligarea la amendă pentru întârzierea în executare.

 

Acţiunea în regres

Art. 199Conducerea autorităţii publice se poate indrepta cu acţiune impotriva persoanelor fizice vinovate de neexecutarea hotărârii, potrivit legislaţiei funcţiei publice/muncii sau a legislaţiei speciale aplicabile demnitarilor.

 

PARTEA A IV

A DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

 

 

 

 

Intrarea în vigoare

Art. 200Prezentul cod intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Completarea cu dreptul comun

Art. 201În privinţa procedurii în faţa instanţei de contencios administrativ, dispoziţile prezentului cod se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte. Compatibilitatea aplicarii normelor de procedura civila se stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii cauzei.

 

Abrogarea totală sau parţială a unor reglementări

Art. 202La data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă:

  1. a) Ordonanta Guvernului 27/2002 privind procedura de soluţionare a petiţiilor, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002. cu modificările şi completările aduse de: Legea nr. 233 din 23 aprilie 2002; Rectificarea nr. 233 din 23 aprilie 2002.
  2. b) OG 27/2003 publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 291 din 25 aprilie

2003, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 486 din 18 noiembrie 2003.

  1. c) Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată în

“Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003.

  1. d) HG 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 529 din 22 iunie 2005.
  2. e) OG 33/2002 privind emiterea certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile administraţiei publice;
  3. f) Legea 544/2001 privind accesul liber la informatiile de interes public publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările aduse de Rectificarea nr. 544 din 12 octombrie 2001; Legea nr. 371 din 5 octombrie 2006; Legea nr. 380 din 5 octombrie 2006; Legea nr. 188 din 19 iunie 2007;
  4. g) HG 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
  5. h) HG nr. 878 din 28 iulie 2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 760 din 22 august 2005, se modifică după cum urmează: art.2 pct.2 se abrogă; art.4 se abrogă; capitolul IV se abrogă.
  6. i) Art.22 alin.3,4 şi 5 din Legea 188/1999 republicata în publicată în “Monitorul Oficial al

României”, partea I, nr. 365 din 29 mai 2007.

k) art.10 alin.6 şi art.83 alin.2 din Legea nr.351/2004, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 679 din 28 iulie 2004, cu modificările şi completările aduse de: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116 din 14 iulie 2005; Legea nr. 288 din 11 octombrie 2005; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33 din 4 mai 2007.

l) art.22 alin.3 din Legea nr.51/2006, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 254 din 21 martie 2006.

n) art.9 alin.10 din Legea nr.13/2007, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, cu modificările şi completările aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33 din 4 mai 2007.

m) art.81 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 777 din 25 august 2004, cu modificările şi completările aduse de: Legea nr. 49 din 13 martie 2007; Legea nr. 173 din 12 iunie 2007.

 

Dispoziţii tranzitorii

Art. 203(1) În vederea aplicării dispoziţiilor privind transparenţa şi comunicarea în activitatea administrativă, autorităţile publice au obligaţia ca în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Codului, să-şi realizeze pagini de internet proprii sau împreună cu alte autorităţi publice.

(2) Răspunderea pentru aplicarea dispoziţiilor alin.1 aparţine, în cazul paginilor de internet ale unităţilor administrativ teritoriale primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene. În cazul autorităţilor publice, răspunderea revine conducătorilor acestora.

(3) Nerespectarea dispoziţiilor alin.1 se sancţionează cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. Amenda se face venit la bugetul de stat. Competenţa de sancţionare aparţine Secretarului General al Guvernului, pentru autorităţile publice centrale sau subordonate acestora, respectiv Prefecţilor, în cazul unităţilor administrativ teritoriale şi ale autorităţilor publice de interes local.

(4) Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentului cod vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.

 

Corelarea terminologica

Art. 204

Ori de câte ori într-o lege specială anterioară codului se face trimitere la legile abrogate prin cod, trimiterea se va socoti facuta la dispoziţiile corespunzătoare din prezentul cod.