Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

LEGE Nr. 148 din 14 iulie 1998

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante

ACT EMIS DE: PARLAMENT

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 263 din 15 iulie 1998

 

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.


Art. 1.

În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1998, să emită ordonanţe în următoarele domenii:

1. ratificarea unor acorduri internaţionale privind creditele externe acordate României şi garantarea de către România a unor credite externe, inclusiv a unor amendamente la astfel de acorduri, precum şi modificarea unor prevederi privind regimul investiţiilor străine în România:

a) ratificarea Acordului de împrumut cu Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, în valoare de 10 milioane ECU, pentru finanţarea Proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti;

b) ratificarea Acordului de garanţie cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Sistemului naţional de gestiune a spectrului de frecvenţe radioelectrice, în valoare de 30 de milioane dolari S.U.A.;

c) ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru Proiectul privind protecţia copilului, în valoare de 10 milioane ECU;

d) ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru Proiectul privind protecţia copilului, în valoare de 5 milioane dolari S.U.A.;

e) ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiară dintre România şi Banca Nordică de Investiţii;

f) ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul de Cooperare Economică Internaţională din Japonia (OECF) pentru construcţia şi echiparea unui terminal de containere în Portul Constanţa;

g) ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul de Cooperare Economică Internaţională din Japonia (OECF), pentru reabilitarea unor sectoare de drum situate pe DN 6;

h) ratificarea Acordului privind adoptarea de condiţii uniforme la controlul tehnic periodic al autovehiculelor şi recunoaşterea internaţională a controlului, convenit la Viena la 13 noiembrie 1997;

i) aderarea României la Acordul cu privire la transporturile internaţionale de mărfuri perisabile şi cu privire la mijloacele de transport speciale ce trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP) - Geneva, 1 septembrie 1970;

j) ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi la 30 septembrie 1997;

k) ratificarea Convenţiei pentru crearea Biroului European de Telecomunicaţii (ETO);

l) ratificarea Convenţiei-cadru privind cooperarea transfrontalieră; ratificarea Memorandumului financiar privind Programul naţional PHARE pe anul 1998;

m) modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat;

n) acoperirea de către statul român a creanţei firmei germane "Seetransport Wiking Trader";

o) acceptarea de către România a proiectului celui de-al 4-lea Amendament la Statutul Fondului Monetar Internaţional, aprobat prin Rezoluţia Consiliului Guvernatorilor nr. 52 din 23 septembrie 1997;

p) modificarea Acordului, sub formă de schimb de scrisori, dintre România şi Comunitatea Europeană privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri, semnat la Bruxelles la 7 aprilie 1998;

r) acord de afiliere a Ministerului Apărării Naţionale la Consiliul Internaţional al Sportului Militar;

2. politici de susţinere financiară a producătorilor agricoli, prin:

a) finanţarea acţiunilor de extensie, consultanţă şi formare profesională, destinate agricultorilor;

b) măsuri pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată;

c) modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1998 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anul 1998;

d) constituirea fondului pentru preluarea grâului din recolta anului 1998, necesar consumului intern;

e) aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea grâului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie;

f) acordarea unei prime la exportul de grâu din recolta anului 1998;

g) alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor pentru recepţionarea şi depozitarea grâului din recolta anului 1998;

h) organizaţiile interprofesionale din domeniul agricol şi agroalimentar;

i) acoperirea debitelor externe rezultate din importul de pesticide realizat în anul 1991, în cadrul Programului guvernamental de împrumuturi critice şi a diferenţei de preţ şi de curs, aferente importului de ulei brut realizat în bază, în anul 1991, în cadrul Programului stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 274/1992;

j) asigurarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte chimice şi de produse de uz fitosanitar în anul 1998;

k) reglementarea pierderilor rezultate din activitatea Agenţiei Naţionale a Produselor Agricole - R.A.;

l) modificarea şi completarea Legii sanitar-veterinare nr. 60/1974, republicată;

3. protecţia apelor, pădurilor şi mediului, concretizată în:

a) 1reglementarea regimului silvic şi administrarea Fondului forestier naţional;

b) împădurirea terenurilor degradate;

c) restructurarea Regiei Autonome "Apele Române";

