Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

DECIZIE nr.72 din 18 iulie 1995
cu privire la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii invatamantului

Textul actului publicat în M.Of. nr. 167/31 iul. 1995

DECIZIE Nr. 72 din 18 iulie 1995 cu privire la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii invatamintului

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA

PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 167 din 31 iulie 1995 Curtea Constitutionala a fost sesizata la 29 iunie 1995 de catre 57 de deputati, si anume: Dumitru Buzatu, Dan Verbina, Adrian Constantin Pica, Eugen Mangiurea, Ion Dumitrescu, Ivanciu Nicolae-Valeanu, Mihai Lita, Ilie Nica, Mircea Porojan, Mihail Olteanu, Gheorghe Popa, Sorin Diaconescu, Sabin Ghilea, Eugen Nicolicea, Stefan Cazimir, Liviu Mladin, Corneliu-Dan Vrabie, Vasile Cristea, Cornel Brahas, Feuzia Rusid, Vasile Voicu, Francisc Toba, Nicolae Rosca , Gheorghe Roman, Valentin Soroceanu, Dionisie Vilcu, Paula-Maria Ivanescu, Petre Turlea, Mircea Anton Silvas, Marin Gh. Lungu, Gheorghe Fition, Simion Silviu Somicu, Mahail Paraluta, Constantin Rotaru, Fanica Danila, Constantin Emil Hoara, Dumitru Dragut, Mitica D. Balaet, Mihai Viziru, Ion Hortopan, Radu Mircea Berceanu, Alexandru Sassu, Corneliu-Constantin Ruse, Constantin Arhire, Dragos Enache, Mihaita Postolache, Nicolae Alexandru, Petru Ioan, Alexandru Ota, Grigore Marcu, Emil Stoica, Aurelian Popescu, Vasile Ionescu, Gheorghe Dobre, Vasile Popovici, Ioan Ghise si Ion Costin, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea invatamintului, care stabilesc ca: " Planurile invatamintului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara. In invatamintul primar religia este disciplina obligatorie, in invatamintul gimnazial este optionala, iar in inavatamintul liceal si profesional este facultativa. Elevul, cu acordul parintelui sau tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea".
In sesizare, grupul de deputati sustine, in esenta, ca prin instituirea obligativitatii studiului religiei in ciclul primar se aduce atingere prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) teza privind "libera dezvoltare a personalitatii umane", ale art. 26 alin. (2) care prevad ca " persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi", ale art. 29 alin. (1), (2) si (6) privind libertatea constiintei si ale art. 45 alin. (5) privind obligatia autoritatilor publice de a contribui "la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii".
De asemenea, Curtea Constitutionala a fost sesizata, la aceeasi data, de catre 53 de deputati, si anume: Eugen Matis, Ludovic Rakoczi, Emeric Dumitru Borbely, Ferenc Asztalos, Imre Andras, Iozsef Nandor Nemenyi, Arpad Francisc Marton, Alexandru Konya-Hamar, Benedek Nagy, Matei Barna Elek, Ervin Zoltan Szekely, Laszlo Zsigmond, Istvan Antal, Gheorghe Tokay, Lazar Madaras, Karoly Kerekes, Zsolt Szilagyi, Iosif Alfred Mazalik, Zoltan Szilagyi, Attila Varga, Akos Birtalan, Ladislau Borbely, Iuliu Vida, Ioan Nemeth, Francisc Baranyi, Jolt Zoltan Fekete, Dan-Florin Trepcea, Nicolae Cerveni, Constantin Dragomir, Francisc Pecsi, Petru Litiu, Mihnea Tudor Ionita, Ion Dobrescu, Theodora Bertzi, George Crin Laurentiu Antonescu, Constantin Serban Radulescu-Zoner, Horia Mircea Rusu, Raymond Lucu, Dinu Patriciu, Gheorghe Todut, Ioan Ghise, Horia-Radu Pascu, Vasile Mandroviceanu, Romulus Ioan Joca, Octavian Bot, Smaranda Dobrescu , Sergiu Cunescu, Alexandru Sassu, Varujan Vosganian, Emilian Bratu, Teodor Vintilescu, Iohan-Peter Babias si Alexandru Athanasiu, asupra neconstitutionalitatii Legii invatamintului. In motivarea sesizarii sunt atacate ca neconstitutionale urmatoarele articole: art. 8 alin. (1), care prevede ca " Invatamintul de toate gradele se desfasoara in limba romana. In fiecare localitate se organizeaza si functioneaza clase cu limba de predare romana", si art. 123 alin. (1) [in realitate, art. 119 alin. (1) din lege], care prevede ca, in functie de necesitatile locale, se pot organiza clase cu predare in limbile minoritatilor nationale, deoarece acestea contravin prevederilor art. 4 alin. (2 ) si art. 16 alin. (1) din Constitutie, precum si ale art. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului, ratificata prin Decretul nr.149/1960; art. 163 alin. (1) [in realitate, art. 158 alin. (1) ], care prevede, "ca regula generala, ca numarul minim al elevilor dintr-o clasa din invatamintul primar sau gimnazial nu poate sa fie mai putin de zece", art.
122 (in realitate, art. 118 din lege), care prevede ca "Persoanele apartinind minoritatilor nationale au dreptul sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate nivelurile si formele de invatamint, in conditiile prezentei legi", intrucit contravine art. 32 alin. (3) din Constitutie, care garanteaza dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a invata si a se instrui in limba materna; art. 123 alin. (1) [in realitate, art. 119 alin. (1) din lege], care prevede ca: "In functie de necesitatile locale, se pot organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile minoritatilor nationale", deoarece contravine art. 32 alin. (3) din Constitutie; art. 126 alin. (1) [in realitate, art. 122 alin. (1) din lege], care prevede ca "In invatamintul de stat profesional, liceal-tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, cit si in invatamintul postliceal, pregatirea de specialitate se face in limba romana..."; alin. (2) al aceluiasi articol si art. 127 [in realitate, art. 122 alin. (2) din lege], potrivit carora "In invatamintul medical universitar de stat, in cadrul sectiilor existente, pregatirea de specialitate se poate face in continuare in limba materna, cu obligatia insusirii terminologiei de specialitate in limba romana"; prin aceste excluderi si restringeri la exercitarea dreptului fundamental de instruire in limba materna, articolele mentionate incalca dispozitiile Conventiei privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului; art. 128 (in realitate , art. 124 din lege), care prevede ca "In invatamintul de toate gradele, concursurile de admitere si examenele de absolvire se sustin in limba romana;
concursuri de admitere si examene de absolvire pot fi sustinute in limba materna la scolile, clasele si specializarile la care predarea se face in limba materna respectiva, in conditiile prezentei legi", deoarece constituie o discriminare, in sensul art. 1 pct. 1 - 2 din conventia sus-mentionata, prin aceea ca ingreuiaza accesul la diferite tipuri si grade de invatamint, precum si incalcarea angajamentului asumat prin art. 12 pct. 3 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, ratificata prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995, potrivit caruia "Partile se angajeaza sa promoveze sanse egale de acces la educatia de toate nivelurile pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale", art. 124 alin. (2) [in realitate, art. 120 alin. (2)], potrivit caruia "In invatamintul gimnazial si liceal, Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau in limba romana dupa programe si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana. Examinarea la aceste discipline se face in limba romana", deoarece contravine art. 32 alin. (3) din Constitutie, intrucit ingradeste dreptul la instruire in limba materna; unele prevederi ale sectiunii 7 - "Autonomia universitara" - nu sunt in concordanta cu dispozitiile art. 32 alin. (6) din Constitutie, fiind mentionate in acest sens art. 95 alin.
(3) si (4) si art. 96 alin. (2); potrivit art. 95 alin. (3) [in realitate, art.
92 alin. (3) din lege], "Autonomia universitara se realizeaza, in principal, prin: "...admiterea candidatilor la studii, pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Invatamintului"; "...stabilirea, impreuna cu Ministerul Invatamintului si cu alte autoritati publice, agenti economici, organizatii profesionale si patronale recunoscute la nivel national, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si certificatele proprii emise"; iar potrivit alin. (4) al aceluiasi articol [in realitate, art. 92 alin. (4) din lege], "In plan financiar, autonomia universitara se realizeaza ca drept de gestionare,...
inclusiv a veniturilor realizate din taxele in valuta de la studentii si cursanti straini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Invatamintului". Se sustine ca aceste dispozitii constituie stirbiri ale autonomiei universitare, atit pentru invatamintul de stat, cit si pentru cel particular, prin care se urmareste subordonarea intregului invatamint particular Ministerului Invatamintului. Pentru aceleasi considerente este criticat ca neconstitutional si art. 96 alin. (2) [in realitate, art. 93 alin. (2) si (3) din lege], care prevede ca "...Rectorul se alege de catre Senat si se confirma prin ordin al ministrului invatamintului", si alin. (3) al aceluiasi articol, potrivit caruia "Ministerul Invatamintului poate suspenda din functie, din motive justificate, pe rectorul unei institutii de invatamint superior, de stat sau particular, acreditate"; art. 171 alin. (1) [in realitate, art. 166 alin. (1 ) din lege], care prevede ca "Baza materiala a invatamintului de stat consta din intreg activul patrimonial al Ministerului Invatamintului, al institutiilor si unitatilor de invatamint si de cercetare stiintifica din sistemul de invatamint existent la data intrarii in vigoare a legii, precum si din activul patrimonial redobindit sau dobindit ulterior", deoarece violeaza art. 41 si art. 135 din Constitutie; precum si alin. (3) al aceluiasi articol, care prevede ca baza materiala aferenta procesului de instruire si educatie, realizata din fondurile statului sau din fondurile institutiilor si intreprinderilor de stat, se reintegreaza in patrimoniul Ministerului Invatamintului.
Tot cu privire la neconstitutionalitatea Legii invatamintului, Curtea a fost sesizata la data de 30 iunie 1995 si de un grup de 27 de senatori, si anume:
Constantin Moiceanu, Adrian-Dumitru Popescu-Necsesti, Alexandru Paleologu, Gheorghe Catuneanu, Ioan-Paul Popescu, Voicu Valentin Glodean, Andrei Potcoava, Mihai Buracu, Florin Buruiana, Emilian Buzica, Stefan Popa Augustin Doinas, Nistor Badiceanu, Ioan Manea, Alexandru Popovici, Serban Sandulescu, Bela Marko, Attila Verestoy, Tiberiu Stefan Incze, Iosif Csapo, Petre Constantin Buchwald, Denes Seres, Gabor-Menyhert Hajdu, Gabor Kozsokar, Zoltan Hosszu, Lajos Magyari, Karoly Ferenc Szabo si Gheorghe Frunda.
Continutul sesizarii este identic cu cel formulat de cei 53 de deputati si a fost redat anterior.
In temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, iar in baza art . 5 din aceeasi lege si a art. 11 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale au fost solicitate informatii Ministerului Invatamintului.
In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se considera ca textele in discutie sunt constitutionale. In acest sens, se arata, in esenta, urmatoarele:
- cu referire la continutul art. 9 alin. (1) al legii, raportat la art. 29 alin. (1) si (2) si al art. 32 alin. (7), teza a doua din Constitutie, se apreciaza ca rezulta, fara echivoc, "consacrarea constitutionala a deplinei libertati a gindirii si credintelor religioase, excluderea oricaror ingradiri sau constringeri asupra exercitarii acestora, cit si garantarea invatamintului religios organizat in scolile de stat". Se precizeaza ca este de discutat constitutionalitatea art. 9 alin. (1) si prin raportare la art. 29 alin. (6) din Constitutie, in virtutea caruia parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine;
- referitor la dispozitiile art. 8 alin. (1) si ale art. 123 alin. (1) [in realitate art. 119 alin. (1)], se considera ca "nu incalca principiul egalitatii intre cetateni, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba" etc. Aceste dispozitii trebuie examinate in raport cu celelalte prevederi legale , spre exemplu art. 8 alin. (2) din lege, care garanteaza dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a invata si de a se instrui in limba materna;
- cu referire la art. 118, care ar contraveni art. 32 alin. (3) din Constitutie, se apreciaza ca obiectia este nefondata, deoarece Constitutia, ca lege fundamentala, contine de regula norme cu valoare de principiu, ce urmeaza a fi dezvoltate in cadrul unor reglementari specifice. Este si cazul art. 32 din Constitutie care, consacrind principiile generale ce decurg din dreptul la invatatura, stabileste ca diferitele reglementari ce rezulta din aceste principii vor fi stabilite prin lege;
- in ce priveste art. 123 [in realitate, art. 119 alin. (1)], care ar incalca art. 32 alin. (3) din Constitutie, se considera ca in interpretarea acestuia nu s-au avut in vedere prevederile art. 118, ale art. 122 alin. (2) ai ale art. 123;
- cit priveste art. 126 (in realitate, art. 122), apreciat ca fiind in contradictie cu prevederile constitutionale ale art. 32 alin. (3), trebuie retinut ca instituirea obligativitatii realizarii pregatirii de specialitate in limba romana, in cadrul acestei forme de invatamint, este determinata "de necesitatea asigurarii unei depline egalitati in drepturi si, implicit, a sanselor in pregatirea scolara de specialitate a tuturor elevilor, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica sau limba";
- referitor la dispozitiile art. 128 (in realitate, art. 124), se considera ca reglementarea nu contravine nici unei prevederi constitutionale, "deoarece textul, pe de o parte, prevede obligatia sustinerii in limba romana a concursurilor de admitere si a examenelor de absolvire in invatamintul de toate gradele, iar, pe de alta parte, asigura posibilitatea sustinerii acestor concursuri si examene in limba materna, in scolile in care predarea se face intr -o limba a minoritatilor nationale";
- in ce priveste art. 120 alin. (2), se apreciaza ca nu lezeaza drepturile nici unui cetatean roman care studiaza in tara noastra, ci, dimpotriva, prin aceasta se asigura cunoasterea fara nici o discriminare a limbii oficiale a Romaniei, consacrata prin art. 13 din Constitutie;
- referitor la art. 92 alin. (3) si (4) si la art. 93 alin. (2) si (3), se considera ca din coroborarea acestor dispozitii cu cele ale art. 141 si altele din lege, care stabilesc atributiile Ministerului Invatamintului, rezulta ca, in virtutea atributiilor ce-i revin, ministerul este abilitat sa exercite pirghii de decizie si control, fara ca prin acestea sa impieteze asupra principiului constitutional al autonomiei universitare. Potrivit art. 32 alin. (5) din Constitutie, institutiile de invatamint, inclusiv cele particulare, se infiinteaza si desfasoara activitatea in conditiile legii, iar potrivit art. 15 alin. (2) din lege, institutiile de invatamint particular fac parte din sistemul national de invatamint, asa incit afirmatia ca prin aceste prevederi se urmareste subordonarea invatamintului particular Ministerului Invatamintului nu este reala;
- referitor la art. 171 [in realitate, art. 166 alin. (1)], se apreciaza ca nu exista nici o incompatibilitate intre prevederile acestui text si dispozitiile constitutionale ale art. 41 si art. 135.
