The measure is available in the following languages:
SECŢIA A TREIA
CAUZA FUSU ARCADIE ŞI ALŢII
REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 22218/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
17 iulie 2012
DEFINITIVĂ
17 octombrie 2012
Hotărîrea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Fusu Arcadie şi alţii c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:
JosepCasadevall, Preşedinte, CorneliuBîrsan, EgbertMyjer, JánŠikuta, InetaZiemele, NonaTsotsoria, judecători, TatianaRăducanu, judecător ad hoc, şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiunii,
Deliberînd la 26 iunie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 22218/06) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către opt cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Arcadie Fusu, dl Petru Botezat, dna Tatiana Rusu, dna Svetlana Covalciuc, dna Galina Bujor, dna Vera Boţoc, dl Vladimir Ţurcanu şi dl Iacob Ciobanu ("reclamanţii"), la 12 mai 2006.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl V. Zeamă avocat la organizaţia ne-guvernamentală "Juriştii pentru Drepturile Omului", cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova ("Guvernul") a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au pretins încălcarea drepturilor lor garantate de articolele 6 § 1, 9 şi 11 din Convenţie, în special, urmare a omisiunii autorităţilor publice de a elibera documentele necesare înregistrării bisericii lor.
4. La 20 ianuarie 2010, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, Curtea a decis să se pronunţe cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii în acelaşi timp (articolul 29 § 1).
5. În legătura cu faptul că dl Mihai Poalelungi, judecător ales din partea Republicii Moldova, s-a retras de la examinarea cauzei (articolul 28 din Regulamentul Curţii), preşedintele Camerei a numit-o pe dna Tatiana Răducanu în calitate de judecător ad-hoc (articolul 26 § 4 din Convenţie şi articolul 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
ÎN FAPT
CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanţii s-au născut în 1964 şi, respectiv, 1949, 1965, 1959, 1952, 1937, 1951, 1930 şi îşi au domiciliul în Floreşti.
7. În 2004 reclamanţii au solicitat Consiliului Raional Floreşti ("Consiliului Raional"), eliberarea un aviz privind existenţa în oraşul Floreşti, a comunităţii religioase cu hramul ”Acoperămîntul Maicii Domnului” ("Biserica"), subordonate Mitropoliei Basarabia.
8. La o dată necunoscută Consiliului Raional a respins cererea reclamanţilor, considerînd că o altă Biserică subordonată Mitropoliei Moldovei, a fost deja înregistrată în Floreşti încă din 1999. Mai mult decît atît, exista un conflict între cele două confesiuni iar în instanţa judecătorească exista în procedură o acţiune civilă privind determinarea care dintre aceste comunităţi are dreptul de a deţine proprietăţile bisericii.
9. Reclamanţii au iniţiat o acţiune în instanţă, pentru a obliga prin hotărîre judecătorească Consiliul Raional să le elibereze documentele necesare înregistrării oficiale ca persoană juridică a bisericii reclamanţilor.
10. La 24 decembrie 2004, Curtea de Apel Bălţi a respins cererea ca fiind nefondată.
11. La 30 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărîrea din 24 decembrie 2004 şi a emis o nouă decizie prin care a admis cerinţele reclamanţilor. Instanţa a obligat Consiliului Raional să elibereze avizul relevant reclamanţilor. Instanţa la adoptarea deciziei s-a bazat expres pe prevederile articolelor 9 şi 11 din Convenţie.
12. La 20 mai 2005, reclamanţii au înaintat o petiţie Departamentului de Executare al Ministerului Justiţiei prin care au solicitat executarea deciziei judecătoreşti definitive în favoarea lor.
13. La 25 noiembrie 2005 reclamanţii au prezentat spre executare către Oficiul de executare Floreşti, titlu executoriu. În aceiaşi zi a fost intentată procedura de executare.
14. La 1 decembrie 2005, Oficiul de executare a înaintat documentul executoriu Consiliul Raional spre executare. La 23 decembrie 2005, Consiliul raional a refuzat să execute decizia judecătorească considerînd „inoportună executarea”, avînd în vedere conflictul şi acţiunea civilă în curs de desfăşurare. Astfel, executarea a fost amînată în aşteptarea soluţionării litigiului cu privire la proprietatea bisericii.
15. La 17 februarie 2006, executorul judecătoresc a solicitat instanţei explicarea modalităţii de executarea a decizie judecătoreşti. Pînă în aprilie 2006, instanţa încă nu examinase această cerere.
16. La 17 martie 2006 Oficiul de executare Floreşti a solicitat în mod repetat, Consiliul Raional să execute decizia. Din cauza refuzului repetat a Consiliul Raional, executorul judecătoresc a solicitat instanţei de judecată sancţionarea membrilor săi. Nu se cunoaşte dacă au fost aplicate careva sancţiuni.
17. Numeroasele plîngeri adresate procuraturii în acest sens au rămas fără răspuns.
18. În 2006 la o dată necunoscută unul dintre reclamanţi (dl Petru Botezat) a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor, solicitînd înregistrarea comunităţii religioase pe care el o reprezintă. La 20 aprilie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea ca fiind nefondată. Instanţa a constatat că dl Botezat a solicitat înregistrarea unui cult cu nume şi adresă identice cu a unui alt cult deja înregistrat de autorităţi, ceia ce este contrar cerinţelor legale. Mai mult decît atît, instanţa a constatat că din documentele prezentate de dl Botezat lipseşte avizul eliberat de Consiliul Raional Floreşti ce confirmă existenţei cultului religios în cauză.
19. La 11 mai 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la cultele religioase care a eliminat, inter alia, obligaţia confirmării de către autorităţile locale ale existenţei cultelor religioase înainte de a putea fi înregistrate de către autorităţile de stat. Legea a intrat în vigoare la 17 august 2007.
20. La 5 septembrie 2007 oficiul de executare a restituit titlul executoriu reclamanţilor, menţionînd că în legătură cu noile prevederi legale, executarea nu mai este necesară. Reclamanţii nu au contestat încheierea în instanţă.
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 9 DIN CONVENŢIE
21. Reclamanţii au pretins că omisiunea de a înregistra comunitatea lor religioasă le-a încălcat drepturile garantate de articolul 9 din Convenţie, care prevede următoarele:
“1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţa şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. ”
A. Admisibilitatea
22. Guvernul a susţinut că, în urma intrării în vigoare a Legii cu privire la cultele religioase la 17 august 2007, reclamanţii nu mai aveau nevoie de avizul, pe care a fost obligat să-l elibereze Consiliul Raional prin decizie judecătorească. Mai mult decît atît, reclamanţii nu au solicitat înregistrarea comunităţii lor nici după ce legea a fost modificată iar titlul executoriu le-a fost restituit fără a fi executat. Acest fapt, în opinia Guvernului, demonstrează lipsa intenţie reale a reclamanţilor de a înregistra un cult şi, prin urmare inexistenţa imixtiunii în drepturile lor. Guvernul a susţinut că reclamanţii şi-a pierdut statutul de victimă, ca urmare a modificărilor legislative şi omisiunea ulterioară de a acţiona.
23. Reclamanţii nu au fost de acord, referindu-se la încercările drepturilor lor de a înregistra cultul chiar şi fără documentul emis de către autoritatea locală (a se vedea punctul 18 de mai sus).
24. Curtea reaminteşte că o decizie sau măsură a autorităţilor naţionale favorabile unui reclamant, nu este în principiu suficientă pentru a-l priva de statutul său de "victimă", decît dacă autorităţile naţionale au recunoscut, în mod explicit sau în substanţă încălcarea Convenţiei şi apoi au acordat despăgubiri în acest sens (a se vedea Scordino c. Italiei (nr. 1) [MC], nr. 36813/97,. § § 179-181, CEDO 2006 V). În speţă, Curtea notează că instanţele judecătoreşti naţionale au adoptat hotărîri judecătoreşti în favoarea reclamanţilor. Cu toate acestea, ele nu au fost executate. Mai mult decît atît, în timp ce a fost adoptată o noua lege, care a îmbunătăţit şansele reclamanţilor de a-şi înregistra comunitatea religioasă, în cazul lor nu a fost recunoscut în mod explicit sau în substanţă încălcarea Convenţiei şi nici nu a fost acordată nici o compensaţie în acest sens.
