The measure is available in the following languages:
HOTĂRÎREA PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei privind libertatea de întrunire şi libertatea de asociere prin prisma articolului 11 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nr.1 din 26.12.2011
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2012, nr.2, pag.4
Prin prisma articolului 11 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, examinînd practica judiciară naţională şi jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului referitoare la libertatea de întrunire şi libertatea de asociere, în scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind libertatea de întrunire şi libertatea de asociere, în temeiul art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie nr.789-XIII din 26.03.1996, art.17 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
EXPLICĂ:
1. La judecarea litigiilor legate de aplicarea legislaţiei privind libertatea de întrunire şi libertatea de asociere prin prisma articolului 11 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 04.11.1950 (Convenţia Europeană), instanţele de judecată vor aplica prevederile art.11 al Convenţiei Europene, art.40, 41 ale Constituţiei Republicii Moldova, dispoziţiile Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, Legii cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837-XIII din 17.05.1996, Legii privind partidele politice nr.294-XVI din 21.12.2007, Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000. Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente nr.125-XVI din 11.05.2007, Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, Legii cu privire la libertatea de exprimare nr.64 din 23.04.2010, prevederile altor acte legislative ce reglementează raporturi similare, precum şi jurisprudenţa CEDO.
2. Se atenţionează că, conform art.6 alin.(7) din Legea privind actele legislative nr.780-XV din 27.12.2001, la examinarea acestei categorii de litigii, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se vor aplica prevederile actului posterior.
În conformitate cu art.12 alin.(2) CPC, dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde unei legi sau unui alt act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică normele legii sau ale altui act normativ care are putere juridică superioară.
3. În sensul Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, prin întrunire se înţelege prezenţa temporară şi intenţionată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini.
Articolul 3 al Legii menţionate prevede că întrunirile pot fi: cu un număr redus de participanţi, spontane şi simultane.
Spontană - întrunire ale cărei iniţiere şi desfăşurare reprezintă un răspuns direct şi imediat la evenimentele din societate şi care, din punctul de vedere al participanţilor la aceasta, nu poate fi animată, motiv pentru care procedura ordinară de notificare nu este posibilă.
Întrunirile sînt simultane atunci cînd acestea se desfăşoară în acelaşi loc şi în acelaşi timp.
4. Conform art.6 al Legii privind întrunirile, organizatori ai întrunirilor pot fi persoane fizice cu capacitate deplină de exerciţiu, grupuri de persoane, precum şi persoane juridice.
Avînd în vedere aceste reglementări legale, instanţele judecătoreşti vor ţine cont că, conform art.20 Cod civil, capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani, iar minorii o dobîndesc prin căsătorie, precum şi cei care au atins vîrsta de 16 ani - în cazurile stipulate la alin.(3) al acestui articol.
Spre deosebire de persoanele fizice, persoanele juridice dobîndesc capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu de la data înregistrării de stat, şi respectiv, de la data constituirii (art.60-61 Cod civil, Legea nr.220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali).
Minorii care au împlinit vîrsta de 14 ani, precum şi persoanele declarate incapabile, pot organiza întruniri doar împreună cu o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu.
5. Spre deosebire de cerinţele instituite pentru organizatorii întrunirilor, art.7 al Legii privind întrunirile nu prevede limitări în privinţa participanţilor la întrunire.
6. În ceea ce priveşte prezenţa copiilor la întrunire, în hotărîrea din 14.02.2006 în cauza PPCD contra Moldovei, CEDO a subliniat că nu a fost stabilit de către instanţele judecătoreşti naţionale că, copiii se aflau acolo din cauza acţiunilor sau a politicii întreprinse de reclamant. Deoarece adunările se desfăşurau într-un loc public, oricine, inclusiv copiii, puteau să participe la ele. Mai mult, în opinia Curţii, acest lucru constituia mai degrabă o chestiune de alegere personală a părinţilor de a decide dacă să permită copiilor lor să participe la acele adunări şi ar părea contrar libertăţii de întrunire a părinţilor şi a copiilor de a-i împiedica să participe la astfel de evenimente, care, trebuie de reamintit acest fapt, erau desfăşurate pentru a protesta împotriva politicii Guvernului în domeniul educaţiei. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că acest motiv a fost relevant şi suficient.
7. În sensul art.8 al Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008. art.11 §2 din Convenţia Europeană, sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; incitarea la discriminare sau violenţă publică; subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.
8. Instanţele judecătoreşti, la soluţionarea litigiilor din domeniul vizat, vor aplica prevederile Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008 în coroborare cu principiile definite prin art.4 din această lege, şi anume:
a) proporţionalitatea, conform căreia, la aplicarea oricărei restricţii libertăţii întrunirilor, autorităţile publice trebuie să respecte echilibrul dintre necesitatea unei astfel de restricţii într-o societate democratică şi exercitarea dreptului la întrunire.
