Print Friendly, PDF & Email

The measure is available in the following languages:



(Application no. 45701/99)

13 December 2001


In the case of Metropolitan Church of Bessarabia and Others v. Moldova,
The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:
Mrs E. PALM, President,

Mr T. PANŢÎRU, judges,
and Mr M. O’BOYLE, Section Registrar,

Having deliberated in private on 2 October and 5 December 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on the lastmentioned date:


1. The case originated in an application (no. 45701/99) against the Republic of Moldova lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the Metropolitan Church of Bessarabia (Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor) and twelve Moldovan nationals, Mr Petru Păduraru, Mr Petru Buburuz, Mr Vasile Petrache, Mr Ioan Eşanu, Mr Victor Rusu, Mr Anatol Goncear, Mr Valeriu Cernei, Mr Gheorghe Ioniţă, Mr Valeriu Matciac, Mr Vlad Cubreacov, Mr Anatol Telembici and Mr Alexandru Magola (“the applicants”), on 3 June 1998. The applicant Vasile Petrache died in autumn 1999.
2. The applicants alleged in particular that the Moldovan authorities’ refusal to recognise the Metropolitan Church of Bessarabia infringed their freedom of religion and association and that the applicant Church was the victim of discrimination on the ground of religion.
3. The application was transmitted to the Court on 1 November 1998, when Protocol No. 11 to the Convention came into force (Article 5 § 2 of Protocol No. 11).
4. The application was assigned to the First Section of the Court (Rule 52 § 1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article 27 § 1 of the Convention) was constituted as provided in Rule 26 § 1.
5. By a decision of 7 June 2001, the Chamber declared the application admissible [Note by the Registry. The Court’s decision is obtainable from the Registry]. It further decided to strike out of the Court’s list that part of the application which concerned the applicant Vasile Petrache, who had died.
6. The applicants and the Moldovan Government (“the Government”) each filed observations on the merits (Rule 59 § 1).
7. A hearing took place in public in the Human Rights Building, Strasbourg, on 2 October 2001 (Rule 59 § 2).
There appeared before the Court:
(a) for the Government
Mr I. MOREI, Minister of Justice,
Mr V. PÂRLOG, Head of the Department of the Government Agent
and International Relations, Ministry of Justice, Mr G. ARMAŞU, Director, Religious Affairs Department,
(b) for the applicants
Mr A. DOS SANTOS, Barristers practising in London,
The Court heard addresses by Mr Montgomery and Mr Morei.
Agent, Adviser;
8. On 25 September 2001, in accordance with Rule 61 § 3, the President of the Chamber had authorised the Metropolitan Church of Moldova to submit written observations on certain aspects of the case. These observations had been received on 10 September 2001.






9. The first applicant, the Metropolitan Church of Bessarabia, is an autonomous Orthodox Church having canonical jurisdiction in the territory of the Republic of Moldova. The other applicants are Moldovan nationals who are members of the eparchic council of the first applicant. They are: Mr Petru Păduraru, Archbishop of Chişinău, Metropolitan of Bessarabia and living in Chişinău; Mr Petru Buburuz, prosyncellus, living in Chişinău; MrIoan Eşanu, protosyncellus, living in Călăraşi; Mr Victor Rusu, protopresbyter, living in Lipnic, Ocniţa; Mr Anatol Goncear, a priest living in Zubreşti, Străşeni; Mr Valeriu Cernei, a priest living in Sloveanca, Sângerei; Mr Gheorghe Ioniţă, a priest living in Crasnoarmeisc, Hânceşti; Mr Valeriu Matciac, a priest living in Chişinău; Mr Vlad Cubreacov, member of the Moldovan parliament and of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe, and living in Chişinău, Mr Anatol Telembici, living in Chişinău; and Mr Alexandru Magola, Chancellor of the Metropolitan Church of Bessarabia, living in Chişinău.
A. Creation of the applicant Church and proceedings to secure its official recognition
1. Creation of the Metropolitan Church of Bessarabia
10. On 14 September 1992 the applicant natural persons joined together to form the applicant Church – the Metropolitan Church of Bessarabia – a local, autonomous Orthodox Church. According to its articles of association, it took the place, from the canon-law point of view, of the Metropolitan Church of Bessarabia which had existed until 1944.
In December 1992 it was attached to the patriarchate of Bucharest.
11. The Metropolitan Church of Bessarabia adopted articles of association which determined, among other matters, the composition and administration of its organs, the training, recruitment and disciplinary supervision of its clergy, the ecclesiastical hierarchy and rules concerning its assets. In the preamble to the articles of association the principles governing the organisation and operation of the applicant Church are defined as follows:
“The Metropolitan Church of Bessarabia is a local, autonomous Orthodox Church attached to the patriarchate of Bucharest. The traditional ecclesiastical denomination ‘Metropolitan Church of Bessarabia’ is of a historically conventional nature and has no link with current or previous political situations. The Metropolitan Church of Bessarabia has no political activities and will have none in future. It shall carry on its work in the territory of the Republic of Moldova. The Metropolitan Church of Bessarabia shall have the status of an exarchate of the country. According to canon law, communities of the Moldovan diaspora may also become members. No charge shall be made for the accession of individual members and communities living abroad.
In the context of its activity in the Republic of Moldova, it shall respect the laws of the State and international human rights law. Communities abroad which have adhered for the purposes of canon law to the Metropolitan Church of Bessarabia shall establish relations with the authorities of the States concerned, complying with their legislation and the relevant provisions of international law. The Metropolitan Church of Bessarabia shall cooperate with the authorities of the State in the sphere of culture, education and social assistance. The Metropolitan Church of Bessarabia does not make any claim of an economic or any other kind against other Churches or religious organisations. The Metropolitan Church of Bessarabia maintains ecumenical relations with other Churches and religious movements and considers that fraternal dialogue is the only proper form of relationship between Churches.
Priests of the Metropolitan Church of Bessarabia working in Moldovan territory shall be Moldovan citizens. When nationals of foreign States are invited to come to Moldova to carry on a religious activity or citizens of the Republic of Moldova are sent abroad for the same purpose, the legislation in force must be complied with.
Members of the Metropolitan Church of Bessarabia shall be citizens of the Republic of Moldova who have joined together on a voluntary basis to practise their religion in common, in accordance with their own convictions, and on the basis of the precepts of the Gospel, the Apostolic Canons, Orthodox canon law and Holy Tradition.
Religious services held in all the communities of the Metropolitan Church of Bessarabia shall include special prayers for the authorities and institutions of the State, couched in the following terms: ‘We pray, as always, for our country, the Republic of Moldova, for its leaders and for its army. May God protect them and grant them peaceful and honest lives, spent in obedience to the canons of the Church.’ ”
12. To date, the Metropolitan Church of Bessarabia has established 117 communities in Moldovan territory, three communities in Ukraine, one in Lithuania, one in Latvia, two in the Russian Federation and one in Estonia. The communities in Latvia and Lithuania have been recognised by the State authorities and have legal personality.
Nearly one million Moldovan nationals are affiliated to the applicant Church, which has more than 160 clergy.
The Metropolitan Church of Bessarabia is recognised by all the Orthodox patriarchates with the exception of the patriarchate of Moscow.
2. Administrative and judicial proceedings to secure official recognition of the applicant Church
13. Pursuant to the Religious Denominations Act (Law no. 979-XII of 24March 1992), which requires religious denominations active in Moldovan territory to be recognised by means of a government decision, the applicant Church applied for recognition on 8 October 1992. It received no reply.
14. It made further applications on 25 January and 8 February 1995. On a date which has not been specified the Religious Affairs Department refused these applications.
15. On 8 August 1995 the applicant Petru Păduraru, relying on Article 235 of the Code of Civil Procedure (which governs judicial review of administrative acts contrary to recognised rights), brought civil proceedings against the government in the Court of First Instance of the Buiucani district of Chişinău. He asked for the decisions refusing to recognise the applicant Church to be set aside. The court ruled in his favour and, on 12 September 1995, ordered recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia.
16. On 15 September 1995 the Buiucani public prosecutor appealed against the Buiucani Court of First Instance’s decision of 12 September 1995.
17. On 18 October 1995 the Supreme Court of Justice set aside the decision of 12 September 1995 on the ground that the courts did not have jurisdiction to consider the applicant Church’s application for recognition.
18. On 13 March 1996 the applicant Church filed a fresh application for recognition with the government. On 24 May 1996, having received no reply, the applicants brought civil proceedings against the government in the Chişinău Court of First Instance, seeking recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia. On 19 July 1996 that court gave judgment against the applicants.
19. On 20 August 1996 the applicants again filed an application for recognition, which went unanswered.
20. The applicants appealed to the Chişinău Municipal Court (Tribunal municipiului) against the judgment of 19 July 1996. In a judgment of 21 May 1997, against which no appeal lay, the Municipal Court quashed the impugned judgment and allowed the applicants’ claim.
21. However, following a reform of the Moldovan judicial system, the file was sent to the Moldovan Court of Appeal for trial de novo.
22. On 4 March 1997 the applicants again applied to the government for recognition. On 4 June 1997, not having received any reply, they referred the matter to the Court of Appeal, seeking recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia, relying on their freedom of conscience and freedom of association for the purpose of practising their religion. The resulting action was joined to the case already pending before the Court of Appeal.
23. In the Court of Appeal the government alleged that the case concerned an ecclesiastical conflict within the Orthodox Church in Moldova (the Metropolitan Church of Moldova), which could be resolved only by the Romanian and Russian Orthodox Churches, and that any recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia would provoke conflicts in the Orthodox community.
24. The Court of Appeal allowed the applicants’ claim in a decision of 19 August 1997. It pointed out, firstly, that Article 31 §§ 1 and 2 of the Moldovan Constitution guaranteed freedom of conscience and that that freedom should be exercised in a spirit of tolerance and respect for others. In addition, the various denominations were free to organise themselves according to their articles of association, subject to compliance with the laws of the Republic. Secondly, it noted that from 8 October 1992 the applicant Church, acting pursuant to sections 14 and 15 of the Religious Denominations Act, had filed with the government a number of applications for recognition, but that no reply had been forthcoming. By a letter of 19 July 1995 the Prime Minister had informed the applicants that the government could not consider the application of the Metropolitan Church of Bessarabia without interfering with the activity of the Metropolitan Church of Moldova. The Court of Appeal further noted that while the applicant Church’s application for recognition had been ignored, the Metropolitan Church of Moldova had been recognised by the government on 7 February 1993, as an eparchy dependent on the patriarchate of Moscow.
The Court of Appeal dismissed the government’s argument that recognition of the Metropolitan Church of Moldova made it possible to satisfy the wishes of all Orthodox believers. It pointed out that the term denomination was not to be reserved for catholicism or orthodoxy, but should embrace all faiths and various manifestations of religious feelings by their adherents, in the form of prayers, ritual, religious services or divine worship. It noted that from the point of view of canon law the Metropolitan Church of Moldova was part of the Russian Orthodox Church and therefore dependent on the patriarchate of Moscow, whereas the Metropolitan Church of Bessarabia was attached to the Romanian Orthodox Church and therefore dependent on the patriarchate of Bucharest.
The Court of Appeal held that the government’s refusal to recognise the applicant Church was contrary to the freedom of religion, as guaranteed not only by the Religious Denominations Act but also by Article 18 of the Universal Declaration of Human Rights, Article 5 of the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights and Article 18 of the International Covenant on Civil and Political Rights, to all of which Moldova was party. Noting that the representative of the government had taken the view that the applicant Church’s articles of association complied with domestic legislation, the Court of Appeal ordered the government to recognise the Metropolitan Church of Bessarabia and to ratify its articles of association.
25. The government appealed against the above decision on the ground that the courts did not have jurisdiction to try such a case.
26. In a judgment of 9 December 1997 the Supreme Court of Justice set aside the decision of 19 August 1997 and dismissed the applicants’ action on the grounds that it was out of time and manifestly ill-founded.
It noted that, according to Article 238 of the Code of Civil Procedure, one month was allowed for an appeal against a government decision alleged to infringe a recognised right. The time allowed began to run either on the date of the decision announcing the government’s refusal or, if the they did not reply, one month after the lodging of the application. The Supreme Court of Justice noted that the applicants had submitted their application to the government on 4 March 1997 and lodged their appeal on 4 June 1997; it accordingly ruled their action out of time.
It went on to say that, in any event, the government’s refusal of the applicants’ application had not infringed their freedom of religion as guaranteed by international treaties, and in particular by Article 9 of the European Convention on Human Rights, because they were Orthodox Christians and could manifest their beliefs within the Metropolitan Church of Moldova, which the government had recognised by a decision of 7 February 1993.
The Supreme Court of Justice considered that the case was simply an administrative dispute within a single Church, which could be settled only by the Metropolitan Church of Moldova, since any interference by the State in the matter might aggravate the situation. It held that the State’s refusal to intervene in this conflict was compatible with Article 9 § 2 of the European Convention on Human Rights.
Lastly, it noted that the applicants could manifest their beliefs freely, that they had access to Churches and that they had not adduced evidence of any obstacle whatsoever to the practice of their religion.
27. On 15 March 1999 the applicants again applied to the government for recognition.
28. By a letter dated 20 July 1999 the Prime Minister refused on the ground that the Metropolitan Church of Bessarabia was not a religious denomination in the legal sense but a schismatic group within the Metropolitan Church of Moldova.
He informed the applicants that the government would not allow their application until a religious solution to the conflict had been found, following the negotiations in progress between the patriarchates of Russia and Romania.
29. On 10 January 2000 the applicants lodged a further application for recognition with the government. The Court has not been informed of the outcome of that application.
3. Recognition of other denominations
30. Since the adoption of the Religious Denominations Act, the government has recognised a number of denominations, some of which are listed below.
On 7 February 1993 the government ratified the articles of association of the Metropolitan Church of Moldova, attached to the patriarchate of Moscow. On 28 August 1995 it recognised the Orthodox Eparchy of the Old Christian Liturgy of Chişinău, attached to the Russian Orthodox Church of the Old Liturgy, whose head office was in Moscow.
On 22 July 1993 the government recognised the “Seventh-Day Adventist Church”. On 19 July 1994 it decided to recognise the “Seventh-Day Adventist Church – Reform Movement”.
On 9 June 1994 the government ratified the articles of association of the “Federation of Jewish (Religious) Communities” and on 1 September 1997 those of the “Union of Communities of Messianic Jews”.
4. Reaction of various national authorities
31. Since it was first set up, the Metropolitan Church of Bessarabia has regularly applied to the Moldovan authorities to explain the reasons for its creation and to seek their support in obtaining official recognition.
32. The government asked several ministries for their opinion about whether to recognise the applicant Church.
On 16 October 1992 the Ministry of Culture and Religious Affairs informed the government that it was favourable to the recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia.
On 14 November 1992 the Ministry of Financial Affairs informed the government that it could see no objection to the recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia.
On 8 February 1993 the Ministry of Labour and Social Protection declared that it was favourable to the recognition of the applicant Church.
In a letter of 8 February 1993 the Ministry of Education emphasised the need for the rapid recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia in order to avoid any discrimination against its adherents, while pointing out that its articles of association could be improved upon.
On 15 February 1993 the Secretariat of State for Privatisation stated that it was favourable to the recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia, while proposing certain amendments to its articles of association.
33. On 11 March 1993, in reply to a letter from the Bishop of Bălţi, writing on behalf of the Metropolitan of Bessarabia, the Moldovan parliament’s Cultural and Religious Affairs Committee noted that the delay in registering the Metropolitan Church of Bessarabia was aggravating the social and political situation in Moldova, even though its actions and articles of association complied with Moldovan legislation. The committee therefore asked the government to recognise the applicant Church.
34. A memorandum from the Religious Affairs Department, dated 21 November 1994, summarised the situation as follows:
“For nearly two years an ecclesiastical group known under the name of the Metropolitan Church of Bessarabia has been operating illegally in Moldovan territory. No positive result has been obtained in spite of our sustained efforts to put a stop to its activity (discussions between members of the so-called Church, priests, Mr G.E., Mr I.E. ..., representatives of the State and believers from the localities in which its adherents are active, Mr G.G., Minister of State, and Mr N.A., Deputy Speaker; all the organs of local and national administrative bodies have been informed of the illegal nature of the group, etc.).
In addition, although priests and adherents of the Church have been forbidden to take part in divine service, for failure to comply with canon law, they have nevertheless continued their illegal activities in the churches and have also been invited to officiate on the occasion of various public activities organised, for example, by the Ministries of Defence and Health. The management of the Bank of Moldova and the National Customs Service have not acted on our request for liquidation of the group’s bank accounts and strict supervision of its priests during their numerous crossings of the border.
The activity of the so-called Church is not limited to attracting new adherents and propagating the ideas of the Romanian Church. It also has all the means necessary for the work of a Church, it appoints priests, including nationals of other States ..., trains clergy, builds churches and many, many other things.
It should also be mentioned that the group’s activity (more political than religious) is sustained by forces both from within the country (by certain mayors and their villages, by opposition representatives, and even by some MPs) and from outside (by decision no. 612 of 12 November 1993 the Romanian government granted it 399,400,000 lei to finance its activity ...
The activity of this group is causing religious and socio-political tension in Moldova and will have unforeseeable repercussions ...
The Religious Affairs Department notes:
(a) Within Moldovan territory there is no territorial administrative unit with the name of Bessarabia which might justify setting up a religious group named ‘Metropolitan Church of Bessarabia’. The creation of such a group and recognition of its articles of association would constitute a wrongful anti-State act – a negation of the sovereign and independent State which the Republic of Moldova constitutes.
(b) The Metropolitan Church of Bessarabia was set up to take the place of the former Eparchy of Bessarabia, founded in 1925 and recognised by Decree no. 1942 promulgated on 4 May 1925 by the King of Romania. Legal recognition of the validity of those acts would imply recognition of their present-day effects within Moldovan territory.
(c) All Orthodox parishes in Moldovan territory have been registered as constituent parts of the of the Orthodox Church of Moldova (the Metropolitan Church of Moldova), whose articles of association were ratified by the government in its decision no. 719 of 17 November 1993.
In conclusion:
1. If nothing is done to put a stop to the activity of the so-called Metropolitan Church of Bessarabia, the result will be destabilisation not just of the Orthodox Church but of the whole of Moldovan society.
2. Recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia (Old Style) and ratification of its articles of association by the government would automatically entail the disappearance of the Metropolitan Church of Moldova.”
35. On 20 February 1996, following a question in Parliament asked by the applicant Vlad Cubreacov, a Moldovan MP, the Deputy Prime Minister wrote a letter to the Speaker explaining the reasons for the government’s refusal to recognise the Metropolitan Church of Bessarabia. He said that the applicant Church was not a denomination distinct from the Orthodox Church but a schismatic group within the Metropolitan Church of Moldova and that any interference by the State to resolve the conflict would be contrary to the Moldovan Constitution. He pointed out that the political party to which Mr Cubreacov belonged had publicly expressed disapproval of the Supreme Court of Justice’s decision of 9 December 1997, that Mr Cubreacov himself had criticised the government for their refusal to recognise “this phantom metropolitan Church” and that he continued to support it by exerting pressure in any way he could, through statements to the media and approaches to the national authorities and international organisations. The letter ended with the assertion that the “feverish debates” about the Metropolitan Church of Bessarabia were purely political.
36. On 29 June 1998 the Religious Affairs Department sent the Deputy Prime Minister its opinion on the question of recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia.
It pointed out in particular that not since 1940 had there been an administrative unit in Moldova with the name “Bessarabia” and that the Orthodox Church had been recognised on 17 November 1993 under the name of the Metropolitan Church of Moldova, of which the Metropolitan Church of Bessarabia was a “schismatic element”. It accordingly considered that recognition of the applicant Church would represent interference by the State in the affairs of the Metropolitan Church of Moldova, and that this would aggravate the “unhealthy” situation in which the latter Church was placed. It considered that the articles of association of the applicant Church could not be ratified since they merely “reproduce[d] those of the Orthodox Church of another country”.
37. On 22 June 1998 the Ministry of Justice informed the government that it did not consider the articles of association of the Metropolitan Church of Bessarabia to be contrary to Moldovan legislation.
38. By letters of 25 June and 6 July 1998 the Ministry of Labour and Social Protection and the Ministry of Financial Affairs again informed the government that they could see no objection to recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia.
39. On 7 July 1998 the Ministry of Education informed the government that it supported recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia.
40. On 15 September 1998 the Cultural and Religious Affairs Committee of the Moldovan parliament sent the government, for information, a copy of a report by the Ministry of Justice of the Russian Federation, which showed that on 1 January 1998 there were at least four different Orthodox Churches in Russia, some of which had their head offices abroad. The Committee expressed the hope that the above- mentioned report would assist the government to resolve certain similar problems, particularly the problem concerning the Metropolitan Church of Bessarabia’s application for recognition.
41. In a letter sent on 10 January 2000 to the applicant Vlad Cubreacov, the Deputy Attorney-General expressed the view that the government’s refusal to reply to the Metropolitan Church of Bessarabia’s application for recognition was contrary to the freedom of religion and to Articles 6, 11 and 13 of the Convention.
42. In a decision of 26 September 2001 the government approved the amended version of Article 1 of the Metropolitan Church of Moldova’s articles of association, worded as follows:
“The Orthodox Church of Moldova is an independent Church and is the successor in law to ... the Metropolitan Church of Bessarabia. While complying with the canons and precepts of the Holy Apostles, Fathers of the Church and the Ecumenical Synods, and the decisions of the Universal Apostolic Church, the Orthodox Church of Moldova operates within the territory of the State of the Republic of Moldova in accordance with the provisions of the legislation in force.”
43. In a letter received by the Court on 21 September 2001 the President of the Republic of Moldova expressed his concern about the possibility that the applicant Church might be recognised. He said that the issue could be resolved only by negotiation between the Russian and Romanian patriarchates, since it would be in breach of Moldovan legislation if the State authorities were to intervene in the conflict. Moreover, if the authorities were to recognise the Metropolitan Church of Bessarabia, this would have unforeseeable consequences for Moldovan society.
5. International reactions
44. In its Opinion no. 188 (1995) to the Committee of Ministers on Moldova’s application for membership of the Council of Europe, the Parliamentary Assembly of the Council of Europe noted the Republic of Moldova’s willingness to fulfil the commitments it had entered into when it lodged its application for membership on 20 April 1993.
These commitments, which had been reaffirmed before the adoption of the above-mentioned opinion, included an undertaking to “confirm complete freedom of worship for all citizens without discrimination” and to “ensure a peaceful solution to the dispute between the Moldovan Orthodox Church and the Bessarabian Orthodox Church”.
45. In its annual report for 1997 the International Helsinki Federation for Human Rights criticised the Moldovan government’s refusal to recognise the Metropoltitan Church of Bessarabia. The report stated that as a result of this refusal many churches had been transferred to the ownership of the Metropolitan Church of Moldova. It drew attention to allegations that members of the applicant Church’s clergy had been subjected to physical violence without receiving the slightest protection from the authorities.
46. In its 1998 report the Federation criticised the Religious Denominations Act, and in particular section 4 thereof, which denied any protection of the freedom of religion to the adherents of religions not recognised by a government decision. It pointed out that this section was a discriminatory instrument which enabled the government to make it difficult for the adherents of the Metropolitan Church of Bessarabia to bring legal proceedings with a view to reclaiming church buildings which belonged to them. In addition, the report mentioned acts of violence and vandalism to which the applicant Church and its members were subjected.
B. Alleged incidents affecting the Metropolitan Church of Bessarabia and its members
47. The applicants reported a number of incidents during which members of the clergy or adherents of the applicant Church had allegedly been intimidated or prevented from manifesting their beliefs.
48. The Government did not dispute that these incidents had taken place.
1. Incidents in Gârbova (Ocniţa)
49. In 1994 the assembly of Christians of the village of Gârbova (Ocniţa) decided to join the Metropolitan Church of Bessarabia. The Metropolitan of Bessarabia therefore appointed T.B. as the parish priest.
50. On 7 January 1994, when T.B. went to the church to celebrate the Christmas mass, the mayor of Gârbova, T.G., forbade him to enter. When the villagers came out of the church to protest, the mayor locked the door and, without further explanation, ordered T.B. to leave the village within twenty-four hours.
51. The mayor summoned a new assembly of the Christians of the village on 9 January 1994. On that date he informed the villagers that T.B. had been stripped of his post as the village priest because he belonged to the Metropolitan Church of Bessarabia. He introduced a new parish priest who belonged to the Metropolitan Church of Moldova. The assembly rejected the mayor’s proposal.
52. The mayor called a new assembly of the Christians of the village on 11 January 1994. On that date he introduced to the villagers a third priest, also from the Metropolitan Church of Moldova. He was likewise rejected by the assembly, which expressed its preference for T.B.
53. In those circumstances, S.M., the chairman of the parish council, was summoned by the mayor and the manager of the local collective farm, who urged him to persuade the villagers to accept T.B.’s removal from office. The chairman of the parish council refused.
54. On 13 January 1994 S.M. was arrested on his way to church. He was pinned down by five policemen, then thrown into a police van and taken first to the town hall, where he was savagely beaten. He was then taken into police custody at Ocniţa police station, where he was upbraided for showing favour to the Metropolitan Church of Bessarabia. He was not informed of the reasons for his arrest. He was released after being detained for three days.
55. Following these incidents T.B. left the parish.
2. Parish of Saint Nicholas, Făleşti
56. In a letter of 20 May 1994 the vice-president of the provincial council for the province (raion) of Făleşti rebuked G.E., priest of the parish of Saint Nicholas and a member of the Metropolitan Church of Bessarabia, for having celebrated the Easter service on 9 May 1994 in the town cemetery, that being an act contrary to the Religious Denominations Act because the Metropolitan Church of Bessarabia was illegal. For the same reason he was forbidden to conduct divine service in future whether inside a church or in the open air. The vice-chairman of the provincial council warned G.E. not to implement a plan he had to invite priests from Romania to attend divine service on 22 May 1994, given that he had not first obtained official authorisation, as required by section 22 of the Religious Denominations Act.
57. In November 1994 G.E. was fined 90 lei (MDL) for officiating as a priest of an unrecognised Church, the Metropolitan Church of Bessarabia. The Court of First Instance upheld the penalty, but reduced the amount of the fine to MDL 54 on the ground that G.E. did not hold any office within the Church concerned.
58. On 27 October 1996, before the beginning of divine service in the parish church, several persons, led by a priest of the Metropolitan Church of Moldova, violently assaulted G.E., drawing blood, and asked him to join the Metropolitan Church of Moldova. They also attacked the priest’s wife, tearing her clothes.
59. G.E. managed to escape into the church, where the service was taking place, but he was pursued by his assailants, who began to fight with the congregation. A policeman sent to the scene managed to persuade the aggressors to leave the church.
60. On 15 November 1996 the parish meeting published a declaration expressing the parishioners’ indignation about the acts of violence and intimidation to which members of the Metropolitan Church of Bessarabia were subjected, requested the authorities to cease to condone such acts and demanded official recognition for their Church.
61. On 6 June 1998 the applicant Petru Păduraru, Metropolitan of Bessarabia, received two anonymous telegrams warning him not to go to Făleşti. He did not lodge any complaint about this.
3. Parish of Saint Alexander, Călăraşi
62. On 11 July 1994 the applicant Ioan Eşanu, priest of the parish of Saint Alexander, was summoned by the president of the Călăraşi provincial council to a discussion about the Metropolitan Church of Bessarabia.
That discussion was also attended by the mayor of Călăraşi, the secretary of the provincial council and the parish clerk. The president of the provincial council criticised the applicant for his membership of the applicant Church, which made him a fellow-traveller of those who supported union with Romania. He then gave him one week to produce a certificate attesting to recognition of the Metropolitan Church of Bessarabia, failing which he would have to leave the parish.
4. Parish of Cania (Cantemir)
63. In a letter of 24 November 1994 to the Metropolitan of Bessarabia, V.B., a Romanian national, priest of the parish of Cania, reported that he was under intense pressure from the authorities of the province of Cantemir, who had upbraided him for belonging to the applicant Church.
64. On 19 January 1995 V.B. was summoned to the police station in Cantemir, where he was served with a government decision cancelling his residence and work permits and ordering him to leave Moldovan territory within seventy-two hours and to hand over the permits concerned to the relevant authorities.
5. Incidents in Chişinău
65. On 5 April 1995 Vasile Petrache, priest of the parish of Saint Nicholas, informed the Metropolitan of Bessarabia that the windows of the church, which was affiliated to the Metropolitan Church of Bessarabia, had been broken during incidents that had taken place on the nights of 27 to 28 March and 3 to 4 April 1995.
66. A similar attack occurred in the night of 13 to 14 May 1995. Vasile Petrache lodged a complaint on each occasion, asking the police to intervene in order to prevent further attacks taking place.
67. In the night of 3 to 4 September 1996 a grenade was thrown by unknown persons into the house of the Metropolitan of Bessarabia, causing damage. The applicant lodged a complaint about this at the police station in Chişinău.
68. In autumn 1999, after the death of Vasile Petrache, the Metropolitan of Bessarabia appointed the applicant Petru Buburuz as the parish priest of Saint Nicholas.
Following that appointment the church of Saint Nicholas was occupied by representatives of the Metropolitan Church of Moldova, who locked it and prevented the adherents of the applicant Church from entering. They also took possession of the parish documents and seal.
69. On 8 December 1999 the police issued a summons against Petru Buburuz for organising a public meeting in front of Saint Nicholas’s church on 28 November 1999 without first obtaining the authorisation required for public meetings.
70. On 28 January 2000 Judge S. of the Buiucani Court of First Instance discontinued the proceedings on the ground that the applicant had not organised a meeting but had merely celebrated a mass in his capacity as priest at the request of about a hundred believers who were present. Judge S. also noted that the mass had been celebrated on the square, as the church door had been locked.
6. Incident in Buiucani (Chişinău)
71. In the night of 3 to 4 September 1996 a grenade was thrown into the house of P.G., a member of the clergy of the applicant Church. On 28 September 1996 P.G. was threatened by six persons unknown to him. He immediately lodged a criminal complaint.
72. In a letter of 22 November 1996 to the President of Moldova, the Minister of the Interior expressed his regret about the slow progress of the investigations into P.G.’s complaints and informed him that on that account disciplinary penalties had been imposed on the police officers responsible for the inquiry.
7. Parish of Octombrie (Sângerei)
73. In a report of 22 June 1998 to the Metropolitan of Bessarabia the parish clerk complained of the actions of one M., a priest of the Metropolitan Church of Moldova, who was trying, with the help of the mayor of Bălţi, to oust P.B., a priest of the applicant Church, and have the village church closed.
No complaint was lodged with the authorities on this subject.
8. Incidents in Cucioaia (Ghiliceni)
74. On 23 August 1999, according to the applicants, Police Captain R., claiming to be acting on the orders of his superior officer, Lieutenant- Colonel B.D., placed seals on the door of the church of Cucioaia (Ghiliceni) and forbade V.R., a priest of the applicant Church, who regularly officiated there, to enter and continue to conduct divine service. After a complaint by the people of the village, the applicant Vlad Cubreacov wrote to the Prime Minister on 26 August 1998 to ask him for an explanation.
The incident was also reported in the 26 August 1998 issue of the newspaper Flux.
The Government asserted that following the above complaint the Ministry of the Interior ordered an inquiry. The inquiry showed that it was not a policeman but a member of the Metropolitan Church of Moldova, Archdeacon D.S., who had placed the seals on the church door.
9. Parish of Badicul Moldovenesc (Cahul)
75. On 11 April 1998, at about midnight, the parish priest was woken by persons unknown to him who were trying to force open the presbytery door. He was threatened with death if he did not give up the idea of creating a new parish in Cahul.
76. On 13 April 1998 he was threatened with death by one I.G., a priest of the Metropolitan Church of Moldova. On the same day he complained to the police.
10. Parish of Mărinici (Nisporeni)
77. After leaving the Metropolitan Church of Moldova in July 1997 to join the applicant Church, the priest of the parish of Mărinici and his family received threats on a number of occasions from various priests of the Metropolitan Church of Moldova. The windows of his house were broken and, on 2 February 1998, he was attacked in the street and beaten by strangers, who told him not to meddle with “those things” anymore.
78. The parish priest consulted a forensic physician, who issued a certificate detailing the injuries that had been inflicted on him. He subsequently lodged a criminal complaint with the Cecani police.
79. The Moldovan newspapers regularly reported incidents described as acts of intimidation against the clergy and worshippers of the Metropolitan Church of Bessarabia.
11. Incident at Floreni
80. On 6 December 1998 one V.J., a priest of the Metropolitan Church of Moldova, and other persons accompanying him broke open the door of the village church and occupied it. When the parish priest, V.S., a member of the applicant Church, arrived to take the Sunday service he was prevented from entering. The stand-off continued until the villagers belonging to the applicant Church arrived on the scene.
12. Incident at Leova
81. In a report sent to the Metropolitan of Bessarabia on 2 February 2001, N.A., priest of the parish of Leova, stated that the church in Leova had suffered acts of vandalism and that he himself and other parishioners had been the target of public acts of intimidation and death threats from one G.C., a priest of the Metropolitan Church of Moldova. Such acts were repeated on a number of further occasions without any protection being offered by the municipal council to parishioners who were members of the applicant Church.
C. Incidents affecting the assets of the Metropolitan Church of Bessarabia
1. Incident at Floreni
82. The Christians of the village of Floreni joined the applicant Church on 12 March 1996 and formed a local community of that Church on 24March 1996. They also had a chapel built where mass could be celebrated.
83. On 29 December 1997 the government adopted decision no. 1203, granting the Metropolitan Church of Moldova a right of use in respect of the land on which the chapel built by the Metropolitan Church of Bessarabia was situated. That decision was confirmed by a decree of 9 March 1998 issued by the Floreni municipal council.
84. Following a request by the Metropolitan Church of Bessarabia for the right to use the land concerned, in view of the fact that its chapel was built on it, the National Land Registry replied to the Church’s adherents in the parish of Floreni that “the local public authorities [were] not able to adopt such a decision since the Metropolitan Church of Bessarabia [had] no recognised legal personality in Moldova”.
2. Incident relating to a humanitarian gift from the American association “The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints”
85. On 17 February 2000 the Metropolitan of Bessarabia asked the government Committee for Humanitarian Aid to authorise entry into Moldovan territory of goods to the value of 9,000 United States dollars (USD) sent from the United States, and to classify the goods concerned as humanitarian aid. That request was refused on 25 February 2000.
86. On 25 February 2000 the applicant Vlad Cubreacov asked the committee to inform him of the reasons for its refusal. He pointed out that the gift (of second-hand clothes), sent by the Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints, had been given a transit visa by the Ukrainian authorities, who accepted that it was a humanitarian gift. However, the goods had been held up by the Moldovan customs since 18 February 2000, so that the addressee was obliged to pay USD 150 per day of storage. The applicant repeated his request for the goods to be allowed to enter Moldovan territory as a humanitarian gift.
87. On 28 February 2000 the Deputy Prime Minister of Moldova authorised the entry of this humanitarian gift into Moldovan territory.
D. Questions relating to the personal rights of the applicant Church’s clergy
88. Vasile Petrache, a priest of the applicant Church, was refused a retirement pension on the ground that he was not a minister of a recognised denomination.


