The measure is available in the following languages:
REGULAMENTUL
pentru organizarea vietii monahale si functionarea administrativã si disciplinarã a mânãstirilor
CAPITOLUL I
Asezãmintele monahale si menirea lor
Art.1 –
În cadrul Bisericii Ortodoxe Române fiinteazã ca asezãminte monahale: mânãstirea, schitul si metocul.
Art.2 –
Mânãstirea este un asezãmânt de rugãciune în care vietuieste o obste de cãlugãri sau cãlugãrite care au fãgãduit înaintea lui Dumnezeu, în cadrul slujbei solemne de intrare în monahism, sã-si petreacã viata în înfrânare, în sãrãcie de bunãvoie si ascultare.
Art.3 –
Mãnãstirile sunt de douã feluri: eparhiale, care tin de chiriarhul locului, si stavropighii, care se aflã permanent si direct sub jurisdictia patriarhalã.
Art4. –
Mãnãstirea, cu exceptia stavropighiei, este încadratã în organizarea Eparhiei în cuprinsul cãreia se gãseste.
Art.5 –
Mãnãstirea este persoanã juridicã de drept public (art. 86 din Statut).
Art.6. –
Schitul este un asezãmânt monahal în care vietuieste, dupã aceeasi rânduialã ca si în mãnãstire, o obste mai micã de cãlugãri sau cãlugãrite, aflându-se sub administrarea Centrului Eparhial sau unei mãnãstiri.
Art.7 –
Metocul este un asezãmânt monahal, alcãtuit din case (chilii), locas de cult, terenuri si alte bunuri, sau numai din case si curtea împrejmuitoare, în care se orânduiesc de cãtre Centrul Eparhial sau, cu aprobarea Chiriarhului, si de cãtre unele mãnãstiri, câtiva vietuitori (vietuitoare) având îndatorirea chivernisirii bunurilor încredintate.
Art.8 –
Schitul si metocul depind, de regulã, de Centrul Eparhial, de mãnãstirea rânduitã de Chiriarh sau de catedrala episcopalã, care, din punct de vedere canonic, are statut de mãnãstire.
Art.9 –
Chiriarhul este conducãtorul suprem al mãnãstirilor, schiturilor si metocurilor care apartin canonic de jurisdictia sa (art. 75 din Statut).
Art.10 –
Înfiintarea, desfiintarea, precum si schimbarea unor astfel de asezãminte, din mãnãstire de cãlugãri în mãnãstire de maici sau invers, se pot face numai cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea Chiriarhului (art. 76 din Statut). Înfiintarea sau desfiintarea schiturilor si metocurilor, precum si schimbarea lor în asezãminte monahale de cãlugãri în asezãminte monahale de cãlugãrite sau invers se pot face de Chiriarhul locului, aducându-se si la cunostinta Consiliului Eparhial.
Art.11 –
Nimeni dintre ctitori si dintre cei care doneazã bani, materiale, terenuri sau alte bunuri pentru înfiintarea unui asezãmânt monahal – dupã intrarea acestuia în circuitul normal de functionare – ori pentru bunul mers al acestuia, nu are nici un drept de proprietate sau amestec în administrarea si viata spiritualã ale asezãmântului respectiv (Can. 7 si 8, Gangra; Can.26, IV Ecumenic; Can.11, VII Ecumenic; art.175-180 din Statut).
Persoanele care au fãcut donatii în bani, obiecte sau alte bunuri, nu mai pot pretinde returnarea acestora.
De asemenea, celor care ajutã mãnãstirile în vreun fel sau altul, nu li se poate asigura spatiu de cazare (gãzduire), special repartizat, pentru o perioadã mai lungã sau mai scurtã de timp.
Art.12 –
Potrivit menirii sale, fiecare mãnãstire sau schit, prin organele de rãspundere, este datoare:
a) Sã-si rânduiascã astfel viata, încât sã dea dovadã de aleasã si desãvârsitã viatã duhovniceascã, de practicarea virtutilor crestinesti, de evlavioasã trãire la slujbele religioase, de bogatã mângâiere sufleteascã si de pildã de viatã crestineascã, atât pentru vietuitorii ei cât si pentru închinãtori;
b) Sã practice îndeletniciri potrivite cu sfintenia locului, atât spre folosul vietuitorilor cât si al credinciosilor, dovedind dragoste prin fapte bune fatã de Tarã si neam (art. 77 din Statut).
