Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

Decizia CCR nr. 983 din 22.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pt. reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prev. Legii...

(Monitorul Oficial nr. 5 din 04 ianuarie 2013)

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA  Nr. 983

din 22 noiembrie 2012

 

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997

 

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea și completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, excepție invocată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Prahova în Dosarul nr. 787/281/2011 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.084D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnii consilieri juridici Claudiu Udroiu și Sorin Vintilă, cu delegații depuse la dosar. Lipsesc celelalte părți, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentanților autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că prevederile textului de lege criticat contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 136 alin. (4) referitor la bunurile proprietate publică, potrivit cărora acestea pot fi date în administrare, pot fi concesionate sau închiriate instituțiilor publice ori pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. Or, în speță, legiuitorul nu putea să dispună asupra unui teren cu destinație forestieră, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este definită structura de cult religios, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, decât prin darea lui în folosință gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.

Se mai susține că rolul fondului forestier național de protecție a mediului trebuie să prevaleze asupra funcției sale economice; or, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 370 ha de pădure, în favoarea unei structuri de cult religios, nu poate fi calificată ca o măsură proporțională cu finalitatea reparatorie a legilor fondului funciar, în condițiile în care structura de cult religios, urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de pădure, are în vedere în primul rând satisfacerea unui interes economic.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 787/281/2011, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea și completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, excepție invocată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Prahova într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind reconstituirea unui drept de proprietate asupra unor păduri.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (3) teza finală și alin. (4) din Constituție, bunurile care, în temeiul legii organice, fac obiectul exclusiv al proprietății publice, pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Potrivit legii organice, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, bunurile de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege, fac parte din domeniul public al statului. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.

În opinia autorului excepției, rezultă din coroborarea acestor texte legale și constituționale că legiuitorul putea să dispună asupra unui teren forestier, care făcea parte din domeniul public al statului, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, și structura de cult religios, numai prin darea lui în folosință gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.

Judecătoria Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie posibilitatea unei structuri de cult care a avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, deși nu a deținut anterior acest drept. În acest sens, arată că semnificația noțiunii juridice de "înzestrare“, potrivit Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, este aceea de dare în folosință, de exploatare a unei suprafețe de pădure, situație ce rezultă explicit din procesele-verbale de predare a respectivelor suprafețe de pădure, dar și din Borderoul Proprietăților și Exploatațiilor Agricole eliberat de Arhivele Naționale, care identifică suprafața atribuită cu acest titlu drept "suprafața totală posedată“, "suprafața exploatată“, iar nu suprafața deținută în proprietate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în măsura în care sintagma "înzestrare“, cuprinsă în textul de lege criticat, se referă strict la dreptul de proprietate, iar nu la orice alt drept real, cum ar fi dreptul de folosință. Arată că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale în materia Legii nr. 1/2000, având în vedere obiectul de reglementare al acestui act normativ și scopul declarat al acestuia, instituirea condițiilor în care operează retrocedarea, inclusiv sub aspectul modalităților de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult, constituie opțiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie și cu finalitatea reparatorie a legii.

Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituționale, arătând că soluția legislativă de atribuire în proprietate, către structurile unităților de cult, a terenurilor cu destinație forestieră pe care acestea le-au avut în folosință sau înzestrare în temeiul Legii nr. 61/1937, este întemeiată pe opțiunea legiuitorului de a decide asupra modului în care sunt reparate abuzurile săvârșite în trecut cu privire la proprietatea funciară. Invocă și jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea și completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008.

Curtea observă că art. I din Legea nr. 261/2008 cuprinde două puncte, numerotate 1, respectiv 2, astfel încât, în conformitate și cu motivarea autorului excepției de neconstituționalitate, referirea la art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 trebuie înțeleasă ca fiind făcută la dispozițiile art. I pct. 1 din același act normativ, care a modificat și completat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafețe.“

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 136 alin. (3) și (4) referitor la proprietatea publică și la bunurile proprietate publică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938: "Statul este autorizat să atribuie în deplină și perpetuă folosință unor mănăstiri ortodoxe din țară, o suprafață de pădure în întindere totală de 18 800 ha și alte terenuri în suprafață de cel mult 600 ha, din proprietățile sale, în scopul ca venitul acestor înzestrări să servească exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumente istorice, aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitare, etc., existente sau care se vor înființa în aceste mănăstiri, în conformitate cu dispozițiile art. 88 din statutul legii de organizare a Bisericii ortodoxe române.“

Analizând aceste prevederi legale, Curtea observă că semnificația noțiunii de "înzestrare“ din titlul Legii nr. 61/1937 este aceea de atribuire "în deplină și perpetuă folosință“, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 61/1937. Mai mult, legiuitorul din acea perioadă a circumstanțiat în mod precis scopul atribuirii acestor suprafețe de pădure sau alte terenuri, și anume, pentru ca venitul acestora să servească "exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumentelor istorice aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitare, etc.“.

În același sens, potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, cu modificările și completările ulterioare, supravegherea administrării veniturilor astfel atribuite era realizată de o "Eforie a mănăstirilor înzestrate“, în compunerea căreia se regăseau, pe lângă Patriarhul României, și reprezentanți ai statului, respectiv ministrul cultelor și artelor și ministrul agriculturii și domeniilor. Potrivit aceluiași text de lege, reprezentanții statului exercitau "dreptul de control și de supraveghere al statului asupra administrației veniturilor din bunurile atribuite mănăstirilor“.

Curtea observă că mănăstirile înzestrate dobândeau un drept real de folosință și dreptul de a culege fructele, însă fără ca acestea să fie exercitate cu caracter temporar. Dimpotrivă, statul atribuia în "deplină și perpetuă folosință“ suprafețele de păduri și alte terenuri, "înzestrând“ unele mănăstiri ortodoxe, astfel cum sunt nominalizate expres în anexa la Decretul-lege nr. 47/1938, care a modificat Legea nr. 61/1937, intitulată "Tabloul al mănăstirilor înzestrate și al suprafețelor de pădure atribuite fiecăreia“.

Așadar, Curtea constată că intenția legiuitorului care a edictat Legea nr. 61/1937 a fost de atribuire în proprietate a unor suprafețe de păduri și alte terenuri, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu.

Pe de altă parte, Curtea reține că, sub imperiul actualului regim constituțional, legiuitorul român a adoptat o serie de legi reparatorii în domeniul funciar, între care se numără și Legea nr. 1/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, text de lege criticat în prezenta cauză, centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filialele și alte structuri ale unităților de cult îndreptățite să solicite, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere dobândesc în proprietate respectivele suprafețe de teren.

Prin urmare, Curtea constată că, în concepția legiuitorului primar din anul 2008, dată la care a fost adoptată legea de modificare a Legii nr. 1/2000, noțiunea juridică de "înzestrare“ echivala cu dobândirea unui drept de proprietate, ceea ce, în consecință, îndreptățește structurile de cult să solicite reconstituirea acestuia.

În legătură cu această soluție legislativă Curtea s-a mai pronunțat (spre exemplu, Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010), statuând că reglementarea modalităților de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult constituie opțiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie și cu finalitatea reparatorie a legii.

Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, excepție invocată de Regia Națională a Pădurilor-Direcția Silvică Prahova în Dosarul nr. 787/281/2011 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă.