TRIBUNALUL MARAMUREŞ-SECŢIA I CIVILĂ DECIZIE NR. 620/R DIN DATA DE 17.12.2014
Raportat la prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere, dar doctrina a fost constantă în a sublinia importanța motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistență.
Decizia civilă nr. 620/R din 17.12.2014
Prin sentința civilă nr. 592 din 4.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 1963/307/2012, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta FCE din România - Cultul Mozaic în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sighetu Marmației prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Sighetu Marmației prin Primar solicitând ca, în urma probelor ce vor fi administrate, prin hotărârea ce o va pronunța: să constate dobândirea de către reclamanta a calității de continuatoare de drept a fostei societăți de înmormântare Chevra Kadischa-Unitatea de Înmormântări Izraelite din Sighetu Marmației; să constate dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate, potrivit cadrului legislativ special - O.U.G. nr. 36/21.03.2002, Statutul F.C.E.R.-Cultul Mozaic - coroborat cu art. 1837 și art. 1890 cod civil (în vigoare până la 01.10.2012) asupra imobilului-teren cu destinația de Cimitir Evreiesc, situat în municipiul Sighetu Marmației. str. Szilagy Istvan nr. 26, înscris în CF nr. 52778 Sighet, nr. top 2146/l/a/2/3, în suprafață de 7104 mp, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 4192 Sighet.
Motivele de fapt și de drept ale cererii constau în aceea că în municipiul Sighetu Marmației, fosta Chevra Kadischa-unitatea de înmormântări izraelite a dobândit prin donație - act din 11.05.1920 - un teren în suprafață de 7104 mp, pe care 1-a utilizat cu destinația de cimitir evreiesc în anul 1949, odată cu adoptarea, prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 589/01.06.1949 a statutului cultului mozaic, această organizație s-a dizolvat de drept, bunurile trecând în patrimoniul comunității evreiești locale (art. 46 din statut), cimitirul fiind utilizat în continuare, potrivit destinației, de către Comunitatea Evreilor Sighetu Marmației, organizație locală de cult care face parte din Federația Comunităților Evreiești din România.
Asupra imobilului s-a exercitat o posesie utilă, fiind folosit - din anul 1949 și până în prezent - potrivit scopului inițial. În anul 2002, prin O.U.G. nr. 36/21.03.2002, s-a reglementat dreptul de proprietate al Federației Comunităților Evreiești din România asupra lăcașurilor de cult, cimitirelor și altor bunuri destinate activităților Cultului Mozaic, aspect întărit și prin Cap. I Secțiunea a IV-a Patrimoniul cultelor, din Legea nr. 48912006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, coroborat cu art. 4 din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, astfel cum a fost modificat și completat prin H.G. nr. 655/2010, potrivit dispozițiilor căruia "Federația este continuatoare de drept a Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România. înființată în anul 1936, reorganizată în anul 1949 potrivit Statutului Cultului Mozaic aprobat prin Decretul nr. 589/1949, și a tuturor organizațiilor, societăților, asociaților, așezămintelor, fundațiilor și altele asemenea lor, evreiești/israelite care au funcționat pe teritoriul României anterior anului 1949 și care au desfășurat activități de cult, sociale, de învățământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunități israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc."
Prin O.U.G. nr. 36/21.03.2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federației Comunităților Evreiești din România asupra lăcașurilor de cult, cimitirelor și altor bunuri destinate activităților Cultului Mozaic, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 598/04.11.2002, s-a stabilit caracterul de bun comunitar religios cu caracter sacru al cimitirului confesional, faptul că acesta reprezintă spațiul destinat înhumării potrivit delimitărilor legale existente, chiar dacă monumentele funerare inițiale nu mai sunt la locul lor și indiferent de vechimea lui sau de faptul de a fi sau nu deschis unor înhumări, dreptul exclusiv al reclamantei de a dispune prin reprezentanții legali sau autorizați ai Cultului Mozaic asupra cimitirelor evreiești. Posesia îndelungată și utilă exercitată de Comunitatea Evreilor din Sighetu Marmației asupra Cimitirului Evreiesc în temeiul art. 18 din statutul cultului mozaic a fost continuată (prin joncțiunea posesiilor) de Federația Comunităților Evreiești din România.
În drept, s-a invocat art. 1890, 1837 Cod civil român, în vigoare până la 01.10.2011, O.U.G. nr. 36/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 598/04.11.2002, statutul cultului mozaic, aprobat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. nr. 589/1949, Statutul F.C.E.R.-Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, astfel cum a fost modificat și completat prin H.G. nr. 655/2010, cap. V din Legea nr. 489/2006, art. 111 Cod procedură civilă.
