Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

Cerere rectificare carte funciară

Decizie 476/A din 17.06.2015

 

-Decretul nr. 177/1948: art. 37 alin. 4;

-Decretul nr. 126/1990;

-Legea nr. 489/2006: art. 27 alin. 3;

-Decretul nr. 115/1938: art. 32 şi art. 34.

 

În situaţia prevăzută de alin. 3 al art. 37 din Decretul nr. 177/1948, credincioşii trecând de la un cult la altul în procent de 100%, întreaga avere s-a strămutat de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, judecătoria populară a locului fiind chemată numai să constate aceste împrejurări, lucru care s-a şi întâmplat, neimpunându-se stabilirea vreunei despăgubiri tocmai în considerarea faptului că imobilele au rămas, în fapt, în posesia aceloraşi credincioşi, care trecuseră, de la cultul greco-catolic la cel ortodox, aşadar aceleiaşi comunităţi locale, care le-au folosit în continuare cu aceeaşi destinaţie.

 Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că această procedură s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale, împrejurare confirmată, în final, de înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, astfel dobândit de intimate.

 Din această perspectivă, instanţa a constatat că procedura prevăzută de lege a fost respectată, astfel încât Încheierea de carte funciară nr. 127/1967 nu este lovită de nulitate absolută, susţinerile apelanţilor fiind nefondate sub acest aspect.

Titlul statului, aşa cum este menţionat şi în evidenţele de carte funciară, este legea, respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

 Nu sunt întemeiate nici susţinerile apelanţilor referitoare la nevalabilitatea titlului statului, nevalabilitate decurgând din neconcordanţa Decretului nr. 177/1948  cu Constituţia de la acea vreme.

 Dimpotrivă, acest act normativ a prevăzut libertatea religioasă, reglementând, de altfel, regimul juridic al cultelor religioase până în anul 2006, aşadar şi după căderea regimului comunist, fiind abrogat de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

 Prin urmare, titlul în baza căruia bunul a fost înscris în cartea funciară este legea, Decretul nr. 177/1948, act normativ valabil şi constituţional.

 Nu ne aflăm în niciuna din ipotezele reglementate de art. 27 alin. 3 din Legea nr. 489/2006, imobilul nefiind nici confiscat abuziv de stat şi nici preluat fără titlu.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

 Prin Sentinţa civilă nr. 2954 din 13.11.2014 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 755/234/2013, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii Protopopiatul Greco-Catolic Gheorgheni şi Parohia Greco-Catolică Gheorgheni, împotriva pârâtelor Parohia Ortodoxă nr. x Gheorgheni şi Parohia Ortodoxă nr. x Gheorgheni.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948 pentru trecerea proprietăţii de la un cult la altul, existând dovada că au fost făcute demersuri anterioare transcrierii în cartea funciară pentru îndeplinirea procedurilor, precum şi dovada că respectivele modificări de proprietate au fost efectiv operate în cartea funciară, în urma acelor demersuri. Această chestiune însă s-a arătat că poate fi privită numai sub aspect procedural, întrucât dobândirea proprietăţii nu se realiza în baza hotărârii judecătoreşti, ci direct în puterea legii.

Tribunalul a mai reţinut că intrarea în vigoare a Decretului nr. 126/1990 nu poate fi considerată ca având drept efect restituirea tuturor proprietăţilor ce au aparţinut Bisericii greco-catolice, neexistând norme legale în vigoare care să dispună expres asupra situaţiilor de aplicare a art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 177/1948 în sensul repunerii în situaţia anterioară.

S-a mai arătat că analiza concordanţei Decretului nr. 177 cu Constituţia din 1948 nu este în competenţa instanţei, aceasta putând doar constata că acest act nu era declarat neconstituţional la momentul în care s-a realizat trecerea proprietăţii către pârâţi.

În concluzie, instanţa a reţinut că nu există niciun temei pentru a considera desfiinţat titlul actualilor proprietari pentru a dispune rectificarea cărţii funciare.

 Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii Protopopiatul Greco-Catolic Gheorgheni şi Parohia Greco-Catolică Gheorgheni au declarat apel, solicitând schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate.

 În motivarea căii de atac promovate, apelanţii au arătat că sentinţa atacată este nelegală, întrucât s-a dat o interpretare eronată prevederilor Decretelor nr. 126/1990 şi nr. 177/1948. În acest sens, s-a arătat că este de notorietate că trecerea la cultul ortodox a intervenit ca urmare a presiunilor exercitate de autorităţile de la acea vreme asupra credincioşilor greco-catolici, cu încălcarea Constituţiei de la acea vreme care garanta libertatea religioasă.

 Apelanţii au mai arătat că există norme legale în vigoare care dispun expres asupra situaţiilor de aplicare a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 177/1948, respectiv prevederile art. 3 din Decretul – Lege nr. 126/1990.

 Reclamanţii au mai criticat hotărârea atacată din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 489/2006, în contextul în care alin. 3 instituie posibilitatea dobândirii bunurilor sacre, astfel cum sunt prevăzute la alin. 1, bunurile confiscate abuziv de stat, precum şi a celor preluate fără titlu.

 De asemenea, s-a arătat că preluarea a fost abuzivă, întrucât a fost dispusă în temeiul Decretului nr. 358/1948, emis cu încălcarea art. 13 din Decretul nr. 177/1948, al art. 27 din Constituţia de la 1948 şi a art. 481 Cod civil.

 În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

Astfel, s-a arătat că s-a probat în cauză îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948, că dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate de reclamanţi s-a făcut în baza legii, care era în concordanţă cu Constituţia de la acea vreme şi că bunurile în litigiu nu beneficiază de prevederile Decretului –Lege nr. 126/1990.

 Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

 În fapt, Biserica Greco-Catolică din Gheorgheni a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. 7030 şi nr. 207 în anul 1929, respectiv în anul 1927, aşa cum rezultă din înscrierile făcute în cărţile funciare menţionate.

 Prin Încheierea nr. 127 din 1967 s-a dispus intabularea, în baza dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, a  dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. 7030 sub nr. top. 11152/2 şi în CF nr. 207 sub nr. top. 762, 763, 764, 765, 712/2/1, în favoarea Parohiei  Ortodoxe Române din Gheorgheni.

 Reclamanţii au solicitat anularea acestei încheieri, ca fiind lovită de nulitate absolută, concomitent cu rectificarea şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, ca urmare a constatării lipsei titlului statului ori nevalabilităţii acestuia.

 Nulitatea absolută a încheierii de carte funciară a fost argumentată pe considerentul că la baza operaţiunii de carte funciară nu a existat o carte de judecată  în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948.

 Potrivit alin. 3 al textului legal menţionat, dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.

Conform prevederilor alin. 4 cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului.

 În speţă, aşa cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la data de 10.10.1948 (filele 51-56, în dosarul primei instanţe), în Adunarea Generală Extraordinară a credincioşilor Greco-catolici din Parohia Gheorgheni s-a hotărât părăsirea cultului Greco - Catolic şi reunirea cu Biserica Ortodoxă, formând o singură comunitate religioasă, situaţia bunurilor parohiei urmând a se  rezolva în conformitate cu Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase.

 Aşa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 29.10.1948, încheiat cu ocazia predării - primirii inventarului bunurilor în temeiul Legii nr. 177/1948, credincioşii greco-catolici au subscris trecerea la cultul ortodox în procent de 100% dintre credincioşii fostei parohii greco-catolice, iar formele împreuna cu dosarele respective au fost depuse, conform legii, la ofiţerul stării civile din Gheorgheni, urmând a fi depuse la Judecătoria Populară.

 Prin cererea nr. 36/26.11.1948, parohul greco-catolic a solicitat Judecătoriei Populare Mixtă Gheorgheni să se elibereze copiile de carte funciară despre proprietăţile parohiei foste greco-catolice pentru a le putea anexa la dosarul trecerilor în baza Legii nr. 177/1948, să se poată face transcrierea acestor bunuri. În cuprinsul acestei cereri formulate către Judecătoria Populară Gheorgheni sunt menţionate, printre altele, şi CF nr. 207 nr. top. 762, 763, 764, 765, 712/2/1, precum şi CF nr. 7030, nr. top. 11152/2.

