Decision no. 157/2012 of the Court of Appeal of Timişoara 2012

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 157/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Categorie: Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 157/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-09-2012 în dosarul nr. 157/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR – 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 157

Ședința publică din 27 septembrie 2012

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: D. B.

S-a luat în examinare, după casare, apelul declarat de reclamanta apelantă E. U. cu R. G.-C. de Lugoj împotriva sentinței civile nr.432/26.05.2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată P. O. R. Minișel, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat A. S., pentru reclamanta apelantă E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj, lipsă fiind pârâta intimată P. O. R. Minișel.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei apelante depune la dosar extras de carte funciară, în copie, învederând instanței faptul că nu s-au mai făcut înscrieri în această cartea funciară din anul 1971, și o listă cu enoriașii de rit greco-catolic din Satul Minișel.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii acțiunii în revendicare și rectificare de carte funciară.

De asemenea, solicită să se recunoască dreptul lor de proprietate asupra imobilului și pe cale de consecință, să îndrume Oficiul de cadastru și publicitate Imobiliară A. să radieze înscrierea de sub B 4 din cartea funciară nr. 106 Minișel; se solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată:

Prin Sentința civilă nr. 432/26.05.2010, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a respins cererea formulată de reclamanta E. R. U. cu R. G. – C. de Lugoj, în contradictoriu cu pârâta P. O. R. din satul Minișel, având ca obiect constatare nulitate act de preluare și rectificare de carte funciară.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul A. a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 14.11.2006 în dosarul nr._, reclamanta E. R. U. cu R. G.- C. de Lugoj a chemat în judecată pârâta P. O. R. Minișel, ., solicitând recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr.106 Minișel sub nr.top.220-221, reprezentând biserică împreună cu teren intravilan (curte), restabilirea situației anterioare de CF, întrucât titlul prin care pârâtei P. O. R. din satul Minișel i s-a atribuit imobilul descris mai sus – Încheierea nr.377/14.04.1971 – este nul de drept, în urma abrogării Decretului nr.358/1948 și pe cale de consecință, obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie imobilul reclamantei, îndrumarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de CF Ineu să radieze în temeiul disp.art.36 pct.3 din Legea nr.7/1996, modificată și completată, înscrierea de sub B 4 din CF nr.106 Minișel, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

In motivare a arătat că, potrivit mențiunilor din CF nr.106 Minișel, cu nr.top.220-221, în baza încheierilor de CF 5975/1913, 5976/1913, 5977/1913 imobilul constând din biserică și terenul aferent intravilan a fost dobândit cu titlu de uzucapiune și a fost stăpânit de reclamantă până la emiterea Decretului nr.358/1948, în baza căruia proprietatea a fost preluată abuziv de pârâtă. Decretul nr.358/1948 a fost abrogat prin Decretul-Lege nr.9/1989, iar prin Decretul-Lege nr.126/1990 Biserica R. U. cu R. G.-C. a fost recunoscută oficial.

Prin adresa nr.411/2006 reclamanta a convocat la dialog pe pârâtă, expunându-i pretențiile, pârâta refuzând să-i restituie imobilul.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și faptul că nu este înregistrată ca persoană juridică. Pe fond, a arătat că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate, ci doar l-a afirmat.

Prin sentința civilă nr.559 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj și s-a anulat încheierea de CF nr.377/14.04.1971 de sub B 4 din CF 106 Minișel, cu nr.top.220-221 și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară de sub B 1-3, în favoarea reclamantei, fiind îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., Biroul de CF Ineu să efectueze mențiunile în CF, în baza hotărârii, după rămânerea irevocabilă.

Prima instanță a reținut că în baza încheierilor de carte funciară nr.5975, 5976, 5977 din 22 august 1913 s-a înscris în CF 106 Minișel cu nr.top.220-221 dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune în favoarea Bisericii G.-Catolice din Minișel.

Prin încheierea de CF nr.377 din 14.04.1971, în baza decretului nr.358/1948 s-au rectificat înscrierile de sub B 1-3 în sensul că „în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de P. ortodoxă R. din .> Prin Decretul-Lege nr.9 din 31.12.1989 a fost abrogat Decretul nr.358/1948.

