Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

ROMÂNIA
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Dosar nr.537D/2014

DECIZIA Nr.669
din 12 noiembrie 2014
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, art.18 alin.(1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent


Cu participarea în şedinţa din 4 noiembrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii învăţământului nr.84/1995 şi Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Emil Moise în Dosarul nr.2954/200/2013 al Judecătoriei Buzău – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.537/D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 4 noiembrie 2014, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, a autorului excepţiei, personal şi în calitate de reprezentant al părţilor Silviu Tănase şi Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art.57 şi art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, a amânat succesiv pronunţarea pentru 11 noiembrie 2014 şi, respectiv, 12 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 28 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr.2954/200/2013, Judecătoria Buzău – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii învăţământului nr.84/1995, ale Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 şi ale art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Emil Moise într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate în contradictoriu cu o instituţie de învăţământ preuniversitar.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile din Legea nr.84/1995 preluate de dispoziţiile Legii nr.1/2011 sunt neconstituţionale. Astfel, Religia este reglementată ca disciplină ce face parte din trunchiul comun a structurii educaţionale şi cuprinde elemente specifice confesionale de dogmatică, catehism şi liturgică. Prin urmare, copiii din România sunt obligaţi să participe la disciplina Religie, situaţie care încalcă dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, atât a acestora, cât şi a părinţilor lor. Este adevărat că dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea părinţilor să solicite în scris ca elevul să nu frecventeze aceste ore, dar această reglementare nu anulează caracterul obligatoriu al studierii disciplinei Religie, întrucât până la solicitarea scrisă copilul este obligat să studieze disciplina confesională.
Caracterul obligatoriu al acestei discipline ce face parte din trunchiul comun al tuturor disciplinelor obligatorii, creează o presiune asupra copiilor şi părinţilor acestora care îi determină să acţioneze cu greu sau chiar să nu acţioneze în situaţia în care ar dori să nu frecventeze acele cursuri. Logic ar fi fost ca părinţii să fie cei care solicită ca un copil să studieze disciplina Religie şi nicidecum ca aceştia să fie puşi în situaţia de a solicita în scris că nu doresc frecventarea cursurilor de Religie de către copii. Totodată, câtă vreme fapta de a obliga o persoană prin constrângere să participe la serviciile religioase ale unui cult este infracţiune, fiind sancţionată de art.381 din Codul penal, atunci prevederile ce pun părinţii în situaţia de a solicita în scris să nu se comită această infracţiune cu privire la copiii lor sunt neconstituţionale; este ca şi cum părinţii ar trebui să solicite în scris să nu se aplice pedepse corporale copiilor lor în şcoală, faptă, de asemenea, sancţionată de Codul penal. Dacă o faptă este sancţionată ca infracţiune, ar fi un abuz ca persoanele să fie obligate să solicite în scris să nu fie supuse acelor infracţiuni.

5. De asemenea, dispoziţiile art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 sunt neconstituţionale, deoarece condiţia referitoare la „înalta competenţă profesională” nu este dublată de o calificare specifică procedurilor jurisdicţionale, neputând fi măsurată în niciun fel.

6. Judecătoria Buzău – Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile din Legea nr.84/1995 preluate de dispoziţiile Legii nr.1/2011 sunt constituţionale. Astfel, studiul religiei în conformitate cu opţiunea elevului şi acordul părintelui/tutorelui legal nu poate fi considerat ca un mijloc de constrângere a subiecţilor în cauză. Aşa fiind, dispoziţiile criticate nu pot fi interpretate decât în strictă conformitate cu cele ale art.29 din Constituţie potrivit cărora „nimeni nu poate fi constrâns să adopte ori să adere la o credinţă religioasă contrară convingerilor sale”. Dacă autorul excepţiei ar fi dorit ca fiica sa să nu participe la orele de religie, avea posibilitatea prevăzută de lege de a solicita în scris acest lucru. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Avocatul Poporului arată că nu au incidenţă în cauza de faţă.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi

29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii nr.84/1995 şi Legii nr.1/2011 cu privire la obligativitatea părinţilor de a depune o cerere pentru a retrage copiii de la orele confesionale de Religie, unde aceştia au fost înscrişi şi ale art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992. Însă, având în vedere notele autorului excepţiei şi considerentele încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că, în realitate, autorul excepţiei critică, pe lângă dispoziţiile art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, numai dispoziţiile art.9 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare până la data intrării în vigoare a noii legi (respectiv Legea nr.1/2011) şi dispoziţiile art.18 alin.(1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, care, potrivit art.361 alin.(1), a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:
- Art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992: „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.”
- Art.9 alin.(1) şi (2) din Legea nr.84/1995: „(1)Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.
(2)La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
- Art.18 alin. (1) şi (2) din Legea nr.1/2011: „(1)Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2)La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.4 alin.(2) privind egalitatea între cetăţeni, art.11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art.15 alin.(1) referitor la universalitatea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, art.16 alin.(1) privind egalitatea în drepturi, art.20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.21 alin.(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art.23 referitor la Libertatea individuală, art.29 alin.(1), (5) şi (6) referitor la libertatea conştiinţei, precum şi art.6 - Dreptul la un proces echitabil, art.9 – Libertatea de gândire, conştiinţă şi religie şi art.14 – Interzicerea discriminării, toate din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.2 din Protocolul adiţional la Convenţie, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţie, art.18 şi art.26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art.13 pct.3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art.2 din Declaraţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie şi credinţă, art.1, art.3 lit.d) şi art.5 alin.(1) lit.b) pct.2 din Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, ratificată prin Decretul nr.149 din 2 aprilie 1964.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea constată că a fost ridicată într-un dosar care are ca obiect o plângere civilă formulată în contradictoriu cu o unitate de învăţământ preuniversitară. Prin urmare, prevederile legale referitoare la înalta competenţă profesională a judecătorilor Curţii Constituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Aşa fiind, în temeiul art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea urmează a respinge, ca inadmisibilă, această excepţie.

14. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi
(2) din Legea nr.84/1995 şi art.8 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1/2011, Curtea constată că acestea reglementează, pe de o parte, cu privire la includerea Religiei în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun şi, pe de altă parte, cu privire la posibilitatea ca elevul să nu frecventeze orele de Religie cu condiţia să se solicite în scris acest lucru de către părinte, tutorele legal sau de către elevul major.

15. Potrivit dispoziţiilor art.65 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1/2011, „(1) Planurile-cadru de învăţământ cuprind disciplinele, domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii şi opţionale, precum şi numărul minim şi maxim de ore aferente acestora”, iar „(2) Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, iar curriculumul la decizia şcolii se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire opţionale.” În acest sens, planurile-cadru şi programele şcolare pentru fiecare disciplină sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi se aprobă prin ordin al ministrului. Cât priveşte disciplina Religie, potrivit art.2 lit.e) din Metodologia privind elaborarea şi aprobarea curriculumului şcolar – planuri-cadru de învăţământ şi programe şcolare, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr.3593 din 18 iunie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 2 iulie 2014, „trunchiul comun (TC) reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central, parcursă în mod obligatoriu de elevi în funcţie de nivelul de şcolaritate, anul de studiu, filieră, profil şi specializare; TC asigură egalitatea de şanse la educaţie pentru toţi elevii”. Totodată, în conformitate cu art.18 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii (a se vedea în acest sens art.10 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr.3371 din 12 martie 2013 privind aprobarea planurilor- cadru de învăţământ pentru învăţământul primar şi a Metodologiei privind aplicarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul primar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.192 din 5 aprilie 2013).

16. Având în vedere aceste prevederi, Curtea constată că includerea Religiei ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, nu reprezintă eo ipso o problemă de natură a genera nerespectarea libertăţii conştiinţei, câtă vreme dispoziţiile contestate nu generează obligaţii de natură a urma cursuri având ca obiect o anumită religie, contrară convingerilor fiecăruia. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr.84/1995 şi art.8 alin.(1) din Legea nr.1/2011, reprezintă o consacrare a dispoziţiilor constituţionale ale art.32 alin.(7) potrivit cărora „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garanta prin lege”. De aceea, caracterul obligatoriu al Religiei, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun nu poate fi opus elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigenţelor constituţionale mai sus arătate, prin îndeplinirea de către stat a obligaţiei de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ. Prin urmare, obligativitatea disciplinei Religie este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute (a se vedea şi art.32 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.201 din 21 martie 2014). Faptul că alin.(2) ale art.9 din Legea nr.84/1995 şi art.8 din Legea nr.1/2011 dau elevului drept de opţiune prin instituirea posibilităţii de a nu participa la aceste cursuri, consacră caracterul opțional al disciplinei, care, de această dată, vizează elevul major, părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor. Drept urmare, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi alin.(2) teza a doua şi a treia din Legea nr.84/1995, precum şi dispoziţiile art.18 alin.(1) şi alin.(2) teza a doua şi a treia din Legea nr.1/2011.

17. Curtea constată că modul în care legiuitorul a reglementat prin art.9 alin.(2) teza întâi din Legea nr.84/1995 şi art.18 alin.(2) teza întâi din Legea nr.1/2011 oferta educaţională referitoare la disciplina Religie, este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.29 alin.(1) din Constituţie, individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conştiinţei şi a credinţei religioase, situaţie ce conferă consistenţă liberei dezvoltări a personalităţii umane ca valoare supremă garantată de art.1 alin.(3) din Legea fundamentală. Totodată, potrivit art.32 alin.(5) din Constituţie
„Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”, sens în care învăţământul religios vizează atât instituţii de învăţământ organizate de culte pentru pregătirea personalului propriu de cult în condiţiile legii, cât şi educaţia religioasă realizată de şcolile de stat în aşa fel încât să fie avută în vedere respectarea libertăţii conştiinţei, precum şi respectarea dreptului părinţilor sau a tutorilor de a asigura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri. Tot acest cadru este instituit pentru a asigura protecţia convingerilor religioase ale fiecărei persoane.

18. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.29 alin.(1) teza finală din Legea fundamentală, „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale” şi art.29 alin.(6) din Constituţie,
„Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”.

19. Curtea constată că Legea fundamentală garantează părinţilor dreptul la îngrijirea şi educarea copiilor lor şi cuprinde dreptul la educarea religioasă. De aceea, este primordial dreptul acestora de a transmite copiilor convingerile proprii legate de probleme religioase. De asemenea, părinţii au dreptul de a-şi ţine departe copiii de convingeri religioase. Însă acest drept de educare nu aparţine exclusiv părinţilor, statul, căruia i s-a încredinţat controlul asupra întregului sistem şcolar, asumându-şi în mod autonom şi concurent o misiune proprie de educare, corelativă cu cea a părinţilor. Rezultă că, pe de o parte, există o obligaţie negativă a statului de nu interveni în formarea sau aderarea la o convingere sau credinţă religioasă, iar, pe de altă parte, există şi obligaţia pozitivă potrivit căreia, în măsura în care persoana se manifestă în sensul studierii sau receptării învăţăturilor unui anumit cult sau credinţă religioasă, să creeze cadrul legislativ şi instituţional necesar exercitării drepturilor prevăzute de art.29 şi art.32 din Constituţie. Însă, în niciun caz o persoană nu poate fi pusă ab initio în situaţia de a-şi apăra sau proteja libertatea conştiinţei, pentru că o asemenea abordare ar contraveni obligaţiei negative a statului, care, în virtutea acestei obligaţii, nu poate impune studierea religiei. Aşa fiind, numai după exprimarea dorinţei elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, de a-şi însuşi prin studiu preceptele specifice unui anumit cult religios intervine obligaţia pozitivă a statului de a asigura cadrul necesar menţionat. În adoptarea reglementărilor sale în domeniul învăţământului, legiuitorul trebuie să ţină seama de faptul că art.29 alin.(6) din Constituţie garantează dreptul la învăţământul religios şi nu obligaţia de a frecventa cursuri de religie. Sub acest aspect manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei Religie, iar nu consimţirea tacită sau refuzul expres. Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituţionale referitoare la libertatea conştiinţei şi a religiei aplicabile în domeniul învăţământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză persoana este prezumată ca manifestând deja opţiunea de a studia, fiind nevoită să acţioneze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu. Or, o atare reglementare nu reprezintă altceva decât o constrângere a persoanei în manifestarea unei opţiuni, ceea ce de plano, contravine libertăţii conştiinţei consacrată de Constituţie.

20. Curtea Constituţională constată că şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase, deoarece, potrivit dispoziţiilor art.29 alin.(2) din Constituţie, statul garantează libertatea conştiinţei care trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

21. De aceea, statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filozofice ale părinților, motiv pentru care organizarea activităţii școlare trebuie să se subordoneze atingerii unui scop de conciliere în exercitarea funcțiilor pe care și le asumă în procesul de educație și de predare a religiei cu respectarea dreptului părinților de a asigura educația în conformitate cu propriile convingeri religioase. Ca parte a sistemului constituţional de valori, libertăţii de conştiinţă religioase îi este atribuit imperativul toleranţei, în special în relaţie cu demnitatea umană garantată de art.1 alin.(3) din Legea fundamentală, ce domină ca valoare supremă întregul sistem de valori. Acest motiv exclude, de principiu, ca activităţile şi comportamentele ce izvorăsc dintr-o anumită atitudine de credinţă ori de convingeri filozofice non-religioase să fie supuse sancţiunilor pe care statul le prevede pentru un asemenea comportament, indiferent de motivaţiile de credinţă ale persoanei în cauză.

22. Pentru a fi deplin respectată libertatea de conștiință și religie, care implică libertatea de a aparține sau nu vreunei religii, consacrate de art.29 alin.(1), (2) şi (6) din Constituţie, legiuitorul este ținut de o obligație de neutralitate și imparțialitate. Această obligaţie este realizată în situația în care statul veghează la respectarea acestor libertăți, consacrând posibilitatea părinţilor, reprezentanţilor legali ai elevilor minori, respectiv posibilitatea elevilor majori, de a solicita participarea la orele de religie.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A. d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii Decide:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Moise în Dosarul nr.2954/200/2013 al Judecătoriei Buzău – Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art.9 alin.(2) teza întâi din Legea învăţământului nr.84/1995 şi art.18 alin.(2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt neconstituţionale.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art.9 alin.(1) şi alin.(2) teza a doua şi a treia din Legea învăţământului nr.84/1995, precum şi dispoziţiile art.18 alin.(1) şi alin.(2) teza a doua şi a treia din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Buzău – Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Augustin Zegrean

 

MAGISTRAT-ASISTENT,
Afrodita Laura Tutunaru