Prin precizări s-a invocat în drept art. 111 Cod Procedura Civila, O.U.G 36/2002, aprobată cu modificări și completări-Legea nr. 598/04.11.2002, Statutul Cultului Mozaic, aprobat prin Decretul nr. 589/1949, art. 4 și 43 din Statutul F.C.E.R. - Cultul Mozaic recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, astfel cum a fost modificat și completat prin H.G. nr. 655/2010, cap.V din Legea nr. 489/2006. În temeiul art.4 din statutului Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic - recunoscut prin H.G. 999/2008, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. 655/2010, este continuatoarea de drept a tuturor organizațiilor, societăților, asociațiilor, așezămintelor, fundațiilor și alte asemenea lor evreiești/israelite care au funcționat pe teritoriul României, anterior anului 1949 și care au desfășurat activități de cult, sociale, de învățământ sănătate, cultură, sport purtând diverse denumiri, precum comunități israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite.
Chevra Kadischa - unitatea de înmormântare Sighetu Marmației a fost o asociație de cult, israelită, care se ocupa de respectarea ritualurilor de înmormântare, a funcționat anterior anului 1949, respectiv până la adoptarea statutului cultului mozaic prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.S.R. - statut în vigoare până la recunoașterea actualului statut al F.C.E.R. - CM prin H.G. 999/2008.
Posesia terenului în suprafață de 7104 mp. a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, exercitată sub nume de proprietar și a avut permanent destinația de Cimitir evreiesc. Posesia este întărită și de prevederile Legii 489/2006 privind Libertatea Religioasă și Regimul General al Cultelor - Cultul Mozaic și Musulman, având un regim special în ce privește cimitirele, precum și de legislație specială în domeniu, respectiv Legea 598/2002 care a adoptat O.U.G. 36/2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federației Comunităților Evreiești din România în ce privește bunurile imobile sacre. Cimitirele evreiești sunt astfel de bunuri.
În drept s-a invocat art.4 din statutul F.C.E.R.- CM, Legea 489/2006, art.46, O.U.G. 36/2007 statutul cultului mozaic.
Din actele de la dosar, prima instanță a reținut că potrivit extrasului C.F. nr. 52778 Sighetu Marmației nr. top 2146/1/a/2/2 terenul în suprafață de 7104 mp, are ca proprietar tabular fostei societăți de înmormântare Chevra Kadischa-unitatea de înmormântări izraelite, cu înscriere în anul 1920, fila 4.
Conform contractului de donație, fila 32 terenul a fost donat fostei societăți de înmormântare Chevra Kadischa-unitatea de înmormântări izraelite din Sighetu Marmației de Keszner Izidor la data de 11 mai 1920.
Potrivit dispozițiilor art.111 Cod de procedură civilă, partea care are interes, poate să facă cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Nu se poate considera că o astfel de interpretare și aplicare a dispozițiilor art.111 Cod de procedură civilă este în contradicție cu prevederile art.6 din C.E.D.O., care reglementează dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, putând comporta unele limitări sau condiționări, care intră în marja de apreciere recunoscută statului în numeroase rânduri de instanța de contencios european, în materia drepturilor omului. Având în vedere că nu se aduce atingere substanței dreptului de acces la justiție, în condițiile în care reclamantei i se recunoaște de către legiuitor alte căi legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care însă nu le-au urmat în mod culpabil, instanța apreciază că soluția pronunțată este în concordanță cu exigentele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe cale jurisprudențială în materia art.6 din Convenție.
Față de acestea, instanța a apreciat că acțiunea în constatare promovată de reclamantă este inadmisibilă în condițiile în care nu se solicită realizarea dreptului, astfel că a respins-o ca inadmisibilă potrivit art. 111 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Federația Comunităților Evreiești din România- Cultul Mozaic, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate pentru motive de nelegalitate, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea pe fond a cauzei.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că prima instanță nu a intrat în judecarea fondului, cererea fiind respinsă pe excepția inadmisibilității. Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă.
În speță, recurenta-reclamantă a solicitat pe ambele capete de cerere constatarea existenței unor drepturi și nu realizarea acestora. Concret, la primul capăt de cerere, s-a solicitat constatarea calității de continuatoare de drept a Federația Comunităților Evreiești din România în ce privește fosta societate de înmormântare Chevra Kadischa-Unitatea de Înmormântări Izraelite din Sighetu Marmației. S-a specificat faptul că, potrivit art. 4 din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România- Cultul Mozaic, Statut recunoscut prin H.G. 999/2008, modificat și completat prin H.G. 655/2010, Federația este continuatoarea de drept a tuturor societăților, asociațiilor, așezămintelor, fundațiilor și altele asemenea lor, evreiești/israelite care au funcționat pe teritoriul României anterior anului 1949 și care au desfășurat activități de cult, sociale, de învățământ, sănătate, cultură, sport, purtând diferite denumiri. Societatea Chevra Kadischa-Unitatea de Înmormântări Izraelite din Sighetu Marmației a avut statutul de asociație, a desfășurat activități de cult mozaic (înmormântări), a purtat denumirea de asociație israelită, așa cum prevede statutul și a fost desființată în anul 1949 odată cu intrarea în vigoare a fostului statut al Cultului Mozaic.