In punctul de vedere al presedintelui Senatului, se considera ca textele in discutie sunt constitutionale. In acest sens, se arata, in esenta, urmatoarele:
- cu privire la contestarea constitutionalitatii art. 9 alin. (1) din lege, care instituie obligativitatea studiului religiei in ciclul primar, pe motiv ca se incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), teza referitoare la libera dezvoltare a personalitatii umane, ale art. 26 alin. (2) - "dreptul persoanei de a dispune de ea insasi", ale art. 29 alin. (1) si (2) - "libertatea constiintei", si ale art. 45 alin. (5) - obligatiile autoritatilor publice de a asigura conditiile participarii libere a tinerilor la intreaga viata sociala, se apreciaza ca obiectia este neintemeiata. Obligativitatea religiei, ca disciplina in invatamintul primar, este justificata prin obligatia statului democratic si social de a garanta demnitatea omului, libera dezvoltare a personalitatii in respectul drepturilor si libertatilor, ordinea de drept si bunele moravuri ale societatii, religia, ca si morala, fiind factori de baza ai acestor fundamente ale dezvoltarii personalitatii umane;
- cu privire la art. 8 alin. (1), se considera ca obiectia "este anticonstitutionala, deoarece tinde sa faca din limbile materne ale minoritatilor nationale tot atitea limbi oficiale". Se mai arata ca nu se confunda si nu se asimileaza dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a se instrui si a invata in limba materna cu caracterul obligatoriu si oficial al limbii romane in Romania;
- referirea la art. 123 este gresita si neavenita, in intentia autorilor sesizarii fiind probabil art. 119 alin. (1), care consacra dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale ca, in functie de necesitatile locale, sa se poata organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile minoritatilor. Se apreciaza ca aceasta "este cea mai clara consacrare a drepturilor de pastrare a limbii, de instruire in limba fiecaruia", organizindu-se pe baza realitatilor locale, grupe, clase, sectii etc .;
- referirea la art. 163 alin. (1) este de asemenea gresita, fiind vorba, probabil, de art. 158 alin. (1), care prevede ca in invatamintul preuniversitar formatiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu si stabileste numarul mediu de prescolari si, respectiv, elevi ai fiecarei categorii de formatiuni. Art. 8 alin. (1) din lege consacra obligatia statului de a organiza clase de invatamint in toate localitatile, indiferent de numarul elevilor, pentru a asigura instruirea copiilor in limba romana. "Infiintarea de clase cu predare in limbile minoritatilor nationale este o stare de exceptie, pentru ca se intilneste in foarte putine localitati ale tarii" si reprezinta o facultate a copilului minor de a se instrui si in limba lui materna. Pentru aceasta optiune facultativa, in plus fata de cea oficiala asigurata de stat, este firesc si rational sa se stabileasca conditii minime de organizare;
- cu privire la capitolul XII, "Invatamintul pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale" (art. 118-126), se considera ca legea corespunde prevederilor Constitutiei, institutiilor consacrate pe plan intern si international, noii conceptii privind invatamintul si noilor structuri ale acestuia, iar modul de reglementare a invatamintului pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale este in concordanta cu principiile constitutionale si cu Conventia-cadru privind protectia minoritatilor nationale, precum si cu celelalte tratate si pacte la care Romania este parte. Se mai arata ca "analiza facuta in sesizare, pe texte, este confuza, cu trimiteri incrucisate si discordante, cu analize nesustinute cu texte sau argumente". In continuarea punctului de vedere se sustine concordanta art. 118, care stabileste dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a studia si a se instrui in limba materna la toate nivelurile, cu prevederile art. 6 si art. 32 din Constitutie, precum si constitutionalitatea art. 119 din lege, care concretizeaza reglementarea art. 118 pina la ultimele consecinte. Sunt considerate, de asemenea, constitutionale prevederile referitoare la concursurile de admitere, examenele de absolvire, disciplinele de studiu, precum si cele privind baza materiala a invatamintului.
In punctul de vedere al Guvernului se considera ca textele in discutie sunt constitutionale. In acest sens se exprima, in esenta, urmatoarele:
- referitor la art. 8 alin. (1) si art. 119 alin. (1), se apreciaza ca nu contin nici un fel de exceptii de la prevederile generale ale art. 158 alin. (1) din lege;
- referitor la neconstitutionalitatea art. 122 - 130, care creeaza o restringere prin neincluderea in cuprinsul lor a unor dispozitii din Legea nr.
28/1978, se arata ca noua lege vizeaza, in esenta, organizarea si functionarea sistemului educational si nu materia drepturilor fundamentale ale omului;
- referitor la art. 118, se apreciaza ca formula "in conditiile legii", atacata ca neconstitutionala, este o "sintagma des uzitata in tehnica legislativa", care nu face altceva decit "sa trimita la alte articole ale legii, prin care o anumita dispozitie cu caracter general este detaliata cu precizie, fara ca acestea sa mai fie reluate de fiecare data in mod explicit". Aceasta formula nu evoca restringeri, ingradiri sau obstacole. Principiul nediscriminarii, consacrat in documentele internationale la care Romania a aderat, este ilustrat de art. 5 din lege, care stabileste ca "Cetatenii Romaniei au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamint, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta politica si religioasa";
- referitoar la art. 119 alin. (1), care ar aduce atingere art. 32 alin. (3) , teza a doua din Constitutie, se apreciaza critica neintemeiata, deoarece chiar in spiritul acestei prevederi constitutionale - modalitate de exercitare a dreptului la invatatura de catre persoanele apartinind minoritatilor nationale au fost adoptate dispozitiile art. 118, art. 122 si art. 123 din lege.
Principiul nediscriminarii educatiei este valorizat in documentele internationale si regionale, in raport cu posibilitatea egala de acces al tuturor persoanelor la sistemul de invatamint. Aceasta abordare este consacrata explicit de lege, asa incit si criticile aduse art. 128 sunt neintemeiate.
Analizat tot prin prisma documentelor internationale, art. 122 este constitutional;
- referitor la art. 124, se considera ca nu este neconstitutional, deoarece da expresie prevederilor art. 32 alin. (3) si ale art. 13 din Constitutie. Se apreciaza, de asemenea, ca nici dispozitiile art. 123 nu sunt neconstitutionale, intrucit ele nu diminueaza egalitatea sanselor, ci, dimpotriva, instituie " masuri suplimentare de egalizare a acestora, dindu-se posibilitatea unei parti a cetatenilor aceleiasi tari sa foloseasca, in functie de libera lor vointa, si alta limba decit cea oficiala";
- referitor la art. 120 alin. (2), se arata ca nu contravine art. 32 alin.
(3) din Constitutie, care nu absolutizeaza dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a se instrui in limba materna, ci garanteaza acest drept ale carui modalitati de exercitare se stabilesc prin lege. Dispozitiile art. 120 alin. (2) sunt in concordanta si cu prevederile art. 6 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinind minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani";
- cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a art. 92 alin. (3) si (4) si art. 93 alin. (2) si (3), se apreciaza ca aceste dispozitii nu constituie ingradiri ale autonomiei universitare, ci, dimpotriva, "din intreaga economie a articolului criticat se desprinde grija legiuitorului de a asigura si garanta corecta functionare a principiului autonomiei universitare";
- referitor la art. 9 alin. (1), se considera ca nu este in contradictie cu art. 1 alin. (3), art. 26 alin. (2), art. 29 alin. (1) si (2), precum si art. 45 alin. (5) din Constitutie, deoarece: "simpla includere a religiei printre disciplinele obligatorii ale invatamintului primar nu aduce atingere principiului liberei dezvoltarii a personalitatii umane", tinind seama si "de norma constitutionala a art. 32 alin. (7), care prevede ca in scolile de stat invatamintul religios este organizat si garantat prin lege"; textul trebuie interpretat "in considerarea realitatii de fapt, care il fac pe elev dependent atit de ocrotitorii sai legali, cit si de scoala si de exigentele ei specifice", obligativitatea studiului religiei "doar in invatamintul primar nu constituie un fapt care ar genera un raport de cauzalitate centrat pe impunerea adoptarii unei anumite religii, confesiuni sau doctrine". "Studiul religiei, in conformitate cu optiunea elevului si acordul parintelui sau tutorelui legal, in masura in care obiectul materiei si modalitatea de predare se integreaza procesului normal de invatamint si se axeaza pe prezentarea unor elemente de cultura religioasa generale, abordate intr-o maniera neutrala, nu poate fi considerat, ca si in cazul altor discipline, o modalitate de constringere a subiectilor in aderarea la o anumita religie"; art. 45 alin. (5) din Constitutie "nu are nici o legatura cu invatarea religiei de catre elevi in clasele primare ".
In "Consideratiile Ministerului Invatamintului cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate ale Legii invatamintului", se apreciaza ca legea este perfect compatibila cu prevederile Constitutiei Romaniei si cu normele juridice internationale, aratindu-se, in esenta, urmatoarele:
- cu privire la incalcarea prevederilor Constitutiei referitoare la dreptul la invatatura, precum si la incalcarea unor reglementari internationale cuprinse in pacte, tratate si conventii la care Romania este parte, se apreciaza ca " principiul nediscriminarii si corolarul sau, egalitatea de tratament in ceea ce priveste invatamintul, limitarea pe criterii de origine nationala, etnica, religioasa, sex etc. ale aceluiasi cetatean la sistemul national de invatamint din Romania, nu sunt incalcate in actualul act legislativ, iar prevederile acestora respecta legislatia internationala si Constitutia Romaniei, fara sa faca nici un fel de discriminare";
- cu privire la atingerea, anularea, interpretarea sau incalcarea unor drepturi ale cetatenilor, copiilor si tinerilor, referitoare la accesul in invatamint si la asigurarea sanselor egale de instructie si de educatie, se apreciaza ca art. 8, coroborat cu art. 158 alin. (2) si alte prevederi din lege, "da posibilitatea ca, indiferent de zona unde se afla localitatea si de numarul copiilor si al tinerilor, sa se infiinteze si sa functioneze clase, grupe de elevi sau de copii, cu aprobarea speciala a Ministerului Invatamintului", prin aceasta dovedindu-se inca o data "preocuparea de a asigura sanse egale de instructie si de educatie tuturor copiilor si tinerilor, inclusiv pentru situatiile de exceptie";
- cu privire la limitarea, ingradirea accesului copiilor, tinerilor apartinind minoritatilor nationale in institutii de invatamint din Romania, se arata ca art. 5 alin. (1) din lege prevede ca "Cetatenii Romaniei au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamint, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa", astfel ca "afirmatia cu privire la discriminarea pe criterii etnice este cu totul departe si in afara obiectului acestei legi, ca de altfel si afirmatia cu privire la suprimarea sau alterarea egalitatii de tratament in ce priveste invatamintul";
- cu privire la atingerea drepturilor persoanelor apartinind minoritatilor nationale, in raport cu prevederile Legii nr. 28/1978, respectiv comparatia prevederilor cuprinse in capitolul III din legea mentionata cu prevederile capitolului XII "Invatamintul pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale", art. 118, 119, 122 si 124, se apreciaza ca aceasta comparatie evidentiaza "faptul ca articolele amintite, scoase din context, dau argumentatie subiectiva acestor prevederi" si "chiar din titlul capitolului se desprinde ideea ca se da mai mare amploare problematicii invatamintului pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale";
- cu privire la obligatia studierii si insusirii limbii romane, precum si la studiul obligatoriu al unor discipline in limba romana, se apreciaza ca " insusirea Limbii si literaturii romane, a Istoriei romanilor si a Geografiei Romaniei, in limba romana, este un drept al tuturor cetatenilor acestei tari", si privarea cetatenilor romani apartinind minoritatilor nationale de acest drept reprezinta o discriminare;
- cu privire la incalcarea unor prevederi referitoare la garantarea autonomiei universitare, se apreciaza ca "scoaterea din context a articolelor si alineatelor referitoare la autonomia universitara, citarea trunchiata a textului acestora, ca si confuziile privind numerotarea lor demostreaza cautarea , cu orice pret, a unor argumente care, la o sumara analiza, isi dezvaluie inconsistenta". Se mai arata ca autonomia universitara este definita in art. 89 alin. (1) din lege;
- cu privire la eludarea, incalcarea legislatiei referitoare la patrimoniul apartinind minoritatilor nationale, se arata ca "garantarea dreptului la invatatura, ca si realizarea dezideratului din art. 2 din lege, ca invatamintul in Romania este prioritate nationala, presupune existenta unui patrimoniu care sa creeze permise favorabile pentru ca prescolarii, elevii si studentii sa nu fie supusi unor discriminari de natura materiala. Ca invatamintul particular nu este asimilat invatamintului de stat o dovedeste includerea in textul legii a capitolului XI privind invatamintul particular".
In final sunt formulate citeva consideratii ce rezulta din analiza obiectiilor de neconstitutionalitate, si anume: legea valorifica traditiile scolii romanesti si o racordeaza la standardele internationale, este in concordanta cu spiritul si litera Constitutiei, precum si cu reglementarile internationale in materie; apelul la prevederile Legii nr. 28/1978 este inexplicabil; legea exclude orice tip de discriminare si confera tuturor copiilor si tinerilor din Romania sanse egale si acces neingradit la instructie si la educatie.
Curtea Constitutionala, in temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenta sa solutioneze cele trei sesizari care s-au inaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Avind in vedere ca sesizarile de neconstitutionalitate care formeaza obiectul dosarelor nr. 102 A/1995, nr. 103 A/1995 si nr. 106 A/1995 privesc aceeasi lege, s-a decis conexarea acestora la dosarul nr. 102 A/1995.
CURTEA CONSTITUTIONALA, tinind seama de cele trei sesizari, de punctele de vedere exprimate de presedintele Camerei Deputatilor, de presedintele Senatului si de Guvern, de consideratiile exprimate de Ministerul Invatamintului, de raportul intocmit de judecatorul-raportor, de prevederile Legii invatamintului, raportate la Constitutia Romaniei, precum si la pactele si conventiile internationale din domeniul invatamintului, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, retine:

I. Cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi prin care se reglementeaza dreptul la invatatura al persoanelor apartinind minoritatilor nationale In esenta, toate obiectiile de neconstitutionalitate invocate in primele doua sesizari de catre cei 27 de senatori si, respectiv, de catre cei 53 de deputati, privesc incalcarea prevederilor art. 32 alin. (3) din Constitutie, precum si a unor reglementari internationale in materie, care, in conditiile prevazute de art. 20 din Constitutie, au prioritate in aplicare fata de normele interne. In contextul motivelor sau al argumentelor formulate in sprijinul obiectiilor de neconstitutionalitate au fost evocate insa si alte prevederi constitutionale.
Citeva constari, de principiu, se impun dintr-un inceput. In sesizari se face abstractie de prevederile art. 6 din Constitutie, care, consacrind dreptul la identitate al persoanelor apartinind minoritatilor nationale, precizeaza totodata explicit ca: "Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinind minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani". Modul de prezentare si argumentare a obiectiilor de neconstitutionalitate comporta un viciu de metoda, in sensul ca textele ce fac obiectul sesizarilor sunt abstrase din sistemul reglementarii, care are un caracter unitar. Printr-o astfel de metoda, incompatibila cu rigorile interpretarii juridice, concluziile nu pot fi decit partiale, unilaterale, alterind sensul real al reglementarii de anasamblu.
Aceasta lege, intre altele, consacra sau garanteaza: egalitatea de sanse, indiferent de nationalitate, in ce priveste accesul la toate nivelurile si formele de invatamint (art. 5); dreptul de a invata in limba materna si de a fi instruit in aceasta limba (art. 8 si art. 118); crearea, din ratiuni de ordin religios sau lingvistic, a unitatilor si institutiilor de invatamint la care predarea corespunde alegerii parintilor sau tutorilor legal instituiti ai elevilor (art. 12); admiterea la liceu a probei de Limba si literatura materna pentru clasele cu limbi de predare ale minoritatilor nationale, precum si pentru sustinerea bacalaureatului, in cazul absolventilor acestor clase (art. 25 si art. 26); posibilitatea constituirii de grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile minoritatilor nationale (art. 119); elaborarea, in invatamintul primar, a unor programe de invatamint si manuale scolare in mod special pentru minoritatea respectiva si predarea in limba materna a Istoriei romanilor si Geografiei Romaniei, precum si obligativitatea reflectarii istoriei si traditiilor minoritatii in programele si manualele de Istorie universala si Istoria romanilor, iar in invatamintul gimnazial - introducerea, la cerere, a disciplinei Istoria si traditiile minoritatilor nationale din Romania (art. 120) ; asigurarea, la cerere, pentru elevi apartinind minoritatilor nationale din institutiile de invatamint cu predare in limba romana, ca disciplina de studiu, a Limbii si literaturii materne, precum si a Istoriei si traditiilor minoritatii nationale respective (art. 121); in invatamintul de stat profesional, liceal, tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, cit si in invatamintul postliceal, asigurarea posibilitatii de insusire a terminologiei de specialitate si in limba materna (art. 122); posibilitatea constituirii in invatamintul universitar de stat a unor grupe si sectii cu predarea in limba materna, pentru pregatirea personalului necesar in activitatea didactica si cultural-artistica (art. 123); asigurarea reprezentarii proportionale a cadrelor didactice din rindul minoritatilor in conducerea unitatilor si institutiilor de invatamint in care exista grupe, clase sau sectii cu predare in limbile minoritatilor nationale (art. 126).
Aceleasi constatari rezulta si din examinarea concreta a fiecarei obiectii.
In cuprinsul sesizarilor sunt contestate, sub aspectul constitutionalitatii, prevederile urmatoarelor articole din Legea invatamintului: art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 95 alin. (3) si (4), art. 96 alin. (2) si (3), art. 122, art. 123 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 126, art. 127, art. 128, art. 163 alin. (1) si art. 171 alin. (1) si (3).
In realitate, corespunzator obiectiilor de neconstitutionalitate formulate, urmeaza sa fie examinate prevederile urmatoarelor articole din Legea invatamintului: art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (4), art. 93 alin. (2) si (3), art. 118, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (2), art.
122 alin. (1) si (2), art. 123, art. 124, art. 158 alin. (1) si art. 166 alin.
(1) si (3).