 Cererea nr. 36/26.11.1948, a fost înregistrată la Judecătoria Populară Gheorgheni, unde funcţiona Cartea Funciară, fiind eliberate extrase după CF nr. 207 nr. top: 762, 763, 764, 765, 712/2/1, precum şi CF nr. 7030, nr. topo 11152/2, cu menţiunea că sunt solicitate de către parohia Ortodoxă română Gheorgheni, fosta Greco-catolică, conform cererii nr. 36 din 26 nov. 1948.

 Din Extrasul din data de 10 ianuarie 1949 după actele de proprietate ale fostei Parohii greco-catolice ale cărei bunuri urmează să se transcrie în cartea funciară pe Parohia Ortodoxă Română, reiese aceeaşi stare de fapt reţinută anterior.

 Prin urmare, aflându-ne în situaţia prevăzută de alin. 3 al art. 37 din Decretul nr. 177/1948, credincioşii trecând de la un cult la altul în procent de 100%, întreaga avere s-a strămutat de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, judecătoria populară a locului fiind chemată numai să constate aceste împrejurări, lucru care s-a şi întâmplat, aşa cum rezultă din înscrisurile analizate anterior, neimpunându-se stabilirea vreunei despăgubiri tocmai în considerarea faptului că imobilele au rămas, în fapt, în posesia aceloraşi credincioşi, care trecuseră, de la cultul greco-catolic la cel ortodox, aşadar aceleiaşi comunităţi locale, care le-au folosit în continuare cu aceeaşi destinaţie.

 Împrejurarea că faptic nu se mai regăseşte în arhive actul prin care instanţa a constatat trecerea bunurilor din patrimoniul Bisericii Greco-catolice în patrimoniul Parohiei Ortodoxe, nu este de natură a confirma susţinerile apelanţilor, în sensul că procedura nu ar fi fost respectată. Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar la care am făcut referire anterior, rezultă că această procedură s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale, împrejurare confirmată, în final, de înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, astfel dobândit de intimate.

 Din această perspectivă, instanţa a constatat că procedura prevăzută de lege a fost respectată, astfel încât Încheierea de carte funciară nr. 127/1967 nu este lovită de nulitate absolută, susţinerile apelanţilor fiind nefondate sub acest aspect.

 În acelaşi context, Curtea a subliniat că nu pot fi primite argumentele apelanţilor referitoare la lipsa titlului statului.

 Astfel, după cum am subliniat anterior, titlul statului, aşa cum este menţionat şi în evidenţele de carte funciară, este legea, respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

 Totodată, nu sunt întemeiate nici susţinerile apelanţilor referitoare la nevalabilitatea titlului statului, nevalabilitate decurgând din neconcordanţa Decretului nr. 177/1948  cu Constituţia de la acea vreme.

 Dimpotrivă, acest act normativ a prevăzut libertatea religioasă, reglementând, de altfel, regimul juridic al cultelor religioase până în anul 2006, aşadar şi după căderea regimului comunist, fiind abrogat de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

 Prin urmare, titlul în baza căruia bunul a fost înscris în cartea funciară este legea, Decretul nr. 177/1948, act normativ valabil şi constituţional.

 Din perspectiva celor reţinute anterior, Curtea a constatat că nu ne aflăm în niciuna din ipotezele reglementate de art. 27 alin. 3 din Legea nr. 489/2006, imobilul nefiind nici confiscat abuziv de stat şi nici preluat fără titlu.

 Sunt de asemenea, aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 32 din Decretul – lege nr. 115/1938, conform cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

 Rectificarea unei înscrieri în cartea funciară se poate face potrivit art. 34  pct. 1 din acelaşi act normativ, dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile.