Recurenta a susținut că, deoarece dreptul de a fi continuatoarea asociației respective există, este reglementat legal în statut, a fost interesată de aplicarea tezei I din art. 111 Cod procedură civilă.
Cu privire la capătul doi de cerere, constatarea dobândirii de către recurentă a dreptului de proprietate potrivit cadrului legislativ special OUG 36/2002, recurenta a învederat că interpretarea instanței de fond a textului art. 111 Cod procedură civilă a fost eronată. Recurenta este proprietara de drept a bunurilor imobile cu caracter sacru, așa cum este cimitirul confesional ce face obiectul cererii de chemare în judecată. De asemenea, acest drept de proprietate este reglementat prin legislație specială, respectiv OUG nr. 36/21.03.2002. S-a făcut trimitere și la art. 8 din vechiul Statut al Cultului Mozaic și s-a invocat posesia utilă exercitată de recurentă asupra cimitirului, dar aceasta nu constituie temeiul de drept al unei acțiuni în realizarea dreptului de proprietate, s-a dorit numai sublinierea situației de fapt a cimitirului.
Recurenta a precizat că s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al legislației în materia reglementării dreptului de proprietate al Federației asupra bunurilor sacre, tocmai pentru ca, formal, acest aspect să fie opozabil terților, să corespundă mențiunilor din CF, cu actualul statut juridic al Cimitirului Evreiesc din Sighetu Marmației, să nu existe piedici în ce privește exercitarea dreptului de dispoziție al recurentei pe aspecte legate de identitatea dintre proprietara-tabulară și proprietara de fapt și de drept a acestui bun imobil.
Intimatul Municipiul Sighetu Marmației a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimatul a arătat că recurenta conform Ordonanței nr. 94/2004 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România avea posibilitatea de a se conforma acestui act normativ și a depune cerere Comisiei speciale în termen legal. Recurenta în mod culpabil nu a urmat căile legale pentru valorificarea dreptului pretins, astfel încât singura soluție legală ce putea fi pronunțată de instanța de fond era aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Recurenta a depus concluzii scrise.
Analizând sentința recurată, Tribunalul constată ca fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5, art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă 1865, sens în care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Raportat la prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere, dar doctrina a fost constantă în a sublinia importanța motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistență. "Motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă și cuprinde în sine tot respectul justiției și tot meritul judecătorului"; (I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).
Îndatorirea de a motiva hotărârea, clar, convingător și pertinent, constituie, în același timp, o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar. Motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanța care s-a pronunțat în fond, prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept care au condus-o la soluția adoptată.
Jurisprudența a stabilit că o motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 723/2000, B.J.C.D., 2000 pag. 952; Decizia nr. 726/2000; Decizia nr. 1978/2000; C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953). În ipoteza în care hotărârea atacată cu recurs nu este motivată, ori motivarea este confuză și contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul cererii.
În speță, instanța de fond s-a rezumat în a reda în considerentele hotărârii conținutul prevederilor art. 111 Cod procedură civilă 1865, concluzii de jurisprudență CEDO, precum și faptul generic că "reclamantei i se recunoaște de către legiuitor alte căi legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care însă nu le-au urmat în mod culpabil";, fără a răspunde în drept argumentelor evocate de reclamantă prin cererea depusă la dosar și care fundamentează pretențiile acesteia, exprimate prin cele două petite.
Astfel, reclamanta s-a referit la dispozițiile OUG nr. 36/2002, Legii nr. 489/2006, Legii nr. 598/2002, Statutului Cultului Mozaic aprobat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR nr. 589/1949, Statutului Federației Comunităților Evreiești din România- Cultul Mozaic (HG nr. 999/2008, HG nr. 655/2010, art. 4 și 43), considerând că pretențiile sale pot fi analizate cu aplicarea dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă 1865, însă instanța nu a motivat de o manieră efectivă soluția sa de constatare a inadmisibilității valorificării cererilor în procedura art. 111 Cod procedură civilă 1865, prin raportare la actele normative invocate.
În considerarea acestor aspecte, controlul judiciar nu poate fi exercitat de o manieră rezonabilă, sens în care hotărârea recurată a fost casată integral și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.