1. In sensul sesizarilor, art. 8 alin. (1), art. 123 alin. (1) si art. 158 din Legea invatamintului "cuprind prevederi prin care se violeaza principiul egalitatii intre cetateni", principiu consfintit prin art. 4 alin. (2) si art.
16 alin. (1) din Constitutie.
Aceasta intrucit, in timp ce art. 163 alin. (1) din Legea invatamintului prevede, ca regula generala, un numar minim al elevilor dintr-o clasa din invatamintul primar sau gimnazial, art. 8 alin. (1) din lege, care se refera la organizarea si functionarea claselor cu limba de predare romana, nu mai inscrie aceasta conditie de ordin numeric. In schimb - spun autorii sesizarilor - art.
123 alin. (1) din lege prevede ca: "In functie de necesitatile locale se pot organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predare in limbile minoritatilor nationale". Asadar, numarul minim de elevi constituie o conditie numai pentru infiintarea si existenta claselor cu predare in limbile minoritatilor nationale, nu si pentru invatamintul in limba romana.
Pe de alta parte, invatamintul in limbile minoritatilor nationale mai este conditionat si de alte imprejurari si el este declarat facultativ, chiar in cazul indeplinirii tuturor conditiilor. Distinctia, spun semnatarii sesizarilor, "este evidenta si ea cade sub incidenta prevederilor art. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului, ratificata de Romania prin Decretul nr.149 din 14 decembrie 1960". In sensul acestei conventii, termenul "discriminare" cuprinde "orice distinctie, excludere, limitare sau preferinta", intemeiata, intre altele, pe limba si origine nationala.
Pentru a examina aceasta prima obiectie de neconstitutionalitate, trebuie mai intii sa se retina - asa cum se va proceda si in legatura cu obiectiile urmatoare - ca articolele din Legea invatamintului nu sunt indicate corect, procedeu nu numai inedit, dar si extrem de discutabil, raminind Curtii Constitutionale ca, prin referire la textul criticat, sa identifice articolul din lege care face obiectul eventualei neconstitutionalitati.