Instanţele judecătoreşti, avînd competenţa de a limita exerciţiul dreptului la întrunire, în special, vor examina aspectul dacă limitarea dreptului individului la întrunire este strict necesară într-o societate democratică. Orice restricţie impusă libertăţii întrunirilor trebuie să fie proporţională. Principiul proporţionalităţii cuprinde în sine şi certitudinea că se va da preferinţă măsurilor celor mai puţin restrictive pe care le urmăresc autorităţile. Totodată, principiul proporţionalităţii presupune că autorităţile nu trebuie să impună restricţii de rutină, care ar afecta fundamental caracterul evenimentului;
b) nediscriminarea, conform căreia dreptul la întrunire este garantat tuturor persoanelor, indiferent de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere, de origine socială sau de oricare alt criteriu.
La reglementarea libertăţii întrunirilor, autorităţilor le revine sarcina de a nu discrimina indivizii sau grupurile de indivizi după aceste criterii;
c) legalitatea, conform căreia drept temeiuri justificative pentru interzicerea întrunirii sau pentru limitarea în orice fel a libertăţii întrunirilor pot servi doar prevederile legale, fără ca autorităţile publice să poată pune în discuţie oportunitatea unei întruniri.
Principiul legalităţii presupune examinarea de către autorităţile publice a declaraţiilor prealabile de organizare a întrunirii, dar în nici un caz oportunitatea întrunirii şi, după caz, evaluarea de către instanţele de judecată a scopului şi modalităţii de manifestare a atitudinilor în raport cu legea;
d) prezumţia în favoarea desfăşurării întrunirilor, conform căreia, la examinarea declaraţiei prealabile privind desfăşurarea unei întruniri, orice dubiu va fi interpretat de către autorităţile publice în favoarea exercitării dreptului la întrunire.
Orice lucru care nu este în mod expres interzis prin lege se prezumă a fi permis şi cei care doresc să se întrunească nu trebuie să obţină o permisiune pentru a realiza acest lucru.
9. Se atenţionează că Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008 nu reglementează desfăşurarea întrunirilor în localurile publice, ci doar a întrunirilor ce au loc în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber.
Prin clădire se înţelege o construcţie legată solid de pămînt a cărei strămutare este imposibilă fără cauzarea de prejudicii destinaţiei ei.
Nu reprezintă clădire o construcţie temporară, amenajată pentru anumite evenimente (corturi, scene deschise etc.).
Scările şi balustradele care duc spre clădire pot fi considerate parte componentă a clădirii, însă interzicerea desfăşurării întrunirilor pe acestea este inadmisibilă.
Instanţele de judecată, la soluţionarea acestei categorii de litigii, vor lua în consideraţie faptul că dreptul de a desfăşura întrunirile pe scările clădirilor nu este absolut, organizatorilor revenindu-le obligaţia de a nu bloca intrarea în clădiri şi de a nu pune piedici desfăşurării activităţii celor care îşi au locul de muncă în aceste clădiri, precum şi de a-şi exercita dreptul la întruniri cu bună-credinţă.
Prin urmare, desfăşurarea întrunirii pe scările unei clădiri nu va fi considerată drept desfăşurarea întrunirii în interiorul clădirii şi nu va constata o încălcare decît în cazul în care aceste acţiuni vor zădărnici activitatea instituţiei.
În acest sens, în hotărîrea din 23.10.2008 în cauza Kuzneţov contra Federaţiei Ruse, CEDO a notat că orice întrunire într-un loc public creează inevitabil impedimente în viaţa obişnuită, inclusiv obstacole în circulaţia rutieră, de aceea este important ca autorităţile publice să manifeste o oarecare toleranţă în privinţa manifestaţiilor paşnice pentru ca libertatea întrunirilor, garantată prin art.11 al Convenţiei Europene, să nu-şi piardă din importanţă.
10. Se menţionează că legea în vigoare nu indică la ce distanţă de la clădire poate fi desfăşurată întrunirea. Astfel, întrunirea poate avea loc după peretele exterior al clădirii, cu excepţia sediilor misiunilor diplomatice şi a locuinţelor agenţilor diplomatici, care, conform art.9 al Legii nr.1134-XII din 04.08.1992 cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale statelor străine în RM, sînt inviolabile, a cazurilor prevăzute de art.13 alin.(3) din Legea nr.514-XIII din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească, care expres prevede că mitingurile, demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de 25 metri de localul în care se înfăptuieşte justiţia, dacă se fac cu scopul de a exercita presiune asupra judecătorilor, se califică drept imixtiune în activitatea lor.
11. În cazuri speciale, administraţia publică locală poate declara închise temporar accesului publicului anumite locuri care, în mod obişnuit, sînt deschise accesului nelimitat al tuturor persoanelor.
Decizia autorităţii publice locale referitoare la închiderea temporară a accesului publicului în anumite locuri poate fi emisă la cererea autorităţii interesate şi numai în cazul în care au loc acţiuni oficiale sau unele lucrări de reparaţie. Această decizie trebuie să fie făcută publică, să fie legală, iar limitările aplicate desfăşurării întrunirii trebuie să fie strict necesare şi proporţionale.