Prin Decretul-Lege nr.126 din 24.04.1990 ca urmare a abrogării Decretului-Lege nr.358/1948, Biserica R. U. cu R. (G.-C.) este recunoscută oficial, se organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor Religioase din România, iar bunurile preluate de stat, prin efectul Decretului nr.358/1948, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu R. (G.-Catolice).

Reclamanta s-a conformat procedurii prev.de art.3 din Decretul nr.126/1990, completat prin Legea nr.182/2005, privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.64/2004, pentru completarea art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990, astfel cum este consemnat în procesul-verbal din 2.08.2006, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat mulțumitor pentru reclamantă, care a recurs la acțiunea în justiție potrivit dreptului comun.

Ca urmare a abrogării Decretului nr.358/1948 care a constituit titlul de proprietate pentru pârâtă, tribunalul în primă instanță, a constatat că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, întemeiată pe prevederile art.480 C.civ., având la bază prevederile Legii nr.9/1989, este admisibilă și astfel că, a dispus restabilirea situației de carte funciară anterioare, mai precis a dispus trecerea în patrimoniul Bisericii Române Unite cu R. a bunurilor revendicate de aceasta, respectiv a imobilului din CF nr.106 Minișel.

Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta parohia O. R. Minișel, solicitând modificarea deciziei recurate și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 390 din 17.09.2010, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâta P. O. R. Minișel, jud.A. împotriva sentinței civile nr.559/2.05.2007 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta E. R. U. cu R. G. C. de Lugoj.

Împotriva acestei decizia declarat recurs pârâta P. O. R. Minișel, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, a solicitat în urma admiterii recursului, modificarea deciziei în tot împreună cu hotărârea dată de instanța de fond iar pe fond,respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, neîntemeiată și nelegală.

Prin decizia nr. 8961 din 3.11.2009 pronunțată în dosar nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta P. O. R. Minișel, a casat decizia civilă nr. 390/A din 17.09.2007 a Curții de Apel Timișoara-Secția civilă, cât și sentința nr. 559/02.05.2007 a tribunalului A. și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare, tribunalul a reținut necesitatea respectării dispozițiilor art.315 alin.1 Cod proc.civ. conform cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În raport de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că prin considerentele deciziei de casare – decizia civilă nr.8961/3 noiembrie 2009 a instanței supreme – s-au trasat instanței de rejudecare următoarele sarcini: lămurirea chestiunii privind calitatea procesuală activă a reclamantei ce se constituie într-o excepție de fond supusă rigorilor art.137 Cod proc.civ precum și examinarea și respectarea dispozițiilor art.3 a Decretului –Lege nr.126/1990, conform cărora situația juridică a lăcașurilor de cult ce au aparținut Bisericii Române Unite cu R. și au fost preluate de Biserica O. R., se va stabili o comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Nu în ultimul rând, instanța de rejudecare va trebui să examineze conform considerentelor deciziei de casare dacă, în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent bisericii, în condițiile în care art.3 din Decretul –lege nr.126/1990 face vorbire numai despre stabilirea situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale.

În ceea ce privește acest din urmă aspect, tribunalul a apreciat că dispozițiilor legale nu trebuie a fi interpretate atât de restrictiv deoarece, chiar dacă în termeni generali o construcție este aferentă unui teren, totuși, dată fiind importanța edificiului și valoarea lui mai mare decât a terenului, este evident că centrul de greutate gravitează în jurul clădirii bisericii aflată în litigiu, iar nu în jurul terenului asupra căruia a fost construită. O dovadă în acest sens o constituie însăși art.2 teza I din același act normativ care exceptează de la restituire numai moșiile, adică suprafețele întinse de teren având destinație agricolă,lăsând a se presupune prin aplicarea regulii de interpretare per a contrario, că celelalte bunuri imobile ce au aparținut Bisericii Române Unite cu R. se restituie, terenuri ce nu intră în categoria moșiilor, ori supraedificate și terenul aferent, se restituie.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată în apărare de către pârâtă, tribunalul a găsit-o nefondată pentru următoarele considerente.

Calitatea procesuală activă presupune o identitate între reclamanta și persoana despre care se afirmă că este titularul dreptului subiectiv a cărui recunoaștere ori respectare a fost dedusă judecății.