4. buget, finanţe, contabilitate, taxe şi impozite:

a) rectificarea bugetului de stat pe anul 1998 şi a celorlalte bugete componente ale bugetului consolidat pe anul 1998;

b) modificarea şi completarea unor prevederi privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului;

c) modificarea ratei dobânzii la titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor, în baza ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 43/1997, nr. 72/1997, nr. 90/1997 şi nr. 33/1998;

d) modificarea şi completarea unor prevederi legale privind instituirea sistemului de marcare pentru ţigarete, produse din tutun şi băuturi alcoolice;

e) procedura de întocmire şi de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe;

f) 1impunerea veniturilor realizate în România de persoane fizice şi juridice nerezidente;

g) 1înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe;

h) instituirea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare a magazinelor "duty-free";

i) modificarea şi completarea unor prevederi legale privind activitatea de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, operaţiunile şi societăţile de leasing;

j) organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare;

k) modificarea şi completarea unor prevederi legale care privesc activitatea Gărzii financiare;

l) modificarea şi completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, în sensul precizării clare a destinaţiei sumelor care reprezintă cota de 2% din taxele percepute de la oficiile registrului comerţului şi care se virează Ministerului Justiţiei;

m) reglementarea plăţii unor tarife pentru serviciile prestate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi de oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie;

n) modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, în sensul acordării de facilităţi sportivilor, antrenorilor şi tehnicienilor sportivi care au realizat obiective de înaltă performanţă;

o) modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială;

5. achiziţii publice:

a) completarea legislaţiei privind achiziţiile publice, în special în ceea ce priveşte sarcinile şi armonizarea cu directivele Uniunii Europene;

b) completarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice, republicată;

6. accelerarea procesului de privatizare:

a) reglementarea transferului către Fondul Proprietăţii de Stat a acţiunilor societăţilor comerciale rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome;

b) regularizarea cotelor de capital social, alocate potrivit Legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, cu modificările ulterioare, între Fondul Proprietăţii de Stat şi societăţile de investiţii financiare, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar, în scopul prevenirii diminuării valorii băncilor în procesul de vânzare a acestora;

c) 1măsuri pentru oprirea subcapitalizării băncilor româneşti cu capital de stat comparativ cu băncile de acelaşi specific din centrul şi estul Europei, care au trecut prin procesele de privatizare în ultima perioadă;

7. asigurări sociale, forţă de muncă, şomaj şi salarizare:

a) majorarea soldelor personalului militar şi a salariilor de bază pentru unele categorii de personal civil din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;

b) stabilirea coeficienţilor de salarizare pentru persoanele alese sau numite în funcţii de demnitate publică din administraţia publică locală;

c) 1salarizarea diplomaţilor;

d) reglementarea plăţii colaboratorilor externi folosiţi de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri şi a altor acte normative;

e) unele măsuri de protecţie pentru personalul din Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.), ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective;

f) modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor;

g) înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii publice şi Siguranţei Naţionale;

8. reforma în sistemul sanitar:

a) 1organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale;

b) înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului;

9. cultură şi protecţia patrimoniului cultural, prin:

a) îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale;

b) organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional;

10. educaţie naţională:

a) 1acordarea de credite bancare pentru studenţii de la învăţământul de stat;

b) constituirea fondului de susţinere a bibliotecilor din învăţământ;

c) modificarea structurii normei didactice în învăţământul preuniversitar;

d) înfiinţarea Comisiei de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar;

e) organizarea examenului de capacitate şi a bacalaureatului în anul şcolar 1998/1999;

f) înfiinţarea de extensiuni universitare ale României în străinătate;

g) 1formarea profesională continuă prin sistemul educaţional;

h) admiterea, cu taxă, în învăţământul superior peste locurile finanţate de la bugetul de stat;

i) finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale;

11. standardizare:

- modificarea unor termene prevăzute în legislaţia din domeniul standardizării naţionale;