Fiind un act administrativ, decizia de a prohibi desfăşurarea întrunirilor într-un anumit loc poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ în modul stabilit de Legea contenciosului administrativ.
12. Conform art.10 alin.(1) din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii.
Notificarea semnifică comunicarea scrisă oficială adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit.
Legea nu prevede expres un formular al declaraţiei prealabile, stipulînd că, în declaraţia prealabilă, trebuie să se indice următoarele: numele sau (în cazul unei persoane juridice) denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de desfăşurare a întrunirii, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.
În cazul depunerii declaraţiilor prealabile cu privire la organizarea unor întruniri în acelaşi loc şi în acelaşi timp de către mai mulţi solicitanţi, organul abilitat al administraţiei publice locale va proceda în conformitate cu art.11 al Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, iar în caz de litigiu, instanţa va verifica respectarea de către administraţia publică locală a acestei proceduri.
13. Excepţii de la procedura notificării sînt prevăzute la art.12 al Legii privind întrunirile, care stabileşte că, în cazul întrunirilor spontane, nu este necesară notificarea scrisă. Organizatorii pot înştiinţa autoritatea administraţiei publice locale în alt mod posibil (apel telefonic, telefonogramă, e-mail etc.), fiind suficientă furnizarea informaţiei cu privire la locul, data, ora, scopul şi organizatorul întrunirii. În cazul întrunirii spontane, se mizează pe buna-credinţă a organizatorului (organizatorilor).
Nu este necesară notificarea în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi.
14. În sensul art.12 alin.(4), art.14 alin.(4) din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, autoritatea administraţiei publice locale poate iniţia proceduri judiciare pentru a contesta condiţiile de desfăşurare a întrunirilor (solicitînd modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii, interzicerea întrunirii etc.).
15. Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008 nu reglementează procedura de examinare a acţiunilor înaintate de organele administraţiei publice locale cu privire la desfăşurarea întrunirilor şi nu specifică care instanţe sînt competente să examineze aceste acţiuni.
16. Dat fiind că o astfel de procedură nu este expres stabilită prin lege, se explică instanţelor judecătoreşti că, din dispoziţiile art.14 alin.(5) şi (6) şi art.15 din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, rezultă că acţiunile autorităţii administraţiei publice locale cu privire la desfăşurarea întrunirilor urmează a fi examinate în ordinea prevăzută de Legea contenciosului administrativ, ţinînd cont de termenele restrînse de adoptare a hotărîrii şi de contestare a acesteia, care sînt de cel mult 3 zile.
17. Autoritatea administraţiei publice locale va depune acţiunea cu privire la contestarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii spontane, interzicerea întrunirii sau modificarea orei, a locului şi a formei de desfăşurare a întrunirii cu respectarea competenţei prevăzute de Codul de procedură civilă.
18. Contestaţia şi acţiunea depuse de autoritatea administraţiei publice locale vor conţine descrierea faptelor invocate ca încălcări.
Cererea în instanţa de judecată privind limitarea dreptului la întrunire trebuie să fie confirmată prin probe convingătoare, relevante şi suficiente, care să demonstreze că scopul şi forma de desfăşurare a întrunirii contravin legii.
19. Calitatea de pîrît în aceste categorii de litigii se atribuie organizatorilor şi solicitanţilor desfăşurării întrunirilor.
Însă, deşi calitatea de pîrît o au solicitanţii şi organizatorii întrunirilor, prin derogare de la prevederile art.24 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ, sarcina probaţiunii contestaţiei şi a acţiunii este pusă pe seama autorităţilor administraţiei publice locale.
20. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că art.14 alin.(4) din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008 expres prevede că intentarea acţiunii nu suspendă dreptul de a desfăşura întrunirea.
21. Soluţiile care pot fi adoptate de instanţele judecătoreşti sînt indicate în aliniatul (6) al art.14 din legea nominalizată, care prevede că instanţa de judecată poate adopta una din următoarele hotărîri:
a) interzicerea întrunirii declarate ori modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii;
b) menţinerea dreptului de a desfăşura întrunirea.
22. În cazul în care se solicită interzicerea întrunirii sau modificarea orei, locului sau formei de desfăşurare a întrunirii este necesară prezentarea, de către autoritatea publică locală, a unor probe pertinente şi admisibile precum că, întrunirea urmăreşte unul sau mai multe din scopurile menţionate la art.8 al Legii nr.26-XVI din 22.02.2008 sau că s-ar putea cauza consecinţe grave pentru societate. Motivele invocate trebuie să fie relevante şi suficiente.
Se va ţine cont că interzicerea întrunirii ori modificarea orei, locului sau formei întrunirii nu va putea fi admisă doar pe motiv că “întrunirea este nedorită şi neîntemeiată”, “că se întrunesc şi alte grupuri”, “se referă la evenimente care deja s-au petrecut şi instituţia din apropierea sediului căreia se solicită întrunirea nu este responsabilă de eveniment”.