Conform mențiunilor din cartea funciară C.F. nr.106-Minișel (Almenes), proprietar asupra bisericii și a curții acesteia a fost Biserica greco-catolică Minișel cu titlu de uzucapiune. Ulterior, prin încheierea nr.377/14 aprilie 1971, asupra imobilului identificat cu nr.top.220-221 din cartea funciară sus-menționată, s-a întabulat dreptul de proprietate al Parohiei ortodoxe române din .> În ce privește excepția ridicată în cauză, reclamanta a afirmat că este forul tutelar al Parohiei G.-Catolice Minișel, care în această calitate poate promova orice acțiune pentru apărarea și revendicarea drepturilor legitime ale acestei parohii și o poate reprezenta în mod legal în fața instanței de judecată. Această susținere a reclamantei nu se bazează pe nicio dispoziție legală, statutară, canonică sau de altă natură, fiind doar impresia reclamantei nesusținută juridic ori, în orice caz, nedovedită în actualul proces.

Calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă însă din faptul că imobilul în cauză (biserică și curte, cum figurează în coala A din cartea funciară) nu a fost în proprietatea parohiei greco-catolice din satul Minișel, ci a bisericii greco-catolice. Potrivit anexei la Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica R. U. cu R. G.-C. care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desființată prin Decretul nr.358/1948. În aceste condiții, tribunalul concluzionează că reclamanta justifică calitatea procesuală activă în cauză de a revendica bunuri care au constituit în trecut proprietatea bisericii greco-catolice din satul Minișel.

Sub aspectul fondului pretențiilor, având în vedere considerentele deciziei de casare, tribunalul a apreciat că raționamentul juridic menit a dezlega pricina trebuie să aibă ca fundament limitele și condițiile impuse de Decretul-Lege nr.126/1990.

Acest act normativ abrogă Decretul nr.358/1948 dar nu îi neagă cu desăvârșire efectele juridice produse, astfel că nu se pune problema constatării nulității încheierii de întabulare a dreptului de proprietate a Parohiei ortodoxe din satul Minișel, câtă vreme a avut la bază un act normativ în vigoare la data respectivă.

Conform art.3 din acest act normativ situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica O. R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Or, din lista depusă la dosar la f.45-49 (primul dosar de fond), întocmită în ianuarie 2007, rezultă că mai mult de 3/4 din numărul credincioșilor satului Minișel s-au declarat ortodocși, ceilalți declarându-se aparținători ai altor culte, cum ar fi penticostali, adventiști, baptiști, greco-catolici, romano-catolici, reformați etc., însă numărul lor nu ajunge la o pătrime din numărul total al credincioșilor.

În aceste condiții, tribunalul a concluzionat că dispozițiile actului normativ special invocat mai sus nu sunt întrunite pentru a se dispune restituirea bisericii către reclamantă.

În acest sens, s-a impus a se constata că dispozițiile Decretului-Lege nr.126/1990, se limitează a recunoaște oficial Biserica R. U. cu R. (greco-catolică), precum și dreptul acesteia de a se organiza conform regimului general al cultelor din România. Deși același act normativ recunoaște dreptul acestei biserici de a I se restitui bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 și aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, în privința lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică), legea impune a se ține seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Două sunt elementele care a condus la soluția de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

În primul rând, bunul revendicat nu se află în patrimoniul statului fiind în proprietatea Parohiei ortodoxe române din satul Minișel. În al doilea rând, despre dorința credincioșilor din comunitatea satului Minișel, de trecere a lăcașului de cult din localitate în proprietatea Bisericii Române Unite cu R., nu poate fi vorba, o astfel de dorință neexistând exprimată de credincioși sau reliefată de vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusă cât timp covârșitoarea majoritate a credincioșilor din localitatea s-au declarat ortodocși.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. Lugoj în contradictoriu cu pârâta P. O. română din satul Minișel, ., având ca obiect constatare nulitate act de preluare și rectificare de carte funciară.