A. The Constitution of 29 July 1994
89. Article 31 of the Moldovan Constitution, concerning freedom of conscience, provides:
“1. Freedom of conscience is guaranteed. It must be manifested in a spirit of tolerance and mutual respect.
2. Freedom of worship is guaranteed. Religious denominations shall organise themselves according to their own articles of association, in compliance with the law.
3. Any manifestation of discord is forbidden in relations between religious denominations.
4. Religious denominations shall be autonomous and separated from the State, and shall enjoy the latter’s support, including facilities granted for the purpose of providing religious assistance in the army, hospitals, prisons, mental institutions and orphanages.”
B. The Religious Denominations Act (Law no. 979-XII of 24 March 1992)
90. The relevant provisions of the Religious Denominations Act, as published in the Official Gazette no. 3/70 of 1992, read as follows:
Section 1 – Freedom of conscience
“The State shall guarantee freedom of conscience and freedom of religion within Moldovan territory. Everyone shall have the right to manifest his belief freely, either alone or in community with others, to propagate his belief and to worship in public or in private, on condition that such worship is not contrary to the Constitution, the present Act or the legislation in force.”
Section 4 – Intolerance on denominational grounds
“Intolerance on denominational grounds, manifested by acts which interfere with the free operation of a religious denomination recognised by the State, shall be an offence punished in accordance with the relevant legislation.”
Section 9 – Religious denominations’ freedom of organisation and operation
“Denominations shall be free to organise and operate freely on condition that their practices and rites do not contravene the Constitution, the present Act or the legislation in force.
Where that is not the case, denominations shall not qualify for State recognition.”
Section 14 – Recognition of religious denominations
“In order to be able to organise and operate, denominations must be recognised by means of a government decision.
Where a denomination fails to comply with the conditions laid down by the first paragraph of section 9 of the present Act, recognition may be withdrawn under the same procedure.”
Section 15 – Articles of association
“To qualify for recognition, each denomination shall submit to the Government, for scrutiny and approval, the articles of association governing its organisation and operation. The articles of association must contain information on its system of organisation and administration and on the fundamental principles of its beliefs.”
Section 21 – Associations and foundations
“Associations and foundations which pursue a religious aim, in whole or in part, shall enjoy religious rights and shall be subject to the obligations arising from the legislation on religious denominations.”
Section 22 – Clergy, invitation and delegation
“Leaders of denominations having republican and hierarchical rank ..., and all persons employed by religious denominations, must be Moldovan citizens.
Denominations which wish to take foreign nationals into their employ to conduct religious activities, or to delegate Moldovan citizens to conduct religious activities abroad, must in every case seek and obtain the agreement of the State authorities.”
Section 24 – Legal personality
“Denominations recognised by the State shall be legal persons ...”
Section 35 – Publishing and liturgical objects
“Only denominations recognised by the State and registered in accordance with the relevant legislation may
(a) produce and market objects specific to the denomination concerned;
(b) found periodicals for the faithful, or publish and market liturgical, theological or ecclesiastical books necessary for practice of the religion concerned;
(c) lay down scales of charges for pilgrimages and touristic activities in the denomination’s establishments;
(d) organise, within Moldovan territory or abroad, exhibitions of liturgical objects, including exhibitions of items for sale;
For the purposes of the present section, the term ‘liturgical objects’ shall mean liturgical vessels, metal and lithographic icons, crosses, crucifixes, church furniture, cross-shaped pendants or medallions framing religious images specific to each denomination, religious objects sold from door to door, etc. The following items shall be assimilated with liturgical objects: religious calendars, religious postcards and leaflets, albums of religious works of art, films and labels portraying places of worship or objects of religious art, other than those which form part of the national cultural heritage, products necessary for worship, such as incense and candles, including decorations for weddings and christenings, material and embroidery for the production of liturgical vestments and other objects necessary for practice of a religion.”
Section 44 – Recruitment of clergy and employees by religious denominations
“Bodies affiliated to religious denominations or institutions and enterprises set up by them may engage staff in accordance with labour legislation.”
Section 45 – Contracts
“Clergy and employees of religious denominations shall be engaged under a written contract ...”
Section 46 – Legal status
“Clergy and employees of religious denominations or the institutions and enterprises set up by them shall have the same legal status as the employees of organisations, institutions and enterprises, so that labour legislation shall be applicable to them.”
Section 48 – State pensions
“Whatever pensions are paid by religious denominations, their clergy and employees shall receive State pensions, in accordance with the Moldovan State Pensions Act.”
C. The Code of Civil Procedure
91. Article 28/2, as amended by Law no. 942-XIII of 18 July 1996, determines the jurisdiction of the Court of Appeal as follows:
“1. The Court of Appeal shall examine at first instance applications against organs of the central administration and their officials on account of illegal or ultra vires acts which infringe citizens’ rights.”
92. Article 37, on the participation of several plaintiffs or defendants in the same trial, provides:
“The action may be brought by a number of plaintiffs jointly or against more than one defendant. Each of the plaintiffs and defendants shall act independently of the others.
Co-plaintiffs and co-defendants may designate one of their number to prosecute the action ...”
93. Article 235, on the right to appeal against unlawful acts of the administration, provides:
“Any natural or legal person who considers that his rights have been infringed by an administrative act or the unjustified refusal of an administrative organ ... to examine his application concerning a legal right shall be entitled to ask the competent court to set aside the relevant act or uphold the infringed right.”





94. The applicants alleged that the Moldovan authorities’ refusal to recognise the Metropolitan Church of Bessarabia infringed their freedom of religion, since only religions recognised by the government could be practised in Moldova. They asserted in particular that their freedom to manifest their religion in community with others was frustrated by the fact that they were prohibited from gathering together for religious purposes and by the complete absence of judicial protection of the applicant Church’s assets. They relied on Article 9 of the Convention, which provides:
“1. Everyone has the right to freedom of thought, conscience and religion; this right includes freedom to change his religion or belief and freedom, either alone or in community with others and in public or private, to manifest his religion or belief, in worship, teaching, practice and observance.
2. Freedom to manifest one’s religion or beliefs shall be subject only to such limitations as are prescribed by law and are necessary in a democratic society in the interests of public safety, for the protection of public order, health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
A. Arguments submitted to the Court
1. The applicants
95. Citing Manoussakis and Others v. Greece (judgment of 26 September 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV, p. 1361, § 37), the applicants alleged that the refusal to recognise the applicant Church infringed their freedom of religion, since the lack of authorisation made it impossible to practise their religion. They submitted that a State could require a prior registration procedure for religious denominations without breaching Article 9 of the Convention provided that registration did not become an impediment to believers’ freedom of religion. But in the present case the refusal to recognise did not have any basis which was acceptable in a democratic society. In particular, the applicants asserted that the applicant Church and its members could not be criticised for any activity which was illegal or contrary to public order.
96. The applicants submitted that in a democratic society any group of believers who considered themselves to be different from others should be able to form a new Church, and that it was not for the State to determine whether or not there was a real distinction between these different groups or what beliefs should be considered distinct from others.
Similarly, it was not for the State to favour one Church rather than another by means of recognition, or to censor the name of a Church solely on the ground that it referred to a closed chapter of history.
Consequently, in the present case, the Moldovan State was not entitled to decide whether the applicant Church was a separate entity or a grouping within another Church.
2. The Government
97. The Government accepted that the right to freedom of religion included the freedom to manifest one’s religion through worship and observance, but considered that in the present case the refusal to recognise the applicant Church did not amount to a prohibition of its activities or those of its members. The members of the applicant Church retained their freedom of religion, both as regards their freedom of conscience and as regards the freedom to manifest their beliefs through worship and practice.
98. The Government further submitted that the applicant Church, as an Orthodox Christian Church, was not a new denomination, since Orthodox Christianity had been recognised in Moldova on 7 February 1993 at the same time as the Metropolitan Church of Moldova. There was absolutely no difference, from the religious point of view, between the applicant Church and the Metropolitan Church of Moldova.
The creation of the applicant Church had in reality been an attempt to set up a new administrative organ within the Metropolitan Church of Moldova. The State could not interfere in the conflict within the Metropolitan Church of Moldova without infringing its duty of neutrality in religious matters.
At the hearing on 2 October 2001 the Government submitted that this conflict, apparently an administrative one, concealed a political conflict between Romania and Russia; were it to intervene by recognising the applicant Church, which it considered to be a schismatic group, the consequences were likely to be detrimental to the independence and territorial integrity of the young Republic of Moldova.
B. The third party
99. The third party submitted that the present application originated in an administrative conflict within the Metropolitan Church of Moldova. It asserted that the applicant Church had been set up by clergy of the Metropolitan Church of Moldova who, prompted by their personal ambition, had decided to split away from it. As the schismatic activity of the applicant Petru Păduraru had been contrary to the canons of the Russian Orthodox Church, the patriarch of Moscow had forbidden him to conduct divine service. However, in breach of canon law, and without consulting either the patriarchate of Moscow or the Moldovan civil authorities, the patriarchate of Bucharest had decided to recognise the schismatic Church. The conflict thus generated should therefore be resolved only by negotiations between the Romanian and Russian patriarchates.
100. The third party contended that the applicant Church was based on ethnic criteria and that its recognition by the government would therefore not only constitute interference by the State in religious matters but would also have detrimental consequences for the political and social situation in Moldova and would encourage the existing nationalist tendencies there. In addition, such recognition would prejudice the friendly relations between Moldova and Ukraine.
C. The Court’s assessment
101. The Court reiterates at the outset that a Church or ecclesiastical body may, as such, exercise on behalf of its adherents the rights guaranteed by Article 9 of the Convention (see Cha’are Shalom Ve Tsedek v. France [GC], no. 27417/95, § 72, ECHR 2000-VII). In the present case the Metropolitan Church of Bessarabia may therefore be considered an applicant for the purposes of Article 34 of the Convention.
1. Whether there was an interference
102. The Court must therefore determine whether there was an interference with the applicants’ right to freedom of religion on account of the refusal to recognise the applicant Church.
103. The Government submitted that the refusal to recognise the applicant Church did not prevent the applicants from holding beliefs or manifesting them within the Orthodox Christian denomination recognised by the State, namely the Metropolitan Church of Moldova.
104. The applicants asserted that, according to Moldovan law, only religions recognised by the State may be practised and that refusing to recognise the applicant Church therefore amounted to forbidding it to operate, both as a liturgical body and as an association. The applicants who are natural persons may not express their beliefs through worship, since only a denomination recognised by the State can enjoy legal protection.
105. The Court notes that, according to the Religious Denominations Act, only religions recognised by government decision may be practised.
In the present case the Court observes that, not being recognised, the applicant Church cannot operate. In particular, its priests may not conduct divine service, its members may not meet to practise their religion and, not having legal personality, it is not entitled to judicial protection of its assets.
The Court therefore considers that the government’s refusal to recognise the applicant Church, upheld by the Supreme Court of Justice’s decision of 9 December 1997, constituted interference with the right of the applicant Church and the other applicants to freedom of religion, as guaranteed by Article 9 § 1 of the Convention.
106. In order to determine whether that interference entailed a breach of the Convention, the Court must decide whether it satisfied the requirements of Article 9 § 2, that is whether it was “prescribed by law”, pursued a legitimate aim for the purposes of that provision and was “necessary in a democratic society”.
2. Whether the interference was prescribed by law
107. The applicants accepted that the interference in question was prescribed by the Religious Denominations Act. They asserted nevertheless that the procedure laid down by the Act had been misapplied, since the real reason for refusal to register had been political; the Government had neither submitted nor proved that the applicant Church had failed to comply with the laws of the Republic.
108. The Government made no observation on this point.
109. The Court refers to its established case-law to the effect that the terms “prescribed by law” and “in accordance with the law” in Articles 8 to 11 of the Convention not only require that the impugned measures have some basis in domestic law, but also refer to the quality of the law in question, which must be sufficiently accessible and foreseeable as to its effects, that is formulated with sufficient precision to enable the individual – if need be with appropriate advice – to regulate his conduct (see The Sunday Times v. the United Kingdom (no. 1), judgment of 26 April 1979, Series A no. 30, p. 31, § 49; Larissis and Others v. Greece, judgment of 24 February 1998, Reports 1998-I, p. 378, § 40; Hashman and Harrup v. the United Kingdom [GC], no. 25594/94, § 31, ECHR 1999-VIII; and Rotaru v. Romania [GC], no. 28341/95, § 52, ECHR 2000-V).
For domestic law to meet these requirements, it must afford a measure of legal protection against arbitrary interferences by public authorities with the rights guaranteed by the Convention. In matters affecting fundamental rights it would be contrary to the rule of law, one of the basic principles of a democratic society enshrined in the Convention, for a legal discretion granted to the executive to be expressed in terms of an unfettered power. Consequently, the law must indicate with sufficient clarity the scope of any such discretion and the manner of its exercise (see Hasan and Chaush v. Bulgaria [GC], no. 30985/96, § 84, ECHR 2000-XI).
The level of precision required of domestic legislation – which cannot in any case provide for every eventuality – depends to a considerable degree on the content of the instrument in question, the field it is designed to cover and the number and status of those to whom it is addressed (see Hashman and Harrup, cited above, § 31, and Groppera Radio AG and Others v. Switzerland, judgment of 28 March 1990, Series A no. 173, p. 26, § 68).
110. In the present case the Court notes that section 14 of the Law of 24 March 1992 requires religious denominations to be recognised by a government decision and that, according to section 9 of the same law, only denominations whose practices and rites are compatible with the Moldovan Constitution and legislation may be recognised.
Without giving a categorical answer to the question whether the above- mentioned provisions satisfy the requirements of foreseeability and precision, the Court is prepared to accept that the interference in question was “prescribed by law” before deciding whether it pursued a “legitimate aim” and was “necessary in a democratic society”.
3. Legitimate aim
111. At the hearing on 2 October 2001 the Government submitted that the refusal to allow the application for recognition lodged by the applicants was intended to protect public order and public safety. The Moldovan State, whose territory had repeatedly passed in earlier times from Romanian to Russian control and vice versa, had an ethnically and linguistically varied population. That being so, the young Republic of Moldova, which had been independent since 1991, had few strengths it could depend on to ensure its continued existence, but one factor conducive to stability was religion, the majority of the population being Orthodox Christians. Consequently, recognition of the Moldovan Orthodox Church, which was subordinate to the patriarchate of Moscow, had enabled the entire population to come together within that Church. If the applicant Church were to be recognised, that tie was likely to be lost and the Orthodox Christian population dispersed among a number of Churches. Moreover, under cover of the applicant Church, which was subordinate to the patriarchate of Bucharest, political forces were at work, acting hand-in-glove with Romanian interests favourable to reunification between Bessarabia and Romania. Recognition of the applicant Church would therefore revive old Russo-Romanian rivalries within the population, thus endangering social stability and even Moldova’s territorial integrity.
112. The applicants denied that the measure complained of had been intended to protect public order and public safety. They alleged that the Government had not shown that the applicant Church had constituted a threat to public order and public safety.
113. The Court considers that States are entitled to verify whether a movement or association carries on, ostensibly in pursuit of religious aims, activities which are harmful to the population or to public safety (see Manoussakis and Others, cited above, p. 1362, § 40, and Stankov and the United Macedonian Organisation Ilinden v. Bulgaria, nos. 29221/95 and 29225/95, § 84, ECHR 2001-IX).
Having regard to the circumstances of the case, the Court considers that the interference complained of pursued a legitimate aim under Article 9 § 2, namely protection of public order and public safety.
4. Necessary in a democratic society
(a) General principles
114. The Court refers to its settled case-law to the effect that, as enshrined in Article 9, freedom of thought, conscience and religion is one of the foundations of a “democratic society” within the meaning of the Convention. It is, in its religious dimension, one of the most vital elements that go to make up the identity of believers and their conception of life, but it is also a precious asset for atheists, agnostics, sceptics and the unconcerned. The pluralism indissociable from a democratic society, which has been dearly won over the centuries, depends on it.
While religious freedom is primarily a matter of individual conscience, it also implies, inter alia, freedom to “manifest [one’s] religion” alone and in private or in community with others, in public and within the circle of those whose faith one shares. Bearing witness in words and deeds is bound up with the existence of religious convictions. That freedom entails, inter alia, freedom to hold or not to hold religious beliefs and to practise or not to practise a religion (see Kokkinakis v. Greece, judgment of 25 May 1993, Series A no. 260-A, p. 17, § 31, and Buscarini and Others v. San Marino [GC], no. 24645/94, § 34, ECHR 1999-I). Article 9 lists a number of forms which manifestation of one’s religion or belief may take, namely worship, teaching, practice and observance. Nevertheless, Article 9 does not protect every act motivated or inspired by a religion or belief (see Kalaç v. Turkey, judgment of 1 July 1997, Reports 1997-IV, p. 1209, § 27).
115. The Court has also said that, in a democratic society, in which several religions coexist within one and the same population, it may be necessary to place restrictions on this freedom in order to reconcile the interests of the various groups and ensure that everyone’s beliefs are respected (see Kokkinakis, cited above, p. 18, § 33).
116. However, in exercising its regulatory power in this sphere and in its relations with the various religions, denominations and beliefs, the State has a duty to remain neutral and impartial (see Hasan and Chaush, cited above, § 78). What is at stake here is the preservation of pluralism and the proper functioning of democracy, one of the principle characteristics of which is the possibility it offers of resolving a country’s problems through dialogue, without recourse to violence, even when they are irksome (see United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, judgment of 30 January 1998, Reports 1998-I, p. 27, § 57). Accordingly, the role of the authorities in such circumstances is not to remove the cause of tension by eliminating pluralism, but to ensure that the competing groups tolerate each other (see Serif v. Greece, no. 38178/97, § 53, ECHR 1999-IX).
117. The Court further observes that in principle the right to freedom of religion for the purposes of the Convention excludes assessment by the State of the legitimacy of religious beliefs or the ways in which those beliefs are expressed. State measures favouring a particular leader or specific organs of a divided religious community or seeking to compel the community or part of it to place itself, against its will, under a single leadership, would also constitute an infringement of the freedom of religion. In democratic societies the State does not need to take measures to ensure that religious communities remain or are brought under a unified leadership (see Serif, cited above, § 52). Similarly, where the exercise of the right to freedom of religion or of one of its aspects is subject under domestic law to a system of prior authorisation, involvement in the procedure for granting authorisation of a recognised ecclesiastical authority cannot be reconciled with the requirements of paragraph 2 of Article 9 (see, mutatis mutandis, Pentidis and Others v. Greece, judgment of 9 June 1997, Reports 1997-III, p. 995, § 46).
118. Moreover, since religious communities traditionally exist in the form of organised structures, Article 9 must be interpreted in the light of Article 11 of the Convention, which safeguards associative life against unjustified State interference. Seen in that perspective, the right of believers to freedom of religion, which includes the right to manifest one’s religion in community with others, encompasses the expectation that believers will be allowed to associate freely, without arbitrary State intervention. Indeed, the autonomous existence of religious communities is indispensable for pluralism in a democratic society and is thus an issue at the very heart of the protection which Article 9 affords (see Hasan and Chaush, cited above, § 62).
In addition, one of the means of exercising the right to manifest one’s religion, especially for a religious community, in its collective dimension, is the possibility of ensuring judicial protection of the community, its members and its assets, so that Article 9 must be seen not only in the light of Article 11, but also in the light of Article 6 (see, mutatis mutandis, Sidiropoulos and Others v. Greece, judgment of 10 July 1998, Reports 1998-IV, p. 1614, § 40, and Canea Catholic Church v. Greece, judgment of 16 December 1997, Reports 1997-VIII, pp. 2857 and 2859, §§ 33 and 40- 41, and opinion of the Commission, p. 2867, §§ 48-49).
119. According to its settled case-law, the Court leaves to States party to the Convention a certain margin of appreciation in deciding whether and to what extent an interference is necessary, but that goes hand in hand with European supervision of both the relevant legislation and the decisions applying it. The Court’s task is to ascertain whether the measures taken at national level are justified in principle and proportionate.
In order to determine the scope of the margin of appreciation in the present case the Court must take into account what is at stake, namely the need to maintain true religious pluralism, which is inherent in the concept of a democratic society (see Kokkinakis, cited above, p. 17, § 31). Similarly, a good deal of weight must be given to that need when determining, as paragraph 2 of Article 9 requires, whether the interference corresponds to a “pressing social need” and is “proportionate to the legitimate aim pursued” (see, mutatis mutandis, among many other authorities, Wingrove v. the United Kingdom, judgment of 25 November 1996, Reports 1996-V, p. 1956, § 53). In exercising its supervision, the Court must consider the interference complained of on the basis of the file as a whole (see Kokkinakis, cited above, p. 21, § 47).
(b) Application of the above principles
120. The Government submitted that the interference complained of was necessary in a democratic society. In the first place, to recognise the applicant Church the State would have had to give up its position of neutrality in religious matters, and in religious conflicts in particular, which would have been contrary to the Moldovan Constitution and Moldovan public policy. It was therefore in order to discharge its duty of neutrality that the Government had urged the applicant Church to settle its differences with the Metropolitan Church of Moldova first.
Secondly, the refusal to recognise, in the Government’s submission, was necessary for national security and Moldovan territorial integrity, regard being had to the fact that the applicant Church engaged in political activities, working towards the reunification of Moldova with Romania, with the latter country’s support. In support of their assertions, they mentioned articles in the Romanian press favourable to recognition of the applicant Church by the Moldovan authorities and reunification of Moldova with Romania.
Such activities endangered not only Moldova’s integrity but also its peaceful relations with Ukraine, part of whose present territory had been under the canonical jurisdiction of the Metropolitan Church of Bessarabia before 1944.
The Government further asserted that the applicant Church was supported by openly pro-Romanian Moldovan parties, who denied the specificity of Moldova, even sometimes during debates in Parliament, thus destabilising the Moldovan State. In that connection, they mentioned the Christian Alliance for the Reunification of Romania, set up on 1 January 1993, whose affiliates included a number of associations and a political party represented in the Moldovan parliament, the Christian Democratic Popular Front, which had welcomed the reappearance of the Metropolitan Church of Bessarabia.
Thirdly, in the Government’s submission, the refusal to recognise the applicant Church had been necessary to preserve social peace and understanding among believers. The aggressive attitude of the applicant Church, which sought to draw other Orthodox Christians to it and to swallow up the other Churches, had led to a number of incidents which, without police intervention, could have caused injury or loss of life.
Lastly, the Government emphasised that, although they had not recognised the Metropolitan Church of Bessarabia, the Moldovan authorities were acting in a spirit of tolerance and permitted the applicant Church and its members to continue their activities without hindrance.
121. The applicants submitted that the refusal to recognise the Metropolitan Church of Bessarabia was not necessary in a democratic society. They asserted that all the arguments put forward by the Government were without foundation and unsubstantiated and that they did not correspond to a “pressing social need”. There was nothing in the file to show that the applicants had intended or carried on or sought to carry on activities capable of undermining Moldovan territorial integrity, national security or public order.
They alleged that the government, by refusing recognition even though it had recognised other Orthodox Churches, had failed to discharge its duty of neutrality for preposterously fanciful reasons.
Non-recognition had made it impossible for the members of the applicant Church to practise their religion because, under the Religious Denominations Act, the activities of a particular denomination and freedom of association for religious purposes may be exercised only by a denomination recognised by the State. Similarly, the State provided its protection only to recognised denominations and only those denominations could defend their rights in the courts. Consequently, the clergy and members of the applicant Church had not been able to defend themselves against the physical attacks and persecution which they had suffered, and the applicant Church had not been able to protect its assets.
The applicants denied that the State had tolerated the applicant Church and its members. They alleged, on the contrary, not only that State agents had permitted acts of intimidation which members of the applicant Church had suffered at the hands of other believers but also that in a number of cases State agents had participated in such acts.
122. The Court will examine in turn the arguments put forward by the Government in justification of the interference and the proportionality of that interference in relation to the aims pursued.
(i) Arguments put forward in justification of the interference
(α) Upholding Moldovan law and Moldovan constitutional principles
123. The Court notes that Article 31 of the Moldovan Constitution guarantees freedom of religion and enunciates the principle of religious denominations’ autonomy vis-à-vis the State, and that the Religious Denominations Act (the Law of 24 March 1992) lays down a procedure for the recognition of religious denominations.
The Government submitted that it was in order to comply with the above principles, including the duty of neutrality as between denominations, that the applicant Church had been refused recognition and instead told first to settle its differences with the already recognised Church from which it wished to split, namely the Metropolitan Church of Moldova.
The Court notes first of all that the applicant Church lodged a first application for recognition on 8 October 1992 to which no reply was forthcoming, and that it was only later, on 7 February 1993, that the State recognised the Metropolitan Church of Moldova. That being so, the Court finds it difficult, at least for the period preceding recognition of the Metropolitan Church of Moldova, to understand the Government’s argument that the applicant Church was only a schismatic group within the Metropolitan Church of Moldova, which had been recognised.
In any event, the Court observes that the State’s duty of neutrality and impartiality, as defined in its case-law, is incompatible with any power on the State’s part to assess the legitimacy of religious beliefs, and requires the State to ensure that conflicting groups tolerate each other, even where they originated in the same group. In the present case, the Court considers that by taking the view that the applicant Church was not a new denomination and by making its recognition depend on the will of an ecclesiastical authority that had been recognised – the Metropolitan Church of Moldova – the State failed to discharge its duty of neutrality and impartiality. Consequently, the Government’s argument that refusing recognition was necessary in order to uphold Moldovan law and the Moldovan Constitution must be rejected.
(β) Threat to territorial integrity
124. The Court notes in the first place that in its articles of association, in particular in the preamble thereto, the applicant Church defines itself as an autonomous local Church, operating within Moldovan territory in accordance with the laws of that State, and whose name is a historical one having no link with current or previous political situations. Although its activity is mainly religious, the applicant Church states that it is also prepared to cooperate with the State in the fields of culture, education and social assistance. It further declares that it has no political activity.
The Court considers those principles to be clear and perfectly legitimate.
125. At the hearing on 2 October 2001 the Government nevertheless submitted that in reality the applicant Church was engaged in political activities contrary to Moldovan public policy and that, were it to be recognised, such activities would endanger Moldovan territorial integrity.
The Court reiterates that while it cannot be ruled out that an organisation’s programme might conceal objectives and intentions different from the ones it proclaims, to verify that it does not the Court must compare the content of the programme with the organisation’s actions and the positions it defends (see Sidiropoulos and Others, cited above, p. 1618, § 46). In the present case it notes that there is nothing in the file which warrants the conclusion that the applicant Church carries on activities other than those stated in its articles of association.
As to the press articles mentioned above, although their content, as described by the Government, reveals ideas favourable to reunification of Moldova with Romania, they cannot be imputed to the applicant Church. Moreover, the Government have not argued that the applicant Church had prompted such articles.
Similarly, in the absence of any evidence, the Court cannot conclude that the applicant Church is linked to the political activities of the above- mentioned Moldovan organisations (see paragraph 120 above), which are allegedly working towards unification of Moldova with Romania. Furthermore, it notes that the Government have not contended that the activity of these associations and political parties is illegal.
As for the possibility that the applicant Church, once recognised, might constitute a danger to national security and territorial integrity, the Court considers that this is a mere hypothesis which, in the absence of corroboration, cannot justify a refusal to recognise it.
(γ) Protection of social peace and understanding among believers
126. The Court notes that the Government did not dispute that incidents had taken place at meetings of the adherents and members of the clergy of the applicant Church (see paragraphs 47-87 above). In particular, conflicts have occurred when priests belonging to the applicant Church tried to celebrate mass in places of worship to which the adherents and clergy of the Metropolitan Church of Moldova laid claim for their exclusive use, or in places where certain persons were opposed to the presence of the applicant Church on the ground that it was illegal.
On the other hand, the Court notes that there are certain points of disagreement between the applicants and the Government about what took place during these incidents.
127. Without expressing an opinion on exactly what took place during the events concerned, the Court notes that the refusal to recognise the applicant Church played a role in the incidents.
(ii) Proportionality in relation to the aims pursued
128. The Government submitted that although the authorities had not recognised the applicant Church they acted in a spirit of tolerance and permitted it to continue its activities without hindrance. In particular, its members could meet, pray together and manage assets. As evidence, they cited the numerous activities of the applicant Church.
129. The Court notes that, under Law no. 979-XII of 24 March 1992, only religions recognised by a government decision may be practised in Moldova. In particular, only a recognised denomination has legal personality (section 24), may produce and sell specific liturgical objects (section 35) and engage clergy and employees (section 44). In addition, associations whose aims are wholly or partly religious are subject to the obligations arising from the legislation on religious denominations (section 21).
That being so, the Court notes that in the absence of recognition the applicant Church may neither organise itself nor operate. Lacking legal personality, it cannot bring legal proceedings to protect its assets, which are indispensable for worship, while its members cannot meet to carry on religious activities without contravening the legislation on religious denominations.
As regards the tolerance allegedly shown by the government towards the applicant Church and its members, the Court cannot regard such tolerance as a substitute for recognition, since recognition alone is capable of conferring rights on those concerned.
The Court further notes that on occasion the applicants have not been able to defend themselves against acts of intimidation, since the authorities have fallen back on the excuse that only legal activities are entitled to legal protection (see paragraphs 56, 57 and 84 above).
Lastly, it notes that when the authorities recognised other liturgical associations they did not apply the criteria which they used in order to refuse to recognise the applicant Church and that no justification has been put forward by the Government for this difference in treatment.
130. In conclusion, the Court considers that the refusal to recognise the applicant Church has such consequences for the applicants’ freedom of religion that it cannot be regarded as proportionate to the legitimate aim pursued or, accordingly, as necessary in a democratic society, and that there has been a violation of Article 9 of the Convention.