Art.13 –
În acest scop, în mãnãstiri, cu aprobarea autoritãtii bisericesti, se vor înfiinta:
a) Cursuri religioase pentru îndrumare monahalã si misionarã ce se vor tine în fiecare duminicã si sãrbãtoare sau, la propunerea staretului (staretei), cu aprobarea Chiriarhului, si în alte zile din cursul sãptãmânii, imediat dupã vecernie.
Temele vor fi sustinute de staret(ã), monahi cu studii superioare sau, în cazuri exceptionale, de unii profesori de la scolile teologice din Eparhie, la propunerea staretului(ei), cu aprobarea Chiriarhului locului;
b) Ateliere pentru: picturã, sculpturã, strungãrie, argintãrie bisericeascã, cruciulite, ceramicã, croitorie, covoare, broderie artisticã etc.;
c) Scoli de cântãreti bisericesti si Seminarii Teologice Monahale, cu aprobarea Sfântului Sinod.
Art.14 –
În cazuri speciale, cu aprobarea Chiriarhului, mãnãstirea (schitul) pot ajuta parohiile apropiate.
CAPITOLUL II
Primirea în viata monahalã
A. Actele necesare
Art.15 –
Primirea în mãnãstire, schit sau metoc a celor care doresc sã intre în monahism se face numai cu aprobarea Chiriarhului.
Atr.16 –
Cel care doreste sã intre în viata monahalã este dator sã înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisã, însotitã de urmãtoarele acte:
a) certificatul de nastere;
b) certificatul de botez;
c) actul de studii (solicitantul, dacã este minor, sã fie absolvent al Scolii generale, cel putin si sã aibã acordul pãrintelui sau tutorelui;
d) cazier judiciar;
e) certificat de stare civilã, din care sã se constate cã nu are nici una din obligatiile familiale prevãzute de Codul familiei;
f) recomandarea preotului paroh;
g) act privind stagiul militar si declaratia cã renuntã la averea sa donând-o rudelor sau mãnãstirii;
h) fisa medicalã privind starea sãnãtãtii fizice si psihice.
Vârsta minimã pentru primirea în mãnãstire, ca novice, este de 16 ani (cu acordul scris al pãrintilor sau tutorilor).
Minorii vor depune si consimtãmântul scris al ambilor pãrinti sau al tutorilor.
Art.17 –
La primirea în mãnãstire, staretul (stareta) va avea în vedere cercetarea amãnuntitã a noului venit: scopul venirii (vocatie, deceptie, interese personale), starea fizicã si psihicã, caracter, temperament, aptitudini, cunostinte religioase, formare spiritualã, hotãrâre, impedimente.
Art. 18 –
Dupã cercetarea actelor de mai sus, staretul (stareta) mãnãstirii (schitului) încredinteazã pe noul venit unui (unei) cãlugãr (consiliere) din Consiliul Duhovnicesc si-l aseazã în ascultãrile mãnãstirii pentru începãtori, iar în cazul când candidatul (candidata) dovedeste o purtare bunã si este folositor obstii mãnãstiresti, dupã o probare de trei luni, staretul (stareta) îl (o) recomandã Chiriarhului pentru admiterea în rândul fratilor, înaintându-i cererea cu toate actele, urmând ca, dupã aprobare, sã fie rânduit pentru ispitirea canonicã.
B. Ispitirea canonicã
Art.19 –
Ispitirea canonicã sau noviciatul dureazã de la primirea în mãnãstire (schit) si pânã la tunderea în monahism a celui admis. Timpul ispitirii canonice cuprinde trei stadii:
Primul stadiu este primirea în mãnãstire pânã la admiterea noului venit în rândul fratilor (adicã 3 luni).
În acest timp, fratele (sora) este considerat începãtor si este povãtuit(ã) de îndrumãtorul duhovnicesc si de duhovnicul sãu spre toatã fapta cea bunã si ferirea de tot rãul si a-si cerceta constiinta sa: toate gândurile, cuvintele si faptele sale descoperindu-le, nefãtarnic, pãrintelui (maicii) sãu (sale) duhovnicesc, în fiecare searã si nimic sã nu facã dupã voia sa, chiar dacã i s-ar pãrea cã este bine, ci toate sã asculte de opvãtuitorul sãu, stiind cã voia sa este tãiatã.