23. La examinarea acţiunilor organelor administraţiei publice locale de această categorie, este necesar de avut în vedere că ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege, să fie proporţională scopului urmărit şi necesară într-o societate democratică.
24. Societatea democratică acordă o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi.
Referindu-ne la cele expuse şi la caracteristicile unei “societăţi democratice”, relevăm că, CEDO a acordat o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi. În acest context, ea a menţionat că, deşi uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie întotdeauna să prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil şi adecvat al minorităţilor şi să evite orice abuz de poziţie dominantă (Hyde Park şi alţii nr.5 şi 6 contra Moldovei, cererile nr.6991/08 şi 15084/08, hotărîrea din 14.10.2010).
Or, în situaţiile în care nu vor fi întrunite cumulativ aceste condiţii, ingerinţa se va considera incompatibilă cu art.8 al Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, care stabileşte temeiurile de interzicere a întrunirilor, precum şi cu art.11 parag.2 din Convenţia Europeană (hotărîrile CEDO din 31.03.2009 în cauzele Hyde Park şi alţii contra Moldovei).
CEDO, în hotărîrea din 20.04.2010 în cauza Brega contra Moldovei, a constatat că reţinerea reclamantului a constituit “o ingerinţă a unei autorităţi publice” în dreptul la libera întrunire în sensul primului aliniat al art.11 din Convenţia Europeană. Astfel de ingerinţe ar duce la o încălcare a art.11 din Convenţia Europeană, cu excepţia cazului cînd acestea sînt “prevăzute de lege”, se potrivesc scopurilor inserate în dispoziţiile aliniatului 2 al articolului nominalizat şi “sînt necesare într-o societate democratică” pentru a atinge aceste scopuri.
Curtea a notat că protestul reclamantului s-a desfăşurat în corespundere cu Legea privind întrunirile, protestul a rămas a fi paşnic şi nicidecum nu tulbura ordinea publică. Nici filmarea disensiunilor cu colaboratorii de poliţie nu a fost contrară legii, deci ingerinţa în dreptul reclamantului de întrunire nu poate fi considerată una legală în sensul legii naţionale.
Curtea a relevat că temeiurile de interzicere a întrunirilor trebuie să existe la momentul prezentării notificării, acestea neputînd fi invocate ulterior emiterii refuzului.
25. Potrivit art.23 din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, participanţii răspund, după caz, civil, administrativ sau penal pentru acţiunile lor, în conformitate cu legea.
Organizatorul poate fi tras la răspundere contravenţională pentru desfăşurarea întrunirii fără depunerea declaraţiei prealabile în modul stabilit de legea menţionată sau pentru desfăşurarea întrunirii contrar prevederilor declaraţiei, în conformitate cu art.67 din Codul contravenţional (încălcarea legislaţiei privind întrunirile).
Organizatorul poartă răspundere pentru acţiunile participanţilor doar dacă în instanţa de judecată se dovedeşte că participanţii au acţionat la chemarea sau instigarea organizatorului.
Dispersarea forţată a întrunirii (art.22 din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008) va avea loc cu respectarea Constituţiei RM şi în strictă conformitate cu Legea cu privire la poliţie nr.416-XII din 18.12.1990, care reglementează condiţiile şi limitele aplicării forţei, mijloacelor speciale şi a armei de foc (art.14, 15, 16, 17).
26. Judecind cauzele cu privire la răspunderea contravenţională a organizatorilor întrunirilor în baza art.67 alin.(1), (3) şi (5) din Codul contravenţional, instanţele de judecată sînt obligate să verifice dacă ingerinţa este prevăzută de lege, este necesară într-o societate democratică şi proporţională scopurilor urmărite.
CEDO, în hotărîrea din 23.10.2008 în cauza Kuzneţov Serghei contra Federaţiei Ruse, a subliniat că sancţionarea contravenţională a reclamantului pentru încălcarea termenului de depunere a cererii de întrunire şi răspîndirea foilor volante în care se critica activitatea preşedintelui Judecătoriei regionale Sverdlovsk în timpul pichetării sediului acestei instanţe a constituit o ingerinţă nejustificată şi o încălcare a art.11 din Convenţia Europeană.
27. În hotărîrea din 07.04.2009 în cauza Hyde Park şi alţii (nr.4) contra Moldovei, CEDO a observat că, Consiliul municipal a respins cererea Hyde Park cu privire la desfăşurarea protestelor planificate pentru 1 - 31 august 2006 pe motiv că, în opinia sa, o zi de protest era suficientă. Curtea a notat că un astfel de motiv pare să fie incompatibil cu cerinţele Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, care, în articolele 6 şi 7, stabileşte temeiurile pentru respingerea cererii de autorizare a unei întruniri de către Consiliul municipal. Pentru Curte, motivele aduse de către Consiliul municipal nu pot fi considerate relevante şi suficiente, în sensul articolului 11 al Convenţiei Europene. Ea a observat că nu a existat vreo sugestie că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile. Prin urmare, Curtea a conchis că refuzul Consiliului municipal de a autoriza întrunirea nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase.