131. The applicant Church further submitted that it was the victim of discrimination on account of the authorities’ unjustified refusal to recognise it, whereas they had recognised other Orthodox Churches and had also recognised several different associations which all claimed allegiance to a single religion. It relied on Article 14 of the Convention, which provides:
“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in [the] Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”
132. According to the Government, as the Orthodox Christian religion had been recognised in the form of the Metropolitan Church of Moldova, there was no justification for recognising in addition the applicant Church, which also claimed allegiance to the Orthodox Christian religion. The applicant Church was not a new denomination but a schismatic group whose beliefs and liturgy did not differ in any way from those of the Metropolitan Church of Moldova. The Government admitted that the Orthodox Eparchy of Chişinău, which was attached to the Russian Orthodox Church of the Old Liturgy, whose head office was in Moscow, had been recognised even though it was not a new denomination, but submitted that the difference in treatment was based on an ethnic criterion, since the adherents and clergy of the Orthodox Eparchy of Chişinău were all of Russian origin.
133. The applicants submitted that the reason given to the applicant Church for refusing to recognise it was neither reasonable nor objective, because when the authorities recognised other denominations they had not applied the criteria of believers’ ethnic origins or the newness of the denomination. They pointed out, for instance, that the authorities had recognised two Adventist Churches and two Jewish associations, which were not organised along ethnic lines.
134. The Court considers that the allegations relating to Article 14 of the Convention amount to a repetition of those submitted under Article 9. Accordingly, there is no cause to examine them separately.




135. The applicants asserted that domestic law did not afford any remedy for the complaints they had submitted to the Court. They alleged a violation of Article 13 of the Convention, which provides:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
136. The Government submitted that in the present case, since the applicants’ complaints were civil in nature, the requirements of Article 13 were absorbed by those of Article 6 of the Convention.
137. The Court reiterates that the effect of Article 13 is to require the provision of a domestic remedy allowing the competent national authority both to deal with the substance of the relevant Convention complaint and to grant appropriate relief, although Contracting States are afforded some discretion as to the manner in which they comply with their obligations under this provision (see Chahal v. the United Kingdom, judgment of 15 November 1996, Reports 1996-V, pp. 1869-70, § 145). The remedy required by Article 13 must be “effective”, both in practice and in law. However, such a remedy is required only for complaints that can be regarded as “arguable” under the Convention.
138. The Court observes that the applicants’ complaint that the refusal to recognise the applicant Church had infringed their right to the freedom of religion guaranteed by Article 9 of the Convention was undoubtedly arguable (see paragraph 130 above). The applicants were therefore entitled to an effective domestic remedy within the meaning of Article 13. Accordingly, the Court will examine whether such a remedy was available to the applicant Church and the other applicants.
139. It notes that in its judgment of 9 December 1997 the Supreme Court of Justice held that the government’s refusal to reply to the application for recognition lodged by the applicant Church had not been unlawful, nor had it been in breach of Article 9 of the Convention, since the applicants could manifest their religion within the Metropolitan Church of Moldova. However, in doing so the Supreme Court of Justice did not reply to the applicants’ main complaints, namely their wish to join together and manifest their religion collectively within a Church distinct from the Metropolitan Church of Moldova and to have the right of access to a court to defend their rights and protect their assets, given that only denominations recognised by the State enjoyed legal protection. Consequently, not being recognised by the State, the Metropolitan Church of Bessarabia had no rights it could assert in the Supreme Court of Justice.
Accordingly, the appeal to the Supreme Court of Justice based on Article 235 of the Code of Civil Procedure was not effective.
140. Moreover, the Court notes that although the Religious Denominations Act makes the activity of a religious denomination conditional upon government recognition and the obligation to comply with the laws of the Republic, it does not contain any specific provision governing the recognition procedure and making remedies available in the event of a dispute.
The Government did not mention any other remedy of which the applicants could have made use.
Consequently, the Court considers that the applicants were unable to obtain redress from a national authority in respect of their complaint relating to their right to the freedom of religion. There has therefore been a violation of Article 13 of the Convention.




141. The applicants further complained that the refusal to recognise the applicant Church was preventing it from acquiring legal personality, thus depriving it of its right of access to a court, as guaranteed by Article 6 of the Convention, so that any complaint relating to its rights, and in particular its property rights, could be determined. In addition, they alleged that the refusal to recognise, coupled with the authorities’ stubborn persistence in holding to the view that the applicants could practise their religion within the Metropolitan Church of Moldova, infringed their freedom of association, contrary to Article 11 of the Convention.
142. Having taken Articles 6 and 11 into account in the context of Article 9 (see paragraphs 118 and 129 above), the Court considers that there is no cause to examine them separately.




143. Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”


A. Damage
144. The applicants did not claim any sum in respect of pecuniary damage, but asked for 160,000 French francs (FRF) for non-pecuniary damage.
145. The Government did not comment on this point.
146. The Court considers that the violations it has found must undoubtedly have caused the applicants non-pecuniary damage which it assesses, on an equitable basis, at 20,000 euros (EUR).


B. Costs and expenses
147. Having received from the Council of Europe FRF 7,937.10 in legal aid for the appearance of the applicant Vlad Cubreacov at the hearing before the Court, the applicants requested only the reimbursement of the lawyers’ fees they had incurred for the proceedings before the Court, namely FRF 8,693.89 for the Moldovan lawyer who had prepared their application and 3,550 pounds sterling for the British counsel who had defended the applicants’ interests in the present proceedings and presented argument at the hearing.
148. The Government did not comment on this point.
149. Having regard to the vouchers supplied by the applicants, and ruling on an equitable basis, the Court awards the applicants the sum of EUR 7,025 for costs and expenses, plus any sum which may be chargeable in value-added tax.

C. Default interest
150. According to the information available to the Court, the statutory rate of interest applicable in France at the date of adoption of the present judgment is 4.26% per annum.




1. Holds that there has been a violation of Article 9 of the Convention;

2. Holds that it is not necessary to examine the case also from the standpoint of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 9;

3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4. Holds that it is not necessary to determine whether there have been
violations of Articles 6 and 11 of the Convention;

5. Holds
(a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts:
(i) EUR 20,000 (twenty thousand euros), to be converted into Moldovan lei at the rate applicable on the date of settlement, for non- pecuniary damage;
(ii) EUR 7,025 (seven thousand and twenty-five euros) for costs and expenses, plus any sum which may be chargeable in value-added tax;
(b) that simple interest at an annual rate of 4.26% shall be payable on the above sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

6. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in French, and notified in writing on 13 December 2001, pursuant
to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Michael O’BOYLE

Elisabeth PALM

Trascina file per caricare


din 13.12.2001


Publicat : 10.07.2002 în Monitorul Oficial Nr. 000 art Nr: 1
Acte ale Curţii Europene a Drepturilor Omului
Traducere neoficială
din franceză

(CEREREA no45701/99)

13 decembrie 2001

Această hotărîre va fi definitivă în conformitate cu articolul 44 paragraful 2 al Convenţiei. Ea ar putea suporta retuşări de formă.
1. La originea cauzei se află cererea nr. 45701/99, îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor") şi 12 cetăţeni ai acestui Stat, domnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţa, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici şi Alexandru Magola (" petiţionarii "), au sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului (" Comisia ") la 3 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi ale Libertăţilor Fundamentale (" Convenţia "). Petiţionarul Vasile Petrache a decedat în toamna anului1999.
2. Petiţionarii acuză în particular faptul că refuzul autorităţilor moldave de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei a adus atingere libertăţii lor la religie (conştiinţă) şi asociere şi că biserica reclamantă a fost victima unei discriminări de ordin religios.
3. Cererea a fost depusă la Curte la 1 noiembrie 1998, dată la care a intrat în vigoare Protocolul no11 al Convenţiei (articolul 5xf52 al Protocolului 11).
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii Întîi a Curţii (articolul 52 xf5 1 al Regulamentului). În cadrul acesteia, a fost constituită, conform articolului 26 xf5 1 al Regulamentului, camera avînd în sarcină examinarea cauzei (articolul 27 xf5 1) al Convenţiei.
5. Prin decizia din 7 iunie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. Ea a decis, de asemenea, să radieze de pe rol cererea în partea introdusă de reclamantul Vasile Petrache, în urma decesului acestuia.
6. Atît reclamanţii cît şi Guvernul, au depus observaţii în scris asupra fondului cauzei (articolul 59 xf5 2 al Regulamentului).
7. La 2 octombrie 2001, în Palatul Drepturilor Omului la Strasbourg, s-a desfaşurat audienţa publică a cauzei (articolul 59 xf5 2 al Regulamentului).
Au compărut:
- pentru Guvernul R. Moldova
Domnii I.Morei, Ministru al Justiţiei,
V.Pîrlog, Director al Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale al Ministerului Justiţiei, ca agent;
G.Armaşu, Director al Serviciului de Stat pentru problemele cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, în calitate de consilier;
- pentru reclamanţi
Domnii J.W.Montgomery, avocat la baroul din Londra
A. Dos Santos, avocat la baroul din Londra, ca avocaţi Curtea a audiat declaraţiile Domnilor Morei şi Montgomery.
8. La 25 septembrie 2001, în conformitate cu articolul 61 xf5 3 al Regulamentului Curtii, preşedintele camerei a autorizat Mitropolia Moldovei să prezinte observaţii scrise asupra unor aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite la 10 septembrie 2001.