Acum, el(ea) este trecut(ã) prin diferite ascultãri gospodãresti, pentru a i se vãdi rãbdarea si înclinatiile practice.
Totodatã, va participa cu regularitate la sfintele slujbe, pentru a se deprinde cu rânduielile bisericesti.
Pe baza referintelor îndrumãtorului duhovnicesc, staretul (stareta) va respinge pe novice sau îl va propune Chiriarhului pentru admiterea în rândul fratilor care primesc binecuvântarea de a purta dulamã.
Art.20 –
Al doilea stadiu este de la admiterea în rândul fratilor pânã la îmbrãcarea în haina monahalã (dulamã). ÎN aceastã perioadã, fratele (sora) stã sub aceeasi îndrumare si face aceleasi ascultãri ca la art.17, stãruind sã se deprindã si mai temeinic în asteptare, în rãbdare, în înfrânare si tãierea voii.
Îndrumãtorul duhovnicesc este dator a supraveghea cu toatã grija pe începãtor, dacã într-adevãr cautã pe Dumnezeu, dacã are râvnã pentru lucrul Domnului (rugãciune), dacã este grabnic la ascultare, dacã rabdã dojana; trebuie sã i se spunã toate greutãtile si ispitele ce se întâlnesc în calea spre Dumnezeu.
Cei gãsiti neãptriviti vor fi îndrumati spre alt mod de viatã.
Acest al doilea stadiu dureazã cel putin sase luni si cel mult trei ani.
Cei gãsiti corespunzãtori si cu vocatie monahalã, pe temeiul referintelor îndrumãtorului duhovnicesc, este recomandat Chiriarhului spre a fi trecut în rândul rasoforilor.
Art.21 –
Al treilea stadiu este la îmbrãcarea hainei monahale (rasofor) si pânã la tunderea în monahism.
La trecerea în rândul rasoforilor se va oficia slujba din Molitfelnic, potrivit rânduielilor. Candidatul este tuns ca rasofor, i se schimbã numele, i se dã rasã, culion, camilafcã, centurã si metanie. Acum, rasoforul (rasofora) trebuie sã aibã o sporitã îndrumare si supraveghere în viata monahalã si anume:
Sã pãzeascã pravila Bisericii si cele sapte Laude, viata de obste, smerenia, tãcerea, portul modest si cuviincios si, mai ales, sã aibã în tot timpul rugãciunea lui Iisus în gurã, în minte si în inimã, nevoindu-se a-si împreuna lucrul cu rugãciunea.
Rasoforului (rasoforei) i se pot încredinta, dacã este destoinic(ã), si ascultãri deosebite.
Starea de rasofor dureazã cel putin sase luni si cel mult trei ani.
Potrivit canoanelor 19 Ancira si 18 al Sfântului Vasile cel Mare, rasoforul care pãrãseste mãnãstirea, în cazul cã se cãsãtoreste, i se oficiazã numai cununia a douã si nu poate fi hirotonit preot.
Art.22 –
Absolventii scolilor de cântãreti bisericesti si Seminariilor Teologice, licentiatii si doctorii în Teologie pot primi haina monahalã si pot fi rasofori într-un timp mai scurt, cu aprobarea Chiriarhului.
C. Tunderea în monahism
Art.23 –
Dacã în timpul ispitirii canonice, candidatul(a) dã dovadã de suficientã pregãtire si chemare pentru monahism si dacã si-a însusit temeinic cunostintele pravilelor cãlugãresti si, mai ales, Regulile Sfântului Vasile cel Mare, dacã dovedeste cã-si dã seama de rostul cãlugãriei si numai dacã a împlinit vârsta de 21 de ani, având consimtãmântul scris al duhovnicului si recomandarea Consiliul Duhovnicesc si a staretului(ei), Chiriarhul aprobã tunderea în monahism.
Art.24 –
Dacã în timpul ispitirii canonice, fratele (sora) ar fi în primejdie de moarte si ar cere cãlugãria ca cea mai de pe urmã dorintã pentru mântuirea sufletului, atunci, cu binecuvântarea Chiriarhului eparhiot, sã fie tuns(ã) în monahism, conform hotãrârii canoanelor pentru asemenea caz (Can. 26 al Sf. Nichifor Mãrturisitorul).