Obiecţia Guvernului trebuie să fie, prin urmare, respinsă.
25. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. Ea notează că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
26. Reclamanţii se plîng de violarea drepturilor lor garantate de articolul 9 din Convenţie, survenită în rezultatul omisiunii autorităţilor de a le elibera documentul necesar pentru înregistrarea în calitate de persoana juridică a comunităţii lor religioase. Reclamanţii au argumentat, inter alia, că imixtiunea în drepturile lor nu a fost prevăzută de lege, deoarece ar fi fost contrare hotărîrilor judecătoreşti care au obligat autorităţile naţionale să elibereze documentul în cauză.
27. Guvernul a susţinut că autorităţile locale au avut motive serioase pentru de a nu executa hotărîrea definitivă în favoarea reclamanţilor: existenţa unui litigiu în curs de desfăşurare cu privire la proprietatea bisericii între cele două comunităţi religioase concurente; riscul ca înregistrarea bisericii reclamanţilor ar fi putut provoca tulburări în comunitate, precum şi faptul că o altă comunitatea religioasă cu aceiaşi denumire a fost deja înregistrată în acelaşi oraş. Mai mult decît atît, în practică, reclamanţii nu au fost împiedicaţi să îşi exercite drepturile lor religioase, deoarece pentru acest scop aceştia nu au nevoie de înregistrare. Guvernul a considerat că refuzul Consiliului Raional de a elibera documentul în cauză s-a bazat pe prevederi legale clare, în special pe norma care interzice înregistrarea a două organizaţii cu acelaşi nume şi aceeaşi adresă. Mai mult decît atît, după 17 august 2007 pentru înregistrare nu mai era necesar de prezentat nici un document separat.
2. Aprecierea Curţii
(a) Referitor la faptul dacă a exist o imixtiune
28. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat o ingerinţă a dreptului reclamanţilor la libertatea de religie din cauza refuzului autorităţilor de a le elibera un document necesar pentru înregistrarea comunităţii lor religioasă.
29. Curtea reaminteşte că Convenţia "are menirea de a proteja drepturile concrete şi efective dar nu teoretice sau iluzorii " (a se vedea, de exemplu, Chassagnou şi alţii c. Franţei [MC], nr. 25088/94,. 28331/95 şi 28443/95 , § 100, CEDO 1999 III).
30. Curtea consideră că, în pofida emiterii hotărîrilor judecătoreşti în favoarea reclamanţilor, autorităţile nu au eliberat documentul necesar pentru înregistrarea bisericii reclamanţilor, prin urmare, în lipsa unui statut juridic au împiedicat comunitatea religioasă şi pe adepţii săi, de la exercitarea unui număr substanţial de funcţii (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii c. Moldovei, nr. 45701/99,. § 105, CEDO 2001 XII). În esenţă, refuzul autorităţilor de a elibera documentele relevante, în ciuda hotărîrii în favoarea reclamanţilor a condus la o situaţie care în practică nu se deosebeşte de respingerea cererii de către instanţă. Este important de reţinut că la momentul producerii evenimentelor şi pînă la 17 august 2007 pentru înregistrarea unui cult era obligatoriu prezentarea documentului în cauză.
31. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului referitor la faptul că reclamanţii nu s-au ocupat în mod serios de înregistrarea bisericii lor, deoarece aceştia nu au reuşit să o înregistreze pe parcursul perioadei relevante, Curtea notează că reclamanţii nu au avut o poziţie pasivă. În 2006, reprezentantul reclamanţilor a solicitat înregistrarea comunităţii lor, fără a prezenta avizul Consiliului Raional (a se vedea mai sus punctul 18). Cu toate acestea, instanţa de judecată a respins această cerere.
32. Prin urmare, Curtea consideră că refuzul autorităţilor de a emite reclamanţilor documentul de înregistrare constituie o ingerinţă în dreptul lor la libertatea religiei, garantat de articolul 9 § 1 din Convenţiei.