9. Prima petiţionară, Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor"), este o Biserică ortodoxă autonomă, avînd jurisdicţie canonică pe teritoriul Republicii Moldova. Ceilalţi petiţionari, cetăţeni ai Moldovei, membri ai Consiliului eparhial al bisericii petiţionare:
Petru Păduraru, Arhiepiscop Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chişinău; Ioan Eşanu, protopop, domiciliat în or. Călăraşi; Victor Rusu, protopop, domiciliat în Lipnic, Ocniţa; Anatol Goncear, preot, domiciliat în Zubreşti, Străşeni; Valeriu Cernei, preot, domiciliat în Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ioniţa, preot, domiciliat în Crasnoarmeisc, Hînceşti; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chişinău; Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în Chişinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chişinău; Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chişinău.
A. Crearea Bisericii reclamante şi acţiunile întreprinse în vederea recunoaşterii ei
1.Crearea Mitropoliei Basarabiei
10. La 14 septembrie 1992, persoanele fizice reclamante s-au asociat pentru a crea Biserica petiţionară, Mitropolia Basarabiei - Biserică ortodoxă autonomă locală. Conform statutului său, Mitropolia succeda, din punct de vedere canonic, Mitropolia Basarabiei care a existat pînă în 1944.
În luna decembrie 1992 ea a intrat sub jurisdicţia Patriarhiei de Bucureşti.
11. Mitropolia Basarabiei şi-a elaborat un statut care determina, printre altele, formarea şi administrarea organelor sale, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului său, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile sale. În preambulul statutului sînt definite principiile de organizare şi de funcţionare ale Bisericii petiţionare:
"Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul Patriarhiei Romîne. Titulatura ecleziastică tradiţională "Mitropolia Basarabiei" poartă un caracter istoric convenţional şi nu se află în legătură cu realităţi politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu desfăşoară activităţi politice şi nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor şi la ea pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, şi comunităţi din diaspora. Aderarea credincioşilor şi a comunităţilor acestora este exclusiv benevolă.
În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei respectă legile acestui stat şi legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Comunităţile din diaspora, care au aderat canonic la Mitropolia Basarabiei, întreţin cu autorităţile Statelor respective raporturi în respectul legislaţiei acestor State şi a dispoziţiilor internaţionale în materie. Mitropolia Basarabiei colaborează cu autorităţile Statului în domeniul culturii, învăţămîntului şi asistenţei sociale. Mitropolia Basarabiei nu ridică pretenţii de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociaţii religioase. Mitropolia Basarabiei întreţine relaţii ecumenice cu alte Biserici şi mişcări religioase şi consideră dialogul frăţesc drept unica formă de relaţii pe plan interbisericesc.
Deservenţii Mitropoiei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sînt cetăţeni ai acestui Stat. Invitarea cetăţenilor altor state, în scopul exercitării unei activităţi religioase în Moldova, precum şi delegarea în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în acelaşi scop, va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Membrii Mitropoliei Basarabiei sînt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pentru a practica în comun credinţa lor religioasă, conform convingerilor proprii, pe temeiul preceptelor evanghelice, al canoanelor Sfinţilor Apostoli, a Dreptului canonic ortodox şi al Sfîntului Obicei.
În toate comunităţile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divine, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii) pentru autorităţile şi instituţiile statului cu următorul cuprins : " Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră Republica Moldova, Stăpînirea şi Oastea ei, ca o viaţă paşnică şi netulburată să trăim în toată curăţia şi cucernicia.""
12. În prezent, Mitropolia Basarabiei a format 117 comunităţi pe teritoriul Moldovei, trei comunităţi în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federaţia Rusă şi una în Estonia. Comunităţile din Letonia şi Lituania au fost recunoscute de către autorităţile acestor State, fiindu-le recunoscute şi personalitatea lor juridică.
Circa un milion de cetăţeni moldoveni sînt afiliaţi Bisericii reclamante, care cuprinde peste 160 de clerici.
Mitropolia Basarabiei este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe cu excepţia Patriarhiei Moscovei.
2. Acţiunile de ordin administrativ şi judiciar întreprinse în vederea recunoaşterii
13. În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, care cere ca toate cultele care funcţionează pe teritoriul Moldovei să fie recunoscute prin decizia Guvernului, pe data de 8 octombrie 1992, biserica petiţionară a depus cererea de recunoaştere. Cererea sa a rămas fără răspuns.
14. Mitropolia Basarabiei şi-a reactulizat cererea sa la 25 ianuarie şi 8 februarie 1995. La o dată care nu a fost precizată, Serviciul de Stat pentru problemele cultelor pe lîngă Guvern a respins aceste cereri.
15. La 8 august 1995, reclamantul Petru Păduraru, invocînd articolul 235 al Codului de procedură civilă referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie 1995 o hotărîre, prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
16. La 15 septembrie 1995, procurorul de Buiucani a introdus un recurs contra hotărîrii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie 1995.
17. La 18 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărîrea din 12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu era competentă să examineze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare.
18. Pe 13 martie 1996, biserica petiţionară a formulat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Neprimind nici un răspuns, la data de 24 mai 1996, petiţionarii au depus o plîngere împotriva guvernului moldav la judecătoria de sector din Chişinău, cerînd recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instanţa sus-menţionată, a respins plîngerea petiţionarilor.
19. Pe data 20 august 1996, petiţionarii au depus o nouă cerere de recunoaştere, care a rămas, şi de data aceasta, fără răspuns.
20. Petiţionarii au atacat cu recurs hotărîrea din 19 iulie 1996, sesizînd Tribunalul municipiului Chişinău. Pe data de 21 mai 1997, această instanţă a emis o hotărîre prin care decizia judecătoriei a fost casată, iar plîngerea petiţionarilor a fost acceptată.
21. Totuşi, în urma reformei sistemului judiciar moldav, dosarul a fost expediat la Curtea de Apel a Republicii, pentru o reexaminare a acestuia în fond.
22. La 4 martie 1997, petiţionarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere de recunoaştere. Întrucît, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din partea guvernului, petiţionarii la 4 iunie 1997 au depus o plîngere contra acestuia în faţa Curţii de Apel a Republicii, cerînd ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută, invocînd în sprijinul cererii lor dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul deja existent la această Curte.
23. În faţa Curţii de Apel, Guvernul a declarat că este vorba despre un conflict ecleziastic din sînul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, "Mitropolia Moldovei"), care nu ar putea fi soluţionat decît de către Bisericile Ortodoxe romănă şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în rîndul enoriaşilor.
24. Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărîrea pe data de 19 august 1997. S-a subliniat mai întîi că articolul 31, paragrafele 1şi 2, ale Constituţiei Moldovei garantează libertatea şi conştiinţa, care trebuie să se manifeste printr-un spirit de toleranţă şi de respect faţă de alţii. În plus la aceasta, cultele sînt libere şi pot să se organizeze conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia republicii. Curtea a mai subliniat că, începînd cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaştere, respectînd astfel articolele 14 şi 15 ale Legii cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat petiţionarilor că Guvernul nu poate să examineze cererea părţii reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsînd fără nici un răspuns cererea petiţionarului, Guvernul a recunoscut totuşi, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei, eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei.
Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoaşterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi şi a subliniat că noţiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea unei divinităţi. Mai mult decît atît, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe cînd petiţionarul este afiliat, din punct de vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Romînă, şi deci la Patriarhia de Bucureşti.
Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaşte Biserica petiţionară contravine legii cu privire la culte, articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 5 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, la care Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Curtea a mai remarcat că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul părţii reclamante este în conformitate cu legislaţia internă şi, în consecinţă, a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia.
25. Guvernul a atacat cu recurs această hotărîre, pe motiv că tribunalele nu au competenţa de a examina asemenea acţiuni.
26. Prin hotărîrea sa din 9 decembrie1997, Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia din 19 august 1997 şi a respins acţiunea intentată de petiţionari pentru depăşirea termenilor de adresare în judecată şi pentru lipsă de temei.
Curtea a afirmat că, în conformitate cu articolul 238 al Codului de procedură civilă, recursul împotriva unei decizii a Guvernului care prejudiciază drepturile unui justiţiabil poate fi formulat în decurs de o lună de la luarea deciziei de refuz de către Guvern, sau, în cazul lipsei vreo unei reacţii din partea Guvernului, de la expirarea termenului de o lună după depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiţie a remarcat că cererea petiţionarilor a fost adresată Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor în justiţie datează din 4 iunie 1997. În baza acestor consideraţii, Curtea Supremă de Justiţie a calificat acţiunea în justiţie a petiţionarilor ca fiind prea tardivă (depăşirea termenilor legali).
Ea a subliniat că refuzul Guvernului de a accepta cererea petiţionarilor nu prejudiciază libertatea lor de religie, aşa cum o garantează tratatele internaţionale şi, în particular, articolul 9 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, deoarece persoanele interesate erau creştini ortodocşi şi puteau să-şi manifeste credinţa în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin decizia Guvernului din 7 februarie 1993.
Potrivit Curţii, nu era vorba decît despre un conflict cu caracter administrativ din interiorul unei biserici, care trebuia soluţionat doar de către Mitropolia Moldovei, şi orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea a considerat că refuzul statului de a interveni corespunde prevederilor articolului 9 paragraf 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
În fine, Curtea a relevat că petiţionarii au posibilitatea să-şi manifeste liber credinţa, dispun în acest scop de biserici şi n-au nici o probă că sînt împiedicaţi să-şi exercite religia.
27. La 15 martie 1999, petiţionarii au adresat Guvernului o altă cerere de recunoaştere.
28. În scrisoarea sa din 20 iulie 1999, Primul-ministru al Moldovei a respins cererea petiţionarilor. Domnia sa şi-a argumentat refuzul prin aceea că Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei.
În orice caz, se indică în scrisoare, Guvernul nu va da un răspuns pozitiv la această cerere pînă cînd negocierile duse de către Patriarhiile rusă şi romănă nu vor avea drept rezultat găsirea unei soluţii religioase pentru acest conflict.
29. La 10 ianuarie 2000, petiţionarii adresează Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Curţii nu i-a fost comunicată soarta acesteia.
3.Recunoaşterea altor culte
30. De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul recunoscu un anumit număr de culte, a căror enumerare mai jos nu este exhaustivă.
Pe data de 7 februarie 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată şi ea Patriarhiei de la Moscova.
La 22 iulie 1993, Guvernul a recunoscut " Biserica Adventiştilor de ziua a şaptea " şi la 19 iulie 1994 a recunoscut " Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea - Mişcarea de Reformare" .
La 9 iunie 1994, Guvernul aprobă statutul şi a recunoscut "Federaţia Comunităţilor Evreieşti (religioase) ", în timp ce la 1 septembrie 1997, fusese aprobat statutul "Uniunii Comunităţilor Evreieşti mesianici ".
4. Reacţia diverselor autorităţi naţionale
31. Din momentul creării sale, Mitropolia Basarabiei s-a adresat în mod sistematic autorităţilor Moldovei, pentru a explica motivele creării sale şi pentru a cere sprijinul acestora în dobîndirea recunoaşterii sale de către Guvern.
32. Guvernul, la rîndul său, a cerut mai multor ministere avizul lor cu privire la recunoaşterea acestei biserici.
Pe 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor a adresat Guvernului un aviz în care sprijinea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
Pe 14 noiembrie 1992, Ministerul Finanţelor a comunicat Guvernului că nu are vreo obiecţie la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
Pe 8 februarie 1993, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a adresat Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii bisericii petiţionare.
În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învăţămîntului a subliniat necesitatea recunoaşterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioşilor ei, deşi arăta că statutul Mitropoliei Basarabiei trebuie ameliorat, fiind necesar să se prevadă, de exemplu, că învăţămîntul dogmatic şi controlul procesului de învăţămînt din instituţiile care pregătesc clericii trebuie să fie asigurate atît de biserică, cît şi de Ministerul Învăţămîntului.
La 15 februarie 1993, Departamentul de Stat pentru Privatizare a transmis Guvernului un aviz în favoarea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, propunînd de asemenea să se includă în statutul acesteia informaţii cu privire la membrii fondatori ai bisericii şi statutul său juridic.
33. La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului de Bălţi, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură şi culte a Parlamentului Republicii Moldova relevă că amînarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei determină o agravare a situaţiei sociale şi politice în Moldova, că acţiunile şi statutul acestei biserici erau conforme legilor Republicii Moldova şi, în consecinţă, Comisia ceru Guvernului să recunoască Biserica petiţionară.
34. Într-o notă informativă din 21 noiembrie 1994, Serviciul de stat pentru culte de pe lîngă Guvern rezuma situaţia astfel:
"( De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, îşi desfăşoară în mod ilegal activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susţinute pentru a pune capăt activităţii acesteia (întrevederi cu membrii aşa-zisei mitropolii, preoţii G.E., I,E. x01(, cu reprezentanţii puterii de stat şi cu credincioşii din localitate în care activează adepţii acestei biserici, cu G.G., Ministru de Stat, N.A., Vicepreşedintele Parlamentului; toate organele administraţiei naţionale şi locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obţine nici un rezultat pozitiv.
În afară de aceasta, cu toate că preoţilor şi adepţilor mitropoliei în cauză, le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat totuşi să-şi desfăşoare activitatea ilegală în biserici, fiind de asemenea invitaţi să oficieze slujbe în cadrul unor activităţi publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării şi Sănătăţii. Conducerea Băncii Naţionale şi a Serviciului Naţional Vamal nu au reacţionat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoţilor şi de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor treceri ale lor peste hotarex01(
Activitatea aşa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepţi şi la propagarea ideilor Bisericii romîne. Ea mai dispune şi de toate mijloacele necesare pentru funcţionarea unei biserici, desemnează preoţi, inclusiv cetăţeni ai altor statex01(, pregăteşte cadre ecleziastice, construieşte biserici şi multe, multe altele.
De menţionat că activitatea (mai mult politică decît religioasă) a acestui grup este susţinută atît de forţe din interiorul ţării (de către anumiţi primari şi satele conduse de ei, de către reprezentanţi ai opoziţiei şi chiar anumiţi deputaţi), cît şi din exterior (prin decizia sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul Romîniei a alocat 399, 4 milioane lei pentru finanţarea activităţii acesteiax01() .
Activitatea acestei formaţiuni provoacă tensiuni religioase şi socio-politice în Moldova, avînd repercusiuni imprevizibile (x01().
Serviciul de stat pentru Problemele Cultelor constată:
a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există nici o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup şi recunoaşterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, de nerecunoaştere a statului suveran şi independent care este Republica Moldova;
b) Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, create în 1925 şi recunoscute prin decretul regelui nr.1942 din 4 mai 1925. Recunoaşterea juridică a valabilităţii acestor acte ar însemna recunoaşterea efectelor lor actuale pe teritoriul Moldovei;
c) toate parohiile ortodoxe existente pe teritoriul Moldovei au fost înregistrate ca părţi componente ale Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), al cărei statut a fost aprobat de către Guvern prin decizia acestuia nr.719 din 17 noiembrie 1993.
În concluzie:
1. Necurmarea activităţii aşa-numitei Mitropolii a Basarabiei, va genera o destabilizare nu doar a Bisericii Ortodoxe, dar şi a societăţii moldave în general.
2. Recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) şi aprobarea statutului acesteia de către Guvern vor duce automat la dispariţia Mitropoliei Moldovei."
35. Pe 20 februarie 1996, în urma unei interpelări a petiţionarului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei, adjunctul Primului-ministru a adresat Preşedintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica petiţionară nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, şi că orice amestec al statului în soluţionarea acestui conflict contravine Constituţiei Republicii. Adjunctul Primului-ministru a reamintit că partidul politic din care face parte al zecelea reclamant a criticat în mod public decizia din 9 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, că acest petiţionar criticase de asemenea Guvernul pentru refuzul său de a recunoaşte această "mitropolie fantomă", şi că persoana în cauză continuă să susţină această biserică prin toate mijloacele posibile de presiune, şi anume prin declaraţii în mass-media şi prin sesizarea autorităţilor naţionale şi a organismelor internaţionale. În concluzie se afirmă că "dezbaterile aprinse" în privinţa acestui grup religios au un caracter pur politic.
36. Pe 29 iunie 1998, Serviciul de Stat pentru culte a comunicat adjunctului Primului-ministru avizul său în vederea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei.
Subliniind îndeosebi, că din1940, în Moldova nu mai există vreo unitate administrativă numită "Basarabia", că religia ortodoxă a fost recunoscută la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei fiind o "parte schismatică" a acesteia din urmă, Serviciul de Stat declară că recunoaşterea bisericii petiţionare reprezintă un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei, care ar aduce la agravarea situaţiei "nesănătoase" în care se află aceasta din urmă. În ceea ce priveşte statutul bisericii petiţionare, Serviciul de Stat afirmă că acesta nu va fi aprobat, deoarece nu este decît "copia statutului bisericii ortodoxe a unei alte ţări".
37. La 22 iunie 1998, Ministerul Justiţiei a informat Guvernul că în opinia sa, statutul bisericii petiţionare nu contravine legislaţiei Republicii.
38. În scrisorile din 25 iunie şi 6 iulie 1998, Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, al Finanţelor au comunicat încă o dată Guvernului că nu au nici o obiecţie în privinţa recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei.
39. La 7 iulie 1998, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei a informat Guvernul că susţine recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
40. Pe 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţile naţionale a Parlamentului Moldovei a adresat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiţiei al Federaţiei Ruse, din care reieşea că în această ţară existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puţin patru biserici ortodoxe, unele dintre care îşi aveau sediul în străinătate. Comisia şi-a exprimat speranţa că raportul sus-menţionat ar putea să ajute Guvernul moldav la soluţionarea unor probleme similare, în particular, în ceea ce priveşte cererea de recunoaştere, depusă de Mitropolia Basarabiei.
41. La 10 ianuarie 2000, adjunctul procurorului general al Moldovei a scris o scrisoare petiţionarului Vlad Cubreacov, în care el exprimă avizul că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertăţii religiei şi articolelor 6, 11, şi 13 din Convenţie.
42. La 26 septembrie 2001, Guvernul a aprobat versiunea modificată a articolului 1 al statutului Mitropoliei Moldovei, care stipulează :
" Biserica Ortodoxă a Moldovei (Mitropolia Moldovei) este o Biserică independentă şi este succesoarea în drept a (x01() Bisericii Mitropoliei Basarabiei. Biserica Ortodoxă a Moldovei îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Statului Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare, în respectul canoanelor şi preceptelor Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor părinţi şi ale sinoadelor ecumenice precum şi a hotărîrilor Bisericii Apostolice Unice Mondiale".
43. La 21 septembrie 2001, în scrisoarea adresată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la posibilitatea de recunoaştere a bisericii petiţionare. După părerea sa, întrebarea dată putea fi rezolvată doar în cadrul negocierilor dintre Patriarhiile rusă şi romănă, pe cînd intervenţia autorităţilor statului în acest conflict ducea la violarea legilor moldave. În afară de aceasta, o recunoaştere eventuală a acestei Biserici de către autorităţi ar avea consecinţe imprevizibile pentru societatea moldavă.
5. Reacţia organizaţiilor internaţionale
44. În avizul nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri în privinţa admiterii în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii a notat despre voinţa Republicii Moldova de a-şi respecta angajamentele luate odată cu depunerea candidaturii sale la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993.
Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menţionat, figura şi acela de a asigura " libertatea totală de religie pentru toţi cetăţenii, fără nici o discriminare, şi de a asigura soluţionarea pe cale paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei ".
45. În raportul său anual din 1997, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (Helsinki) a criticat refuzul Guvernului moldav de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În raport se indica că acest refuz a avut drept rezultat transferarea a numeroase biserici în patrimoniul Mitropoliei Moldovei, şi se face trimitere la învinuirile, conform cărora membrii clerului bisericii petiţionare au fost supuşi unor violenţe fizice, fără ca autorităţile să asigure apărarea cea mai elementară a acestora.
46. În raportul din 1998, federaţia sus-menţionată a criticat Legea cu privire la culte, şi în special articolul 4 al acestei legi, conform căruia adepţilor religiilor nerecunoscute printr-o decizie a Guvernului nu le este asigurată apărarea dreptului la religie. Federaţia a subliniat că acest articol este un instrument discriminatoriu, care permite Guvernului moldav să împiedice eforturile adepţilor Mitropoliei Basarabiei să reclame pe cale judiciară bisericile care îi aparţin. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violenţă şi de vandalism la care sînt supuşi biserica petiţionară şi membrii ei.
B. Incidentele invocate referitoare la Mitropolia Basarabiei şi membrii ei
47. Petiţionarii citează un anumit număr de incidente în timpul cărora membrii clerului sau adepţii Bisericii petiţionare ar fi fost intimidaţi sau împiedicaţi să-şi profeseze credinţa lor.
48. Guvernul nu a contestat realitatea acestor incidente.
1. Incidentele de la Gîrbova (Ocniţa )
49. În 1994 adunarea creştinilor din satul Gîrbova (Ocniţa) a hotărît să adere la Mitropolia Basarabiei. În consecinţă Mitropolitul Basarabiei l-a numit pe T.B. paroh în acest sat.
50. Pe 7 ianuarie 1994, cînd T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia slujba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică, iar atunci cînd locuitorii satului au ieşit să protesteze, primarul a încuiat uşa bisericii şi, fără nici o explicaţie, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore.
51. Pe 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creştinii din sat la o altă adunare. La această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcţia de paroh, pentru că aparţinea de Mitropolia Basarabiei, şi le-a prezentat noul paroh, pe N., de la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului.
52. Pe 11 ianuarie 1994, creştinii din sat au fost din nou convocaţi la o nouă adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenţi şi-au exprimat preferinţa pentru T.B.
53. În aceste circumstanţe, S.M., preşedintele consiliului parohial, a fost convocat de către primar şi preşedintele de colhoz, care l-au implorat să convingă sătenii să accepte destituirea lui T.B. Preşedintele consiliului parohial a refuzat să facă aceasta.
54. La 13 ianuarie 1994, pe cînd se îndrepta spre biserică, S.M. a fost oprit din drum. El a fost imobilizat de către cinci poliţişti, aruncat în maşina de poliţie şi dus mai întîi la primărie, unde a fost cu cruzime bătut. Apoi, el a fost reţinut la postul de poliţie din Ocniţa, unde a fost învinuit de atitudinea sa favorabilă faţă de Mitropolia Basarabiei, fără să i se comunice motivele arestării. El a fost eliberat peste trei zile.
55. În urma acestor incidente, T.B. a părăsit parohia.
2. Parohia Sfîntul Nicolae din Făleşti
56. Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional din Făleşti l-a informat pe G.E, parohul bisericii Sfîntul Nicolae din Făleşti, că întrucît el face parte din Mitropolia Basarabiei, îi este interzis să oficieze slujba de Paşti de la 9 mai 1994 în vechiul cimitir al oraşului, deoarece aceasta constituie o activitate contrară Legii cu privire la culte, deoarece Mitropolia Basarabiei este ilegală. Din acest motiv, lui i-a fost interzisă oficializarea atît în biserică cît şi la aer liber. Cît priveşte decizia lui G.E. de a invita preoţi din Romînia pentru slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional l-a avertizat să nu dea curs deciziei sale, deoarece nu a obţinut în prealabil permisiunea autorităţilor, aşa cum o cere articolul 22 al Legii cu privire la culte.
57. În noiembrie 1994, lui G.E. i-a fost aplicată o amendă în sumă de 90 lei din motivul că oficia în calitate de preot al unei biserici nerecunoscute, Mitropolia Basarabiei. Judecata a confirmat sancţiunea, însă a redus suma amenzii la 54 de lei, din motivul că G.E. nu deţinea funcţii de răspundere în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
58. La 27 octombrie 1996, înainte de începerea slujbei în biserica parohială, un grup de persoane condus de un preot de la Mitropolia Moldovei l-a bătut pe G.E. pînă la sînge şi i-a cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit de asemenea şi asupra preotesei, rupîndu-i hainele.
59. G.E. a reuşit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ţinea slujba, dar agresorii l-au urmărit şi în interior, dezlănţuind o ceartă cu credincioşii prezenţi în biserică. Un ofiţer de poliţie sosit la faţa locului, a reuşit să convingă agresorii să părăsească biserica.
60. La 15 noiembrie 1996, adunarea parohială a publicat o declaraţie, în care îşi exprima indignarea faţă de actele de violenţă şi de intimidare la care erau supuşi membrii Mitropoliei Basarabiei şi cerînd autorităţilor să nu mai admită asemenea şi recunoaşterea oficială a acestei mitropolii.
61. La 6 iunie 1998, reclamantul Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a primit două telegrame de ameninţare în cazul în care merge la Făleşti. El n-a depus nici o plîngere privind acest incident.
3. Biserica Sfîntului Alexandru, parohia Călăraşi
62. La 11 iulie 1994, un alt petiţionar, Ioan Eşanu, parohul acestei biserici, a fost chemat la preşedintele consiliului raional Călăraşi pentru o discuţie pe marginea Mitropoliei Basarabiei.
La această adunare au mai participat primarul oraşului Călăraşi, secretarul consiliului raional şi epitropul. Preşedintele consiliului raional l-a acuzat pe petiţionar că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi astfel face propagandă în favoarea unirii cu Romînia. Apoi, i-a acordat o săptămînă, timp în care să prezinte o atestare a recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei sau să părăsească parohia.
4. Parohia Cania (Cantemir)
63. Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetăţean romîn şi paroh de Cania, a atras atenţia asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îl acuzau că este membru al bisericii petiţionare.
64. La 16 ianuarie 1995, V.B., a fost chemat la comisariatul de poliţie Cantemir, unde i-a fost adusă la cunoştinţă decizia Guvernului, prin care i se anula legitimaţia de trai şi de serviciu. V.B. a fost somat să părăsească teritoriul Moldovei în 72 ore şi să înapoieze autorităţilor competente permisele sus-menţionate.
5. Incidente petrecute la Chişinău
65. La 5 aprilie 1995, V.P. parohul bisericii Sfîntul Nicolae, l-a informat pe Mitropolitul Basarabiei ca în timpul unor atacuri nocturne din 27-28 martie şi 3-4 aprilie 1995 au fost sparte geamurile bisericii.
66. Un atac similar a avut loc în noaptea de 13-14 mai 1995. V.P. a depus de fiecare dată plîngeri, cerînd în afară de aceasta poliţiei să intervină pentru a împiedica producerea unor noi atacuri.
67. În noapte de 3-4 septembrie 1996, în casa Mitropolitului Basarabiei, a fost aruncată o grenadă care a cauzat daune materiale. În urma acestui atac, petiţionarul a depus o plîngere la comisariatul de poliţie Chişinău.
68. În toamna 1999, după decesul unuia din petiţionari, Vasile Petrache, Mitropolitul Basarabiei îl numeşte pe Petru Buburuz, un alt petiţionar, parohul Bisericii Sf. Nicolae.
După această numire, biserica Sf. Nicolae este ocupată de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care încuiase biserica şi împiedicaseră accesul credincioşilor bisericii petiţionare. Aceştia au mai pus stăpînire pe documentele şi ştampila parohiei.
69. La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de contravenţie împotriva petiţionarului Petru Buburuz, pe motivul că el organizaseră, la 28 noiembrie 1999, o adunare publică în faţa bisericii Sf. Nicolae, fără să fi obţinut în prealabil o autorizaţie pentru desfăşurarea adunării publice.
70. La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al judecătoriei Buiucani clasă cauză după ce constată că petiţionarul nu organizaseră o adunare, dar în calitatea sa de preot, el a ţinut un simplu mesaj la rugămintea a vreo sută de credincioşi prezenţi. De asemenea, judecătoria constată că liturghia se derulaseră în acel loc deoarece uşa bisericii era blocată.
6. Incident la Buiucani (Chişinău)
71. În noaptea de 3-4 septembrie 1996, în casa lui P.G., cleric aparţinînd bisericii petiţionare, a fost aruncată o grenadă, iar pe 28 septembrie 1996, P.G. a fost ameninţat de către şase necunoscuţi. P.G. a depus imediat după incident o plîngere.
72. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii, ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul în privinţa încetinirii anchetei de către poliţiştii care se ocupau de acest caz şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea menţionată.
7. Parohia din satul Octombrie (Sîngerei)
73. În raportul sau din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat se plîngea de uneltirile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, încerca să-l înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat.
Nici o plîngere n-a fost depusă în privinţa acestui incident.
8. Incidente de la Cucioaia (Ghiliceni)
74. La data de 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, căpitanul R. a declarat că acţionînd din ordinul superiorului său, locotenent-colonel B.D., a sigilat uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni), şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia în mod sistematic slujbele în această biserică, şi aparţinînd Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să continue slujba. În baza plîngerii sătenilor, unul din petiţionari, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a adresat pe data de 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerîndu-i explicaţie pentru aceste acţiuni.
Incidentul a fost, de asemenea, publicat şi în ziarul "Flux" din 26 august 1998.
Guvernul a cerut ministerului de interne intentarea unei anchete în privinţa acestui incident. Acesta a evidenţiat faptul că persoana care a sechestrat uşa bisericii nu era poliţist, ci un membru al Mitropoliei Moldovei.
9. Parohia din Bădicul Moldovenesc (Cahul)
75. La 11 aprilie 1998, spre miezul nopţii, parohul bisericii a fost trezit de nişte persoane necunoscute care încercau să-i forţeze uşa casei parohale, şi a fost ameninţat cu moartea, dacă nu va renunţa la crearea unei noi parohii la Cahul.
76. La 13 aprilie 1998, el a fost ameninţat cu moartea de către preotul I.G., membru al Mitropoliei Moldovei. În aceeaşi zi, el a depus o plîngere la poliţie.
10. Parohia din Mărinici (Nisporeni)
77. După ce a părăsit Mitropolia Moldovei şi s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei, în iulie 1997, parohul acestei biserici şi familia sa au fost ameninţaţi de mai multe ori de către mai mulţi preoţi de la Mitropolia Moldovei. I-au fost sparte geamurile casei sale, iar pe data de 2 februarie 1998, el a fost atacat în stradă şi bătut de către nişte necunoscuţi, care i-au spus să nu se mai amestece în "lucrurile astea".
78. După ce a fost consultat de un medic legist, care i-a eliberat un certificat care atestă leziunile corporale căpătate, parohul a depus o plîngere la poliţia Ciocana.
79. Ziarele din Moldova au relatat cu regularitate incidentele petrecute în legătură cu actele de intimidare în adresa clerului şi cerdincioşilor adepţi ai Mitropoliei Basarabiei.
11. Incidentul de la Floreni
80. La 6 decembrie 1998, V.J., preotul al Mitropoliei Moldovei şi alte persoane care îl însoţeau au intrat cu forţa în biserica din sat şi au ocupat-o. Cînd preotul Bisericii petiţionare V.S. s-a prezentat la biserică pentru a oficia serviciul duminical, accesul i-a fost interzis. Situaţia s-a rezolvat doar cînd mirenii comunei, adepţi ai Bisericii petiţionare, au sosit la biserică.
12. Incident la Leova
81. La 2 februarie 2001, în raportul adresat Mitropoliei Basarabiei, preotul N.A., de la parohia Leova, declara că, Biserica din Leova a fost obiectul unor acte de vandalism, şi că chiar el însuşi şi alţi credincioşi au fost ţinta unor acte de intimidare publică şi a ameninţărilor cu moartea din partea lui G.C., preot al Mitropoliei Moldovei. Acţiunile de acest fel s-au repetat, însă administraţia locală nu a oferit nici o protecţie credincioşilor membri ai Bisericii petiţionare.
C. Incidente în jurul patrimoniului Mitropoliei Basarabiei
1. Incidentul de la Floreni
82. Credincioşii din satul Floreni aderaseră la Mitropolia Basarabiei la 12 martie 1996 şi constituiseră o comunitate locală a acestei biserici la 24 martie 1996. Fusese, de asemenea, construită o capelă pentru celebrarea liturghiilor.
83. La 29 decembrie 1997, Guvernul Republicii Moldova adoptă decizia nr. 1203 potrivit căreia Mitropoliei Moldovei i se atribui cu drept de utilizare terenul pe care era deja construită capela Mitropoliei Basarabiei. Această decizie fusese confirmată şi printr-o decizie din 9 martie 1998 a Primăriei din Floreni.
84. La cererea asociaţiei petiţionare, în privinţa sus-numitului teren care fusese deja atribuit şi ţinînd cont de aceea că capela lor era situată pe acel teren, Agenţia Naţională de Cadastru răspunseseră enoriaşilor parohiei din Floreni că "administraţia publică locală nu putea să adopte o decizie de atribuire a terenului, deoarece Mitropolia Basarabiei nu avea personalitate juridică recunoscută în Moldova".
2. Incident relativ asupra unei donaţii umanitare a asociaţiei americane Jesus Christ of Latter-Day Saints
85. La 17 februarie 2000, Mitropolitul Basarabiei, ceru comisiei guvernamentale pentru ajutorul umanitar autorizarea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova a bunurilor de valoare de 9 000 dolari americani (USD), provenite din Statele Unite ale Americii şi calificarea acestor bunuri ca ajutor umanitar. Această cerere a fost refuzată la 25 februarie 2000.
86. La 25 februarie 2000, petiţionarul Vlad Cubreacov ceru comisiei să i se comunice motivele refuzului. El specifică, că donaţia trimisă de către asociaţia "Jesus Christ of Latter-Day Saints", care consta în îmbrăcăminte uzată, şi fusese primită din partea autorităţilor ucrainene a autorizaţiei de tranzit pentru donaţie umanitară. Astfel, începînd cu 18 februarie 2000, aceste bunuri se găseau blocate în vama moldovenească şi pentru aceasta destinatarul era obligat să plătească 150 USD pentru fiecare zi de depozitare. Petiţionarii au reiterat cererea de intrare a acestor bunuri ca donaţie umanitară.
87. La 28 februarie 2000, viceprim-ministrul Moldovei autoriză intrarea pe teritoriul moldav a acestei donaţii umanitare.
D. Chestiuni privind drepturile personale ale clericilor bisericii petiţionare
88. Petiţionarului Vasile Petrache, preot al Mitropoliei Basarabiei, i s-a refuzat dreptul la pensie pentru retragere din cîmpul muncii pe motivul că nu ar fi fost deservent al unui cult recunoscut.




A. Constituţia din 29 iulie 1994
89. Articolul 31 al Constituţiei Republicii Moldova cu privire la libertatea conştiinţei dispune:
"(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire.
(4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate."
B. Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte
90. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, publicată în Monitorul Oficial nr.3/70 din 1992, prevăd următoarele:
Articolul 1. Libertatea conştiinţei
"Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credinţa în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia că această exercitare să nu contravină Constituţiei, prezentei legi sau legislaţiei în vigoare".
Articolul 4. Intoleranţa confesională
"Intoleranţa confesională, manifestată prin acte care stînjenesc liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de stat, constituie o infracţiune şi se pedepseşte conform legislaţiei."
Articolul 9. Libertatea organizării şi funcţionării cultelor
"Cultele sînt libere să se organizeze şi pot funcţiona liber dacă practicile şi ritualurile lor nu contravin Constituţiei, prezentei Legi, legislaţiei în vigoare.
În cazuri contrare cultele nu se vor putea bucura de recunoaşterea statului."
Articolul 14. Recunoaşterea cultelor
"Pentru a putea să se organizeze şi să funcţioneze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală.
În cazul nerespectării condiţiilor articolului 9 alineatul întîi din prezenta lege, recunoaşterea va putea fi retrasă în acelaşi mod."
Articolul 15. Aprobarea statutului
"În vederea recunoaşterii, fiecare cult prezintă Guvernului spre examinare şi aprobare statutul (regulamentul) său de organizare şi funcţionare, cuprinzînd informaţii asupra sistemului de organizare şi administrare, însoţit de principiile fundamentale de credinţă".
Articolul 21. Asociaţii şi fundaţii
"Asociaţiile şi fundaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase, în ce priveşte caracterul lor religios, se bucură de drepturile şi sînt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele".
Articolul 22. Deservenţii, invitare-delegare.
"Şefii cultelor de rang republican şi ierarhic, aleşi conform statutului (regulamentului) cultului respectiv, precum şi întregul personal din serviciul cultelor trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova.
Angajarea cetăţenilor străini pentru activităţi religioase, precum şi delegarea în străinătate în acelaşi scop a cetăţenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităţilor de stat ".
Articolul 24. Personalitate juridică
"Cultele recunoscute de stat sînt persoane juridice (x01()."
Articolul 35. Tipăriturile şi obiectele de cult
"Cultele recunoscute de stat şi înregistrate conform prezentei legi au dreptul exclusiv:
a) să producă şi să comercializeze obiectele de cult specifice cultului respectiv;
b) să fondeze organe de presă pentru credincioşi, să editeze şi să comercializeze cărţi de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului;
c) să stabilească plăţi pentru pelerinaj şi activităţi turistice la lăcaşele de cult;
d) să organizeze, pe teritoriul ţării şi în străinătate, expoziţii de obiecte de cult, inclusiv expoziţii cu vînzare.
Notă. În prezentul articol, obiecte de cult se consideră: vasele liturgice, icoanele metalice şi cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase şi altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează şi calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericeasă, filmele, etichetele cu imaginea lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericeasă, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, produsele necesare activităţii de cult, cum ar fi: tămîia şi lumînările, inclusiv cele decorative pentru nunţi şi botezuri, stofele şi broderiile specifice folosite la confecţionarea veşmintelor de cult şi altor obiecte necesare practicării cultului respectiv".
Articolul 44. Angajarea deservenţilor
şi salariaţilor cultelor
"Părţile componente ale cultelor, instituţiile şi întreprinderile înfiinţate de ele pot angaja lucrători în conformitate cu legislaţia muncii".
Articolul 45. Contractul
"Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor se efectuează în baza unui contract scris (x01()".
Articolul 46. Statutul juridic
"Deservenţii şi salariaţii cultelor, ai instituţiilor şi întreprinderilor înfiinţate de ele au statut juridic identic cu angajaţii organizaţiilor, instituţiilor şi întreprinderilor obşteşti asupra lor extinzîndu-se legislaţia muncii".
Articolul 48. Pensiile de stat
"Deservenţilor şi salariaţilor cultelor, indiferent de pensiile stabilite de culte, li se stabilesc pensii de stat pe baze generale, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova".
C. Codul de procedură civilă
91. Articolul 28/2, care a fost modificat prin legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996 stabileşte Curţii de Apel următoarele competenţe:
"Curtea de Apel judecă în primă instanţă plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor".
92. Articolul 37 cu privire la participarea a mai multor reclamanţi sau pîrîţi în proces, prevede următoarele:
"Acţiunea poate fi intentată de mai mulţi reclamanţi împreună sau împotriva mai multor pîrîţi. Fiecare dintre reclamanţi sau pîrîţi apare în proces independent faţă de cealaltă parte.
Coparticipanţii pot încredinţa ducerea procesului unuia din ei (x01()".
93. Articolul 235 cu privire la dreptul de a recurge contra actelor ilegale ale administraţiei, prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sînt lezate printr-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau al unei persoane cu funcţii de răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, este în drept să se adreseze în instanţa de judecată competentă pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului care a fost lezat".