Art. 8 alin. (1) din lege prevede ca "in fiecare localitate se organizeaza
si functioneaza clase cu limba de predare romana", fara sa stabileasca numarul minim de elevi pentru organizarea si functionarea acestor clase. Art. 158 alin.
(1) din lege stabileste ca, in invatamintul preuniversitar, "formatiunile de studiu", alcatuite din grupe, clase sau ani de studiu, cuprind un anumit numar minim si maxim de elevi. Astfel, pentru ceea ce intereseaza nemijlocit in contextul obiectiei de neconstitutionalitate, "clasa din invatamintul primar are in medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 25", "clasa din invatamintul gimnazial are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 30", in fine, "clasa sau anul de studiu din invatamintul profesional , liceal si postliceal are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30".
Invatamintul primar constituie fundamentul oricarui sistem educativ si el este elementul cel mai vizibil al acestui sistem. De aceea el trebuie sa se caracterizeze prin universalitate, gratuitate si obligativitate. Aceste valori sunt consacrate in Legea invatamintului [art. 5, art. 6, art. 7 alin. (1), art.
15 alin. (1) s.a.]. Numai astfel se poate tinde - cum proclama art. 3 alin. (1) din lege - la "realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile umaniste , pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti", si numai astfel - cum spune acelasi articol - invatamintul poate sa contribuie la " pastrarea identitatii nationale".
Organizarea in fiecare localitate a unor clase cu limba de predare romana, asa cum se prevede in teza a doua a art. 8 alin. (1) din lege, trebuie considerata, logic si indisolubil, ca masura necesara pentru a se asigura realizarea efectiva a prevederilor aceluiasi articol, prevederi care alcatuiesc prima teza, in sensul carora "invatamintul de toate gradele se desfasoara in limba romana". Dar astfel sunt satisfacute, inainte de toate, imperativele ce decurg din principiul constitutional consacrat de art. 13 din legea fundamentala , care proclama ca, "in Romania, limba oficiala este limba romana", precum si cele ce decurg din dreptul fundamental la invatatura, consacrat de art. 32 din Constitutie, care, in alin. (2), precizeaza ca "invatamintul de toate gradele se desfasoara in limba romana".
In fine, presupusa "discriminare" invocata de autorii sesizarii nu poate fi retinuta si pentru ca, prin acelasi art. 8 din lege, alin. (2), se garanteaza " dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba".

Art. 8 din lege are astfel caracterul unei norme-cadru, prin prevederile
acestui articol asigurindu-se dreptul si accesul la invatamint al tuturor cetatenilor romani, indiferent de nationalitate.
Numarul mediu, cel minim si cel maxim de elevi al formatiunilor de studiu, astfel cum s-a stabilit in art. 158 alin. (1) din lege, priveste "resursele umane" ale invatamintului si criteriile de stabilire a normelor didactice, neavind nici o legatura cu limba in care se face instruirea elevilor, astfel incit reglementarea nu poate fi considerata ca avind un caracter discriminatoriu , in sensul art. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului. Aceasta rezulta, cu evidenta, din economia tuturor prevederilor titlului V din Legea invatamintului, intitulat "Resurse umane", intre care se afla si prevederile art. 158 alin. (1), cit si din alte reglementari ale acestui titlu. De exemplu, art. 153 alin. (2) din lege precizeaza ca norma didactica pentru profilurile cu formatiuni specifice de instruire, "cit si pentru unitati de invatamint din localitati izolate sau pentru clase cu numar redus de elevi, se reglementeaza de Ministerul Invatamintului".
Este insa de remarcat flexibilitatea reglementarilor cuprinse in art. 158 din lege. Dupa ce in alineatul (1) al acestui articol se stabileste un "criteriu numeric" - de altfel inevitabil - pentru constituirea formatiunilor de studiu, alineatul (2) al aceluiasi articol aduce precizari atenuatoare si indiscutabil realiste, spunind ca: "Situatiile speciale privind formatiunile de elevi sau prescolari din grupa mare aflate sub efectivul minim se aproba de Ministerul Invatamintului".
Este de ordinul evidentei ca, in lipsa unui criteriu numeric de constituire a formatiunilor de studiu si, pe cale de consecinta, a posturilor didactice, dispar fundamental si ratiunea acestor formatiuni, nici un alt criteriu, aleatoriu prin natura lui, neputind sa stea la baza constituirii formatiunilor de studiu.

2. Asupra capitolului XII din Legea invatamintului, privind invatamintul pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale, semnatarii sesizarilor fac mai intii observatia ca "reglementarile cuprinse in art. 122 - 130 din lege constituie un regres vadit fata de reglementarile legale in vigoare", respectiv cele din Legea nr. 28/1978. In realitate, sunt insa contestate reglementarile de la art. 118 - 126 din noua lege, care alcatuiesc cuprinsul capitolului intitulat "Invatamintul pentru persoanele apartinind minoritatilor nationale".
Cit priveste substanta obiectiei, este evident ca o asemenea observatie generalizatoare, referitoare la calitatea reglementarii, raportata la circumstante istorice si la sisteme de valori esential diferite, nu poate apartine domeniului controlului de constitutionalitate. S-a considerat totusi ca , "prin aceasta restringere", au fost incalcate prevederile art. 5 pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, potrivit carora "nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau in vigoare".
Interpretarea data prevederilor art. 5 pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de Romania prin Decretul nr.
212 din 31 octombrie 1974, nu corespunde sensului real al acestor prevederi.
Prin ele nu se admite "nici o restrictie sau derogare" de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau in vigoare intr-un stat, sub pretexul ca pactul nu recunoaste acele drepturi sau le recunoaste intr-o masura mai mica.
Asadar, nici un stat, care a ratificat pactul, nu s-ar putea prevala de lacunele pactului sau de insuficienta prevederilor lui, in masura in care ele ar fi reale, pentru a restringe sau pentru a abandona drepturi deja recunoscute sau in vigoare in acel stat. Pactul complineste sau suplineste reglementarile interne, el nu implica adaptarea acestora la un nivel calitativ inferior. Or, reglementarile din Legea invatamintului nu numai ca nu restring sau nu repudiaza dreptul la educatie, drept proclamat de art. 13 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, dar ii asigura realizarea efectiva la un nivel calitativ superior celui considerat ca minim, prin ceea ce se impune statelor-parti de art. 13 pct. 2 din pact: obligativitatea invatamintului primar si accesibilitatea gratuita la acesta, generalizarea invatamintului secundar si accesibilitatea la acesta "prin toate mijloacele potrivite si in special prin instaurarea in mod progresiv a gratuitatii lui", accesibilitatea la invatamintul superior "in deplina egalitate", in functie de capacitatea fiecaruia, prin toate mijloacele potrivite si in special prin introducerea treptata a gratuitatii; incurajarea sau intensificarea, cit mai posibil, a educatiei de baza pentru persoanele care au primit instructie primara sau care n-au primit-o pina la capat, dezvoltarea unei retele scolare la toate nivelurile, stabilirea unui sistem adecvat de burse, ameliorarea conditiilor materiale ale personalului didactic.

Art. 4 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul
invatamintului consemneaza angajamentul statelor "sa formuleze, sa dezvolte si sa aplice o politica nationala menita sa promoveze, prin metode adaptate circumstantelor si obiceiurilor nationale, egalitatea de posibilitati si de tratament in domeniul invatamintului". Pentru a marca directiile in care trebuie sa se actioneze, sunt reluate, uneori identic, alteori in esenta, prevederile art. 13 pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, la care sunt adaugate alte citeva dimensiuni: executarea de catre toti a obligatiei scolare prevazute de lege, asigurarea in toate institutiile de invatamint public de acelasi grad a unui invatamint de acelasi nivel si conditii echivalente in ceea ce priveste calitatea invatamintului predat, asigurarea fara discriminare a pregatirii pentru profesiunea didactica.
Nici una dintre prevederile aratate nu stipuleaza, nici nu sugereaza un " privilegiu lingvistic", susceptibil de convertire intr-un criteriu care sa stea la baza organizarii si functionarii invatamintului.
Aceasta constatare este confirmata si de prevederile art. 14 din Conventia europeana a drepturilor omului si ale art. 2 din Primul protocol aditional la conventie, sensul acestor prevederi fiind determinat prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Constatind ca art. 2 din Primul protocol consacra un veritabil drept la instructie, Curtea Europeana retine ca in conventie nu se specifica limba in care urmeaza a se realiza invatamintul si conventia nu impune statelor obligatii determinate in acest sens, conventia are in vedere garantarea pentru persoanele aflate sun jurisdictia statului a dreptului de a avea acces la mijloacele de instruire de care dispune statul. Reglementarile statului nu trebuie sa aduca atingere substantei acestui drept. Din fraza a doua a art. 2 din primul protocol, coroborat cu art. 14 din conventie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dedus ca textele respectivelor articole nu interzic orice distinctie de tratament, dar ca egalitatea de tratament este violata, daca distinctia este lipsita de justificare obiectiva si nu este rezonabila. Existenta unei asemenea justificari trebuie apreciata in raport cu scopul si efectele masurii luate, din perspectiva principiilor care, in general, prevaleaza in societatile democratice. In fine, prin analiza frazei a doua din art. 2 al Primului protocol, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ajunge la concluzia ca statele nu au obligatia de a veni in intimpinarea unor "preferinte lingvistice" ale parintilor in domeniul educatiei sau al invatamintului, o asemenea intelegere echivalind cu o deturnare de la sensul comun.
Raportul rezonabil de proportionalitate dintre cerere si posibilitati, dintre cerere si mijloacele intrebuintate sau dintre mijloacele intrebuintate si scopul urmarit constituie, de asemenea, axa reglementarilor cuprinse in art. 14 al Conventiei-cadru pentru protectia minoritatilor nationale. In sensul acestor reglementari, neindoielnic obligatorii pentru statul roman, trebuie sa se recunoasca dreptul oricarei persoane apartinind unei minoritati nationale "de a invata limba sa minoritara". In ariile "locuite traditional sau in numar substantial" de persoane apartinind minoritatilor nationale, "daca exista o cerere suficienta", partile la conventie trebuie sa depuna "eforturi pentru a asigura, in masura posibilului si in cadrul sistemului lor educational", ca persoanele apartinind acestor minoritati "sa beneficieze de posibilitati corespunzatoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educatie in aceasta limba". In orice caz, cum expres precizeaza art. 14 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, aplicarea acestor masuri se va face " fara a se aduce atingere invatarii limbii oficiale ori predarii in aceasta limba ".