În cauza PPCD contra Moldovei, hotărîrea din 02.02.2010, CEDO a observat că, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea reclamantului pe motiv că “deţinea probe concludente privind faptul că, în timpul întrunirii, vor avea loc îndemnuri la acţiuni agresive, la ură naţională şi violenţă publică”.
Curtea nu a fost convinsă că motivele invocate supra, pe care autorităţile naţionale şi-au bazat refuzul de a autoriza PPCD-ului organizarea manifestaţiilor, pot fi considerate pertinente şi suficiente în sensul articolului 11 din Convenţia Europeană. Curtea a constatat că lozincile partidului reclamant trebuie înţelese ca o expresie a nemulţumirii şi protestului şi nu a fost convinsă că ele ar putea fi considerate în mod rezonabil drept îndemnuri la violenţă, chiar dacă erau însoţite de arderea drapelelor şi a portretelor liderilor altor state.
De asemenea, Curtea a considerat că, deşi teoretic exista riscul iscării conflictelor violente între protestatari şi susţinătorii altor partide, sarcina poliţiei era de a sta printre cele două grupuri şi de a asigura ordinea publică.
28. Dreptul la asociere este garantat de art.41 din Constituţia RM, art.11 din Convenţia Europeană şi de alte acte legislative ce reglementează acest gen de raporturi
Asocierea - semnifică unirea, gruparea cu cineva pentru atingerea unui scop comun; participarea, împreună cu alţii, la o acţiune, la o iniţiativă etc.
Libertatea de asociere reprezintă un drept general al tuturor persoanelor de a se alătura altor persoane, fără imixtiune din partea statului, în vederea atingerii unui anumit scop. Ea nu implică dreptul de a atinge scopul dorit. Ea implică un drept negativ - acela de a nu fi silit să intri într-o asociaţie, aspect care are relevanţă în domeniul sindicatelor, sursă a unei bune părţi din jurisprudenţa CEDO. Libertatea de asociere este un drept asociat, care necesită a fi tratat separat.
Libertatea de asociere însă nu garantează un drept social general de a te alătura altora; de exemplu, un deţinut nu poate deduce de aici dreptul de a se asocia cu alţi deţinuţi - atunci cînd ispăşesc o pedeapsă de izolare.
În acest sens, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a adoptat punctul de vedere conform căruia sesizările erau incompatibile ratione materiae, deoarece art.11 al Convenţiei Europene se referă la libertatea de a constitui sau de a fi afiliat la grupuri sau organizaţii care urmăresc anumite scopuri.
29. Articolul 1 alin.(1) din Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837-XIII din 17.05.1996 defineşte asociaţia obştească ca o organizaţie necomercială, independentă de autorităţile publice, constituită benevol de cel puţin două persoane fizice şi/sau juridice (asociaţii obşteşti), asociate prin comunitate de interese în vederea realizării, în condiţiile legii, a unor drepturi legitime.
Scopurile constituirii şi activităţii, principiile de constituire şi de activitate, restricţiile Ia constituirea şi activitatea asociaţiilor obşteşti sînt reglementate prin art.2, 3, 4 ale legii menţionate.
30. Modul de constituire a asociaţiilor obşteşti este reglementat de art.11 al Legii cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837-XIII din 17.05.1996, care stabileşte şi cine poate avea calitatea de fondator.
Potrivit art.12 al legii menţionate pot fi membri ai asociaţiilor obşteşti:
- persoane juridice;
- persoanele fizice cu capacitatea de exerciţiu deplină;
- persoanele care au atins vîrsta de 14 ani (asociaţii obşteşti de tineret),
- persoanele care au atins vîrsta de 10 ani (asociaţii obşteşti de copii).
Statutele asociaţiilor obşteşti republicane şi internaţionale (inclusiv ale filialelor şi reprezentanţelor acestora) sînt înregistrate de către Ministerul Justiţiei, iar ale celor locale - de către organele administraţiei publice locale în a căror rază teritorială se constituie asociaţiile. Totodată, legea prevede că asociaţia obştească este în drept să nu îşi înregistreze statutul.
Pentru a fi înregistrat, statutul asociaţiei obşteşti trebuie să fie prezentat la organul de stat respectiv în termen de 1 lună de la data aprobării, cu anexarea obligatorie a documentelor indicate la art.17 alin.(5) din Legea cu privire Ia asociaţiile obşteşti, care conţine o listă exhaustivă, ce nu poate fi extinsă. Organul de stat este obligat, în termen de o lună, să înregistreze statutul, cu eliberarea certificatului de înregistrare de stat, să amîne sau să refuze înregistrarea statutului.
Refuzul înregistrării statutului poate fi contestat în instanţa de contencios administrativ competentă.
După înregistrarea statutului, asociaţia obştească obţine calitatea de persoană juridică; asociaţia care nu şi-a înregistrat statutul nu are capacitatea juridică a persoanei juridice.