 Înscrierea în cartea funciară nu este afectată de niciun viciu, fiind valabilă, iar titlul în temeiul căruia s-a făcut a fost Decretul nr. 177/1948, valabil şi constituţional, astfel cum am arătat anterior.

 În aceeaşi ordine de idei, împrejurarea că Biserica greco-catolică a fost din nou recunoscută oficial prin Decretul-lege nr. 126/1990, nu este de natură, prin ea însăşi să justifice nevalabilitatea titlului în baza căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară în favoarea bisericii ortodoxe.

 De asemenea, Curtea va înlătura argumentele apelanţilor referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor Decretului nr. 358/1948, constatând că imobilele revendicate de reclamanţi au trecut în patrimoniul comunităţii locale anterior emiterii acestui decret, într-un moment în care cultul greco-catolic era încă recunoscut.

 În acest sens, instanţa arată că prin Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 13 din Decretul nr. 177/1948, încetarea existenţei cultului greco-catolic.

 Potrivit art. 13 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase pentru a putea să funcţioneze trebuie recunoscute prin decret al prezidiului Marii Adunări Naţionale, iar în cazuri bine motivate se poate retrage recunoaşterea în acelaşi mod. Prin urmare, în decembrie 1948 cultului greco-catolic i s-a retras recunoaşterea.

 Se observă din înscrisurile menţionate mai sus, respectiv Procesul-verbal încheiat la data de 10.10.1948, Procesul-verbal din 29.10.1948 şi cererea nr. 36/26.11.1948 că trecerea greco-catolicilor la cultul ortodox s-a făcut anterior retragerii recunoaşterii cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948, acesta din urmă fiind emis în luna decembrie.  Acesta a fost şi motivul pentru care în privinţa imobilelor în litigiu s-a urmat procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

 După data emiterii Decretului nr. 358/1948, respectiv 02.12.1948, dispoziţiile art. 37 din Decretul nr. 177/1948, nu ar mai fi fost aplicabile, întrucât, prin ipoteză, art. 37 nu are în vedere situaţia în care se retrage recunoaşterea unui cult.

 Dimpotrivă, dispoziţiile art. 37, în toate cele trei ipoteze posibile, respectiv când cel puţin 10%, majoritatea sau cel puţin 75% din credincioşi trec de la un cult la altul, au în vedere situaţia în care cultul de la care au plecat credincioşii există în continuare, impunându-se într-o atare situaţie ca judecătoria populară a locului, să constate situaţia existentă şi să stabilească despăgubirea corespunzătoare.

 Faţă de referirea expresă la art. 13 din Decretul nr. 177/1948, făcută prin Decretul nr. 358/1948, Curtea a constatat că după decembrie 1948 erau aplicabile dispoziţiile art. 36 din Decretul nr. 177/1948, conform cărora averea cultelor a căror recunoaştere a fost retrasă aparţine de drept statului, fiind o prevedere specială care are în vedere ipoteza particulară a retragerii recunoaşterii unui cult religios.

 De asemenea, dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 126/1990 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât ele se referă la  bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, respectiv ca urmare a retragerii recunoaşterii cultului greco-catolic, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă aşa cum am arătat anterior.

 Pe de altă parte, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 ale Decretului nr. 126/1990, care se referă la situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, fiind avută în vedere în această ipoteză situaţia imobilelor preluate de parohii în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948, aşadar anterior retragerii recunoaşterii cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948.

 Din această perspectivă sunt nefondate argumentele apelanţilor referitoare la faptul că prima instanţă ar fi apreciat greşit că art. 2 din Decretul nr. 126/1990 nu sunt aplicabile în speţă, şi că din această perspectivă nu se justifica aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei nr. 64/2004, întrucât acest din urmă act normativ completează dispoziţiile art. 3, care, aşa cum am arătat sunt aplicabile în cauză.

 Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând a fi păstrată, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, apelanţii urmează a fi obligaţi la plata către intimate a câte 3000 lei către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţelor nr. 286/04.05.2015  şi nr. 285/04.05.2015.