Art.25 –
Tunderea în monahism nu este îngãduit a se face decât numai în mãnãstire (schit), de cãtre Chiriarh sau delegatul sãu din cinul monahal, adicã în mãnãstiri de cãlugãri, dacã este frate, si mãnãstiri de cãlugãrite, dacã este sorã, si dupã regulile stabilite mai sus.
Art.26 –
Prin voturile monahale, cãlugãrul s-a fãcut pe sine, pentru întreaga-i viatã, dar lui Dumnezeu.
Art.27 –
Gradele monahale sunt: monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah, singhel, protosinghel si arhimandrit.
La maici se disting: starete fãrã cruce si starete cu cruce (stavrofore).
Gradele monahale se dau de Chiriarh la interventia staretului (staretei) pe baza unei recomandãri a Consiliului Duhovnicesc al mãnãstirii respective, numai celor cu pregãtire si merite deosebite. Gradul de arhimandrit se va conferi de Chiriarhul locului, cu aprobarea Sfântului Sinod (art. 82 din Statut).
Art.28 –
Conform hotãrârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice (Can.4, Sin. IV; Can.21, Sin.VII), cãlugãrii sunt datori a rãmâne în ascultare pânã la sfârsitul vietii lor în mãnãstire unde au fost tunsi sau unde au fost rânduiti de Chiriarh, pãzind întru totul disciplina canoanelor si rânduielilor monahale si ascultãrii neconditionate, fiindu-le interzisã mutarea cu de la sine putere dintr-o mãnãstire în alta.
În interesul Bisericii, la recomandarea staretului(ei) si a Consiliului Duhovnicesc, Chiriarhul locului poate muta dintr-un asezãmânt monahal în altul ori numi în posturi administrative superioare pe oricare dintre vietuitori (vietuitoare), acestia trebuind sã dea dovadã de deplinã ascultare.
Art.29 –
Monahii pensionari, indiferent de rangul si functiile avute, se vor supune acelorasi rânduieli mãnãstiresti ca toti ceilalti vietuitori, participând la toate sfintele slujbe si contribuind, dupã pricepere si putere, la ascultãrile din mãnãstire.
Acestia nu au voie sã pãrãseascã mãnãstirea (schitul) fãrã învoirea staretului (staretei), care poate elibera bilet de voie pentru o perioadã de timp de cel mult 8 (opt) zile pe an; pentru o duratã mai mare de 8 (opt) zile, aprobarea de învoire o dã pe baza cererii scrise, Chiriarhul locului.
CAPITOLUL III
Conducerea mãnãstirii
Art.30 –
Conducãtorul suprem al oricãrui asezãmânt monahal este Chiriarhul.
Art.31 –
Persoanele prin care se exercitã cârmuirea chiriarhalã la fata locului sunt urmãtoarelel: staretul, egumenul si metocarul.
A. Staretul
Art.32 –
Ca împuternicit al Chiriarhului si pãrinte duhovnicesc al obstii mãnãstirii, staretul, ajutat de egumen, conduce mãnãstirea, potrivit cu sfintele canoane, pravila monahalã, hotãrârile Sfântului Sinod si îndrumãrile Chiriarhului locului.
El este ajutat de: Soborul mãnãstiresc, Consiliul Duhovnicesc si de învãtãturã, consiliul economic si Consiliul de disciplinã (judecatp).
Soborul mãnãstiresc este alcãtuit din monahii (monahiile) din mãnãstirile, din schiturile sau metocurile apartinând acesteia, împreunã cu rasoforii si fratii (surorile), absolventi ai scolii monahale ori ai scolii de cântãreti bisericesti, ai seminarului teologic sau licentiati în teologie, ori cu alte studii superioare sau medii, având o vechime de cel putin 3 (trei) ani în asezãmântul monahal respectiv; soborul lucreazã sub presedintia staretului (staretei).
Consiliile se aleg de sobor, prin ridicare de mâini, la propunerea staretului, în prezenta delegatului chiriarhal, si se aprobã de Chiriarh pentru o perioadã de patru ani.
Art.33 –
Staretul se numeste direct de Chiriarh dintre cãlugãrii cei mai vrednici sau în mãnãstirile cu obste mare dintre primii trei candidati alesi de sobor, în cazul când Chiriarhul a dispus sã se facã alegere.