I. Cu privire la invocarea violării articolului 9 al Convenţiei

94. Invocînd articolul 9, petiţionarii pretind că refuzul autorităţilor Moldovei de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei constituie o atingere adusă libertăţii lor la conştiinţă, întrucît, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. Ei relevă, în particular, că libertatea de a-şi manifesta colectiv religia lor este împiedicată de interdicţia de a se reuni într-un scop religios, precum şi prin absenţa unei protecţii juridice a patrimoniului Bisericii petiţionare. Petiţionarii, invocă articolul 9 în conformitate cu care:
" 1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă sau de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora " .
A. Teze susţinute în faţa Curţii
1. Petiţionarii
95. Invocînd cauza Manoussakis (decizia Manoussakis contra Greciei din 26 septembrie 1996, Culegere de hotarîri şi decizii
1996-IV, p.1361, xf537), petiţionarii susţin că refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare constituie o atingere a libertăţii lor la religie, deoarece absenţa autorizaţiei face imposibil exerciţiul cultului lor. După părerea lor, un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor fără însă, să încalce articolul 9 al Convenţiei, cu condiţia că înregistrarea nu va devini un obstacol pentru libertatea religiei credincioşilor. Or, în cazul dat, refuzul de recunoaştere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În particular, petiţionarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu poate fi reproşată Bisericii petiţionare sau membrilor săi.
96. Petiţionarii susţin că, într-o societate democratică, orice grup de credincioşi care se consideră diferiţi de alţii trebuie să-şi poată crea o nouă Biserică şi că nu statului îi aparţine dreptul de a determina dacă există o distincţie reală între aceste grupe diferite, sau care dintre credinţe trebuie să fie considerate distincte de altele.
De asemenea, statul nu poate favoriza, prin intermediul recunoaşterii, o biserică în defavoarea alteia, nici chiar să cenzureze titulatura unei biserici din simplul motiv că aceasta s-ar referi la o perioadă din istorie trecută.
În consecinţă, în cazul dat, statul moldav nu ar fi în măsură să decidă dacă Biserica petiţionară este o entitate individuală, distinctă sau o formaţiune în cadrul unei alte Biserici.
97. Guvernul admite că dreptul la libertatea religiei cuprinde în sine libertatea de a-şi manifesta religia prin culte şi îndeplinirea ritualurilor, dar consideră că, în speţă, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară nu este echivalentă interzicerii activităţilor acesteia sau a membrilor săi. Aceştia din urmă îşi menţin libertatea lor la religie, atît prin convingerea personală cît şi în manifestarea prin cult şi îndeplinirea ritualurilor.
98. De altfel, Guvernul susţine că Biserica petiţionară cu denumirea de Biserica creştină ortodoxă, nu practică un nou cult, deoarece cultul creştin ortodox a fost recunoscut în Moldova la 7 februarie 1993, odată cu recunoaşterea Mitropoliei Moldovei. Din punct de vedere religios, biserica petiţionară nu se deosebeşte cu nimic de Mitropolia Moldovei.
Crearea Bisericii petiţionare ar fi în realitate o încercare prin care s-ar urmări crearea unui nou organ administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei. Or, statul nu se poate amesteca în conflictul apărut în sînul Mitropoliei Moldovei, fără a-şi încălca obligaţiunea sa de neutru în materie religioasă.
În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, conflictul în aparenţă administrativ, ascunde un conflict de ordin politic între Romînia şi Rusia şi că intervenţia sa în acest conflict, sub forma recunoaşterii acestui grup schismatic, cum ar fi Biserica petiţionară, riscă de a avea consecinţe dificile pentru independenţa şi integritatea teritorială tînărului stat Republica Moldova.
B. Cel de-al treilea intervenient
99. Cel de-al treilea intervenient face cunoscut că cererea are la origini un conflict de ordin administrativ, din sînul Mitropoliei Moldovei. Partea subliniază că Biserica petiţionară a fost creată de preoţi ai Mitropoliei Moldovei, care din motive dictate de ambiţiile personale au decis de a se separa de această Biserică. Activitatea schismatică a reclamantului Petru Păduraru a fost contrară canoanelor Bisericii ortodoxe ruse, fapt pentru care Patriarhul de la Moscova i-a interzis să oficieze. Totodată, încălcînd dreptul canonic şi fără a se consulta cu Patriarhia de la Moscova şi nici cu autorităţile civile moldave, Patriarhia de la Bucureşti a decis recunoaşterea Bisericii schismatice. Conflictul generat astfel, trebuia deci, să fie rezolvat doar prin negocieri între Patriarhiile romănă şi rusă.
100. Terţa parte subliniază că, Biserica petiţionară este fondată pe criterii etnice şi că în consecinţă, recunoaşterea sa de către Guvern nu numai că ar constitui o imixtiune a statului în problemele ce ţin de religie, dar ar avea şi urmări negative, asupra situaţiei politice şi sociale în Moldova şi ar încuraja tendinţele naţionaliste care există în ţară. Mai mult ca atît, o astfel de recunoaştere ar aduce prejudiciu relaţiilor de prietenie dintre Moldova şi Ucraina.
C. Aprecierea Curţii
101. Curtea reaminteşte de la bun început că o Biserică ori un organ ecleziastic al unei Biserici poate, ca atare, să exercite în numele enoriaşilor săi drepturile garantate de articolul 9 al Convenţiei (Cha'are Shaalom Ve Tsedek c. Franţei, no27417/95, xf572, CEDH 2000). În speţă, Mitropolia Basarabiei poate fi deci considerată ca petiţionară în sensul articolului 34 al Convenţiei.
1. Despre existenţa unei imixtiuni
102. Curtea trebuie deci, să stabilească existenţa unei imixtiuni în dreptul petiţionarilor la libertatea religiei, survenind în urma refuzului de a recunoaşte Biserica petiţionară.
103. Guvernul susţine că nerecunoaşterea Bisericii petiţionare nu împiedică reclamanţii sa-şi nutrească convingerile şi nici să le manifeste în cadrul unui cult creştin ortodox recunoscut de către stat, adică în sînul Mitropoliei Moldovei.
104. Petiţionarii afirmă că, conform legislaţiei Moldovei, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere echivalează, pentru Biserica petiţionară, cu interzicerea de a funcţiona, atît în plan bisericesc cît şi asociativ. Cu referinţă la petiţionari, ei cu atît mai mult nu pot să-şi exprime convingerile prin cultul lor, deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia de o protecţie legală.
105. Curtea relevă că, conform Legii Moldovei din 24 martie 1992 despre culte, pot fi practicate numai cultele recunoscute prin decizie guvernamentală.
În speţă, Curtea notează, că nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu poate desfăşura activitatea sa. În special, preoţii nu pot oficia, membrii săi nu se pot reuni pentru a-şi practica religia şi fiind lipsită de personalitate juridică, Biserica nu poate beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său.
Mai întîi, Curtea consideră refuzul Guvernului moldav de recunoaştere a Bisericii petiţionare, refuz confirmat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie de la 9 decembrie 1997, constituie drept imixtiune în dreptul acestei Biserici şi a altor petiţionari la libertatea religiei garantată de articolul 9 xf5 1 al Convenţiei.
106. Pentru a determina dacă această imixtiune constituie o violare a Convenţiei, Curtea trebuie să precaute dacă ingerinţa răspunde exigenţilor articolului 9 xf5 2, adică dacă imixtiunea era "prevăzută de lege", dacă "urmărea un scop legitim" în privinţa acestei dispoziţii şi dacă era "necesară într-o societate democratică".
2. A fost imixtiunea prevăzută de lege?
107. Petiţionarii admit faptul că imixtiunea era prevăzută de Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte. Totuşi ei afirmă că procedura prevăzută de lege a fost deviată de la scopurile sale, căci cauza adevărtă a refuzului de înregistrare era de ordin politic; într-adevăr, Guvernul nici n-a susţinut, nici n-a demonstrat că Biserica petiţionară era contrară legilor republicii.
108. Guvernul nu s-a pronunţat în această privinţă.
109. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă, conform căreia expresia "prevăzută de lege" din articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează de asemenea şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient accesibilă şi previzibilă, adică să fie enunţată cu destulă precizie permiţînd persoanei - obţinînd la necesitate sfaturi clare - să-şi determine conduita sa (decizia Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A nr. 30, xf5 49, Larissis şi alţii împotriva Greciei din 24 februarie 1998, Culegerea 1998 - I, p. 378, xf5 40, Hashman şi Harrup împotriva Regatului Unit (MC), nr.25594/ 94, xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru împotriva Romîniei (MC), nr.28341/95, xf552, CEDH 2000-).
Pentru a răspunde acestor exigenţe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către Convenţie. Atunci cînd este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale, dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva superiorităţii dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice consacrate de Convenţie. În consecinţă, legea trebuie să definească cu suficientă precizie întinderea şi modalităţile de exercitare ale unui asemenea drept. (Hassan şi Tchaoucch împotriva Bulgariei (MC), nr. 30985/96, xf5 84, CEDH 2000).
Nivelul de precizie a legislaţiei interne, care nu poate în nici un caz să acopere toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul menit sa-l cuprindă, de numărul şi de statutul celor cărora li se adresează (deciziile Hashman şi Harrup citate anterior, xf5 31, şi Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei din 23 martie 1990, seria A nr.173, p.26, xf568).
110. În speţă, Curtea notează că articolul 14 al legii din 24 martie 1992 cere recunoaşterea cultelor prin decizia Guvernului şi că, în conformitate cu articolul 9 al a legii date, pot beneficia de recunoaştere numai cultele a căror practici şi ritualuri sînt conforme Constituţiei şi legilor moldave.
Fără a se pronunţa categoric asupra faptului dacă dispoziţiile sus-menţionate răspund exigenţelor de previzibilitate şi de precizie, Curtea va porni de la principiul dacă imixtiunea în cauză era prevăzută de lege, înainte de a determina dacă ea a urmărit "un scop legitim" şi dacă era "necesară într-o societate democratică".
3. Scopul legitim
111. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că refuzul de a aproba cererea de recunoaştere a petiţionarilor viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Statul moldovenesc, al cărui teritoriu a oscilat în cursul istoriei între Romînia şi Rusia, are o populaţie variată din punct de vedere etnic şi lingvistic. În astfel de circumstanţe, tînărul stat Republica Moldova, independent din 1991, dispune de puţine elemente pentru a-şi asigura stabilitatea sa. Or, unul din aceste elemente este religia. De altfel, majoritatea populaţiei este de religie creştină ortodoxă. Prin urmare, recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, a permis populaţiei să se regăsească în sînul acestei Biserici. Recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi distrus legătura deja formată şi populaţia locală s-ar fi găsit dispersată între mai multe Biserici, din altă parte, în spatele Bisericii petiţionare, subordonate Patriarhiei de la Bucureşti, se aflau forţe politice avînd legătură cu interesele romîne favorabile reunirii Basarabiei cu Romănia. Deci, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar reînvia vechile rivalităţi ruso-romăne în sînul populaţiei, punînd astfel în pericol pacea socială şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.
112. Petiţionarii contestă faptul că această măsură litigioasă ar viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Ei susţin că Guvernul nu a demonstrat precum că Biserica petiţionară ar fi constituit o ameninţare a ordinii şi securităţii publice.
113. Curtea consideră că statele sînt în drept de a controla dacă o mişcare sau o asociaţie urmăreşte, sub pretextul scopurilor religioase, activităţi care ar dăuna populaţiei sau securităţii publice (hotărîrea Manoussakis citată mai sus, p.1362, xf540; Stankov şi Uniunea macedonienilor Unis Ilinden contra Bulgariei, nr.29221/95 şi 29225/95, xf5 84, CEDH 2001-).
Examinînd circumstanţele cauzei, Curtea consideră că în speţă, imixtiunea incriminată urmărea un scop legitim în sensul articolului 9xf52, şi anume protecţia ordinii şi a securităţii publice.
4. Necesară într-o societate democratică
a) Principii generale
114. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei reprezintă unul din fundamentele unei "societăţi democratice" în sensul prevăzut de Convenţie. Ea figurează, în dimensiunile sale religioase, printre elementele cele mai esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiilor lor despre viaţă, dar ea este în egală măsură un bun preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Este vorba de pluralism - cucerire scumpă în decursul secolelor - substanţial într-o astfel de societate.
Dacă libertatea religiei relevă mai întîi o credinţă interioară, ea mai implică pe de asupra şi manifestarea religiei sale, individual şi privat sau colectiv, în public şi în cercul acelora ce împărtăşesc aceeaşi credinţă. Mărturisirea, prin grai şi fapte, este legată de existenţa convingerilor religioase. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum şi libertatea de a o practica sau nu (decizia Kokkinakis contra Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, xf5 31 ; Buscarini şi alţii contra San-Marino (MC) , nr.24645/94, xf5 34, CEDH 1999-I). Articolul 9 enumără formele diverse pe care le poate căpăta manifestarea unei religii sau a unei convingeri, şi anume: cultul, învăţămîntul, practicile şi înfăptuirea ritualurilor. Totuşi, articolul 9 nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie ori credinţă (decizia Kalac împotriva Turciei din 1 iulie 1997, Culegere de decizii şi hotărîri 1997-IV, p.1209, xf527).
115. Curtea a indicat în egală măsură că, într-o societate democratică, în care coexistă mai multe religii în sînul unei populaţii, poate să apară necesitatea de a asorta această libertate cu limitările menite pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi pentru a asigura respectul convingerilor fiecăruia (decizia Kokkinakis citată mai sus, p.18, xf533).
116. Totodată, statul trebuie să fie neutru şi imparţial în exerciţiul dreptului său de reglementare în domeniu şi în relaţiile sale cu diversele religii, culte şi credinţe (decizia Hassan şi Tchaouch citată mai sus, xf578). Este vorba despre menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei, una din principalele caracteristici a cărora rezidă în posibilitatea oferită de a rezolva prin dialog şi fără recurgere la violenţă a problemelor pe care le întîmpină o ţară, chiar şi atunci cînd aceste probleme deranjează (decizia Partidul comunist unificat al Turciei şi alţii contra Turciei, din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, p.27, xf557). În consecinţă, rolul autorităţilor în acest caz nu este de a curma sursa tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a asigura ca grupuri opuse unul altuia să se tolereze (decizia Serif contra Greciei sus menţionată, xf5 53).
117. Curtea mai reaminteşte că, în principiu, dreptul la libertatea religiei în sensul Convenţiei exclude aprecierea din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase sau a modalităţilor de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau organele unei comunităţi religioase despărţite sau care ar viza constrîngerea unei comunităţi sau a unei părţi a acesteia în scopul de a o face să se plaseze împotriva voinţei sale sub o conducere unică, ar constitui în egală măsură, o atingere la libertatea religiei. Într-o societate democratică, statul nu trebuie să întreprindă măsuri pentru a garanta ca comunităţile religioase să fie plasate sau să rămînă sub o conducere unică (decizia Serif împotriva Greciei sus-menţionată, xf5 52). Astfel, atunci cînd exerciţiul dreptului la libertatea religiei sau a unuia dintre aspectele sale este supus, conform legii interne, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenţia unei autorităţi bisericeşti recunoscute în procedura de acordare a autorizaţiei, nu va fi conformă cu imperativele paragrafului 2 al articolului 9 ( vezi, mutatis mutandis, Pentidis şi alţii contra Greciei, nr. 23238/94, raportul Comisiei din 27 februarie 1996, xf5 46o).
118. De altfel, comunităţile religioase existente tradiţional sub forma unor structuri organizate, articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenţiei, care protejează viaţa asociativă contra oricărei imixtiuni nejustificate a statului. Prin prisma acestui punct de vedere, dreptul credincioşilor la libertatea religiei, care cuprinde dreptul de a manifesta religia colectiv, presupune ca credincioşii să poată să se asocieze liber, fără imixtiunea arbitrară a statului. Realmente, autonomia comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 ( decizia Hassan şi Tchaouch sus-citată, xf5 62).
În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestarea religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia jurisdicţională a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel, încît articolul 9 să fie asigurat nu numai оn lumina articolului 11, dar оn egalг mгsurг xa7i a articolului 6 (vezi, mutatis mutandis, decizia Sidiropoulos xa7i alюii оmpotriva Greciei din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1614, xf540 xa7i decizia Biserica Catolicг din Canйe оmpotriva Greciei din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2857, xf5xf533 şi 40-41 şi Raportul Com., p.2867, xf5xf548-49).
119. Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea recunoaşte statelor părţi la Convenţie o anumită marjă de apreciere în vederea necesităţii existenţei şi întinderii unei imixtiuni, dar aceasta este efectuată doar împreună cu controlul european, care are ca obiect atît legea cît şi deciziile care o aplică. Sarcina Curţii constă în faptul de a determina dacă măsurile luate la nivel naţional sînt în principiu justificate şi sînt proporţionale.
Pentru a delimita amploarea marjei de apreciere în cazul dat, Curtea va ţine cont de următoarea miză - necesitatea menţinerii unui adevărat pluralism religios, inerent noţiunii de societate democratică (decizia Kokkinakis împotriva Greciei, sus citată, p.17, xf531). De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate acestei necesităţi, dacă este vorba de a determina conform cerinţelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă această imixtiune corespunde unei "nevoi sociale imperioase" şi dacă ea este "proporţională scopului legitim vizat" (vezi, mutatis mutandis, printre multe altele, decizia Wingrove împotriva Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p.1956, xf553). În exerciţiul dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze imixtiunea litigioasă în baza ansamblului de elemente din dosar (decizia Kokkinakis împotriva Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 21, xf5 47).
b) Aplicarea acestor principii
120. Guvernul susţine că imixtiunea incriminată era necesară într-o societate democratică. În primul rînd, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi însemnat pierderea de către stat a poziţiei sale de neutralitate referitor la religii, şi în particular la conflictele religioase, fapt care contravine Constituţiei Republicii Moldova şi a ordinii publice moldave. Anume în scopul de a respecta obligaţia sa de neutralitate, Guvernul a cerut Bisericii petiţionare să pună capăt neînţelegerilor cu Mitropolia Moldovei.
În al doilea rînd, refuzul de recunoaştere, potrivit lui, era necesar pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială a Moldovei, ţinînd cont de faptul că Biserica petiţionară se consacra unor activităţi politice, militînd pentru reunirea Moldovei cu Romînia, cu sprijinul acesteia din urmă. În sprijinul acestor afirmaţii, Guvernul aduce articole apărute în presa romînească, favorabile recunoaşterii Bisericii petiţionare de autorităţile moldave şi reunirii Moldovei cu Romînia.
Astfel de activităţi ar pune în pericol nu numai integritatea Republicii Moldova, dar şi relaţiile paşnice cu Ucraina, o parte a teritoriului actual al căreia se găsea înainte de 1944, sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei.
Guvernul aduce la cunoştinţă că Biserica petiţionară este susţinută de partidele moldoveneşti cu înclinare deschis pro-romînă, care neagă specificitatea moldavă, uneori chiar şi în dezbaterile din Parlamentul Republicii, ceea ce aduce la destabilizarea statului moldav. În acest sens, Guvernul menţionează Alianţa Creştină pentru reunificarea Romîniei, fondată la 1 ianuarie 1993, din care fac parte mai multe asociaţii şi un partid politic reprezentat în Parlament, Frontul Popular Creştin Democrat, care ar fi salutat reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
În al treilea rînd, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare, conform Guvernului, era o măsură necesară pentru menţinerea păcii sociale şi a înţelegerii dintre credincioşi. Într-adevăr, atitudinea agresivă a Bisericii petiţionare, care avea ca scop atragerea altor ortodocşi şi a distruge alte Biserici, a adus la un anumit număr de incidente, care fără intervenţia poliţiei ar fi adus la victime.
În fine, Guvernul subliniaza că, cu toate că autorităţile moldave nu au recunoscut Biserica petiţionară, ele acţionează în spirit de toleranţă, permiţîndu-i acesteia şi membrilor săi să-şi continue activitatea fără piedici.
121. Petiţionarii consideră că refuzul de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei nu era necesară într-o societate democratică. Ei atestă că toate argumentele aduse de Guvern sunt lipsite de temei şi nu sînt dovedite, şi nu corespund noţiunii de "necesitate socială imperioasă". Nici un element din dosar nu dovedeşte că petiţionarii ar fi vrut ori ar fi dus, sau au vrut să ducă, activităţi susceptibile de a aduce atingere integrităţii teritoriale, securităţii naţionale sau ordinii publice moldave.
Petiţionarii invocă faptul că, refuzînd de a recunoaştere Biserica petiţionară, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea sa de neutralitate din motive fanteziste, odată ce a recunoscut alte biserici ortodoxe.
Nerecunoaşterea a pus membrii Bisericii petiţionare în imposibilitatea de a practica cultul lor, căci, conform legii cu privire la culte, activităţile proprii unui cult şi libertatea de asociere
într-un scop religios pot să fie exercitate numai de un cult recunoscut de stat. În egală măsură, statul nu oferă protecţie decît cultelor recunoscute şi numai acestea au dreptul de a-şi apăra drepturile lor în justiţie. Prin urmare, clerul şi membrii Bisericii petiţionare na au putut să se apere împotriva agresiunilor fizice şi persecuţiilor ale căror victime au fost, şi Biserica petiţionară nu şi-a putut proteja bunurile sale.
Petiţionarii contestă faptul că statul este tolerant faţă de Biserica petiţionară. Din contra, ei se plîng precum că, reprezentanţii statului nu numai au permis actele de intimidare din partea altor credincioşi, ale căror victime au fost membrii Bisericii reclamante, dar în anumite cazuri reprezentanţii statului singuri au participat la astfel de acte.
122. Curtea va examina succesiv temeiurile aduse de Guvernul reclamat în vederea justificării imixtiunii, apoi proporţionalitatea acestei imixtiuni scopurilor urmărite.
i) Temeiurile invocate pentru a justifica imixtiunea
a) Apărarea legalităţii şi a principiilor constituţionale ale Republicii Moldova
123. Curtea relevă că Constituţia Republicii Moldova, în articolul 31, garantează libertatea religiei şi enunţă principiul autonomiei cultelor faţă de stat, şi că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte determină procedura de recunoaştere a cultelor.
Guvernul susţine că anume în vederea respectării acestor principii şi a îndatoririi de neutralitate în privinţa cultelor, Biserica petiţionară nu a putut fi recunoscută. Însă Guvernul a propus ca în prealabil să fie rezolvate conflictele cu Biserica deja recunoscută şi de la care Biserica reclamantă dorea să se separe, şi anume Mitropolia Moldovei.
Mai întîi, Curtea notează că Biserica petiţionară a depus prima cerere de recunoaştere la 8 octombrie 1992, cerere rămasă fără răspuns. Mitropolia Moldovei a fost recunoscută, însă, la o dată ulterioară, adică la 7 februarie 1993. În aceste condiţii, Curtea nu prea înţelege cel puţin argumentul Guvernului pentru perioada care precedă recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, conform căruia Biserica petiţionară ar fi un grup schismatic în raport cu Mitropolia Moldovei, care este recunoscută.
Cum n-ar fi lucrurile, Curtea reaminteşte că îndatorirea de neutralitate şi de imparţialitate a statului, aşa cum este definit de jurisprudenţă, este incompatibilă cu o oarecare apreciere din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase şi că această îndatorire impune statului să asigure ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze, chiar şi dacă provin din acelaşi grup. În speţă, Curtea consideră că, luînd în vedere că Biserica petiţionară nu reprezenta un nou cult şi, făcînd să depindă recunoaşterea sa de voinţa unei autorităţi ecleziastice cunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea de neutralitate şi imparţialitate. De aici, este cazul de a respinge argumentul acestuia că refuzul de recunoaştere era necesar la apărarea legalităţii şi a Constituţiei Moldovei.
b) Atentarea la integritatea teritorială
124. Curtea notează în primul rînd că, în statutul său şi în particular, în preambulul statutului, Biserica reclamantă este definită ca o Biserică autonomă locală, funcţionînd pe teritoriul moldovenesc în respectul legilor acestui stat, denumirea sa avînd un caracter istoric, fără a avea vreo legătură cu realităţile politice actuale sau trecute. Avînd o activitate în principial religioasă, Biserica petiţionară este gata de a colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învăţămîntului sau asistenţei sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică.
Aceste principii sînt pentru Curte clare şi conform legii.
125. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul totuşi a susţinut că în realitate Biserica petiţionară ducea activităţi politice contrare ordinii publice moldave şi că, dacă ea va fi recunoscută, astfel de activităţi ar pune în pericol integritatea teritorială a Moldovei.
Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizaţii ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conţinutul aşa-zisului program cu actele şi părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos şi alţii sus-citată, p. 1618, xf546). În speţă, Curtea notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să facă concluzia că Biserica petiţionară ar duce alte activităţi decît cele declarate în statutul său.
Referitor la articolele de presă menţionate mai sus, cu toate că conţinutul lor aşa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la Romănia, ele nu pot fi imputate Bisericii petiţionare. Mai mult ca atît, Guvernul n-a pretins că Biserica petiţionară ar fi inspirat aceste articole.
De altfel, în absenţa vreunui element probator, Curtea nu ar putea să concluzioneze că Biserica petiţionară este în legătură cu activităţile politice ale organizaţiilor moldoveneşti sus-menţionate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldovei la Romănia. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susţinut ilegalitatea acestor asociaţii sau partide politice.
Cît despre eventualitatea că Biserica petiţionară, odată recunoscută, va constitui un risc pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială, Curtea crede că aici este vorba de o simplă ipoteză care, în lipsa altor elemente concrete, nu ar justifica un refuz de a o recunoaşte.
c) Apărarea păcii sociale şi a înţelegerii între credincioşi
126. Curtea relevă că Guvernul nu contestă decît incidentele care au avut loc în timpul reuniunilor adepţilor şi a membrilor clerului Bisericii reclamante ( paragrafele 47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci cînd preoţii aparţinînd Bisericii petiţionare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod exclusiv adepţii şi clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localităţi unele persoane se opuneau prezenţei Bisericii petiţionare, considerînd-o drept ilegală.
În schimb, Curtea notează că există unele divergenţe între petiţionari şi Guvern referitor la desfăşurarea acestor incidente.
127. Fără a lua o anumită poziţie faţă de modul exact în care s-au petrecut aceste acţiuni, Curtea relevă că, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare a jucat un rol în incidentele produse.
ii) Proporţionalitatea scopurilor urmărite
128. Guvernul susţine că, cu toate că Biserica petiţionară n-a fost recunoscută, autorităţile sînt tolerante şi îi permit continuarea activităţii fără a o împiedica. Membrii acestei Biserici pot să se reunească, să facă rugăciuni împreună şi să-şi administreze bunurile. Sînt aduse ca probă activităţile numeroase ale Bisericii reclamante.
129. Curtea relevă că, conform Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992, doar cultele recunoscute prin decizia Guvernului pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. În particular, numai un cult recunoscut are calitatea de personalitate juridică (articolul 24), poate produce şi comercializa obiecte specifice de cult (articolul 35) şi poate angaja lucrători (articolul 44). Mai mult, asociaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase sînt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele.
În aceste circumstanţe, Curtea notează că in lipsa recunoaşterii, Biserica petiţionară nu poate nici să se organizeze, nici să funcţioneze. Lipsită de personalitatea sa juridică, ea nu poate acţiona în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul său, necesar în exerciţiul unui cult, în timp ce membrii săi nu pot să se reunească pentru a urma activităţile religioase fără ca să violeze legislaţia cu privire la culte.
Cît despre toleranţa de care dă dovadă Guvernul faţă de Biserica petiţionară, Curtea nu ar putea considera o asemenea toleranţă drept un substitut al recunoaşterii, numai aceasta din urmă fiind susceptibilă de a conferi drepturi interesaţilor.
De altfel, ea relevă că uneori petiţionarii n-au putut să se apere împotriva actelor de intimidare, autorităţile pretextînd că numai activităţile legale ar putea beneficia de protecţia legii (paragrafele 56, 57 şi 84 citate mai sus).
În final, Curtea notează, că autorităţile nu au invocat pentru alte culte recunoscute, aceleaşi criterii care au fost folosite pentru a refuza recunoaşterea Biserici petiţionare şi că nici o justificare nu a fost înaintată de Guvernul moldav cu referire la această diferenţă de tratament.
130. În concluzie, Curtea consideră că refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară are astfel de consecinţe asupra libertăţii de religie a petiţionarilor, care nu ar putea fi considerate proporţionale scopului legitim şi nici că ar putea să treacă drept necesar într-o societate democratică şi faptul că articolul 9 a fost încălcat.
II. Cu privire la violarea invocată a articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenţiei
131. Biserica petiţionară se pretinde victima unei discriminări, luînd în considerare refuzul de recunoaştere nejustificat al Guvernului, în timp ce el a recunoscut de o parte alte Biserici ortodoxe, şi de altă parte, mai multe asociaţii în cadrul aceluiaşi cult. Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenţiei, care stipulează următoarele:
"Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie".
132. Conform opiniei Guvernului, cultul creştin ortodox a fost recunoscut prin intermediul Mitropoliei Moldovei şi nici un motiv nu justifica recunoaşterea în egală măsură a Bisericii petiţionare, care de asemenea se pretinde cult ortodox, Biserica petiţionară nu reprezintă un nou cult, dar o formaţiune schismatică a cărei credinţe şi ritualuri nu se deosebesc prin nimic de cele ale Mitropoliei Moldovei. Guvernul admite că Eparhia ortodoxă de la Chişinău, sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, a fost recunoscută cu toate că ea nu reprezintă un nou cult, dar el consideră că diferenţa de tratament este fondată pe criteriul etnic. Într-adevăr, adepţii şi clerul Eparhiei ortodoxe de la Chişinău sînt toţi de origine rusă.
133. Petiţionarii consideră că motivul invocat Bisericii petiţionare în refuzul de a o recunoaşte nu era nici rezonabil, nici obiectiv, deoarece în recunoaşterea altor culte, Guvernul n-a formulat drept criterii originea etnică a credincioşilor sau noutatea cultului. Drept exemplu, petiţionarii aduc faptul că Guvernul a recunoscut două Biserici adventiste şi două asociaţii de evrei, care nu sînt organizate pe criterii etnice.
134. Curtea consideră că plîngerile în legătură cu articolul 14 se analizează în repetarea celor prezentate pe terenul articolului 9. Astfel, nu este necesar de a le examina separat.
III. Cu privire la violarea invocată a articolului 13 al Convenţiei
135. Petiţionarii consideră că a avut loc violarea articolului 13 al Convenţiei, prin faptul că dreptul intern nu oferă nici o cale de recurs pentru a redresa acuzaţiile aduse în faţa Curţii.
136.Guvernul susţine că în speţă, referitor la acuzaţiile cu caracter civil, exigenţele articolului 13 sînt înlăturate de cele ale articolului 6 al Convenţiei.
137. Curtea reaminteşte că articolul 13 prevede cerinţa unui recurs intern care să abiliteze instanţa naţională competentă să cunoască conţinutul acuzaţiilor bazate pe Convenţie şi să ofere ameliorarea cuvenită, chiar dacă statele contractante se bucură de o anumită limită de apreciere referitor la felul de a se conforma obligaţiilor ce decurg din dispoziţia dată ( decizia Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pp. 1869-1870, xf5 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie "efectiv", atît în practică cît şi în drept. Totodată, un astfel de recurs este cerut doar pentru acuzaţiile care pot trece ca "protejabile" în sensul Convenţiei.
138. Curtea denotă că acuzaţiile aduse de petiţionari conform cărora refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare a adus la violarea dreptului lor la libertatea religiei, garantat de articolul 9 al Convenţiei, avea fără nici o discuţie caracterul protejabil (paragraful 130 sus-citat). Petiţionarii au fost, aşadar, în drept să beneficieze de un recurs intern efectiv în sensul prevăzut de articolul 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă Biserica petiţionară şi petiţionarii au beneficiat de un astfel de recurs.
139. Curtea constată că, în decizia sa din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie nu a considerat refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere prezentată de Biserica petiţionară drept ilegal şi nici cu atît mai mult, contravenind articolului 9 al Convenţiei, deoarece petiţionarii puteau să-şi manifeste religia lor în sînul Mitropoliei Moldovei. Totuşi, Curtea Supremă de Justiţie n-a răspuns la învinuirile principale ridicate de petiţionari, şi anume dorinţa lor de a se reuni şi de a-şi manifesta religia colectiv, în cadrul unei Biserici distincte de Mitropolia Moldovei şi de asemenea de a beneficia de dreptul la un tribunal pentru a-şi apăra drepturile şi proteja bunurile, dat fiind faptul că numai cultele recunoscute de către stat beneficiază de o protecţie legală. Din acel moment, Mitropolia Basarabiei, nefiind recunoscută de stat, nu avea dreptul de a-şi susţine drepturile în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
Prin urmare, recursul în faţa Curţii Supreme de Justiţie, în baza articolului 235 al Codului de procedură civilă, nu a fost efectiv.
140. De altfel, Curtea relevă că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte odată ce ea pune problema recunoaşterii de Guvern şi obligaţia de a respecta legile republicii ca condiţie pentru funcţionarea unui cult, atunci ea nu conţine dispoziţii specifice de reglementare a procedurii de recunoaştere şi care să prevadă recursurile disponibile în caz de litigiu.
Guvernul nu face obiectul altui recurs, pe care reclamanţii l-ar fi putut exercita.
În consecinţă, Curtea consideră că petiţionarii au fost în imposibilitatea de a obţine în faţa unei instanţe naţionale satisfacerea plîngerii lor referitor la dreptul de libertate la religie. Deci, articolul 13 al Convenţiei a fost încălcat.
IV. Cu privire la violarea invocată a articolelor 6 şi 11 ale Convenţiei
141. Petiţionarii se plîng de asemenea de faptul că, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară, o împiedică pe aceasta din urmă de a obţine personalitatea juridică, privînd-o astfel de dreptul său la acces la un tribunal, garantat de articolul 6, în scopul rezolvării oricărei învinuiri referitor la drepturile sale, în particular la drepturile sale de proprietate. În plus, ei invocă că acest refuz, împreună cu încăpăţînarea autorităţilor de a considera că reclamanţii pot practica religia lor în cadrul Mitropoliei Moldovei, aduce atingere libertăţii lor de asociere, în pofida articolului 11 al Convenţiei.
142. Luînd în considerare aceste articole în contextul articolului 9 ( paragrafele 118 şi 129 sus-citate), Curtea consideră că nu este cazul de ale examina separat.
V. Despre aplicarea articolului 41 al Convenţiei, al Protocolului nr. 11 al Convenţiei
143. Conform articolului 41 al Convenţiei:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."


144. Petiţionarii nu reclamă nici o sumă de bani cu titlul de prejudiciu material, dar în schimb, cer 160 000 (FRF) pentru repararea prejudiciului moral cauzat.
145. Guvernul nu se pronunţă în privinţa aceasta.
146. Curtea consideră că, violările constatate au cauzat incontestabil petiţionarilor un prejudiciu moral care este evaluat, cu echitate, la suma de 20 000 EURO.


147. Întrucît, petitionarii au primit de la Consiliul Europei 7937,10 FRF cu titlu de asistenţă judiciară pentru prezentarea reclamantului Vlad Cubreacov la audierile în faţa Curţii, de aceea petiţionarii cer doar rambursarea cheltuielilor pentru avocat, care au fost expuse în timpul procedurii în faţa Curţii, şi anume 8 693,89 FRF şi 3 550 lire sterline GBR. Aceste sume corespund respectiv onorariilor pentru pregătirea cererii de către avocatul moldav şi a avocaţilor consilieri britanici referitor la apărarea petiţionarilor pe parcursul procedurii şi la prezentarea lor la audierile în faţa Curţii.
148. Guvernul nu se pronunţă la acest subiect.
149. Ţinînd cont de justificările aduse de petiţionari şi statuînd cu echitate, Curtea eliberează petiţionarilor suma de 7 025 EURO pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi percepută ca taxă pe valoarea adăugată.


150. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, rata dobînzii legale aplicabile în Franţa la data adoptării prezentei decizii era de 4, 26 % anual.




1. Se pronunţă asupra violării articolului 9 al Convenţiei;
2. Se pronunţă asupra faptului că nu este necesar de a examina cauza prin prisma articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenţiei;
3. Se pronunţă asupra violării articolului 13 al Convenţiei;
4. Se pronunţă asupra faptului că nu este necesar de a statua asupra existenţei unei violări a articolelor 6 şi 11 ale Convenţiei;
5. Se pronunţă asupra următoarelor:
a ) Statul reclamat trebuie să verse în contul petiţionarilor, în timp de trei luni din ziua cînd decizia va fi definitivă, conform articolului 44 par. 2 al Convenţiei, sumele următoare:
i. 20 000 (douăzeci mii) EURO, pentru prejudiciu moral, convertiţi în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data plăţii;
ii. 025 (şapte mii douăzeci şi cinci) EURO, pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă cu titlu de taxă pe valoarea adăugată;
b) aceste sume vor fi majorate la rata simplă de 4, 26 % anual începînd cu expirarea termenului în cauză şi pînă la data vărsării sumei;
6. Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacţie echitabilă pentru surplus.
Redactat în franceză, apoi comunicat în scris la 13 decembrie 2001, potrivit articolului 77, §§ 2 şi 3 al Regulamentului.


Michael O'Boyle

Elisabeth Palm

Trascina file per caricare


(Requete n0 45701/99)

STRASBOURG, le 13.12.01

Michael O'BOYLE
Greffiar de Sectlon

13 decembre 2001

Cet arret deviendra definitif dans les conditions definies ă l'article 44 xf5 2 de la Convention. II peut subir des retouches de forme.