Asociaţia obştească îşi încetează activitatea în cazurile prevăzute la art.34 al Legii cu privire la asociaţiile obşteşti.
Dizolvarea asociaţiilor obşteşti poate avea loc prin decizia congresului sau adunării generale a membrilor asociaţiei, la expirarea termenului pentru care a fost constituită, sau prin hotărîrea instanţei de judecată numai în strictă conformitate cu art.36 alin.(4) din legea menţionată.
31. Atunci cînd deciziile adoptate de autorităţi ce se referă la constituirea şi dizolvarea unor asociaţii sînt considerate ca afectînd drepturile garantate de art.11 al Convenţiei Europene, presupunînd că asemenea măsuri sînt prescrise prin lege, autorităţilor le este lăsată o marjă considerabilă de apreciere în privinţa necesităţii de reglementare. Într-o cauză franceză, referitoare la refuzul de a înregistra asociaţia reclamantului, care promova maternitatea de substituţie, ca fiind contrară Codului penal (incitare la abandonarea copilului), Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că imixtiunea era justificată, avînd în vedere, în special, marja de apreciere care se aplică subiectului controversat al maternităţii de substituţie şi considerind că reclamantul putea totuşi să-şi îndeplinească activităţile. O marjă similară a fost acordată atunci cînd o asociaţie portugheză, care sprijinea fosta Casă Regală de Braganza, a fost dizolvată, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului considerînd că o asemenea decizie putea fi socotită ca fiind necesară apărării ordinii publice.
32. Conform art.1 alin.(1) din Legea privind partidele politice nr.294-XVI din 21.12.2007, partidele politice sînt asociaţii benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin activităţi comune şi în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea şi realizarea voinţei lor politice.
Nu pot fi membri ai partidelor politice persoanele cărora, conform prevederilor legale, le este interzisă participarea la activităţi cu caracter politic (art.6 alin.(4) din legea menţionată).
33. Modul de înregistrare şi evidenţă a partidelor politice sînt reglementate prin dispoziţiile art.8-11 din Legea privind partidele politice nr.294-XVI din 21.12.2007, iar dispoziţiile art.21-23 reglementează procedurile de limitare, încetare a activităţii partidelor politice şi de lichidare a partidelor politice.
34. Articolul 41 alin.(1) din Constituţia RM şi art.11 din Convenţia Europeană se aplică la orice formă de asociere sau la grup.
Aceste norme sînt privite ca o garanţie a bunei funcţionări a democraţiei şi partidele politice cad sub incidenţa art.11 din Convenţia Europeană.
În hotărîrea din 30.01.1998 în cauza Partidul Comunist Unit al Turciei şi alţii versus Turcia şi în hotărîrea din 25.05.1998 în cauza Partidului Socialist şi alţii versus Turcia, CEDO a considerat că dizolvarea partidelor nu a fost necesară într-o societate democratică, deoarece acestea au urmărit realizarea scopurilor sale politice prin mijloace exclusiv legale şi, de asemenea, nu s-a dovedit intenţia lor de a distruge ordinea pluralistă şi democratică a statului ori de a incita la încălcarea drepturilor fundamentale prin promovarea discriminării rasiale.
Totodată, se menţionează că doar încălcările foarte grave, precum şi cele care pun în pericol pluralismul politic sau principiile democratice fundamentale ar putea justifica suspendarea activităţii unui partid (PPCD contra Moldovei, cererea nr.28793/02, hotărîrea din 14.02.2006).
35. Se va ţine cont că o caracteristică esenţială a democraţiei este posibilitatea rezolvării problemelor unei ţări prin dialog, fără a recurge la violenţă. Democraţia se întemeiază pe libertatea de exprimare şi nu există nici o justificare pentru a impune restricţii asupra unui grup politic numai pentru că acesta doreşte să dezbată în public situaţia unei părţi din populaţie şi să ia parte la viaţa politică a naţiunii pentru a găsi, respectînd regulile democratice, soluţii apte să satisfacă problemele fiecăruia.
Prin urmare, avînd în vedere rolul autonom şi sfera specifică de aplicare, art.11 din Convenţia Europeană trebuie examinat în lumina art.10 al Convenţiei Europene. Or, libertatea de exprimare este unul dintre obiectivele libertăţii de întrunire şi de asociere, mai ales atunci cînd în discuţie sînt partidele politice, datorită rolului lor esenţial în asigurarea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei.
Libertatea de asociere şi de exprimare acordă partidelor politice, sub rezerva paragrafului 2 al art.10 din Convenţia Europeană, dreptul de a aborda şi de a expune nu numai informaţiile şi ideile, platformele şi scopurile sale care sînt primite favorabil ori inofensiv, sau cu indiferenţă, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.
36. În sensul art.1 al Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000, prin noţiunea de sindicate se înţeleg - organizaţiile obşteşti din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după interese comune, inclusiv ce ţin de activitatea lor, şi constituite în scopul apărării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă şi sociale colective şi individuale ale membrilor lor.