(b) Referitor la faptul dacă imixtiunea a fost prevăzută de lege
33. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa, potrivit căreia termenii "prevăzută de lege" şi "în conformitate cu legea" în articolele 8- 11 din Convenţie nu numai că prevăd ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează, de asemenea, şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele ei, adică să fie enunţată cu destulă precizie, astfel încît să permită persoanei - în caz de necesitate, cu o consultare adecvată - să-şi determine conduita sa (a se vedea Larissis şi alţii c. Greciei, 24 februarie 1998, § 40, Culegere de hotărîri şi decizii 1998-I şi Mitropolia Basarabiei, citată mai sus, § 109).
34. Pentru a răspunde acestor exigenţe dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice în drepturile garantate de Convenţie. Atunci cînd este vorba de chestiuni care aduc atingere drepturilor fundamentale, legea este contrară principiului preeminenţei dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice consacrat de Convenţie, dacă marja de discreţie prevăzută de lege oferă executivului împuterniciri largi. Legea trebuie să definească cu suficientă precizie scopul oricărei marje de discreţie şi modalităţile de exercitare a acesteia (a se vedea Hasan și Chaush c. Bulgariei [MC], nr 30985 /. 96, § 84, CEDO 2000-XI).
35. Mai mult, deoarece comunităţile religioase există tradiţional sub forma unor structuri organizate, articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 din Convenţie, care protejează viaţa asociativă de oricare ingerinţă nejustificată a statului. Prin prisma acestui punct de vedere, dreptul credincioşilor la libertatea religiei, care cuprinde dreptul de a-ţi manifesta religia în colectiv, presupune că credincioşii să se poată asocia liber, fără intervenţia arbitrară a statului. Într-adevăr, existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 din Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei, citată mai sus, § 118, şi Miroļubovs şi alţii c. Letoniei, nr. 798/05, § 80, 15 septembrie 2009).
36. În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestare religioasă a persoanei, în special pentru comunităţile religioase, în dimensiunea sa colectivă, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia juridică a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel încît articolul 9 să fie citit nu numai prin prisma articolului 11, dar şi a articolului 6 (a se vedea, mutatis mutandis, Sidiropoulos și alții c. Greciei, 10 iulie 1998, § 40, Culegere 1998-IV, și Canea Catholic Church c. Greciei, 16 decembrie 1997, § § 33 și 40 41, Culegere 1997-VIII, avizul Comisiei, § § 48-49).
37. În cazul de faţă Curtea constată că Curtea Supremă de Justiţie, prin aplicarea directă a articolele 9 şi 11 din Convenţie (a se vedea punctul 11 de mai sus), a acceptat pretenţiile reclamanţilor şi a obligat Consiliului Raional să elibereze documentul relevant, care pînă la 17 august 2007 era necesar pentru a înregistra o comunitate religioasă. Deliberînd astfel, acesta a respins în mod expres argumentele autorităţilor împotriva eliberarea unui astfel de document, argumente care coincid în mare parte cu cele înaintate de Guvern în observaţiile sale în faţa Curţii. Cu toate acestea, hotărîrea definitivă din 30 martie 2005 nu a fost executată.
38. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că refuzul de a înregistra Biserica nu s-a bazat pe un temei legal prevăzut de legislaţia naţională. Prin urmare, ingerinţa în libertatea religioasă a reclamanţilor nu a fost prevăzută de lege (a se vedea Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova şi Alţii v. Moldova, nr. 952/03, §§35-38, 27 februarie 2007).
39. Constatînd în paragraful precedent că ingerinţa în libertatea de religie a reclamanţilor a fost ilegală, Curtea nu vede necesitatea de a verifica dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim sau a fost „necesară într-o societate democratică”, în sensul articolului 9 § 2 al Convenţiei.
40. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 9 al Convenţiei.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 ŞI 11 DIN CONVENŢIE
Admisibilitatea
41. Guvernul a susţinut că reclamanţii ar fi trebuit să-şi modifice pretenţiile înaintate Curţii după 17 august 2007, cînd noua lege a intrat în vigoare, deoarece, de la această dată, ei nu se mai puteau plînge de "omisiunea de a executa", ci doar de "executarea tardivă "a hotărîrii în favoarea lor. Modificarea capătului de cerere ar fi trebui să fie făcută în termen de şase luni de la momentul în care de facto hotărîrea a fost executată ca urmare a modificărilor în lege, sau de la 7 septembrie 2007 cînd titlul executoriu a fost restituit neexecutat. Întrucît reclamanţii nu şi-au modificat alegaţia în termenul de şase luni de la data intrării în vigoare a modificărilor legislative, cererea lor ar trebui să fie respinsă ca depusă tardiv (a se vedea Sumila şi alţii şase c. Moldovei (dec.), nr. 41369 / 05, 41556/05, 42308/05, 33566/06, 33567/06, 33568/06, 33570/06, 26 ianuarie 2010).