12. transporturi:

a) măsuri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei şi la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană;

b) regimul taxelor de acces la infrastructurile de transport de interes public;

c) modificarea şi completarea unor prevederi ale Legii nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată;

d) constituirea şi utilizarea Fondului special al aviaţiei civile;

e) modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată şi modificată prin Legea nr. 207/1997, cu modificările ulterioare;

f) instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internaţional;

g) modificarea prevederilor privind taxa pe valoarea adăugată pentru creditele în curs de derulare sau în curs de contractare, destinate reabilitării infrastructurilor de transport şi restructurării;

h) modificarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, referitor la derularea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transport, finanţate din fondurile PHARE;

i) perfecţionarea cadrului juridic în domeniul transporturilor, în vederea armonizării cu legislaţia Uniunii Europene;

j) măsuri pentru reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.) pe principii comerciale;

k) înfiinţarea unor instituţii finanţate integral din venituri extrabugetare, în subordinea Ministerului Transporturilor;

l) modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere şi a Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, în ceea ce priveşte criteriile de acces la profesia de transportator rutier internaţional;

m) modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/1997 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoanele fizice şi juridice nerezidente, aprobată prin Legea nr. 180/1997şi modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 37/1998;

n) modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/1994 privind modificarea unor taxe pentru folosirea drumurilor publice şi pentru unele prestări de servicii în porturi şi aeroporturi, aprobată prin Legea nr. 123/1994, cu modificările ulterioare;

13. comunicaţii:

a) desemnarea semnatarilor acordurilor de exploatare ale organizaţiilor internaţionale de telecomunicaţii prin satelit: Intelsat, Entelsat, Inmarsat;

b) prelungirea duratei de valabilitate a licenţei N.M.T. şi a taxei aferente;

c) modificarea nivelului taxelor la licenţele eliberate de Ministerul Comunicaţiilor, în conformitate cu indicele preţurilor şi al tarifelor din economie;

14. turism:

a) modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului;

b) 1organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România; acoperirea şi restituirea diferenţelor de curs valutar pentru sumele în valută depuse de cetăţenii români în contul Băncii Române de Comerţ Exterior - S.A., potrivit legislaţiei în vigoare, până la data de 31 decembrie 1998;

c) constituirea fondului de creditare a agroturismului; aderarea României la Asociaţia de Promovare "Die Donau" şi la Comisia Europeană de Turism;

15. apărare, ordine publică şi siguranţă naţională:

a) 1planificarea apărării României;

b) acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din stocurile şi rezervele de mobilizare ale armatei;

c) acordarea vizelor necesare trecerii frontierei de stat a României;

d) 1reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi valorificarea acestora, în condiţiile şi cu procedurile de transmitere fără plată a unor bunuri confiscate;

e) modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/1998 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată la unele produse şi echipamente importate pentru înzestrarea Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi industriei de apărare;

f) completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se execută sau se prestează în ţară în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, pentru includerea tarifelor de pază cu trupe de jandarmi în categoria serviciilor al căror tarif se avizează de către Oficiul Concurenţei;

16. lucrări publice şi amenajarea teritoriului:

- declararea ca zonă de interes naţional a unui ansamblu din zona centrală a municipiului Bucureşti, incluzând noul centru civic şi centrul istoric;

17. minorităţi naţionale:

- reglementarea restituirii unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale;

18. abilitarea Băncii Naţionale a României de a efectua o emisiune jubiliară monetară (din aur), cu prilejul aniversării a 150 de ani de la Revoluţia din 1848.

 

Art. 2.

(1) În conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin (3) din Constituţia României, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1998, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi depuse la Camera Deputaţilor şi la Senat spre aprobare, potrivit procedurii legislative, nerespectarea termenului atrăgând încetarea efectelor acestora.

(2) Ordonanţele depuse de Guvern potrivit alin. (1) vor fi dezbătute cu prioritate.

 

Art. 3.

În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate şi depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanţelor.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

 

  
 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

VASILE LUPU

 

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

 

  
 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI

 

CRISTIAN SORIN DUMITRESCU

 

Bucureşti, 14 iulie 1998.

Nr. 148.

 

 

Trascina file per caricare