Potrivit art.6 al legii menţionate este interzisă discriminarea după principiul apartenenţei la sindicat.
37. Cazurile în care sindicatele sînt învestite cu dreptul de a organiza şi de a desfăşura întruniri sînt strict enumerate în art.22 al Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000.
Astfel, în scopul apărării drepturilor membrilor de sindicat şi drepturilor sindicatelor, protejării de samavolnicia patronilor, influenţării asupra autorităţilor publice în vederea promovării unei politici social-economice ce ar corespunde intereselor lucrătorilor, organul sindical, de sine stătător sau la decizia membrilor sindicatului respectiv, organizează şi desfăşoară, în modul stabilit de lege, întruniri: mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni, marşuri, pichetări, greve şi alte acţiuni, folosindu-le drept formă de luptă pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, majorarea salariului, reducerea şomajului, întărirea solidarităţii lucrătorilor în lupta pentru drepturile şi interesele lor profesionale, economice, de muncă şi sociale.
Sindicatele pot desfăşura acţiuni comune de solidaritate cu alte organizaţii, asociaţii, precum şi cu centre sindicale din ţară şi cu centre similare de peste hotare.
În scopul apărării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă şi sociale ale membrilor lor, sindicatele folosesc şi alte forme de acţiuni care nu contravin legislaţiei.
38. Membrii federaţiei sindicatelor angajaţilor din serviciile publice sînt în drept să participe la greve, mitinguri şi proteste.
Nu se admite sancţionarea acestora pentru participarea la proteste, mitinguri, greve etc. (hotărîrea CEDO din 21.04.2009 în cauza Energi Yapi-Yol Sen contra Turciei).
39. Potrivit art.10 alin.(1) din Legea sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000, calitatea de persoană juridică a sindicatului la nivel naţional-ramural şi naţional-interramural apare din momentul înregistrării lui de către Ministerul Justiţiei, iar conform aliniatului (5) al acestui articol, organizaţia sindicală primară, centrul sindical ramural teritorial şi centrul interramural teritorial dobîndesc drepturi şi obligaţii de persoană juridică potrivit statutelor centrelor sindicale naţional-ramurale sau naţional-interramurale înregistrate.
40. Nu se admite refuzul înregistrării sindicatelor şi dizolvarea sau lichidarea acestora pe motivul că în ramura sau serviciul respectiv nu este prevăzută de lege crearea acestora, ori nerecunoaşterea lor oficială (hotărîrea CEDO din 21.11.2006 în cauza Demir şi Baykara contra Turciei, hotărîrea CEDO din 21.02.2006 în cauza Tiim Haber Sen şi C.inar contra Turciei şi hotărîrea din 27.10.1975 Sindicatul naţional al poliţiei belgiene contra Belgiei).
41. Conform art.11 alin.(2) din Legea sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000, în cazul în care activitatea sindicatului vine în contradicţie cu Constituţia şi cu această lege, ea poate fi suspendată pe un termen de pînă la 6 luni sau interzisă prin hotărîre a Curţii Supreme de Justiţie, la sesizarea ministrului justiţiei sau Procurorului General.
Avînd în vedere că dispoziţiile Codului de procedură civilă nu învesteşte Curtea Supremă de Justiţie cu competenţa de a examina pricini civile în primă instanţă, litigiile referitoare la suspendarea sau interzicerea activităţii sindicatelor se vor examina în instanţa judecătorească conform competenţei prevăzute de Codul de procedură civilă.
Interzicerea activităţii sindicatului în baza hotărîrilor altor organe nu se admite.
42. Se menţionează că toate raporturile legate de libertatea de conştiinţă şi de religie, garantate de Constituţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova este parte, precum şi de statutul juridic al cultelor religioase şi al părţilor lor componente, sînt reglementate prin Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente nr.125-XVI din 11.05.2007.
Libertatea de asociere religioasă, apărarea dreptului de asociere religioasă, intoleranţa confesională şi protecţia juridică sînt reglementate prin prisma art.6-9 ale legii menţionate, iar articolul 15 reglementează raporturile dintre stat şi cultele religioase.
43. Conform art.16 alin.(1) din Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente nr.125-XVI din 11. 05.2007, cultele religioase se constituie pe principii benevole de către persoane fizice aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exerciţiu, în scopul profesării în comun a credinţei.
Potrivit art.17 alin.(1) din legea menţionată, cultele religioase şi părţile lor componente sînt persoane juridice în condiţiile acestei legi.
Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti asupra faptului că dispoziţiile referitoare la statutul cultelor religioase şi al părţilor lor componente, la modul de înregistrare a cultelor religioase, la înregistrarea părţilor componente ale cultelor religioase, la certificatul de înregistrare, registrul cultelor religioase şi al părţilor lor componente, la denumirea cultelor religioase şi a părţilor lor componente se conţin în art.18-23 ale legii indicate mai sus, iar suspendarea şi încetarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente sînt reglementate prin art.24-25 ale legii menţionate.