42. Avînd în vedere constatarea violării prevederilor articolului 9 (a se vedea punctul 40 de mai sus), Curtea nu consideră necesar de a examina aceste plîngeri separat (a se vedea Biserica Ortodoxă din Moldova Adevărat şi alţii, citată mai sus, § § 39-43.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
43. Articolul 41 din Convenţie prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau Protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
44. Reclamanţii consideră că o redresare adecvată pentru violarea drepturilor lor ar fi retrocedarea clădirii Bisericii din Floreşti. Din cauza lipsei de acces la clădire, care este ocupată de un alt cult religios, ei nu au putut estima valoarea clădirii. De aceea, ei au solicitat Curţii să rezerve hotărîrea cu titlu de prejudiciu material.
45. Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au nici o pretenţie legitimă la clădirea Bisericii în cauză şi că nu există nici o legătură cauzală între încălcările denunţate şi pretinsa pierdere a clădirii.
46. Curtea este de acord cu afirmaţia Guvernului că natura pretinsei încălcări şi anume omisiunea de a elibera reclamanţilor documentul necesar înregistrării comunităţii religioase - nu are nici o legătură cu pretinsa pierdere a clădirii Bisericii.
Mai mult decît atît, aceste două confesiuni religioase concurente au fost implicate în litigii separate civile cu privire la clădirea în cauză şi alte proprietăţi ale Bisericii, care nu constituie obiectul prezentei cauze. Curtea notează faptul că reclamanţii nu au pretins că din cauza eşecului de a obţine documentul în cauză de la Consiliul Raional, ei au fost în imposibilitatea de a participa la procedurile din instanţa competentă sau de a-şi exercita pe deplin drepturile lor procedurale în cadrul acestor litigii.
Prin urmare, Curtea nu acorda nici o despăgubire în acest sens.
B. Prejudiciul moral
47. Reclamanţii au pretins cu titlu de prejudiciu moral suma de 2000 Euro pentru fiecare în parte.
48. Guvernul şi-a argumentat poziţia prin faptul că reclamanţii nu şi-au înregistrat comunitatea după ce legea a intrat în vigoare, prin urmare ei nu au suferit nici o dauna.
49. Curtea consideră că violarea constatată indubitabil le-a creat reclamanţilor un anumit nivel de stres. Ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi avînd în vedere jurisprudenţa sa, Curtea acordă reclamanţilor, în comun, 5000 Euro.
C. Costuri şi cheltuieli
50. Reclamanţii au pretins 880 Euro pentru costuri şi cheltuieli şi au prezentat o fişa de pontaj detaliată cu orele de muncă ale avocatul lor la caz.
51. Guvernul a contestat numărul de ore din fişa de pontaj şi a constatat lipsa dovezii de plată efectivă a sumelor datorate avocatului.
52. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, de exemplu, Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei [MC], nr. 23118/93, § 62, CEDO 1999-VIII).
53. Ţinînd cont de complexitatea cauzei şi bazîndu-se pe informaţia de care dispune, Curtea acceptă integral pretenţia reclamanţilor cu titlu de costuri şi cheltuieli (cf. Mitropolia Basarabiei, citată mai sus, § 149, şi Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova şi alţii c. Moldovei, citată mai sus, § 65).
D. Penalităţi
54. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă plîngerea formulată în temeiul articolului 9 din Convenţie;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 9 din Convenţie;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat plîngerile invocate în temeiul articolului 6 şi articolului 11 din Convenţie;
4. Hotărăşte:
(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:
(i) 5000 (cinci mii) Euro cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) 880 (opt sute optzeci) Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 17 iulie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago Quesada
Grefierul Secţiunii
Josep Casadevall
Preşedinte