En l'affaire Йglise mйtropolitaine de Bessarabie et autres c.Moldova,
La Cour europйenne des Droits de l'Homme (premiиre section), siйgeant en une chambre composйe de:
Mmes E. PALM, prйsidente,
W. thomassen,
MM. L. ferrari bravo,
C. bîrsan,
J. casadevall,
T. PANTÎRU,juges
et de M. M. O'BOYLE, greffier de section,

Apres en avoir delibere en chambre du conseil les 2 octobre et 5decembre2001,
Rend l'arret que yoici, adopte ă cette demiere date:




1.A l'origine de l'affaire se trouve une requete (n0 45701/99) dirigee contre la Republique de Moldavie et dont l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor") et 12 ressortissants de cet Etat, MM. Petru Paduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, loan Esanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe lonita, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici et Alexandru Magola ("les requerants "), ont saisi la Commission europeenne des Droits de l'Homme ("la Commission") le 3 juin 1998, en veitu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertes fondamentales ("la Convention"). Le requerant Vasile Petrache est decede ă l'autonme 1999.
2. Les requerants alleguaient en particulier que le refus des autorites moldaves de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie portait atteinte ă leur liberte de religion et d'association et que l'eglise requerante etait victime d'une discrimination fondee sur la religion.
3. La requete a ete transmise ă la Cour le 1" novembre 1998, date d'entree en vigueur du Protocole no 11 ă la Convention (article 5 xf5 2 du Protocolen0 11). .
4. La requăte a ete attribuee ă la premiere section de la Cour (article 52 xf5 1 du reglement). Au sein de celle-ci, la chambre chargee d'examiner l'affaire (article 27 xf5 1 de la Convention) a ete constituee confonnement ă l'article 26 xf5 1 du reglement.
5. Par une decision du 7juin2001, la chambre a declare la requete recevable. Elle a egalement d6cide de rayer la requete du role pour autant qu'elle concemait le requerant Vasile Petrache, ă la suite du deces de celui-ci.
6. Tant les requerants que le Gouvemement ont depose des observations ecrites sur le fond de l'affaire (article 59 xf5 1 du reglement).
7. Une audience s'est deroulee en public au Palais des Droits de l'Homme, ă Strasbourg, le 2 octobre 2001 (article 59 xf5 2 du reglement).
Ont comparu:
" pour le Gouvernement
MM. I. morei, ministre de la Justice,
V. PВRLOG, directeur de la Direction de l'Agent du Gouvemement et des Relations Intemationales au ministere de la Justice, agent;
G. armaSU, directeur du Secretariat d'Etat charge des questions cultuelles aupres du Gouvemement, conseiller;
" pour les requerants
MM.J.W. montgomery, avocat au barreau de Londres,
A. dos santos, avocat au barreau de Londres, conseils.
La Cour a entendu en leurs declarations MM. Morei et Montgomery.
8. Le 25 septembre 2001, conformement ă l'article 61 xf5 3 du reglement de la Cour, la presidente de la chambre a accorde ă l'Eglise metropolitaine de Moldova l'autorisation de presenter des observations ecrites sur certains aspects de l'affaire. Ces observations ont ete reyaes le 10 septembre 2001.






9. La premiere requerante, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor"), est une eglise orthodoxe autonome ayant juridiction canonique sur le territoire de la Republique de Moldova. Les autres requerants sont des ressortissants moldaves, membres du conseil eparchique de la premiere requerante : Petru Paduraru, archeveque de Chisinau, metropolite de Bessarabie, residant ă Chisinau; Petru Buburuz, prosyncelle, residant ă Chisinau; loan Esanu, protosyncelle, residant ă Calarasi ; Victor Rusu, protopresbytre, residant ă Lipnic, Ocnita; Anatol Goncear, pretre, residant ă Zubresti, Straseni;
Valeriu Cemei, pretre, residant а Soveanca, Sвngerei; Gheorghe Ionita, prвtre, residant в Crasnoarmeisc, Hвncesti; Valeriu Matciac, prкtre, rйsidant а Chisinau; Vlad Cubreacov, depute au Parlement moldave et в l'Assemblee Parlementaire du Conseil de l'Europe, residant в Chisinau;
Anatol Telembici, residant ă Chisinau; Alexandm Magola, chancelier de PEglise metropolitaine de Bessarabie, residant ă Chisinau.
A. Creation de l'Eglise requerante et demarches en vue de sa Reconnaissance
1. Creation de l 'Eglise metropolitaine de Bessarabie
10. Le 14 septembre 1992, les personnes physiques requerantes s'associerent pour creer l'Eglise requerante, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II s'agissait d'une eglise orthodoxe autonome locale. Selon son statut, elle succeda sur le plan canonique ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie qui avait existejusqu'en 1944.
En decembre 1992, elle fut rattachee au patriarcat de Bucarest.
11. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie se dota de statuts detenninant, entre autres, la composition et l'administration de ses organes, la formation, le recrutement et la discipline de son clerge, les distinctions ecclesiastiques et les regles concemant ses biens. Dans le preambule, les statuts definissent ainsi les principes d'organisation et de fonctionnement de l'Eglise requerante:
"l'Eglise metropolitaine de Bessarabie est une Eglise orthodoxe autonome locale rattachee au patriarcat de Bucarest. La denomination ecclesiasdque traditionnelle " Eglise metropolitaine de Bessarabie " a un caractere historiquement conventionnel et n'a aucun lien avec les realit6s politiques actuelles ou passees. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'a pas d'activites politiques et n'en anra pas ă l'avenir. Elle exerce son action sur le territoire de la Republique de Moldova. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie a le rang d'exarchat du Pays. Peuvent y adherer 6galement, selon le droit canonique, des conununautes de la diaspora. L'adhesion des fideles et des communautes de l'etranger est exclusivement benevole.
Dans le cadre de son activite en R6publique de Moldova, elle respecte les lois de cet Etat et la legislation intemationale en matiere de droits de l'homme. Les communautes de l'etranger qui ont adhere du point de vue canonique a l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, etablissent des rapports avec les autorites des Etats respectifs dans le respect de la legislation de ces Etats et des dispositions internationales en la matiăre. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie collabore avec les autorites de l'Etat en matiere de culture, d'enseignement et d'aide sociale. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'a aucune pretention d'ordre patrimonial ou autre sur d'autres Eglises ou organisations religieuses. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie entretient des relations cecumeniques avec les autres Eglises et mouvements religieux et considăre que le dialogue fratemel est l'unique forme de relation entre les Eglises.
Les pretres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie qui ceuwent sur le temtoire moldave sont citoyens de cet Etat. Le fait d'inviter des ressortissants d'autres Etats ă venir exercer ime activite religieuse en Moldova et d'envoyer ă 1'6tranger des citoyens de la Rdpublique de Moldova dans le meme but se fera conformdment ă la legislation en vigueur.
Les membres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie sont des citoyens de la Republique de Moldova, qui s'associent benevolement pour pratiquer en commun leur croyance religieuse, conformement ă leurs propres convictions, et sur la base des preceptes evangeliques, du Canon des Apotres, du droit canonique orthodoxe et de la Sainte Tradition.
Dans toutes les communautes de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, dans le cadre des services religieux, seront dites des prieres speciales pour les autorites et les institutions de l'Etat dans les termes suivants : " Nous prions toujours pour notre pays, la Republique de Moldova, ses dirigeants et son armee, Que Dieu les protege et leur assure une vie paisible et propre, dans le respect des canons de l'Eglise. " "
12. A ce jour, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie a etabli 117 communautes sur le territoire moldave, trois communautes en Ukraine, une en Lituanie, une en Lettonie, deux dans la Federation de Russie et une en Estonie. Les communautes de Lettonie et de Lituanie ont 6te reconnues par les autorites de ces Etats et sont dotees de la personnalite morale.
Pres d'un million de ressortissants moldaves sont affilies ă l'Eglise requerante, laquelle compte plus de 160 ecclesiastiques.
L'Eglise metropolitaine de Bessarabie est reconnue par tous les patriarcats orthodoxes, ă l'exception du patriarcat de Moscou.
2. Demarches administratives et judiciaires en vue de faire reconnaître l'Eglise requerante
13. En application de la loi no 979-XII 24 mars 1992 sur les cultes, selon laquelle les cultes pratiques sur le temtoire moldave doivent faire l'objet d'une reconnaissance par decision du gouvemement, l'Eglise requerante demanda le 8 octobre 1992 ă etre reconnue. Elle ne resut aucune reponse,
14. Elle reitera sa demande les 25 janvier et 8 fevrier 1995. A une date qui n'a pas ete precisee, le secretariat d'Etat charge des questions cultuelles aupres du gouvemement rejeta ces demandes.
15. Le 8 aout 1995, le requerant Petm Paduram, invoquant l'article 235 du code de procedure civile regissant le recours judiciaire ă l'encontre d'un acte de l'administration contraire ă un droit reconnu, assigna le gouvemement devant le tribunal de premiere instance de l'arrondissement Buiucani de Chisinau. II sollicitait l'annulation des decisions refusant de reconnaître l'Eglise requerante. Le tribunal accueillit sa demande et rendit, le 12 septembre 1995, une decision ordonnant la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
16. Le 15 septembre 1995, le procureur de Buiucani introduisit un recours contre la decision du tribunal de Buiucani du 12 septembre 1995.
17. Le 18 octobre 1995, la Cour supreme de Justice annula la decision du 12 septembre 1995, au motifque les tribunaux n'etaient pas comp6tents pour examiner la demande de reconnaissance de l'Eglise requerante.
18. Le 13 mars 1996, celle-ci deposa aupres du gouvemement moldave une nouvelle demande en reconnaissance. Le 24 mai 1996, n'ayant re?u aucune reponse, les requerants assignerent le Gouvemement devant le tribunal de premiere instance de Chisinau, demandant la reconnaissance de FEglise metropolitaine de Bessarabie. Le tribunal debouta les requerants par unjugement du 19juillet 1996.
19. Le 20 aout 1996, les requerants presenterent une nouvelle demande en reconnaissance, qui resta sans reponse.
20. Les requerants interjeterent appel du jugement du 19juillet 1996 devant le tribunal municipal (Tribunalul municipiuluî) de Chisinau. Par un arret insusceptible de recours du 21 mai 1997, ce demier cassa le jugement en question et accueillit la demande des requerants.
21. Toutefois, ă la suite de la reforme du systeme judiciaire moldave, le dossier fut renvoye ă la cour d'appel de Moldova pour un nouvel examen en premiere instance.
22. Le 4 mars 1997, les requerants adresserent au gouvemement moldave une nouvelle demande en reconnaissance. Le 4 juin 1997, en l'absence de reponse, ils saisirent la cour d'appel et demanderent ă ce que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie fut reconnue, en invoquant ă l'appui de leur demande le droit ă la liberte de conscience et ă la liberte d'association aux fins de pratiquer un culte. Cette action fat jointe au dossier dejă pendant devant cette cour.
23. Devant la cour d'appel, le gouvemement allegua que l'affaire concemait un conflit ecclesiastique au sein de l'Eglise orthodoxe de Moldova ("l'Eglise metropolitaine de Moldova"), qui ne pouvait etre resolu que par les Eglises orthodoxes roumaine et russe, et qu'une eventuelle reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie provoquerait des conflits parmi les fideles.
24. La cour d'appel accueillit la demande des requerants par une decision le 19 aout 1997. Elle souligna d'abord que l'article 31 xf5xf5 1 et 2 de la Constitution moldave garantissait la liberte de conscience et que celle-ci devait se manifester dans un esprit de tolerance et de respect d'autrui. De surcroît, les cultes etaient libres et pouvaient s'organiser selon leurs statuts, dans le respect des lois de la Republique. La cour releva ensuite qu'ă partir du 8 octobre 1992, confonnăment aux articles 14 et 15 de la loi sur les cultes, l'Eglise requerante avait adresse au Gouvemement plusieurs demandes en reconnaissance, mais que celui-ci n'y avait pas repondu. Par une lettre du 19 juillet 1995, le Premier ministre avait informe les requerants que le Gouvemement ne pouvait examiner la demande de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie sans s'immiscer dans l'activite de l'Eglise metropolitaine de Moldova. La cour d'appel nota ensuite qu'alors que la demande de reconnaissance de l'Eglise requerante avait ete ignoree, l'Eglise metropolitaine de Moldova avait ete reconnue par le Gouvemement le
7 fevrier 1993, en tant qu'eparchie relevant du patriarcat de Moscou.
La cour rejeta l'argument du Gouvemement selon lequel la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Moldova permettait de satisfaire l'ensemble des croyants orthodoxes. Elle souligna que la notion de culte ne se limitait pas seulement aux catholicisme ou orthodoxie, mais se devait d'englober toutes les confessions et diverses manifestations des sentiments religieux de leur fideles, par des prieres, rites, offices religieux ou hommages ă l'egard d'une divinite. La cour releva que l'Eglise metropolitaine de Moldova dependait, du point de vue canonique, de l'Eglise orthodoxe 'russe et donc du patriarcat de Moscou, tandis que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait rattachee ă l'Eglise orthodoxe roumaine et, de ce fait, au patriarcat de Bucarest.
La .cour jugea le refus du Gouvemement de reconnaître l'Eglise requerante contraire ă la liberte de religion, telle que garantie non seulement par la loi moldave sur les cultes, mais egalement par l'article 18 de la Declaration Universelle des Droits de l'Homme, l'article 5 du Pacte Intemational sur les droits economiques, sociaux et culturels, ainsi que par l'article 18 du Pacte Intemational sur les droits civils et politiques, auxquels la Moldova etait partie. Constatant que le representant du Gouvemement avait considere que le statut de l'Eglise requerante etait conforme ă la legislation inteme, la cour obligea le Gouvemement ă reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie et ă approuver ses statuts.
25. Le Gouvemement recourut contre cette decision, alleguant que les tribunaux n'etaient pas competents pour examiner une telle action.
26. Par un arret du 9 decembre 1997, la Cour supreme dejustice annula la decision du 19 aout 1997 et rejeta l'action des requerants pour tardivete et defaut manifeste de fondement.
La cour releva que, selon l'article 238 du code de procedure civile, le recours contre une decision du Gouvemement portant atteinte ă un droit recoimu pouvait etre introduit dans un delai d'un mois, delai qui commensait ă courir ă partir soit de la decision de refas du Gouvemement, soit, en cas de silence du Gouvemement, apres l'expiration d'un mois suivant le depot de la demande. La Cour supreme de justice releva que les requerants avaient presente leur demande au Gouvemement le 4 mars 1997 et leur recours le 4 juin 1997, et jugea tardive l'action en justice des requerants.
Elle estima ensuite qu'en tous les cas, le refas du Gouvemement d'accueillir la demande des requerants ne portait pas atteinte ă leur liberte de religion telle que garantie par les traites intemationaux, et en particulier par l'article 9 de la Convention europeenne des Droits de l'Homme, car les interess6s etaient des chretiens orthodoxes et pouvaient manifester leur croyance au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova, que le Gouvemement avait reconnue par une decision du 7 fevrier 1993.
Selon la cour, il ne s'agissait lă que d'un litige d'ordre administratif au sein d'une meme Eglise, qui ne pouvait etre resolu que par l'Eglise metropolitaine de Moldova, toute ingerence de l'Etat en la matiere pouvant aggraver la situation. La cour considera que le refus de l'Etat d'intervenir dans ce conflit etait conforme ă l'article 9 xf5 2 de la Convention europeenne des Droits de l'Homme.
Enfin, elle releva que, par ailleurs, les requerants pouvaient manifester leur croyance librement, qu'ils avaient acces ă des eglises, et qu'ils n'avaient apporte aucune preuve d'un obstacle quelconque ă l'exercice de leur religion.
27. Le 15 mars 1999, les requerants adresserent au Gouvemement une nouvelle demande de recormaissance.
28. Par une lettre datee du 20 juillet 1999, le Premier ministre de Moldova leur opposa un refus. II leur indiqua que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ne constituait pas un culte au sens de la loi, mais un groupe schismatique de l'Eglise metropolitaine de Moldova.
II les informa que le Gouvemement ne donnerait pas de suite favorable ă cette demande avant que le conflit ne trouve une solution d'ordre religieux, ă la suite des negociations en cours entre les patriarcats russe et roumain.
29. Le 10 janvier 2000, les requerants adresserent au Gouvemement une nouvelle demande de reconnaissance. L'issue de celle-ci n'a pas ete communiquee ă la Cour.
3. Reconnaissance d 'autres cultes
30. Depuis l'adoption de la loi sur les cultes, le Gouvemement en a reconnu un certain nombre, dont l'enumeration ci-dessous n'est pas exhaustive.
Le 7 fevrier 1993, le Gouvemement approuva les statuts de FEglise metropolitaine de Moldova, rattachee au patriarcat de Moscou. Le 28 aout 1995, il reconnut l'Eparchie Orthodoxe du vieux rite chretien de Chisinau, rattach6e 6galement au patriarcat de Moscou.
Le 22 juillet 1993, le Gouvemement reconnut "l'Eglise Adventiste du septieme jour". Le 19 juillet 1994, il decida de recoimaître "l'Eglise Adventiste du septieme jour - Mouvement de reformation ".
Le 9 juin 1994, le Gouvemement approuva les statuts de la " Federation des communautes juives (religieuses)", et le lerseptembre 1997, ceux de "l'Union des communautes desjuifs messianiques ".
4. Reaction de differentes autorites nationales
31. Depuis sa creation, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie s'est adressee regulierement aux autorites moldaves pour expliquer les raisons de sa creation et demander leur appui ă des fins de reconnaissance officielle.
32. Le Gouvemement demanda ă plusieurs ministeres leur avis quant ă la reconnaissance de l'Eglise requerante.
Le 16 octobre 1992, le ministere de la Culture et des Affaire Cultuelles indiqua au Gouvemement qu'il etait favorable ă la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
Le 14 novembre 1992, le ministere des Finances indiqua au Gouvemement qu'il ne voyait aucune objection ă la reconnaissance de FEglise metropolitaine de Bessarabie.
Le 8 fevrier 1993, le ministere du Travail et de la Protection sociale se declara favorable ă la reconnaissance de l'Eglise requerante.
Par une lettre du 8 fevrier 1993, le ministere de l'Education souligna la necessite d'une reconnaissance rapide de PEglise metropolitaine de Bessarabie afin d'eviter toute discrimination ă l'egard des fideles, tout en indiquant que les statuts de cette Eglise pouvaient etre ameliores.
Le 15 fevrier 1993, le secretariat d'Etat pour la Privatisation indiqua qu'il etait favorable ă la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, tout en proposant certaines ameliorations de ses statuts.
33. Le 11 mars 1993, en reponse ă une lettre de l'Eveque de Balti, au nom du metropolite de Bessarabie, la commission des affaires culturelles et religieuses du Parlement moldave releva que l'ajoumement de l'enregistrement de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie avait pour effet d'aggraver la situation sociale et politique en Moldova, alors que les actions et les statuts de cette Eglise etaient conformes aux lois moldaves. La commission demanda des lors au Gouvemement de reconnaître 1 'Eglise requerante.
34. Une note d'information du secretariat d'Etat charge des questions cultuelles aupres du Gouvemement, datee du 21 novembre 1994, resuma ainsi la situation:
" (...) Depuis pres de deux ans, un groupe ecclesiastique connu sous le nom d'Eglise metropolitaine de Bessarabie deploie illegalement son activite sur le territoire moldave. Aucun resultat positifn'a ete obtenu malgre nos efforts soutenus pour mettre fin ă son activite (entretiens răunissant des membres de la soi-disant Eglise, des pretres, MM. G.E., I.E. (...), des representants des pouvoirs etatiques et des croyants des localites ou sont actifs ses adqites, avec MM. G.G., ministre d'Etat, et N.A., vice-president du Parlement; tous les organes des administrations nationales et locales ont ete informes du caractere illegal du groupe, etc.).
En outre, bien que l'on ait interdit, pour non-respect des regles canoniques, aux pretres et aux adeptes de l'Eglise de prendre part anx offices, ils ont neanmoins continue leurs activites illegales dans les eglises et ont anssi 6te invites ă officier ă l'occasion de diverses activites publiques organisees, par exemple, par les ministers de la Defense et de la Sante. Les directions de la Banque nationale et du service national des Douanes n'ont pas reagi ă notre demande tendant ă obtenir la liquidation des comptes bancaires de ce groupe et un controle strict de ses pretres lors de leurs nombreux passages a la frontiere (...)
L'activite de la soi-disant Eglise ne se limite pas uniquement ă attirer de nouveaux adeptes et ă propager les idees de l'Eglise roumaine. Elle dispose en outre de tous les moyens necessaires au fonctionnement d'une Eglise, elle designe des pretres, y compris des ressortissants d'autres Etats (...), forme des cadres eccl6siastiques, bătit des Eglises et beaucoup, beaucoup d'autres choses.
II faut aussi mentionner que l'activite (davantage politique que religieuse) de ce groupe est soutenue par des forces tant de l'interieur du pays (par certains maires et leurs villages, par des representants de l'opposition, et meme par certains deputes), que de l'exterieur (par une decision no 612 du 12 novembre 1993, le gouvemement roumain lui a octroye 399,4 milhoîis de lei pour financer son activite (...).
L'activite de ce groupe cree des tensions religieuses et socio-politiques en Moldova, et aura des repercussions imprevisibles (...).
Le secretariat d'Etat charge des affaires cultuelles constate :
a) il n'existe sur le territoire moldave aucune unite administrative territoriale du nom de Bessarabie, permettant de justifier la creation d'un groupe religieux denomme "l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ". La creation d'un tel groupe et la reconnaissance de ses statuts constituerait un acte antietatique, illegitime, une n6gation de l'Etat souverain et independant qu'est la Republique de Moldova ;
b) l'Eglise metropolitaine de Bessarabie a ete creee en remplacement de l'ancienne Eparchie de Bessarabie, fondee en 1925 et reconnue par decret no 1942 pris le 4 mai 1925 par le roi de Roumanie. La reconnaissance juridique de la validite de ces actes signifierait la reconnaissance de leurs effets actuels sur le territoire moldave;
c) toutes les paroisses orthodoxes existant sur le territoire moldave ont ete enregistrees en tant que parties constitutives de l'Eglise orthodoxe de Moldova (l'Eglise metropolitaine de Moldova), dont les statuts ont 6te approuves par le Gouvemement dans sa decision no 719 du 17 novembre 1993.
En conclusion:
1. S'il n'est pas mis fm ă l'activite de la soi-disant Eglise metropolitaine de Bessarabie, il s'ensnivra une destabilisation non seulement de l'Eglise orthodoxe, mais egalement de la soci6te moldave toute entiere.
2. La reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie (rite ancien) et l'approbation de ses statuts par le Gouvemement entraînerait automatiquement la disparition de l'Eglise metropolitaine de Moldova. "
35. Le 20 făvrier 1996, ă la suite d'une interpellation du requerant Vlad Cubreacov, depute au Parlement moldave, l'adjoint du Premier ministre ecrivit une lettre au president du Parlement, lui expliquant les raisons du refas du Gouvemement de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II souligna que l'Eglise requerante ne constituait pas un culte distinct du culte orthodoxe, mais un groupe schismatique de l'Eglise metropolitaine de Moldova, et que toute ingerence de l'Etat dans la solution de ce conflit etait contraire ă la Constitution moldave. II rappela que le parti politique dont M. Cubreacov etait membre avait publiquement desapprouve la decision du 9 d^cembre 1997 de la Cour supreme de justice, que l'interesse lui-meme avait critique le Gouvemement pour son refas de reconnaître cette "Eglise metropolitaine fant6me", et qu'il continuait ă soutenir cette organisation en usant de tous les moyens de pression, ă savoir des declarations aux medias et des interventions aupres des autorites nationales et des organisations intemationales. La lettre concluait que les "debats febriles" autour de ce groupe religieux avaient un caractere purement politique.
36. Le 29 juin 1998, le secretariat d'Etat charge de questions cultuelles communiqua ă l'adjoirit du Premier ministre son avis sur la question de la reconnaissance de l'Eglise metropoUtaine de Bessarabie.
Soulignant notamment que depuis 1940, il n'existait plus en Moldova d'unite adininistrative du nom de "Bessarabie ", que le culte orthodoxe etait reconnu depuis le 17 novembre 1993 sous le nom de FEglise metropolitaine de Moldova dont l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait une "composante schismatique", le secretariat estima qu'une reconnaissance de l'Eglise requerante representerait une ingerence de l'Etat dans les affaires de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui aurait pour resultat d'aggraver la situation "malsaine " dans laquelle se trouvait cette demiere. Quant aux statuts de PEglise requerante, le service estima qu'ils ne sauraient etre approuv6s, car ils ne faisaient que "reprendre ceux de l'Eglise orthodoxe d'im autre pays ".
37. Le 22 juin 1998, le ministere de la Justice informa le Gouvemement qu'ă son avis, les statuts de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'enfreignaient pas les lois de la Republique.
38. Par lettres des 25 juin et 6 juillet 1998, les ministeres du Travail et de la Protection Sociale et des Finances indiquerent de nouveau au Gouvemement qu'ils ne voyaient pas d'objection quant ă la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
39. Le 7 juillet 1998, le mimstere de PEducation informa le Gouvemement qu'il soutenait la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
40. Le 15 septembre 1998, la commission des affaires culturelles et religieuses du Parlement moldave adressa au Gouvemement, pour information, copie d'un rapport du ministere de la Justice de la Federation de Russie, dont il ressortait qu'au ^janvier 1998, il existait en Russie au moins quatre Eglises orthodoxes, dont certaines avaient leur siege social ă l'etranger. La commission exprima le souhait que le rapport susmentionne aidăt le gouvemement moldave ă resoudre certains problemes similaires, notamment celui concemant la demande de reconnaissance deposee par l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
41. Dans ime lettre adressee le 10 janvier 2000 au requărant Vlad Cubreacov, le procureur general adjoint de Moldova estima que le refas du Gouvemement de repondre ă la demande de reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait contraire ă la liberte de religion et aux articles 6,11 et 13 de la Convention.
42. Par une decision du 26 septembre 2001, le Gouvemement approuva la version modifiee de l'article 1 du statut de l'Eglise metropolitaine de Moldova, ainsi libellee:
" L'Eglise orthodoxe de Moldova est une Eglise independante et succede en droit ă (...) l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Tout en respectant les canons et les preceptes des saints apotres, des Peres de l'Eglise et des synodes cecum6niques, ainsi que les decisions de l'Eglise Apostolique Unique, l'Eglise orthodoxe de Moldova deploie son activite 'sur le territoire de l'Etat de la Republique de Moldova selon les dispositions de la legislation en vigueur. "
43. Dans une lettre parvenue ă la Cour le 21 septembre 2001, le president de la Republique de Moldova exprima sa preoccupation quant ă la possibilite que l'Eglise requerante fut reconnue. Selon lui, cette question ne pouvait etre resolue que dans le cadre de negociations entre les patriarcats russe et roumain, les autorites de l'Etat ne pouvant intervenir dans ce conflit qu'en violation des lois moldaves. En outre, une eventuelle reconnaissance de cette Eglise par les autorites aurait des consequences imprevisibles pour la societe moldave.
5. Reactions intemationales
44. Dans son avis no 188(1995) au Comite des Ministres sur l'admission de la Moldova au sein du Conseil de l'Europe, l'Assemblee Parlementaire de cette organisation prit note de la volonte de la Republique de Moldova de respecter les engagements qu'elle avait contractes lors du depot de sa candidature au Conseil de l'Europe le 20 avril 1993.
Parmi ces engagements, reaffirmes avant l'adoption de l'avis susmentionne, figurait celui d'assurer "une complete liberte de religion pour tous les citoyens sans discrimination " et " une solution pacifique au conflit opposant FEgUse orthodoxe moldave et l'Eglise orthodoxe de Bessarabie ".
45. Dans son rapport aimuel de 1997, la Federation intemationale d'Helsinki des Droits de l'Homme critiqua le refus du gouvemement moldave de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Le rapport indiquait qu'ă la suite de ce refus, de nombreuses Eglises avaient ete transferees dans le patrimoine de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II attira l'attention sur des allegations selon lesquelles des membres du clerge de FEglise requerante avaient subi des violences physiques sans que les autorites leur offrent la moindre protection.
46. Dans son rapport de 1998, la Federation susmentionnee critiqua la loi moldave sur les cultes, et en particulier son article 4, qui deniait aux fideles des religions non reconnues par une decision du Gouvemement toute protection de leur liberte de religion. Elle souligna que cet article etait un instrument discriminatoire, qui permettait au gouvemement moldave de faire obstacle aux demarches des fideles de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie en vue de reclamer en justice les Eglises qui leur appartenaient. En outre, le rapport mentionnait des actes de violence et de vandalisme auxquels etaient soumis l'Eglise requerante et ses membres.
B. Incidents allegues touchant l'Eglise metropolitame de Bessarabie et ses membres
47. Les requerants font Etat d'un certain nombre d'incidents au cours desquels des membres du clerge ou des fideles de l'Eglise requerante auraient ete intimides ou empeches de manifester leur croyance.
48. Le Gouvemement n'a pas conteste la realite de ces incidents.
1. Incidents ă Gărbova (Ocnita)
49. En 1994, l'assemblee des chretiens du village de Gărbova (Ocnita) decida d'adherer ă FEglise metropolitaine de Bessarabie. Par consequent, le metropolite de Bessarabie nomma T.B. cure de cette paroisse.
50. Le 7 janvier 1994, lorsque T.B. se rendit ă l'Eglise pour celebrer la messe de Noel, le maire de la ville, T.G., lui interdit l'acces ă l'Eglise. Les villageois etant sortis pour protester, le maire ferma la porte de l'Eglise ă cle et, sans autres explications, somma T.B. de quitter le village dans les 24 heures.
51. Le maire convoqua nne nouvelle assemblee des chretiens du village au 9 janvier 1994. A cette date, le maire informa les villageois que T.B. avait ete demis de ses fonctions de cure, car il appartenait ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II leur presenta un nouveau cure de la paroisse, qui relevait de l'Eglise metropolitaine de Moldova. L'assemblee rejeta la proposition du maire.
52. Une nouvelle assemblee des chretiens du village fut fixee par le maire au 11 janvier 1994. A cette date, le maire presenta aux villageois un troisieme cure, egalement de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Celui-ci ne fat pas non plus accepte par l'assemblee, qui exprima sa preference pour T.B.
53. Dans ces circonstances, S.M., president du conseil paroissial, fut convoque par le maire et le president du kolkhoze, qui le supplierent de convaincre les villageois d'accq)ter la destitution de T.B. Le president du conseil paroissial refasa.
54. Le 13 janvier 1994, S.M. fut arrete alors qu'il se rendait ă l'Eglise. Immobilise par cinq policiers, il fiit jete dans une fourgonnette de police et amene d'abord ă la mairie, ou il fat sauvagement battu. II fut ensuite place en garde ă vue au poste de Ocnita, ou il se vit reprocher son attitude favorable ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Les motifs de son arrestation ne lui furent pas indiquees. II fut libere apres trois jours de detention.
55. A la suite de ces incidents, T.B. quitta la paroisse.
2. Paroisse Saint Nicolas de Falestî
56. Dans une lettre du 20 mai 1994, le vice-president du conseil general du departement (raion) de Falesti reprocha ă G.E., cure de la paroisse de Saint Nicolas et membre de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, d'avoir celebre, le 9 mai 1994, l'office de Păques dans l'enceinte du cimetiere de la ville, ce qui constituait une activite contraire ă la loi sur les cultes puisque l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait illegale. Pour le meme motif, il lui interdit ă l'avenir d'officier que ce soit ă l'interieur d'une Eglise ou ă l'air libre. Quant ă l'intention de G.E. d'inviter des pretres venus de Roumanie pour l'office du 22 mai 1994, le vice-president du conseil general l'avertit de ne pas la mettre ă l'execution, etant donne qu'il n'avait pas obtenu au prealable l'accord des autorites requis par l'article 22 de la loi sur les cultes.
57. En novembre 1994, G.E. se vit infliger une amende de 90 lei pour avoir officie en tant que pretre d'une Eglise non reconnue, l'Eglise metropolitame de Bessarabie. Le tribunal de premiere instance confirma la peine, mais reduisit le montant de Pamende ă 54 lei, au motif que G.E. n'avait pas de responsabilites au sein de l'Eglise susmentionnee.
58. Le 27 octobre 1996, avant le debut de l'office dans l'Eglise paroissiale, plusieurs personnes, conduites par un pretre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, battirent G.E. jusqu'au sang et lui demanderent d'adherer ă l'Eglise metropolitaine de Moldova. Ils s'en prirent egalement ă l'epouse du pretre, dont ils dechirerent les vetements.
59. G.E. reussit ă s'echapper ă l'interieur de l'Eglise, ou se deroulait l'office, mais il fut poursuivi par ses agresseurs, qui declencherent une bagarre avec les fidăles y presents. Un policier depeche sur place reussit ă convaincre les agresseurs de quitter l'Eglise.
60. Le 15 novembre 1996, l'assemblee paroissiale fit publier une dedaration, dans laquelle elle exprimait son indignation devant les actes de violence et d'intimidation auxquels etaient soumis les membres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, demandait aux autorites de ne plus cautionner ces actes et exigeait la reconnaissance officielle de cette Eglise.
61. Le 6 juin 1998, le requerant Petru Paduraru, metropolite de Bessarabie, retut deux telegrammes anonymes l'avertissant de ne pas se rendre ă Falesti. II ne deposa pas de plainte ă ce sujet.
3. Eglise Saint Alexandre, paroisse de Calarasi
62. Le 11 juillet 1994, le requerant loan Esanu, cure de l'Eglise Saint Alexandre, fut convie par le president du conseil general de Calărasi ă une discussion sur l'Eghse metropolitaine de Bessarabie.
Participerent egalement ă cette discussion le maire de la ville de Calarasi, le secretaire du conseil general et l'administrateur paroissial. Le president du conseil general reprocha au requerant d'appartenir ă l'Eglise requerante et d'aller dans le sens des partisans de l'union avec la Roumanie. II lui donna ensuite ime semaine pour produire une attestation de reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, faute de quoi il devrait quitter la paroisse.
4. Paroisse de Cania (Cantemir)
63. Dans une lettre du 24 novembre 1994 adressee au metropolite de Bessarabie, V.B., ressortissant roumain et cure de Cania, infbrma celui-ci qu'il etait soumis ă une forte pression de la part des autorites du departement de Cantemir, qui lui reprochaient d'appartenir ă l'Eglise requerante.
64. Le 19janvier 1995, V.B. fut convoque au commissariat de Cantemir, ou il se vit notifier une decision du Gouvemement armulant ses permis de sejour et de travail et lui enjoignant de quitter le temtoire moldave dans un delai de 72heures et de remettre aux autorites competentes les permis susmentionnes.
5. Incidents ă Chisinau
65. Le 5 avril 1995, Vasile Petrache, cure de la paroisse de Saint Nicolas, informa le metropolite de Bessarabie que les vitres de l'Eglise, rattachee ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, avaient 6te brisees lors d'incidents survenus au cours des nuits du 27 mars au 28 mars et du 3 avril au4avril 1995.
66. Une attaque similaire eut lieu dans la nuit du 13-14 mai 1995. Vasile Petrache porta plainte chaque fois, demandant ă la police d'mtervenir afin d'eviter que de nouvelles attaques ne se reproduisent.
67. Dans la nuit du 3 au 4 septembre 1996, une grenade fut lancee par des inconnus dans la maison du metropolite de Bessarabie, provoquant des degăts materiels. A ce sujet, le requerant porta plainte au commissariat de Chisinau.
68. En automne 1999, apres le deces de Vasile Petrache, le metropolite de Bessarabie nomma le requerant Petru Buburuz cure de la paroisse Saint Nicolas.
A la suite de cette nomination, l'eglise Saint Nicolas fut occupee par des repr6sentants de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui la fermerent ă cle et empecherent les fideles de l'Eglise requerante d'y acceder. Ils prirent aussi possession des documents et du cachet de la paroisse.
69. Le 8 decembre 1999, la police dressa un proces-verbal de contravention ă l'encontre du metropolite de Bessarabie, Petru Buburuz, au motif qu'il avait organise, le 28novembre 1999, une reunion publique devant l'eglise Saint Nicolas, sans avoir obtenu au prealable l'autorisation exigee pour la tenue de reunions publiques.
70. Le 28 janvier 2000, le juge S. du tribunal de premiere instance de Buiucani classa l'affaire apres avoir constate que le requerant n'avait pas organise une reunion, mais, en sa qualite de pretre, avait simplement celebre une messe ă la demande d'une centaine de croyants presents. Le juge constata egalement que la messe s'etait deroulee sur la place, car la porte de l'Eglise etait bloquee.
6. Incident ă Buîucani (Chîşinău)
71. Dans la nuit du 3 au 4 septembre 1996, une grenade fut lancee ă l'interieur de la maison de P.G., membre du clerge de l'Eglise requerante. Le 28 septembre 1996, P.G. fut menace par six inconnus. 11 deposa aussităt une plainte penale ă ce sujet.
72. Dans une lettre du 22 novembre 1996 adressee au president de la Republique, le ministre de l'Interieur exprima ses regrets quant ă la lenteur des investigations menees au sujet de la plainte de P.G. et l'informa que les policiers charges de cette enquete avaient ete, de ce fait, sanctionnes disciplinairement.
7. Paroisse du village d'Octombrie (Săngerei)
73. Dans un rapport du 22 juin 1998 adresse au metropolite de Bessarabie, l'administrateur paroissial se plaignit des agissements du pretre M., membre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui, avec l'aide du maire de la ville de Balti, tentait d'evincer le pretre P.B., appartenant ă l'Eglise requerante, et obtenir la fermeture de l'eglise du village.
Aucune plainte ne fat deposee aupres des autorites ă ce sujet.
8. Incidents ă Cucioaia (Ghiliceni)
74. Aux dires des requerants, le capitaine de police R., declarant agir sur ordre de son superieur, le lieutenant-colonel B.D., apposa le 23 aout 1999 des scelles sur la porte de l'Eglise de Cucioaia (Ghiliceni) et interdit ă V.R., pretre de l'Eglise requerante, qui y officiait regulierement, d'y entrer et de continuer ă assurer le service religieux. Sur plainte des villageois, le requerant Vlad Cubreacov ecrivit le 26 aout 1998 au Premier ministre pour lui demander des explications ă ce sujet.
L'incident fut egalement evoque dans le numero du 26 aout 1998 du joumal" Flux ".
Le Gouvemement fait valoir qu'ă la suite de cette plainte, le ministere de rinterieur ordonna une enquete. Celle-ci mit en evidence que ce n'6tait pas un policier, mais un membre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, le secretaire archiprătre D.S., qui avait mis les scelles.
9. Paroisse de Badicul Moldov (Cahul)
75. Le 11 avril 1998, vers minuit, le cure de la paroisse fut reveille par des inconnus qui essayaient de forcer la porte du presbytere. II fut menace de mort s'il ne renon?ait pas ă creer une nouvelle paroisse ă Cahul.
76. Le 13 avril 1998, il fut menace de mort par le pretre I.G., de FEglise m6tropolitaine de Moldova. Le meme jour, il porta plainte aupres de la police.
10. Paroisse de Marinici (Nisporeni)
. 77. Apres avoir quitte l'Eglise metropolitaine de Moldova en juillet 1997, pour rejoindre l'Eglise requerante, le cure de cette paroisse et sa famille re^urent ă plusieurs reprises des menaces de la part de differents pretres de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Les vitres de sa maison furent brisees et, le 2 fevrier 1998, il fut agresse dans la me et battu par des inconnus, qui lui dirent de ne plus se meler de " ces choses-lă ".
78. L'interesse consulta un medecin legiste, qui lui delivra une attestation pour les blessures qui lui avaient ete infligees. Par la suite, il porta plainte penale aupres de la police de Cecani.
79. Lesjoumaux moldaves firent regulierement etat d'incidents qualifies d'actes d'intimidation ă l'egard du clerge et des fideles de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
11. Incident ă Floreni
80. Le 6 decembre 1998, le pretre V.J. de l'Eglise metropolitaine de Moldova et d'autres personnes qui l'accompagnaient forcerent l'entree de l'eglise du village et l'occuperent. Lorsque V.S., pretre de l'Eglise requerante et cure de la paroisse, arriva ă l'eglise pour le service dominical, on lui en interdit l'acces. La situation ne se debloqua que lorsque les villageois, membres de l'Eglise requerante, arriverent ă l'eglise.
12. Incident ă Leova
81. Dans un rapport adresse au metropolite de Bessarabie le 2 fevrier2001, le pretre N.A., cure de la paroisse de Leova, declara que l'Eglise de Leova avait ete l'objet d'actes de vandalisme, et que lui-măme et d'autres fideles avaient ete la cible d'actes d'intimidation publics et de menaces de mort de la part de G.C., pretre de l'Eglise metropolitaine de Moldova. De tels actes se produisirent ă plusieurs reprises sans que la mairie n'offrît aucune protection aux paroissiens membres de l'Eglise requerante.
C. Incidents touchant le patrimoine de I'Eglise metropolitaine de Bessarabie
1. Incident ă Floreni
82. Les chretiens du village de Floreni s'affilierent ă l'Eglise requerante le 12 mars 1996 et constituerent une communaute locale de cette Eglise le 24 mars 1996. Ils firent egalement bătir aussi une chapelle pour la celebration des messes.
83. Le 29 decembre 1997, le gouvemement moldave adopta la decision no 1203, attribuant ă FEglise metropolitaine de Moldova un droit d'usage du terrain sur lequel se trouvait la chapelle construite par l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Cette decision fut confirmee par un arrete du 9 mars 1998 emanant de la mairie de Floreni.
84. A la suite de la demande de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, revendiquant le droit d'user dudit terrain, compte tenu de ce que sa chapelle y etait sise, le bureau national du cadastre repondit aux fideles de la paroisse de Floreni que "l'administration publique locale n'etait pas en mesure d'adopter une telle decision, puisque l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n' avant pas de personnalite juddique reconnue en Moldova ".
2. Incident relatif ă un don humanitaire de l'association americaine " Jesus Christ ofLatter-Day Saints "
85. Le 17 fevrier 2000, le metropolite de Bessarabie demanda ă la commission gouvemementale pour l'aide humanitaire d'autoriser l'entree sur le territoire moldave des biens d'une valeur de 9 000 dollars americains (USD), en provenance des Etats-Unis et de qualifier ces biens d'aide humanitaire. Cette demande se heurta ă un refus le 25 fevrier 2000.
86. Le 25 fevrier 2000, le requerant Vlad Cubreacov demanda ă la commission de lui communiquer les motifs du refas. 11 fit valoir que le don, envoye par l'association " Jesus Christ ofLatter-Day Saints ", consistant en des vetements d'occasion, avait resu de la part des autorites ukrainieimes l'autorisation de transit en tant que don humanitaire. Or, depuis le 18 fevner2000, ces biens se trouvaient bloques ă la douane moldave et, de ce fait, le destinataire etait oblige de payer 150 USD par jour de depăt. Le requerant reitera la demande visant ă faire entrer ces biens en tant que don humamtaire sur le temtoire moldave.
87. Le 28 fevrier 2000, le vice-Premier ministre de Moldova autorisa l'entree sur le territoire moldave de ce don humanitaire.
D. Questions relatives aux droits personnels du clerge de I'Eglise requerante
88. Vasile Petrache, pretre de l'Eglise requ6rante, se vit refuser le droit ă ime pension de retraite au motif qu'il n'etait pas ministre d'un culte reconnu.