44. Referitor la cultele religioase şi părţile lor componente urmează de menţionat că, reglementările art.11 al Convenţiei Europene se complinesc cu prevederile art.9 al Convenţiei, în care se stipulează libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie.
În hotărîrea din 16.05.2009 în cauza Masaev contra Moldovei, CEDO a constatat că reclamantul şi un grup de persoane de aceeaşi confesiune religioasă se rugau într-o casă închiriată de o organizaţie non-guvernamentală. Ei au fost dispersaţi de poliţie şi, totodată, acuzaţi de săvîrşirea unei contravenţii, şi anume practicarea unui cult nerecunoscut de stat. Ulterior, reclamantul a fost amendat prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău.
Curtea a menţionat că, în timp ce libertatea de religie este, în primul rînd, o chestiune de credinţă interioară, aceasta, de asemenea, implică, inter alia, libertatea de a-şi “manifesta religia”. Potrivit art.9 al Convenţiei, libertatea de a-şi manifesta religia nu se limitează doar la manifestarea ei în colectiv, “în public” sau în cercul persoanelor care împărtăşesc aceeaşi credinţă, dar acoperă şi manifestarea ei “în mod individual” sau “în particular”.
Curtea nu a contestat competenţa statului de a introduce cerinţa privind înregistrarea cultelor religioase într-un mod compatibil cu art.9 şi 11 ale Convenţiei Europene. Totuşi, aceasta nu înseamnă că sancţionarea unor membri individuali ai cultelor religioase neînregistrate pentru rugăciune sau manifestarea în alt mod a convingerilor lor religioase, care nu sînt înregistrate formal de către stat este compatibilă cu art.11 din Convenţia Europeană, căci, în consecinţă, aceasta ar rezulta în recunoaşterea faptului că statul poate să dicteze unei persoane ce să creadă. Curtea nu a fost de acord cu o astfel de abordare şi a considerat că limitarea dreptului la libertatea de religie prevăzută de art.200 alin.3 din Codul cu privire la contravenţiile administrative constituie o ingerinţă care nu corespunde unei nevoi sociale imperioase şi, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică.
45. CEDO, în hotărîrea din 13.12.2001 în cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii contra Moldovei, a menţionat că articolul 11 din Convenţia Europeană combinat cu art.9 al Convenţiei protejează viaţa asociativă de oricare ingerinţă nejustificată a statului, deoarece comunităţile religioase există tradiţional sub forma unor structuri organizate.
Dreptul credincioşilor la libertatea de religie cuprinde dreptul de a manifesta religia în colectiv şi presupune ca aceştia să se poată asocia liber, fără intervenţia arbitrară a statului.
CEDO a considerat că refuzul de a recunoaşte biserica reclamantă are astfel de consecinţe asupra libertăţii de religie a reclamanţilor, care nu pot fi considerate proporţionale scopului legitim urmărit şi, prin urmare, necesare într-o societate democratică, dat fiind că unul din mijloacele de exercitare a dreptului de manifestare a religiei persoanei, în special pentru comunităţile religioase, în dimensiunea sa colectivă, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia juridică a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, care, în lipsa înregistrării, efectiv este imposibilă.
46. Se explică faptul că, cu derogare de la prevederile art.41 alin.(1) din Constituţia RM, ale art.11 al Convenţiei Europene, unor categorii de persoane, prin lege, le este interzis să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-politice sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic.
Spre exemplu: Potrivit art.8 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.1995, judecătorul nu poate să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-politice sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic, să colaboreze la activităţi ce contravin jurămîntului de judecător; prevederile art.35 alin.(2) lit.b) din Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008 interzic procurorului să facă parte din partide sau din formaţiuni politice, să desfăşoare ori să participe la activităţi cu caracter politic, iar in exercitarea atribuţiilor să exprime sau să manifeste în orice mod convingerile sale politice;
Se menţionează în acest sens Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM nr.753-XIV din 23.12.1999 - art.14 alin.(6); Legea privind statutul, ofiţerului de informaţii şi securitate nr.170-XVI din 19.07.2007 - art.7 alin.(1) lit.g); Legea serviciului în organele vamale nr.1150-XIV din 20.07.2000 - art.6 alin.(2) lit.h).
47. În cazul soluţionării litigiilor legate de activitatea unor partide sau a unor organizaţii social-politice se va lua în consideraţie că libertatea de asociere şi libertatea dezbaterii politice nu sînt absolute şi trebuie acceptat faptul că, atunci cînd o asociaţie, prin intermediul activităţii sale sau prin intenţiile pe care ea, în mod expres sau implicit, le-a declarat în programul său, pune în pericol instituţiile de stat sau drepturile şi libertăţile altora, art.11 al Convenţiei Europene nu privează statul de puterea de a proteja acele instituţii şi persoane.
PREŞEDINTELE CURŢII
SUPREME DE JUSTIŢIE
Ion MURUIANU
Chişinău, 26 decembrie 2011. Nr.1.