Staretul(a) va fi numit(ã) pe o perioadã nedeterminatã. Încetarea mandatului sãu se face:
a) la cererea sa, motivatã si aprobatã de Chiriarh;
b) în cazul unor abateri de la normele vietii monahale sau grave deficiente de ordin administrativ-financiar;
c) pentru interese bisericesti superioare.
Art.34 –
Dacã Chiriarhul dispune alegere, se va avea în vedere urmãtoarea procedurã:
a) Spre ziua alegerii, se face în Bisericã priveghere;
b) A doua zi, supã Sfânta Liturghie, dându-se veste prin clopot, se adunã toti pãrintii la trapeza mãnãstirii unde, de timpuriu, este asezatã o masã pe care sunt puse Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, urnele si cele trebuitoare pentru scris;
Mai întâi se face Te-Deum de multumire cu polihroniu;
c) Delegatul chiriarhului citeste ordinul de alegere de nou staret, apoi lista de candidati propusi, listã alcãtuitã dupã prealabile cu Consiliile de conducere si monahii cei mai duhovnicesti si destoinici din mãnãstire;
d) se face apelul nominal al membrilor votanti: monahii si rasoforii cu o vechime de cel putin 3 (trei) ani în acea mãnãstire;
e) Alegerea se face prin vot secret si numai dintre candidatii propusi;
f) Pentru ordine la alegere, se formeazã biroul: delegatul Chiriarhului eparhiot, ca presedinte, si doi secretari desemnati de sobor prin aclamatie;
g) Dupã aceasta, biroul împarte bilete tuturor votantilor, spre a scrie pe ele numele persoanei ce constiinta le-ar spune cã meritã a fi povãtuitorul chinoviei;
h) Biletele sã fie toate din aceeasi hârtie si de mãrime uniformã si stampilate. Dupã ce toti au scris biletele, biroul cheamã pe rând pe toti votantii sã-si depunã biletul în urnã. La sfârsitul votãrii, presedintele numãrã voturile, trecându-le în a doua urnã, apoi unul din secretari citeste biletele, iar celãlalt scrie voturile sub numele fiecãruia dintre candidati;
Biroul se pronuntã asupra biletelor nedescifrabile, dacã pot fi admise sau nu.
i) Primii trei candidati, care întrunesc cele mai multe voturi, sunt considerati alesi de sobor.
Lucrarea alegerii se va constata prin procesul-verbal, subscris de birou si se va înainta Chiriarhului locului, care va numi pe noul staret, dintre cei trei alesi.
Art.35 –
Dacã s-ar dovedi cã vreunul dintre monahi întrebuinteazã mijloace necinstite pentru a deveni staret pe alte cãi decât cele arãtate aici sau dacã are purtãri îndoielnice, va pierde pentru totdeauna dreptul de a fi numit staret si, dupã gravitatea cazului, se va anonisi la altã mãnãstire cau un tulburãtor de rânduialã.
Art.36 –
Dacã în vreo mãnãstire s-ar afla vreun arhiereu retras sau pensionar, el poate fi numit staret direct de cãtre Chiriarh.
În cazul cã arhiereul respectiv nu este staret, conducãtorul mãnãstirii si soborul trebuie sã-i dea toatã cinstea cuvenitã demnitãtii arhieresti si sã-i asigure toate înlesnirile traiului.
Art.37 –
Dupã numire, staretul (stareta) instalat(ã) de Chiriarhul locului sau delegatul sãu, devine conducãtorul acelui asezãmânt si trebuie sã i se supunã toti vietuitorii, staretul fiind îndatorat a lua în primire, pe bazã de proces-verbal, întreg patrimoniul mãnãstirii (schitului) de care va rãspunde personal.