A. La Constitution du 29 juillet 1994
89. L'article 31 de la Constitution moldave concemant la liberte de conscience dispose:
(1) La liberte de conscience est garantie. Elle doit se manifester dans un esprit de tolerance et de respect reciproque.
(2) La liberte des cultes est garantie. Les cultes s'organisent selon leurs propres statuts, dabs le respect de la loi.
(3) Toute manifestation de discorde est interdite dans les relations entre les cultes religieux.
(4) Les cultes religieux sont autonomes, separes de l'Etat, etjouissent de l'appui de ce demier, y compris par les facilites accordees pour donner une assistance religieuse dans l'armee, les hăpitaux, les etablissements penitentiaires, les asiles et les orphelinats."
B. Loi n0 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes
90. Les dispositions pertinentes de la loi no 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes, telle que publiee au Joumal Officiel no 3/70 de 1992, se lisent ainsi:
Article 1 - La liberte de conscience
" L'Etat garantit la liberte de conscience et la liberte de religion sur le territoire moldave. Toute personne a le droit de manifester sa croyance librement, individuellement ou en association, de repandre sa croyance et d'exercer en public ou en prive son culte, ă condition que cet exercice ne soit pas contraire ă la Constitution, ă la presente loi ou ă la legislation en vigueur. "
Article 4 - L'intolerance confessionnelle
" L'intolerance confessionnelle, manifestee par des actes qui g&ient le libre exercice d'un culte reconnu par l'Etat, constitue une infraction pimie confonnement ă la legislation."
Article 9 - La liberte d'organisation et de fonctionnement des cultes
" Les cultes sont libres de s'organiser et de fonctionner librement ă condition que leur pratiques et rituels ne contrevieiment pas ă la Constitution, ă la presente loi, ou ă la legislation en vigueur.
Dans le cas contraire, les cultes ne pourront pas beneficier d'une recoimaissance par l'Etat "
Article 14 - La reconnaissance des cultes
" Afin de pouvoir s'organiser et fonctionner, les cultes doivent etre reconnus par une decision gouvemementale.
En cas de non-respect par une culte des conditions exigees par le premier alinea de l'article 9 de la presente loi, la reconnaissance pourra etre retiree selon la măme procedure."
Article 15 - Les statuts
" Ponr pouvoir etre reconnu, chaque culte presente au Gouvemement, pour examen et approbation, les statuts regissant son organisation et son fonctionnement. Les statuts doivent contenir des mfonnations sur son systeme d'organisation et d'admimstration, et sur les principes fondamentaux de ses convictions. "
Article 21 - Associations et fondations
" Les associations et fondations qui poursuivent en tout ou partie un but religieux, jouissent de droits religieux et sont soumises aux obligations qui decoulent de la legislation en matiere de cultes. "
Article 22 - Les offîciants, Pmvitation et la delegation
"Les chefs des cultes ayant rang republicain et hierarchique (...), ainsi que l'ensemble du personnel des cultes doivent etre citoyens moldaves.
Pour embaucher des citoyens etrangers afin de mener des activites religieuses, ainsi que deleguer des citoyens moldaves afin de mener des activites religieuses ă l'etranger, il faut dans chaque cas demander et obtenir l'accord des autorites de l'Etat."
Article 24 - La personnalite morale
" Les cultes reconnus par l'Etat sont des personnes morales (...). " Article 35 - I/edition et les objets de culte
" Seuls les cultes reconnus par l'Etat et enregistres conformement ă la legislation peuvent:
a) produire et commercialiser des objets specifiques ă leur culte;
b) fonder des organes de presse pour les fideles, editer et commercialiser des liwes de culte, theologiques ou au contenu ecclesiastique, necessaires ă la pratique du culte;
c) etablir les tarifs pour les pelerinages et activites touristiques dans les etablissements de culte;
d) organiser, sur le temtoire national et ă l'etranger, des expositions d'objets de culte, y compris des expositions - ventes.
Aux fins du prtsent article, sont consideres comme objets de culte: les vases liturgiques, les icănes sur metal et lithographi^es, les croix, les crucifix, le mobilier ecclesiastique, les pendentifs en fonne de croix ou les medaillons renfermant des images religieuses propres ă chaque culte, les objets religieux colportes, etc. Sont assimiles aux objets de culte: les calendriers religieux, les cartes postales, les depliants, les albums d'art rehgieux, les films, les etiquettes renfermant im lieu de culte ou des objets d'art religieux, ă l'exception de ceux qui font partie du patrimoine cnlturel national, les produits necessaires au culte, comme l'encens et les cierges, y compris les decorations pour les mariages et les baptemes, les ^toffes et les broderies destin6es ă fabriquer des vetements de culte et d'autres objets necessaires ă la pratique du culte. "
Article 44 - L'embauche des officiants et des salaries des cultes
" Les composantes des cultes, les institutions et les entreprises creees par les cultes peuvent embaucher du personnel conformement ă la legislation du travail. "
Article 45 - Le contrat
" L'embauche des officiants et des salaries des cultes se fait par contrat 6crit (...). " Article 46 - Le statut juridique
" Les officiants et les salaries des cultes, des institutions et des entreprises cre6es par elles ont un statut juridique identique ă celui des salaries des organisations, institutions et entreprises, de sorte que la legislation du travail leur est applicable. "
Article 48 - Les pensions d'Etat
" Quelles que soient les pensions attribu6es par les cultes, les offîciants et les salaries des cultes reyoivent des pensions de l'Etat, conformement ă la loi sur les pensions d'Etat en Moldova ".
B. Le Code de procedure civile
91. I/article 28/2 tel que modifie par la loi no 942-XIII du 18 J'uillet 1996 regit ainsi la competerice de la cour d'appel:
" 1. La cour d'appel juge en premiere instance les requetes introduites contre les organes de l'administration centrale et les responsables de ces organes ă raison d'actes contraires ă la loi ou outrepassant les pouvoirs conferes et portant atteinte aux droits des citoyens."
92. L'article 37, sur la participation de plusieurs requerants ou defendeurs au proces, est ainsi redig6:
"L'action peut etre introduite par plusieurs requdrants conjointement ou contre plusieurs defendeurs. Chacun des requerants ou defendeurs agit ind6pendamment des autres. coparticipants peuvent designer l'un d'entre eux pour mener la procedure. (...) "
93. L'article 235, sur le droit ă recourir contre les actes illegaux de l'administration, est ainsi libelle :
" Toute personne physique ou morale qui estime ses droits leses du fait d'un acte administratif ou du refus injustifie d'un organe administratif (...) d'examiner sa demande concemant un droit reconnu par la loi, est en droit de s'adresser au tribunal competent pour obtenir l'aimulation de l'acte ou la recoimaissance de son droit lese. "