3. Art. 122 din lege ar contraveni prevederilor art. 32 din Constitutie, intrucit precizeaza ca persoanele apartinind minoritatilor nationale isi pot exercita dreptul la invatatura "in conditiile prezentei legi". Or, art. 32 alin.
(3) din Constitutie se refera nu la conditii", ci la "modalitatile" de exercitare a drepturilor. In realitate, nu art. 122, ci art. 118 din lege prevede ca: "Persoanele apartinind minoritatilor nationale au dreptul sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate nivelurile si formele de invatamint, in conditiile prezentei legi". Aceasta din urma locutiune este considerata neconstitutionala, prin raportarea ei la art. 32 alin. (3) din Constitutie. Distinctia specioasa care s-a facut intre "conditii" si "modalitati " nu poate fi retinuta. Termenul "modalitati" la care se refera art. 32 alin. (3 ) din Constitutie semnifica ansamblul mijloacelor, procedeelor sau metodelor necesar a fi promovate pentru a se asigura realizarea efectiva a dreptului fundamental consacrat de Constitutie, precum si conditiile de exercitare a acestui drept. Unele dintre criteriile prevazute de lege pentru a asigura accesibilitatea la invatamint nu pot fi calificate ca "modalitati", ele fiind " conditii" (de exemplu, implinirea virstei de 7 ani pentru inscrierea copilului in invatamintul primar, admiterea elevilor in invatamintul liceal prin concurs, virsta maxima de 17 ani pentru inscrierea la concursul de admitere in invatamintul liceal de zi, absolvirea liceului cu diploma de bacalaureat pentru a putea participa la admiterea in invatamintul universitar etc.), fara a avea semnificatia unor restringeri la exercitarea dreptului.

4. Prevederile art. 123 din lege sunt criticate, sub aspectul constitutionalitatii, intrucit "violeaza art. 32 alin. (3) din Constitutie". In acest sens, se afirma ca prin prevederile mentionate "se limiteaza la grupe, clase, sectii sau scoli invatamintul in limbile persoanelor apartinind minoritatilor nationale". Se pare ca, in realitate, sunt vizate prevederile art.
119 alin. (1) din lege. Textul atacat a fost insa preluat gresit. Art. 119 alin . (1) prevede urmatoarele: "In functie de necesitatile locale, se pot organiza, la cerere si in conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predare in limbile minoritatilor nationale". Aceste prevederi ar contraveni, in opinia autorilor sesizarilor, nu numai celor stabilite de art. 32 alin. (3) din Constitutie, dar si celor inscrise in art. 1 pct. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului, ratificata de Romania prin Decretul nr.149 din 14 decembrie 1960, semnificind o "discriminare" intemeiata pe "limba" si pe "origine nationale". Aceasta, intrucit se exclude " posibilitatea infiintarii institutiilor de invatamint superior (universitar) cu limba de predare in limbile persoanelor apartinind minoritatilor nationale".
In sensul conventiei, termenul "discriminare" cuprinde "orice distinctie, excludere, limitare sau preferinta care are ca obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste invatamintul".
Prevederile art. 119 alin. (1) din lege nu numai ca nu pot avea ca rezultat " suprimarea sau alterarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste invatamintul", ci chiar asigura o asemenea egalitate, din moment ce se prevede expres posibilitatea organizarii de grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile minoritatilor nationale. Cit priveste invatamintul superior, urmeaza a fi observate prevederile art. 118 din lege, care recunosc dreptul persoanelor apartinind minoritatilor nationale "sa studieze si sa se instruiasca in limba materna la toate nivelurile si formele de invatamint", prevederile art. 122 alin . (2) din lege, care inlesnesc in invatamintul medical universitar, in cadrul sectiilor existente, continuarea pregatirii de specialitate in limba materna, prevederile art. 123 din lege, care permit, in invatamintul universitar de stat, organizarea de grupe si sectii cu predarea in limba materna, pentru pregatirea personalului necesar in activitatea didactica si cultural-artistica.
Aprecierea acestor prevederi sau a altora, care au ca obiect reglementarea dreptului persoanelor apartinind minoritatilor nationale de a invata in limba lor materna si a drepturilui de a putea fi instruite in aceasta limba, trebuie insa sa se faca si din perspectiva Conventiei-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, ratificata de Romania prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995. Retin atentia prevederile art. 14 din Conventia-cadru, care, postulind angajamentul partilor de a recunoaste "dreptul oricarei persoane apartinind unei minoritati nationale de a invata limba sa minoritara", precizeaza totodata formele, conditiile si limitele realizarii acestui drept, satisfacute prin prevederile Legii invatamintului.

5. Prevederile art. 126 alin. (1) din lege, in realitate insa cele ale art.
122 alin. (1), sunt considerate neconstitutionale, prin evocarea art. 32 alin.
(3) din Constitutie si a art. 1 pct. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului, deoarece ele "exclud instruirea in limbile minoritatilor nationale, in cadrul invatamintului de stat profesional, liceal-tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, cit si in invatamintul postliceal". Or, dimpotriva, art. 122 alin. (1) din lege prevede ca , in invatamintul de stat profesional, liceal, tehnic, economic, administrativ, agricol, silvic, agromontan, cit si in invatamintul postliceal, pregatirea de specialitate se face in limba romana, dar "asigurindu-se, in functie de posibilitati, insusirea terminologiei de specialitate si in limba materna".
Aceasta din urma precizare, astfel cum ea a fost circumstantiata, este neindoielnic rezonabila, tinind seama atit de specificul acestor tipuri de invatamint, cit si de diversitatea minoritatilor nationale din rindul carora provin elevii.

6. Art. 126 alin. (2) din lege, de fapt art. 122 alin. (2) a fost de asemenea considerat neconstitutional prin prevederile sale, intrucit "limiteaza dreptul de instruire in limbile minoritatilor nationale la invatamintul medical in cadrul sectiilor existente". Considerarea acestor prevederi ca neconstitutionale este vadit eronata, caci, in sensul art. 84 alin. (1) din lege , prin "sectie" urmeaza sa se inteleaga un element al structurii facultatii.

7. Pentru considerente identice cu cele anterioare au fost calificate ca neconstitutionale prevederile art. 127 din lege, in realitate fiind insa astfel calificate prevederile art. 123 din lege, spunindu-se ca si ele "limiteaza dreptul de instruire in limbile minoritatilor nationale" numai la "pregatirea personalului necesar in activitatea didactica si cultural-artistica". Intradevar, potrivit art. 123 din lege: "In invatamintul universitar de stat se pot organiza, la cerere si in conditiile prezentei legi, grupe si sectii cu predarea in limba materna pentru pregatirea personalului necesar in activitatea didactica si cultural-artistica".
Urmeaza mai intii sa se observe ca prevederile acestui articol corespund intocmai celor ale art. 4 lit. d) din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului, invocata in sesizari pentru a se demonstra neconstitutionalitatea prevederilor aratate. Conventia a obligat, intre altele, statele semnatare "sa asigure fara discriminare pregatirea pentru profesiunea didactica". Mai mult insa, Legea invatamintului asigura pregatirea personalului necesar si pentru activitatea cultural-artistica. Tinind seama de natura specifica a acestor activitati, posibilitatea de a se crea asemenea grupe si sectii raspunde unor cerinte indeniabile. Textul nu trebuie insa interpretat parcelar, pentru a deduce astfel "limitarea dreptului de instruire in limbile minoritatilor nationale", abstractie facind de faptul ca prin alte prevederi ale legii sunt deschise aceleasi posibilitati. Organizarea unor asemenea grupe si sectii "la cerere" este deplin justificata. Numai astfel constituirea grupelor si a sectiilor cu predarea in limba materna poate corespunde nevoilor reale.
Totodata, astfel se da expresie prevederilor art. 3 pct. 1 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, potrivit carora orice persoana apartinind unei minoritati nationale are dreptul sa aleaga liber daca sa fie tratata sau nu ca atare.

8. Neconstitutionalitatea prevederilor art. 128 din lege, in realitate cele ale art. 124, consta, in opinia autorilor sesizarilor, in faptul ca astfel "se ingreuiaza accesul la diferite tipuri si grade de invatamint si in consecinta constituie o discriminare, in sensul art. 1 pct. 1 - 2 din Conventia ratificata prin Decretul nr.149/1960". Se considera, de asemenea, ca prin aceleasi prevederi "se mai incalca si angajamentul asumat prin art. 12 pct. 3 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale", conventie care "face parte din categoria actelor normative vizate prin art. 20 din Constitutie".

Art. 124 din lege prevede urmatoarele: "In invatamintul de toate gradele,
concursurile de admitere si examenele de absolvire se sustin in limba romana.
Concursuri de admitere si examene de absolvire pot fi sustinute in limba materna la scolile, clasele si specializarile la care predarea se face in limba materna respectiva, in conditiile prezentei legi".
Comparind prevederile legii cu obiectia de neconstitutionalitate, rezulta ca enuntul din sesizari ignora faptul ca, in conditiile art. 124 din lege, concursurile de admitere si examenele de absolvire pot fi sustinute si in limba materna.
Sustinerea insa, ca regula, a concursurilor de admitere si a examenelor de absolvire in limba romana apare cu totul justificata. Potrivit art. 13 din Constitutie, in Romania, limba oficiala este limba romana. In sensul art. 14 paragraful 3 din Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, masurile prevazute in paragraful 2 al acestui articol se vor aplica "fara a se aduce atingere invataturii limbii oficiale ori predarii in aceasta limba".
Regula sustinerii concursurilor de admitere si a examenelor de absolvire in limba romana este insa in concordanta si cu alte prevederi ale legii, potrivit carora "Limba si literatura romana constituie o proba de concurs" [art. 25 alin.
(4), art. 26 alin. (1) din lege], dar, mai inainte de toate, cu prevederile art . 12 alin. (2) din lege, potrivit carora "organizarea si continutul invatamintului nu pot fi structurate dupa criterii exclusiviste si dicriminatorii de ordin ideologic, politic, religios sau etnic".
Prevederile art. 124 din lege nu afecteaza nici "principiul sanselor egale", din moment ce pregatirea in limba romana este asigurata tuturor [art. 8 alin.
(1) si (3) din lege].

9. Art. 124 alin. (2) din lege, in realitate art. 120 alin. (2) din lege, este considerat neconstitutional, intrucit "ingradeste dreptul asigurat prin art . 32 alin. (3) din Constitutie, privind instruirea in limba materna". Art. 120 alin. (2) din lege prevede ca, in invatamintul gimnazial si liceal, Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau si se examineaza in limba romana.
Obiectia de neconstitutionalitate are la baza acelasi viciu de metoda:
textul considerat ca neconstitutional a fost dislocat din sistemul celorlalte reglementari pe care le cuprinde art. 120 din lege. S-a ignorat faptul ca acelasi articol prevede citeva masuri complinitoare. Astfel, Limba si literatura romana se preda in invatamintul primar "dupa programe de invatamint si manuale scolare elaborate in mod special pentru minoritatea respectiva"; in invatamintul primar, Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau in limba materna; "in programele si manualele de Istorie universala si Istoria romanilor se vor reflecta istoria si traditiile minoritatilor nationale din Romania"; "in invatamintul gimnazial se introduce, la cerere, ca disciplina de studiu, Istoria si traditiile minoritatii nationale, cu predare in limba materna".
II. Cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi prin care se reglementeaza autonomia universitara Unele prevederi ale Sectiunii a 7-a din lege, privind "Autonomia universitara", s-au considerat a nu fi "in concordanta cu dispozitiile art. 32 alin. (6) din Constitutie". In acest sens, au fost aduse in atentie prevederile art. 95 alin. (3) art. 95 alin. (4) si art. 96 alin. (2) din Legea invatamintului. Procedindu-se la corectarea necesara, din cauza indicarii eronate a articolelor in discutie, urmeaza a fi examinate prevederile art. 92 alin. (3) si (4), precum si ale art. 93 alin. (2) si (3) din Legea invatamintului.

Art. 32 alin. (6) din Constitutie prevede ca "autonomia universitara este
garantata".

ART. 92 alin. (2) - (4) din lege precizeaza domeniile autonomiei
universitare si continutul acesteia. In contextul prevederilor legii sunt stabilite corelatiile necesare intre continutul autonomiei universitare si atributiile Ministerului Invatamintului, care, astfel cum precizeaza art. 141 alin. (1) din lege, "conduce sistemul national de invatamint".

1. Potrivit art. 92 alin. (3) din lege, autonomia universitara se realizeaza , intre altele, prin "admiterea candidatilor la studii, pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Invatamitului", precum si prin "stabilirea, impreuna cu Ministerul Invatamintului si cu alte autoritati publice, agenti economici, organizatii profesionale si patronale recunoscute la nivel national, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si certificatele proprii emise".
Necesitatea stabilirii unor "criterii generale pentru admiterea candidatilor la studii" decurge logic din apartenenta tuturor unitatilor si institutiilor de invatamint la un "sistem national de invatamint" [art. 15 alin. (1) din lege], precum si din finalitatea comuna intregului sistem de invatamint (art. 4 din lege). In fine, prevederile in discutie din cuprinsul art. 92 alin. (2) trebuie corelate cu cele ale art. 1 din lege, care consacra "principiile invatamintului democratic" si "drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamint" pentru toti cetatenii. Avind ca prim termen de referinta prevederile art. 16 din Constitutie, care consacra egalitatea in drepturi "fara privilegii si fara discriminari", criteriile generale pentru admiterea candidatilor la studii nu pot fi decit unitare, aceleasi la toate unitatile de invatamint si pentru toti candidatii.
Stabilirea unor criterii diferite, la unele unitati de invatamint sau pentru unii dintre candidati, ar contraveni nu numai principiul constitutional al egalitatii in drepturi, dar si unora dintre prevederile Conventiei privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamintului, avind ca rezultat " alterarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste invatamintul" (art. 1 pct.
1 din Conventie), alterarea egalitatii de posibilitati si de tratament in domeniul invatamintului" (art. 4 din conventie).
Autonomia universitara nu se poate situa in afara unui asemenea sistem de exigente.
Stabilirea, impreuna cu Ministerul Invatamintului si cu alte autoritati, agenti sau organizatii, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si certificatele proprii emise de institutiile de invatamint superior" corespunde unor cerinte de ordinul evidentei, intre care: valorizarea uniforma a diplomelor si certificatelor, sprijinirea titularilor de diplome si certificate, in optiunea acestora, la incheierea unor contracte de munca, asigurarea concordantei dintre specialitatea absolventilor si domeniile de activitate economico-sociala.

2. Conform art. 92 alin. (4) din lege, "In plan financiar, autonomia universitara se realizeaza ca drept de gestionare, potrivit legii si raspunderii personale, a fondurilor alocate de la buget sau provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor realizate din taxele in valuta de la studenti si cursanti straini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Invatamintului".
Textul este in concordanta cu prevederile titlului VI din lege, din reglementarea caruia rezulta conjugarea principiului sistemului unitar de finantare, de la bugetul de stat, a unitatilor de invatamint, cu principiul descentralizarii gestionarii fondurilor alocate.
Criteriile unitare de stabilire a taxelor in valuta de la studenti si cursanti straini previn, si sub acest aspect, orice masura discriminatorie intre acestia.
Drepturile comunitatii universitare n-au fost insa nesocotite, din moment ce criteriile despre care se face vorbire la art. 92 alin. (4) din lege se stabilesc "de comun acord cu Ministerul Invatamintului". Or, "acordul" are ca rezultat emiterea unui act juridic complex, care are la baza egalitatea si concordanta mai multor manifestari de vointa.

3. Astfel cum precizeaza art. 93 alin. (2) din lege, rectorul se alege de catre senat si se confirma prin ordin al ministrului invatamintului. Prevederile acestea au fost considerate neconstitutionale, intrucit "se stirbeste autonomia universitara". Este insa procedura indeobste admisa, care rezulta si din celelalte prevederi ale art. 93 alin. (2), de validare a alegerilor de catre un organ ierarhic superior sau de un organ anume constituit in acest scop.
Confirmarea este necesara nu numai pentru verificarea respectarii procedurilor democratice de alegere, instituite prin art. 93 alin. (1) din lege, dar si pentru verificarea indeplinirii conditiilor pentru alegere: persoana sa faca parte dintre membrii comunitatii universitare si sa nu ocupe functia de rector mai mult de doua mandate succesive.