Art.38 –
Îndatoririle staretului (staretei) sunt:
a) A rîndui fiecãruia ascultarea cuvenitã, potrivit vu trebuintele mãnãstiresti si cu puterile fiecãruia. Cine nu ascultã si nu se supune dispozitiilor lui, cade sub osânda canoanelor monastice;
b) A priveghea ca sfentele slujbe bisericesti sã se oficieze întru totul dupã tipicul mãnãstiresc. De asemenea, si pravila monahiceascã de la chilii;
c) A da, prin modul de viatã pastoralã si prin toatã conduita sa, cel dintâi, pildã de viatã duhovniceascã, conform cu regulile disciplinei monahale,statornicitã de Sfintii si Cuviosii Pãrinti ai monahismului, si sã tinã obstei cuvânt de povãtuire cãlugãreascã cel putin odatã pe lunã, în afarã de cursurile misionare si duhovnicesti din sãrbãtori ori din alte zile din cursul sãptãmânii;
d) Sã nu se deosebeascã de ceilalti prin îmbrãcãminte, prin masã deosebitã sau alte distinctii exterioare, ci sã poarte hainã de acelasi fel ca si ceilalti monahi, dupã vechile traditii monastice, si sã stea la aceeasi masã cu totii, afarã de caz de boalã sau de oarecare ocupatii însemnate;
e) Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, staretul, mai întâi, dupã învãtãtura Sfintei Evanghelii, îl va sfãtui pãrinteste si-l va povãtui la îndreptare.
Dacã vinovatul nu va asculta si va continua neorânduiala sa, staretul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacã vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile si povãturile duhovnicilor, atunci staretul convoacã Consiliul de Judecatã pentru a se pronunta conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecatã ale Bisericii Ortodoxe Române, cum si conform art. 117 si urm. din acest Regulament.
f) Va obliga pe cântãretii si monahii cu pregãtire din mãnãstire, sã predea muzica, tipicul, rânduielile vietii monahale, tuturor monahilor si fratilor capabili sã le învete;
g) E dator a vizita schiturile care tin de mãnãstirea sa, pentru cuvânt de zidire duhovniceascã si are dreptul sã fie primit cu cinste si consultat de acestea în chestiunile lor mai importante, fie duhovnicesti, fie disciplinare si gospodãresti;
h) Ca presedinte al soborului mãnãstiresc, staretul este dator a consulta în probleme importante asoborul si a-i aduce la cunostintã dispozitiile autoritãtii bisericesti, Statutul si Regulamentul pentru disciplina monahalã, etc.;
i) Sã gestioneze corect averea mãnãstirii (mobilã si imobilã) atât direct cât si prin delegatii sãi, purtând grijã deosebitã pentru toate bunurile si mai ales pentru cele care fac parte din patrimoniul cultural-national.
Art.39 –
Staretul (stareta) reprezintã mãnãstirea si asezãmintele monahale care tin de aceasta înaintea instantelor judecãtoresti, a tuturor unitãtilor administrative si fatã de terti.
Art.40 –
Potrivit rânduielilor monahale, staretul (stareta) este doar administratorul bunurilor mãnãstiresti; altfel, este tot atât de sãrac ca toti ceilalti care au depus voturile monahale, fãrã a dori sã i se creeze sau a-si crea singur privilegii.
Art.41 –
Nu este îngãduit staretului si nici unui monah sã posede bunuri personale ca: masini, case, apartamente, garsoniere, terenuri, s.a. Aceastã stare contravine rânduielilor vietii mãnãstiresti autentice si voturilor monahale.
Art.42 –
Când interesele mãnãstirii sau problemele personale impun, staretul (stareta) poate pleca din mãnãstire cu aprobarea verbalã a Chiriarhului pentru cel mult 3 (trei) zile, iar pentru o perioadã mai mare de timp numai pe bazã de cerere motivatã, aprobatã, în prealabil, de Chiriarh.
Art.43 –
În caz când staretul nu si-ar îndeplini pe cât se poate cu sfintenie si strictete îndatoririle sale fatã de obste si mãnãstire, ci ar duce o viatã strãinã de rânduielile stabilite, atunci, cel mai în vârstã dintre duhovnicii mãnãstirii, va convoca Consiliul Duhovnicesc, constatând acestea, va sfâtui pe staret a se îndrepta, iar dacã stãruie în neorânduialã, Consiliul duhovnicesc va convoca Soborul, care, cu douã treimi de voturi, va hotãrî si va aduce la cunostinta Chiriarhului.
La mãnãstirile de maici, preotul-duhovnic este îndatorat a atrage staretei atentia pentru eventualele abateri ale unor maici si surori de la viata monahalã si, în cazuri exceptionale, chiar si asupra propriilor abateri.
În cazul repetãrii unor astfel de abateri, preotul-duhovnic este îndatorat a aduce toate acestea la cunostinta Chiriarhului locului.