94. Les requerants alleguent que le refus des autorites moldaves de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie constitue une atteinte ă leur liberte de religion, car seuls les cultes reconnus par le gouvemement peuvent etre pratiques sur le temtoire moldave. Ils font valoir en particulier que la liberte de manifester collectivement leur religion se trouve entravee du fait de l'interdiction de se reunir dans un but religieux, et du fait de l'absence de toute protection juridictionnelle du patrimoine de l'Eglise requerante. Ils invoquent l'article 9 de la Convention, aux tennes duquel:
" 1. Toute personne a droit ă la liberte de pensee, de conscience et de religion; ce droit implique la liberte de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberte de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en prive, par le culte, l'enseignement, les pratiques et l'accomplissement des rites.
2. La liberte de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prevues par la loi, constituent des mesures necessaires, dans une societe democratique, ă la securite publique, ă la protection de l'ordre, de la sante ou de la morale publiques, ou ă la protection des droits et libertes d'autrui."
A. Theses defendues devant la Cour
1. Les requerants
95. Invoquant l'affaire Manoussakis (arret Manoussakis c. Grece du 26 septembre 1996, Recueil des arrets et decisions 1996-IV, p. 1361, xf5 37), les requerants alleguent que le refus de reconnaître l'Eglise requerante constitue une atteinte ă leur liberte de religion, puisque l'absence d'autorisation rend impossible l'exercice de leur culte. Selon eux, un Etat peut exiger une procedure d'enregistrement prealable des cultes sans pour autant enfreindre l'article 9 de la Convention, ă condition que l'enregistrement ne devienne pas un obstacle ă la liberte de religion des croyants. Or, en l'espece, le refus de reconnaissance n'aurait aucun fondement acceptable dans une societ^ democratique. En particulier, ils font valoir qu'aucune activite illegale ou contraire ă l'ordre public ne saurait etre reprochee ă l'Eglise requerante ou ă ses membres.
96. Les requerants soutiennent que, dans une societe d&nocratique, tout groupe de croyants s'estimant different des autres devrait pouvoir creer une nouvelle Eglise, et qu'il n'appartient pas ă l'Etat de determiner s'il y a ou non une reelle distinction entre ces differents groupes ou quelles croyances doivent etre considerees comme distinctes d'autres.
De meme, l'Etat n'a pas ă favoriser, par le biais de la reconnaissance, une Eglise plutot qu'une autre, ni censurer le nom d'une Eglise au simple motifque celui-ci ferait reference ă une periode revolue de l'histoire.
Par consequent, en l'espece, l'Etat moldave ne saurait decider si l'Eglise requerante est une entite individuelle distincte ou bien une formation au sein d'une autre Eglise.
2. Le Gouvernement
97. Le Gouvemement admet que le droit ă la liberte de religion comprend la liberte de manifester sa religion par le culte et l'accomplissement des rites, mais il estime qu'en l'espece, le refas de reconnaître l'Eglise requerante n'equivaut pas ă interdire les activites de celle-ci ou de ses membres. Ces demiers conservent leur liberte de religion, tant dans leur for interieur, qu'en la manifestant par le culte et l'accomplissement des rites.
98. Par ailleurs, le Gouvemement soutient que l'Eglise requerante, en tant qu'Eglise chretienne orthodoxe, ne pratique pas un nouveau culte, puisque le culte chretien orthodoxe a ete reconnu en Moldova le 7 fevrier 1993 en meme temps que l'Eglise metropolitaine de Moldova. L'Eglise requerante ne se differencierait en rien, du point de vue religieux, de l'Eglise metropolitaine de Moldova.
La creation de l'Eglise requerante serait en realite une tentative visant ă creer un nouvel organe administratif au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Or, l'Etat ne saurait s'immiscer dans le conflit survenu au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova sans enfreindre son devoir de neutralite en matiere religieuse.
A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a soutenu que ce conflit, en apparence administratif, dissimulerait un conflit d'ordre politique entre la Roumanie et la Russie; son intervention dans ce conflit, sous la forme d'une reconnaissance du groupe schismatique qu'est ă ses yeux l'Eglise requerante, risquerait d'etre lourde de consequences ponr l'independance et l'integrite territoriale de lajeune Republique de Moldova.
B. Le tiers intervenant
99. Le tiers intervenant fait valoir que la presente requete a pour origine un conflit d'ordre administratif au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II souligne que l'Eglise requerante a ete creee par des ecclesiastiques de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui, pour des raisons dictees par leurs ambitions personnelles, ont decide de se separer de cette Eglise. L'activite schismatique du requerant Petru Paduraru etant contraire aux canons de l'Eglise orthodoxe russe, le patriarche de Moscou lui a interdit d'officier. Toutefois, en violation du droit canon, et sans consulter ni le patriarcat de Moscou m les autorites civiles moldaves, le patriarcat de Bucarest a decide de reconnaître l'Eglise schismatique. Le conflit ainsi genere devrait donc etre resolu uniquement par negociations entre les patriarcats roumain et russe.
100. Le tiers intervenant souligne que l'Eglise requerante est fondee sur des criteres ethniques et que, des lors, sa reconnaissance par le Gouvemement non seulement constituerait une ingerence de l'Etat dans les affaires religieuses, mais aurait egalement des consequences negatives sur la situation politique et sociale en Moldova et encouragerait les tendances nationalistes existantes dans ce pays. De surcroît, une telle reconnaissance porterait prejudice aux relations d'amitie entre la Moldova et l'Ukraine.
C. Appreciation de la Cour
101. La Cour rappelle d'emblee qu'une Eglise ou l'organe ecclesial d'une Eglise peut, comme tel, exercer au nom de ses fideles les droits garantis par l'article 9 de la Convention (Cha'are Shalom Ve Tsedek c.France, n0 27417/95, xf5 72, CEDH 2000-). En l'espece, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie peut donc etre consideree comme requerante au sens de l'article 34 de la Convention.
7. Sur l 'existence d 'une ingerence
102. La Cour doit donc rechercher s'il y a eu ingerence dans le droit des requerants ă la liberte de religion en raison du refus de reconnaître l'Eglise requerante.
103. Le Gouvemement soutient que la non-reconnaissance de l'Eglise requerante n'empeche pas les requerants de nourrir des convictions ni de les manifester au sein du culte chretien orthodoxe recoimu par l'Etat, ă savoir l'Eglise metropolitaine de Moldova.
104. Les requerants font valoir que, selon la loi moldave, seuls les cultes reconnus par le Gouvemement peuvent etre pratiques et que, par consequent, le refus de la reconnaître equivaut pour l'Eglise requerante ă lui interdire de fonctionner, tant sur le plan cultuel qu'associatif. Quant aux requerants, ils ne peuvent pas non plus exprimer leurs convictions par leur culte, puisque seul un culte reconnu par l'Etat beneficie d'une protection legale.
105. La Cour releve que, selon la loi moldave du 24 mars 1992 sur les cultes, seuls peuvent etre pratiques les cultes reconnus par decision du gouvemement.
En l'espece, la Cour note que, n'etant pas reconnue, l'Eglise requerante ne peut pas deployer son activite. En particulier, ses pretres ne peuvent pas officier, ses membres ne peuvent pas se reunir pour pratiquer leur religion et, etant depourvue de personnalite morale, elle ne peut pas beneficier de la protectionjuridictionnelle de son patrimoine.
Des lors, la Cour estime que le refus du Gouvemement moldave de reconnaître l'Eglise requerante, confirme par la decision de la Cour suprăme dejustice du 9 decembre 1997, constitue une ingerence dans le droit de cette Eglise et des autres requerants ă la liberte de religion, telle que garantie par l'article 9 xf5 1 de la Convention.
106. Pour determiner si cette ingerence a emporte violation de la Convention, la Cour doit rechercher si elle satisfait aux exigences de l'article 9 xf5 2, c'est-ă-dire si elle etait " prevue par la loi", poursuivait une but legitime au regard de cette disposition et etait "necessaire dans une societe democratique ".
2. L 'ingerence etait-elle prevue par la loi ?
107. Les requerants admettent que l'ingerence en question etait prevue par la loi no 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes. Ils affirment n^anmoins que la procedure prevue par cette loi a ete detoumee de ses fins, car le veritable motifdu refus d'enregistrement etait d'ordre politique; en effet, le Gouvemement n'a ni soutenu ni demontre que l'Eglise requerante etait contraire aux lois de la Republique.
108. Le Gouvemement ne se prononce pas ă cet egard.
109. La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle l'expression "prevue par la loi" figurant aux articles 8 ă 11 de la Convention non seulement exige que la mesure incriminee ait une base en droit inteme, mais aussi vise la qualite de la loi en cause, qui doit etre suffisamment accessible et previsible, c'est-ă-dire enoncee avec assez de precision pour permettre ă l'individu - en s'entourant au besoin de conseils eclaires - de regler sa conduite (arrets Sunday Times c. Royaume-Uni du 26avril 1979, serie A no 30, xf5 49, Larissis et autres c. Grece du 24fevrierl998, Recueil 1998- I, p. 378, xf5 40, Hashman et Harrup
c. Royaume-Uni [GC], n0 25594/94, xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru c. Roumanie [GC], n0 28341/95, xf5 52, CEDH 2000 -).
Pour repondre ă ces exigences, le droit inteme doit offrir une certaine protection contre des atteintes arbitraires de la puissance publique aux droits garantis par la Convention. Lorsqu'il s'agit de questions touchant aux droits fondamentaux, la loi irait ă l'encontre de la preeminence du droit, l'un des principes fondamentaux d'une societe democratique consacres par la Convention, si le pouvoir d'appreciation accorde ă l'executifne connaissait pas de limites. En consequence, elle doit definir l'etendue et les modalites d'exercice d'un tel pouvoir avec une nettete suffisante (Hassan et Tchaouch c. Bulgarie [GC], n0 30985/96, xf5 84, CEDH 2000-).
Le niveau de precision de la legislation inteme - qui ne peut en aucun cas prevoir toutes les hypotheses - depend dans une large mesure du contenu de l'instrument en question, du domaine qu'il est cense couvrir et du nombre et du statut de ceux a qui il est adresse (arrets Hashman et Harrup precite, xf5 31, et Groppera Radio AG et autres c. Suisse du 23 mars 1990, serie A no 173, p. 26, xf5 68).
110. En l'espece, la Cour note que l'article 14 de la loi du 24 mars 1992 exige que les cultes soient reconnus par decision du gouvemement et que, selon l'artide 9 de la meme loi, ne peuvent beneficier d'une reconnaissance que les cultes dont les pratiques et rituels sont conformes ă la Constitution et aux lois moldaves.
Sans se prononcer categoriquement sur le point de savoir si les dispositions susmentionnees repondent aux exigences de previsibilite et de precision, la Cour partira du principe que l'ingerence en question etait "prevue par la loi" avant de detenniner si elle poursuivait un "but legitime " et etait" necessaire dans une societe democratique ".
3. Butlegitime
111. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a soutenu que son refas d'acceder ă la demande de reconnaissance deposee par les requerants tendait ă la protection de l'ordre et de la securite publique. L'Etat moldave, dont le temtoire a oscille au cours de l'histoire entre la Roumanie et la Russie, a une population variee du point de vue ethnique et linguistique. Dans ces circonstances, la jeune Republique de Moldova, independante depuis 1991, dispose de peu d'elements de nature ă assurer sa perennite. Or, Fun de ces ăements est la religion. En effet, la majorite de la population est de religion chretienne orthodoxe. Par consequent, la recoimaissance de l'Eglise orthodoxe de Moldova, subordonnee au patriarcat de Moscou, a permis ă toute cette population de se retrouver au sein de cette Eglise. II se trouve que, si l'Eglise requerante etait reconnue, ce lien risquerait d'etre detruit et la population chretienne orthodoxe dispersee entre plusieurs Eglises et d'autre part, derriere l'Eglise requerante, subordonnee au patriarcat de Bucarest, oeuvreraient des forces politiques ayant partie liee avec les interets roumains favorables ă la reunion de la Bessarabie ă la Roumanie. La reconnaissance de l'Eglise requerante raviverait donc de vieilles rivalites rosso-roumaines au sein de la population, mettant ainsi en danger la paix sociale, voire l'integrite temtoriale de la Moldova.
112. Les requerants contestent que la mesure litigieuse ait vise la protection de l'ordre et de la securite publique. Ils alleguent que le Gouvemement n'a pas demontre que l'Eglise requerante aurait constitue une menace pour l'ordre et la securite publique.
113. La Cour considere que les Etats disposent du pouvoir de controler si un mouvement ou une association poursuit, ă des fins pretendument religieuses, des activites nuisibles ă la population ou ă la securite publique (arret Manoussakis precite, p. 1362, xf5 40; Stankov et l'Union des Macedoniens Unis Ilinden c. Bulgarie, n08 29221/95 et 29225/95, xf5 84, CEDH2001-),
Eu egard aux circonstances de la cause, la Cour estime qu'en l'espece, l'ingerence incriminee poursuivait un but legitime sous l'angle de l'article 9 xf5 2, ă savoir la protection de l'ordre et de la securite publique.
4. Necessaire dans une societe democratique
a) Principes g^neraux
114. La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle, telle que la protege l'article 9, la liberte de pensee, de conscience et de religion represente l'une des assises d'une " societe democratique " au sens de la Convention. Elle figure, dans sa dimension religieuse, parmi les elements les plus essentiels de l'identite des croyants et de leur conception de la vie, mais elle est aussi un bien precieux pour les athees, les agnostiques, les sceptiques ou les indifferents. II y va du pluralisme " cherement conquis au cours des siecles - consubstantiel ă pareille societe.
Si la liberte religieuse releve d'abord du for interieur, elle "implique " de surcroît, notamment, celle de " manifester sa religion " individuellement et en prive, ou de maniere collective, en public et dans le cercle de ceux dont on partage la foi. Le temoignage, en paroles et en actes, se trouve lie ă l'existence de convictions religieuses. Cette liberte implique, notamment, celle d'adherer ou non ă une religion et celle de la pratiquer ou non (arret Kokkinakis c. Grece du 25 mai 1993, serie A no 260, p. 17, xf5 31 ; Buscarini et autres c. Saint-Marin [GC], no 24645/94, xf5 34, CEDH 1999-1). L'article 9 enumere les diverses formes que peut prendre la manifestation d'une religion ou d'une conviction, ă savoir le culte, l'enseignement, les pratiques et l'accomplissement des rites. Neanmoins, il ne protege pas n'importe quel acte motive ou inspire par une religion ou conviction (arret Kala? c. Turquie du l^juillet 1997, Recueildes arrets etdecisions 1997-IV, p. 1209, xf5 27).
115. La Cour a egalement indique que, dans une societe democratique, ou plusieurs religions coexistent au sein d'une meme population, il peut se r6veler necessaire d'assortir cette liberte de limitations propres ă concilier les interets des divers groupes et ă assurer le respect des convictions de chacun (arret Kokkinakis precite, p. 18, xf5 33).
116. Toutefois, dans l'exercice de son pouvoir de reglementation en la matiere et dans sa relation avec les diverses religions, cultes et croyances, l'Etat se doit d'etre neutre et impartial (arret Hassan et Tchaouch precite, xf5 78). II y va du maintien du pluralisme et du bon fonctionnement de la democratie, dont l'une des principales caracteristiques reside dans la possibilite qu'elle offre de resoudre par le dialogue et sans recours ă la violence les problemes que rencontre un pays, et cela meme quand ils derangent (arret Parti communiste unifie de Turquie et autres c. Turquie du 30 janvier 1998, Recueîl 1998-1, p. 27, xf5 57). Des lors, le role des autorites dans ce cas n'est pas d'enrayer la cause des tensions en eliminant le pluralisme, mais de s'assurer que des groupes opposes l'un ă l'autre se tolerent (arret Serifc. Grece precite, xf5 53).
117. La Cour rappelle aussi qu'en principe, le droit ă la liberte de religion tel que Fentend la Convention exclut l'appreciation de la part de l'Etat quant ă la legitimite des croyances religieuses ou aux modalites d'expression de celles-ci. Des mesures de l'Etat favorisant un dirigeant ou des organes d'une communaute religieuse divisee ou visant ă contraindre la communaute ou une partie de celle-ci ă se placer, contre son gre, sous une direction unique, constitueraient egalement une atteinte ă la liberte de religion. Dans une societe democratique, l'Etat n'a pas besoin de prendre des mesures pour garantir que les communautes religieuses soient ou demeurent placees sous une direction unique (arret Serif c. Grece precite, xf5 52). De meme, lorsque l'exercice du droit ă la liberte de religion ou d'un de ses aspects est soumis, selon la loi inteme, ă im systeme d'autonsation prealable, l'intervention dans la procedure d'octroi de l'autorisation d'une autorite ecclesiastique reconnue ne saurait se concilier avec les imperatifs du paragraphe 2 de l'article 9 (voir, mutatis mutandis, Pentidis et autres c. Grece, no 23238/94, rapport de la Commission du 27 fevrier 1996, xf5 46).
118. Par ailleurs, les communautes religieuses existant traditionnellement sous la forme de structures organisees, l'article 9 doit s'interpreter ă la lumiere de l'article 11 de la Convention qui protege la vie associative contre toute ingerence injustifiee de l'Etat. Vu sous cet angle, le droit des fideles ă la liberte de religion, qui comprend le droit de manifester sa religion collectivement, suppose que les fideles puissent s'associer librement, sans ingerence arbitraire de l'Etat. En effet, l'autonomie des communautes religieuses est indispensable au pluralisme dans unesociete democratique et se trouve donc au coeur măme de la protection offerte par l'article 9 (arret Hassan et Tchaouch precite, xf5 62).
De surcroît, l'un des moyens d'exercer le droit de manifester sa religion, surtout pour une communaute religieuse, dans sa dimension collective, passe par la possibilite d'assurer la protection juridictionnelle de la communaute, de ses membres et de ses biens, de sorte que l'article 9 doit s'envisager non seulement ă la lumiere de l'article 11, mais egalement ă la lumiere de l'article 6 (voir, mutatis mutandis, l'arret Sidiropoulos et autres c. Grece du lOjuillet 1998, Recueil 1998-IV, p.1614, xf5 40 et l'arret Eglise Catholique de la Canee c. Grece du 16 decembre 1997, Recueil 1997-VIII, p. 2857, xf5xf5 33 et 40-41 et rapport Comm., p. 2867, xf5xf5 48-49).
119. Selon sa jurisprudence constante, la Cour reconnaît aux Etats parties ă la Convention une certaine marge d'appreciation pour juger de l'existence et de l'etendue de la necessite d'une ingerence, mais elle va de pair avec un contrăle europeen portant ă la fois sur la loi et sur les decisions qui l'appliquent. La tăche de la Cour consiste ă rechercher si les mesures prises au niveau national se justifient dans leur principe et sont proportionnees.
Pour delimiter l'ampleur de la marge d'appreciation en l'espece, la Cour doit tenir compte de l'enjeu, ă savoir la necessite de maintenir un veritable pluralisme religieux, inherent ă la notion de societe democratique (arret Kokkinakis c. Grece precite, p. 17, xf5 31). De meme, il convient d'accorder un grand poids ă cette necessite lorsqu'il s'agit de determiner, comme l'exige le paragraphe 2 de l'article 9, si l'ingerence repond ă un "besoin social imperieux " et si elle est " proportionnee au but legitime vise " (voir, mutatis mutandis, parmi beaucoup d'autres, l'arret Wingrove c. Royaume-Uni du 25 novembre 1996, Recueil 1996-V, p. 1956, xf5 53). Dans l'exercice de son pouvoir de controle, la Cour doit considerer l'ingerence litigieuse sur la base de l'ensemble du dossier (arret Kokkinakis c. Grece du 25 mai 1993, serieAno260,p.21,xf547).
b) Application de ces principes
120. Le Gouvemement soutient que l'ingerence incriminee etait n6cessaire dans une societe democratique. En premier lieu, la reconnaissance de l'Eglise requerante aurait signifie l'abandon par l'Etat de sa position de neutralite ă l'egard des religions et, en particulier, des conflits religieux, abandon contraire ă la Constitution moldave et ă l'ordre public moldave. C'est donc pour respecter son devoir de neutralite que le Gouvemement a indique ă l'Eglise requerante de regler d'abord ses conflits avec l'Eglise metropolitaine de Moldova.
En deuxieme lieu, le refus de reconnaître etait selon lui necessaire ă la securite nationale et ă l'integrite temtoriale moldave, compte tenu de ce que l'Eglise requerante s'adonnerait ă des activites politiques, militant pour la reunion de la Moldova ă la Roumanie avec le soutien de cette demiere. A l'appui de ses affirmations, il mentionne des articles, parus dans la presse roumaine, favorables ă la reconnaissance par les autorites moldaves de l'Eglise requerante et ă la reunion de la Moldova ă la Roumanie.
De telles activites mettraient en danger non seulement l'integrite de la Moldova, mais egalement ses relations pacifiques avec l'Ukraine, dont une partie du territoire actuel se trouvait, avant 1944, sous la juridiction canonique de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
Le Gouvemement fait egalement valoir egalement que FEglise requerante est soutenue par des partis moldaves ouvertement pro-roumains, qui nient la specificite moldave, parfois meme lors de debats au Parlement, ce qui destabilise FEtat moldave. A cet egard, il mentionne l'Alliance chretienne pour la reunification de la Roumanie, creee le 1^'janvier 1993, dont font partie plusieurs associations et un parti politique represente au Pariement, le Front populaire chretien et democrate, qui aurait salue la reapparition de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.
En troisieme lieu, la non-reconnaissance de l'Eglise requerante 6tait selon lui necessaire pour preserver la paix sociale et l'entente entre les croyants. En effet, l'attitude belliqueuse de l'Eglise requerante, qui vise ă attirer les autres orthodoxes et ă phagocyter les autres Eglises, a entraîn^ un certain nombre d'incidents, qui auraient pu, sans l'intervention de la police, faire des victimes.
Enfin, le Gouvemement souligne que, meme si elles n'ont pas reconnu l'Eglise requ6rante, les autorites moldaves agissent dans un esprit de tolerance et permettent ă celle-ci et ă ses membres de continuer leurs activites sans entrave.
121. Les requerants considerent que le refus de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'etait pas necessaire dans une soci6te democratique. Ils font valoir que tous les arguments avances par le Gouvemement sont denues de fondement et non prouves et ne correspondent pas ă la notion de " besoin social imperieux ". 11 ne ressort d'aucun element du dossier que les requerants aient voulu ou aient mene ou voulu mener des activites susceptibles de porter atteinte ă l'integnte temtoriale, ă la securite nationale ou ă l'ordre public moldaves.
Ils alleguent qu'en leur refusant une reconnaissance, alors qu'il avait reconnu d'autres Eglises orthodoxes, le gouvemement a failli ă son devoir de neutralite et ce, pour des motifs fantaisistes.
La non-reconnaissance a mis les membres de l'Eghse requerante dans l'impossibilite de pratiquer leur culte car, selon la loi sur les cultes, les activites propres ă un culte et la liberte d'association dans un but religieux ne peuvent etre exerces que par un culte reconnu par l'Etat. De meme, l'Etat n'offre sa protection qu'aux seuls cultes reconnus et seuls ceux-ci peuvent faire defendre leurs droits en justice. Par consequent, le clerge et les membres de l'Eglise requerante n'ont pas pu se defendre contre les agrcssions physiques et les persecutions dont ils ont ete victimes, et l'Eglise requerante n' a pas pu proteger ses biens.
Les requerants contestent que l'Etat ait tolere l'Eglise requerante et ses membres. Ils alleguent qu'au contraire, non seulement les agents de l'Etat ont pennis des actes d'intimidation dont les membres de l'Eglise requerante ont ete victimes de la part d'autres croyants mais de surcroît, dans un certain nombre de cas, les agents de l'Etat ont participe ă de tels actes.
122. La Cour examinera successivement les motifs invoques par le gouvemement defendeur pour justifier l'ingerence puis la proportionnalite de cette ingerence aux buts poursuivis.
i) Motifs invoques pour jnstifier l 'ingerence
a) Defense de la legalite et des principes constitutionnels de la Moldova
123. La Cour releve que la Constitution moldave, dans son article 31, garantit la liberte de religion et enonce le principe de l'autonomie des cultes ă l'egard de l'Etat, et que la loi du 24 mars 1992 sur les cultes instaure une procedure de reconnaissance des cultes.
Le Gouvemement soutient que c'est pour respecter ces principes, y compris son devoir de neutralite ă l'egard des cultes, que l'Eglise requerante n'a pas ete reconnue, mais qu'il lui a ete indique de resoudre au prealable ses conflits avec l'Eglise dejă reconnue dont elle voulait se separer, ă savoir, FEglise metropolitaine de Moldova.
La Conr note tout d'abord que l'Eglise requerante a depose une premiere demande de reconnaissance le 8 octobre 1992, restee sans reponse, et que ce n'est qu'ă une date ulterieure, le 7 fevrier 1993, que l'Etat a reconnu l'Eglise metropolitaine de Moldova. Dans ces conditions, la Cour comprend mal, du moins pour ce qui est de la periode precedant la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Moldova, l'argi.iment du Gouvemement selon lequel l'Eglise requerante ne serait qu'un groupe schismatique par rapport ă l'Eglise metropolitaine de Moldova, recormue.
En tout etat de cause, la Cour rappelle que le devoir de neutralite et d'impartialit6 de l'Etat, tel que d6fini dans sa jurisprudence, est incompatible avec un quelconque pouvoir d'appreciation de la part de l'Etat quant ă la legitimite des croyances religieuses, et que ce devoir impose ă celui-ci de s'assurer que des groupes opposes l'un ă l'autre, fussent-ils issus d'un meme groupe, se tolerent. En l'espece, la Cour estime qu'en considerant que FEglise requerante ne rq)resentait pas un nouveau culte et en faisant dependre sa reconnaissance de la volonte d'une autorite ecclesiastique reconnue, l'Eglise metropolitaine de Moldova, le Gouvemement a manque ă son devoir de neutralite et d'impartialite. Des lors, il y a lieu de rejeter l'argument de celui-ci selon lequel le refus de reconnaissance etait necessaire ă la defense de la 16galit6 ct de la Constitution moldave.
P) Atteinte ă l'mtegrite territoriale
124. La Cour note en premier lieu que dans son statut et, en particulier, dans le preambule ă celui-ci, l'Eglise requerante se definit comme une Eglise autonome locale, agissant sur le territoire moldave dans le respect des lois de cet Etat, dont la denomination a un caractere historique, sans aucun lien avec les realites politiques actuelles ou passees. Ayant une activite principalement religieuse, l'Eglise requerante se dit prete ă collaborer avec l'Etat egalement en matiere de culture, d'enseignement ou d'assistance sociale. Elle declare aussi n'avoir aucune activite d'ordre politique.
De tels principes paraissent ă la Cour clairs et parfaitement legitimes.
125. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a neanmoins soutenu qu'en realite, l'Eglise requerante menait des activites politiques contraires ă l'ordre public moldave. et que, si elle etait reconnue, de telles activites mettraient en danger l'integrite territoriale moldave.
La Cour rappelle que, si l'on ne peut exclure que le programme d'une organisation cache des objectifs et intentions differents de ceux qu'elle affiche publiquement, elle doit, pour s'en assurer, comparer le contenu dudit programme avec les actes et prises de position de son titulaire (arret Sidiropoulos et autres precite, p. 1618, xf5 46). En l'espece, elle note qu'aucun element du dossier ne lui permet de conclure que l'Eglise requerante menerait des activites autres que celles declarees dans son statut.
Quant aux articles de presse susmentionnes, bien que leur contenu, tel que decrit par le Gouvemement, revele des idees favorables ă une eventuelle reunion de la Moldova ă la Roumanie, ils ne sauraient etre imputes ă l'Eglise requerante. De plus, le Gouvemement n'a pas pretendu que l'Eglise . / rgquerante avait inspir^3etei^arficles7' ~"
De meme, en l'absence^detotit element de preuve, la Cour ne saurait ^onchJr^querEglise requerante se trouve Uee aux activites politiques des organisations moyaves^&asmentionnees (paragraphe 120 ci-dessns), qui militeraient pour la reunion de la Moldova ă la Roumanie. Elle note d'ailleurs, que le Gouvemement n'a pas soutenu que l'activite de ces associations ou partis politiques etait illegale.
Quant ă l'eventualite que l'Eglise requerante constituerait, une fois reconnue, un risque pour la securite nationale et l'integrite territoriale, la Cour estime qu'il s'agit lă d'une simple hypothese qui, en l'absence d'autres 61ements concrets, ne saurait justifier un refus de la reconnaître.
*y) Defense de la paix sociale et de l'entente entre les croyants
126. La Cour releve que le Gouvemement ne conteste pas que des incidents aient eu lieu ă l'occasion de răunions de fidclcs ct de membrcs du clerge de l'Eglise requerante (paragraphes 47 ă 87 ci-dessus). En particulier, des conflits se sont produits lorsque des pretres appartenant ă l'Eglise requerante ont voulu celebrer des messes dans des lieux de culte dont les fideles et le clerge de l'Eglise metropolitaine de Moldova revendiquaient l'usage exclusif, ou bien dans des localites ou certaines personnes s'opposaient ă la presence de l'Eglise requerante, en la considerant comme illegale.
En revanche, la Cour note qu'il existe certaines divergences entre les requerants et le Gouvemement quant au deroulement de ces incidents.
127. Sans prendre position quant ă la maniere exacte dont se sont passes ces evenements, la Cour releve que la non-reconnaissance de l'Eglise requerante ajoue un role dans les incidents survenus.
ii) Proportionnalite aux buts poursuivis
128. Le Gouvemement soutient que, bien que n'ayant pas reconnu l'Eglise requerante, les autorites agissent dans un esprit de tolerance et lui permettent de continuer ses activites sans entrave. Les membres de cette Eglise peuvent notamment se reunir, prier ensemble et gerer des biens. II en veut pour preuve les nombreuses activites de l'Eglise requerante.
129. La Cour releve que, selon la loi no 979-XII du 24 mars 1992, seuls les cultes reconnus par une decision du gouvemement peuvent etre pratiques sur le temtoire moldave. En particulier, seul un culte reconnu est dote de la personnalite morale (article 24), peut produire et commercialiser des objets specifiques de culte (article 35) et peut embaucher des officiants et salaries (article 44). De surcroît, les associations poursuivant en tout ou en partie un but religieux sont soumises aux obligations qui decoulent de la legislation en matiere des cultes (article 21).
Dans ces circonstances, la Cour note qu'en l'absence de reconnaissance, l'Eglise requerante ne peut m s'organiser, ni fonctionner. Privee de personnalite morale, elle ne peut pas ester en justice pour proteger son patrimoine, indispensable ă l'exercice du culte, tandis que ses membres ne peuvent se reunir pour poursuivre des activites religieuses sans enfreindre la legislation sur les cultes.
Quant ă la tolerance dont ferait preuve le Gouvemement ă l'egard de l'Eglise requerante et de ses membres, la Cour ne saurait considerer une telle tolerance comme un substitut ă la reconnaissance, seule cette demiere etant susceptible de conferer des droits aux interesses.
Par ailleurs, elle releve qu'ă certaines occasions les requerants n'ont pas pu se defendre contre des actes d'intimidation, les autorites pretextant que seules des activites legales pourraient beneficier de la protection de la loi (paragraphes 56, 57 et 84 ci-dessus).
Enfin, elle note que les autorites, lorsqu'elles ont reconnu d'autres assuuialiunîi cultuelles, n'avaicnt pas invoque alors lcs critcrcs qu'elles ont utilises pour refuser la recoimaissance de l'Eglise requerante, et qu'aucune justification n'a ete avancee par le gouvemement moldave pour cette difference de traitement.
130. En conclusion, la Cour estime que le refas de reconnaître l'Eghse requerante a de telles consequences sur la liberte religieuse des requ6rants qu'il ne saurait passer pour proportioime au but legitime poursuivi ni, partant, pour necessaire dans une societe democratique et qu'il y a eu violation de l'article 9.




131. L'Eglise requerante se pretend aussi victime d'une discrimination, eu egard au refas injustifie du Gouvemement de la reconnaître, alors qu'il a reconnu, d'une part, d'autres Eglises orthodoxes et, d'autre part, plusieurs associations au seio d'un meme culte. Elle invoque l'article 14 de la Convention, libelle comme suit:
" La jouissance des droits et libertes reconnus dans la (...) Convention doit Stre assuree, sans distinction aucune, fondee notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l'origine nationale ou sociale, l'appartenance ă une minonte nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. " f
132. Selon le Gouvemement, le culte chretien orthodoxe ayant 6t6 reconnu par le biais de l'Eglise metropolitaine de Moldova, aucun motif ne justifiait de reconnaître egalement l'Eglise requerante, qui se reclame, elle aussi du culte chretien orthodoxe. L'Eglise requerante n'est pas un nouveau culte, mais une formation schismatique dont les croyances et rites ne se distinguent en rien de ceux de l'Eglise metropolitaine de Moldova. ^Le Gouvemement admet que l'Eparchie orfhodoxe de Chisinău, rattach6e ă l'Eglise orthodoxe russe, a ete reconnue bien qu'elle ne soit pas un nouveau culte, mais il considăre que la difference de traitement est fondee sur un crităre ethnique. En effet, les fideles et le clerge de l'Eparchie orthodoxe de Chisinau sont tous d'origine russe. *
133. Les requ6rants estiment que le motif oppose ă l'Eglise requă-ante pour refaser de la reconnaître n'etait ni raisonnable ni objectif, puisque, dans la reconnaissance des autres cultes, le Gouvemement n'a pas pos6 comme criteres l'origine ethnique des croyants ou la nouveaute du culte. A titre d'exemple, les requă-ants font valoir que le Gouvemement a reconnu f deux Eglises adventistes et deux associations juives, qui ne sont pas organis6es selon des crităres ethniques.
134. La Cour considăre que les allegations ayant trait ă l'article 14 s'analysent en une repetition de celles presentees sur le terrain de l'article 9. Des lors, il n'y a pas lieu de les examiner separement.




135. Les requerants font valoir qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention en ce que le droit inteme n'offre aucune voie de recours pour redresser les griefs qu'ils exposent devant la Cour.
136. Le Gouvemement soutient qu'en l'espece, s'agissant de griefs de caractere civil, les exigences de Tarticle 13 s'effacent devant celles de l'article 6 de la Convention.
137. La Cour rappelle que l'article 13 a pour consequence d'exiger un recours inteme habilitant l'instance nationale competente ă connaître du contenu du grief fonde sur la Convention et ă ofîrir le redressement approprie, meme si les Etats contractants jouissent d'une certaine marge d'appreciation quant ă la maniere de se conformer aux obligations que leur fait cette disposition (arret Chahal c. Royaume-Uni du 15 novembre 1996, Recueil 1996-V, pp. 1869-1870, xf5 145). Le recours exige par l'article 13 doit etre " effectif", en pratique comme en droit. Toutefois, un tel recours n'est requis que pour les griefs pouvant passer pour " defendables " au regard de la Convention.
138. La Cour observe que le griefdes requerants, selon lequel le refus de reconnaître l'Eglise requerante a emporte violation de leur droit ă la liberte de religion garanti par l'article 9 de la Convention revătait sans conteste un caractere defendable (paragraphe 130 ci-dessus). Les requerants etaient donc en droit de beneficier d'un recours inteme effectif au sens de l'article 13. La Cour examinera par consequent si l'Eglise requerante et les autres requerants ont dispose d'un tel recours.
139. Elle constate que, dans son arret du 9 decembre 1997, la Cour supreme de justice a juge que le refus du Gouvemement de repondre ă la demande de reconnaissance pr6sentee par l'Eglise requerante n'etait pas illegal et qu'il n'etait pas non plus contraire ă l'article 9 de la Convention, puisque les requerants pouvaient manifester leur religion au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Toutefois, ce faisant, la Cour supreme de justice n'a pas repondu aux griefs principaux souleves par les requerants, ă savoir leur souhait de se reunir et de manifester leur religion collectivement au sein d'une Eglise distincte de l'Eglise m6tropolitaine de Moldova, et de beneficier du droit ă un tribunal pour defendre leurs droits et proteger leurs biens, etant doime que seuls les cultes reconnus par l'Etat beneficient d'une protection legale. Des lors, n'etant pas reconnue par l'Etat, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'avait pas de droits ă faire valoir devant la Cour supreme de justice.
Partant, le recours devant la Cour supreme de justice fonde sur l'article 235 du code de procedure civile n'etait pas effectif.
140. Par ailleurs, la Cour releve que la loi du 24 mars 1992 sur les cultes, si elle erige la reconnaissance par le Gouvemement et l'obligation de respecter les lois de la Republique en condition au fonctionnement d'un culte, ne comporte pas de disposition specifique reglementant la procedure de reconnaissance et prevoyant les recours disponibles en cas de litige.
Le Gouvemement ne fait Etat d'aucun autre recours que les requerants auraient pu exercer.
Des lors, la Cour estime que les requerants n'ont pas ete en mesure d'obtenir le redressement devant une instance nationale de leur grief relatif ă leur droit ă la liberte de religion. Partant, il y a eu violation de l'article 13 de la Convention.




141. Les requerants se plaignent egalement de ce que le refus de reconnaître l'Eglise requerante empeche celle-ci d'obtenir la personnahte juridique, la privant ainsi de son droit d'acces ă un tribunal garanti par l'article 6 afin de faire trancher tout grief relatif ă ses droits, en particulier ses droits de propriete. Ils alleguent de surcroît que ce refus, combine avec l'obstination des autorites ă considerer que les requerants peuvent pratiquer leur religion au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova, porte atteinte ă leur liberte d'association, au mepris de l'article 11 de la Convention.
142. Ayant pris en compte ces articles dans le contexte de l'article 9 (paragraphes 118 et 129 ci-dessus), la Cour considere qu'il n'y a pas lieu de les examiner separement.




143. Aux termes de l'article 41 de la Convention,
" Si la Cour declare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit inteme de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les consequences de cette violation, la Cour accorde ă la partie lesee, s'il y a lieu, une satisfaction equitable. "
A. Dommage
144. Les requerants ne reclament pas de somme au titre de dommage materiel, mais reclament en revanche lăOOOOfrancsfransais (FRF) en reparation du prejudice moral.
145. Le Gouvemement ne se prononce pas ă cet egard.
146. La Cour considere que les violations constatees ont indeniablement du causer aux requerants un prejudice moral qu'elle evalue, en equite, ă la somme de 20 000 euros.
B. Frais et depens
147. Ayant reyu du Conseil de l'Europe 7937,10FRF au titre de l'assistancejudiciaire pour la comparution du requerant Vlad Cubreacov ă Faudience devant la Cour, les requerants ne sollicitent que le remboursement de leurs frais d'avocat exposes au cours de la procedure devant la Cour, ă savoir 8 693,89 FRF et 35501ivres steriing (GBP), correspondant respectivement aux honoraires afferents ă la prise en charge et la preparation de la requete par l'avocat moldave, et ă ceux des conseils britanniques relatifs ă la defense des requerants dans la presente procedure et ă la comparution ă l'audience de la Cour.
148. Le Gouvemement ne se prononce pas ă ce sujet.
149. Compte tenu des justificatifs foumis par les requerants, et statuant en equite, la Cour octroie aux requerants la somme de 7 025 euros pour frais et depens, plus tout montant pouyant etre du au titre de la taxe sur la valeur ajoutee.
C. Interets moratoires
150. Selon les informations dont dispose la Cour, le tanx d'interet legal applicable en France ă la date d'adoption du present arret etait de 4,26 % l'an.




1. Dit qu'il y a eu violation de l'article 9 de la Convention;
2. Dit qu'il ne s'impose pas d'examiner l'affaire egalement sous l'angle de l'article 14 combine avec l'article 9 de la Convention.
3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention;
4. Dit qu'il n'est pas necessaire de statuer sur l'existence d'une violation des articles 6 et 11 de la Convention;
5. Dit
a) que PEtat defendeur doit verser aux requerants, dans les trois mois ă compter du jour ou l'arret sera devenu definitif conformement ă l'article 44 xf5 2 de la Convention, les sommes suivantes :
i. 20 000 (vingt mille) euros, ă convertir en lei moldaves au taux
applicable ă la date du reglement, pour dommage moral;
ii. 7 025 (sept mille vingt-cinq) euros, pour frais et depens, plus tout montant pouvant etre du au titre de la taxe sur la valeur ajoutee;
b) que ces montants seront ă majorer d'un interet simple de 4,26 % l'an ă compter de l'expiration dudit delai etjusqu'au versement;
6. Rejette, ă l'unanimite, la demande de satisfaction equitable pour le surplus.
Fait en fran?ais, puis communique par ecrit le 13 decembre 2001 en applicatiomde l'article 77 §§ 2 et 3 du reglement.


Michael O'BOYLE

Elisabeth Palm

Trascina file per caricare