4. Potrivit art. 93 alin. (3) din lege, ministrul invatamintului poate suspenda din functie, din motive justificate, pe rectorul institutiei de invatamint superior, de stat sau particular, acreditate. Prevederile art. 93 alin. (3) din lege au fost considerate neconstitutionale, pentru ca si ele " constituie stirbiri ale autonomiei universitare", mai ales ca "sunt concepute atit pentru invatamintul universitar de stat, cit si pentru cel particular".
Dintr-un inceput, obiectiunea ignora faptul ca sistemul national de invatamint cuprinde, potrivit art. 15 alin. (2) din lege, si unitatile si institutiile de invatamint particulare, precum si faptul ca exercitarea de catre Ministerul Invatamintului a unora dintre atributiile prevazute de art. 141 din lege presupune posibilitatea luarii masurilor corespunzatoare si legale fata de persoanele vinovate. Dar posibilitatea suspendarii din functie a rectorului nu poate fi considerata ca prerogativa de natura "sa stirbeasca autonomia universitara", intrucit cel suspendat se poate adresa instantei judecatoresti, iar in sensul art. 93 alin. (2) din lege, rectorul poate fi revocat din functie numai de catre senatul universitatii, prin aceeasi procedura folosita la numire.
III. Cu privire la neconstitutionalitatea unor prevederi prin care se reglementeaza baza materiala a invatamintului
1. Sunt considerate neconstitutionale prevederile art. 171 alin. (1) din lege, care "violeaza art. 41 si 135 din Constitutie, atunci cind prevad ca baza materiala a invatamintului de stat consta din intreg activul patrimonial al Ministerului Invatamintului, al institutiilor si unitatilor de invatamint si de cercetare stiintifica din sistemul de invatamint existent la data intrarii in vigoare a legii." De fapt, sunt reproduse astfel, partial, prevederile art. 166 alin. (1) din lege si acestea urmeaza sa fie verificate sub aspectul constitutionalitatii.
"Legea - se spune in motivarea obiectiei de neconstitutionalitate - nu face nici o diferentiere sub aspectul asigurarii bazei materiale, desi provenienta spatiilor pentru procesul de invatamint, bibliotecilor, statiunilor didactice si de cercetare, atelierelor scolare, fermele didactice, gradinilor botanice, terenurilor agricole, caminelor, internatelor etc., trebuia sa fi antrenat tratament legislativ diferentiat, din moment ce Constitutia garanteaza dreptul de proprietate si creantele asupra statului". Multe din bunurile care in prezent apartin bazei materiale a invatamintului de stat - se arata in continuare - "au fost luate de statul comunist prin desfiintarea invatamintului particular si a celui confesional", asa incit "prin reinfiintarea acestor forme de invatamint era de asteptat sa se faca si retrocedarea drepturilor cotropite". Dar, in locul restituirii bunurilor catre adevaratii proprietari, "prin dispozitia luata s-a facut o noua nationalizare, masura care este vadit neconstitutionala".
Intr-adevar, art. 41 alin. (1) din Constitutie garanteaza dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului. Astfel cum constant a decis Curtea Constitutionala (de exemplu, prin Decizia nr.4 din 3 iulie 1992, Decizia nr.3 din 2 februarie 1993, Decizia nr.23 din 27 aprilie 1993, Decizia nr.127 din 16 noiembrie 1994, Decizia nr.134 din 6 decembrie 1994), in conformitate cu regimul constitutional al dreptului de proprietate instituit prin Constitutie , nationalizarea este o masura neconstitutionala. Dar suprematia dispozitiilor constitutionale, prevazuta de art. 51 din Constitutie, se aplica exclusiv legilor si altor reglementari in vigoare sub imperiul Constitutiei actuale. Pe baza acestui criteriu, nu se poate constata violarea de catre o lege anterioara Constitutiei actuale a unor reguli instituite de aceasta Constitutie. Prin aplicarea criteriului ierarhic al suprematiei Constitutiei fata de o lege anterioara ar insemna sa se confere regimului constitutional actual un efect retroactiv, cu incalcarea principiului neretroactivitatii legilor, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
In considerarea suprematiei Constitutiei si a principiului neretroactivitatii, o lege poate fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia ea a fost adoptata, inclusiv in ce priveste posibilitatea controlului constitutionalitatii ei.

2. S-a considerat, de asemenea, ca baza materiala la care se refera art. 171 alin. (3) din lege, in realitate art. 166 alin. (3) din lege, "realizata din fondurile institutiilor si intreprinderilor de stat", ar fi trebuit "sa se atribuie acestor institutii sau societati comerciale si sa nu se reintegreze in patrimoniul Ministerului Invatamintului".
Fata de aceasta obiectie de neconstitutionalitate, sunt reinterabile unele dintre considerentele aratate in legatura cu regimul juridic al proprietatii si consecintele ce decurg din conflictul intertemporal dintre legi.
Dar, astfel cum a fost formulata obiectia, ea evoca nu o problema de neconstitutionalitate, ci una de oportunitate legislativa, a carei apreciere nu apartine competentei Curtii Constitutionale.
IV. Cu privire la neconstitutionalitatea prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea invatamintului

Art. 9 alin. (1) din lege prevede urmatoarele: "Planurile invatamintului
primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara.
In invatamintul primar religia este disciplina obligatorie, in invatamintul gimnazial este optionala, iar in invatamintul liceal si profesional este facultativa. Elevul, cu acordul parintelui sau tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea".
Obiectia de neconstitutionalitate priveste numai cea de-a doua teza din cuprinsul art. 9 alin. (1), anume faptul ca in invatamintul primar "religia este disciplina obligatorie". Prin aceasta - se arata in sesizare - sunt incalcate:
a) prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie referitoare la principiul " liberei dezvoltari a personalitatii umane"; b) prevederile art. 26 alin. (2) din Constitutie, care consacra "dreptul persoanei fizice de a dispune de ea insasi" ; c) prevederile art. 29 alin. (1) si (2) din Constitutie, "care se refera la libertatea de constiinta"; d) prevederile art. 45 alin. (5) din Constitutie, " care se refera la obligatia autoritatilor publice de a contribui la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii".
Prevederile contestate sub aspectul constitutionalitatii urmeaza a fi examinate prin prisma citorva norme cuprinse in legea gundamentala, precum si in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in pacte si in conventii internationale, care sunt direct incidente. Astfel, potrivit art. 32 alin. (7), teza finala din Constitutie, "in scolile de stat, invatamintul religios este organizat si garantat prin lege"; potrivit art. 29 alin. (1), teza finala din Constitutie, "nimeni nu poate fi constrins sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale"; potrivit art. 29 alin. (6) din Constitutie, "parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine".
In sensul art. 18 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie, acest drept incluzind libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea si prin invatatura; art. 18 alin. (1) din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice cuprinde o reglementare identica, dar, in alin. 2, se mai adauga ca "nimeni nu va fi supus vreunei constringeri putind aduce atingere libertatii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa"; prin art. 13 pct. 3 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, statele-parti la acest pact s-au angajat sa respecte libertatea parintilor si, atunci cind este cazul, a tutorilor legali, de "a asigura educatia religioasa si morala a copiilor lor in conformitate cu propriile lor convingeri"; art. 9 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cuprinde o reglementare similara cu cea din art. 18 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si cu cea din art.
18 alin. (1) al Pactului international cu privire la drepturile civile si politice.
In esenta, toate aceste prevederi din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din pacte si conventii internationale sunt reluate de art. 29 alin. (1) si alin. (6) din Constitutia Romaniei.
Asa fiind, prevederile art. 9 alin. (1) din Legea invatamintului nu pot fi interpretate decit in stricta conformitate cu cele ale art. 29 din Constitutie, in sensul carora "nimeni nu poate fi constrins sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa contrare convingerilor sale" si "parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine". O alta interpretare ar fi vadit neconstitutionala.

Art. 9 alin. (1), teza finala din Legea invatamintului, permite insa o
interpretare conforma prevederilor constitutionale: Elevul, cu acordul parintelui sau tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea". Dreptul de "a alege" semnifica si posibilitatea de a nu avea nici o optiune religioasa. Iar "alegerea", cu "acordul parintelui sau al tutorelui legal instituit", asigura dreptul reprezentantilor legali ai copilului de a decide, potrivit propriilor convingeri, in legatura cu educatia copiilor minori, ca expresie a autoritatii parintesti.
Introducerea in invatamintul primar a religiei, ca "disciplina obligatorie", nu inseamna obligativitatea religiei pentru elevi, nesocotindu-se dreptul parintelui sau al tutorelui de a asigura educatia copiilor minori potrivit propriilor convingeri. Prin coroborarea tezei a doua cu cea finala din structura art. 9 alin. (1) rezulta ca "obligativitatea" priveste includerea religiei ca disciplina in planurile de invatamint, religia si confesiunea raminind sa fie alese sau nu.
Prevederile art. 9 alin. (1) din Legea invatamintului sunt deci constitutionale, sub rezerva respectarii dispozitiilor art. 29 alin. (1) si alin . (6) din Constitutie.
Avind in vedere considerentele expuse, in temeiul prevederilor art. 1 alin.
(3), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 26 alin. (2), art. 29 alin. (1), (2) si (6), atr. 32 alin. (2), (3) si (6), art. 41, art. 45 alin. (5) si art. 135 din Constitutie, precum si ale prevederilor art. 144, lit. a) din Constitutie si ale art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTIRUTIONALA In numele legii D E C I D E:

1. Prevederile art. 8 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (4), art. 93 alin. (2) si (3), art. 118, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (2), art. 122 alin. (1) si (2), art. 123, art. 124, art. 158 alin. (1) si art. 166 alin. (1) si (3) din Legea invatamintului sunt constitutionale.

2. Prevederile art. 9 alin. (1) din Legea invatamintului sunt constitutionale numai daca se respecta, conform art. 29 alin. (1) si (6) din Constitutie, dreptul parintilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

3. Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 18 iulie 1995 si la ea au participat: Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonio Iorgovan, Lucian Stangu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.
PRESEDINTELE CURII CONSTITUTIONALE prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent Gabriela Dragomirescu --------------------
 

 

Trascina file per caricare