Împotriva Sentinței civile nr. 432/26.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. a declarat apel E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 296 Cod proc.civ., cu consecința admiterii acțiunii în revendicare și rectificare de Carte Funciară, urmând ca pe cale de consecință:

1.să se dispună recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, reprezentând biserică împreună cu teren intravilan ( curte ), restabilirea situației anterioare de CF, întrucât titlul prin care intimatei - pârâte i s - a atribuit imobilul descris mai sus - încheierea nr. 377/ 14.04.1971 - este nul de drept în urma abrogării Decretului nr. 358/ 1948 și pe cale de consecință, obligarea intimatei - pârâte să le lase în deplină proprietate și posesie acest imobil;

2.să fie îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. - Biroul CF Ineu să radieze în temeiul dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/ 1996 modificată și completată, înscrierea de sub B 4 din CF nr. 106 Minișel, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel se arată următoarele:

1. In fapt, prin Sentința civilă nr. 432/ 26.05.2010, pronunțată în dosarul nr. 8914/ 108/ 2006, Tribunalul A. - Secția civilă a respins în mod complet nelegal și netemeinic acțiunea lor în revendicarea imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, reprezentând biserică împreună cu teren intravilan ( curte ), motivând că „ despre dorința credincioșilor din comunitatea satului Minișel, de trecere a lăcașului de cult din localitate în proprietatea Bisericii Române Unite cu R., nu poate fi vorba, o astfel de dorință neexistând exprimată de credincioși sau reliefată de vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusă cât timp covârșitoarea majoritate a credincioșilor din localitate s - au declarat ortodocși ".

Consideră această motivare a instanței de fond ca fiind complet nefondată, în condițiile în care instituția lor s-a conformat întocmai dispozițiilor legale introduse prin Legea nr. 182/ 2005 privind aprobarea O.G. nr. 64/ 2004 pentru completarea art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica R. U. cu R. ( G. -catolică ), dispoziții care impun anterior promovării acțiunii în justiție doar convocarea părții adverse la dialog, cu comunicarea în scris a pretențiilor privind lăcașurile de cult și casele parohiale revendicate și nicidecum convocarea credincioșilor din comunitatea respectivă în scopul de a-și exprima în mod expres dorința, cu atât mai mult cu cât aceștia nici măcar nu dețin vreun drept real asupra imobilelor revendicate.

Mai mult decât atât, în dosarul cauzei nu există o probă în sensul exprimării dorinței credincioșilor din comunitatea ortodoxă cu privire la situația bisericii. Dacă în procedura desfășurată în fața comisiei mixte, dorința credincioșilor este asimilată prin aviz consultativ, respectiv aflarea acestei dorințe este obligatorie, în procedura jurisdicțională în fața instanței, această dorință nu are nici o semnificație juridică, deoarece rigoarea acestei proceduri ar fi impus ca legiuitorul să facă referire la criterii precise, cum ar fi cel al majorității voturilor exprimate în acest sens de credincioși. Mai mult, modul de modificare a art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990 prin introducerea a 3 aliniate noi, subsecvente celui inițial, arată clar că legiuitorul a considerat că litigiul trebuie tranșat potrivit regulilor de drept comun, adică în speță referitoare la proprietate, iar nu potrivit simplei dorințe a credincioșilor.

Cu alte cuvinte, prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, ar fi inadmisibil ca dreptul oricărei persoane la respectarea proprietății sale să fie subordonat dorinței unui terț, ori că acest drept să fie garantat persoanelor juridice proporțional cu numărul de membri — persoane fizice care o alcătuiesc.

In aceste condiții, consideră că în mod evident prima instanță a făcut în sentința apelată o aplicare greșită dispozițiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990, atunci când a ignorat împrejurarea că instituția noastră a parcurs întocmai toate fazele procedurale cerute de dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul - lege nr. 126/1990, anterior promovării de către ei a acțiunii care face obiectul dosarului.

In acest context, învederează instanței faptul că în strictă conformitate cu aceste prevederi legale, prin adresa nr. 411/2006, au convocat la dialog intimata - pârâtă P. O. R. Minișel, expunându-i pretențiile lor, respectiv restituirea bisericii, împreună cu terenul aferent ( curte ) din satul Minișel, ., care până la data de 1 decembrie 1948 când a apărut Decretul - Lege nr. 358/ 1948 a fost în deplina lor proprietate, iar în baza dispozițiilor arbitrare ale acestui act normativ a fost atribuită în mod abuziv intimatei - pârâte.

In urma primirii convocării lor, în data de 02.08.2006 a avut loc în prezența domnului G. P., primarul comunei Tauț, jud. A., dialogul dintre reprezentanții instituției lor și reprezentanții intimatei - pârâte, aceștia refuzând să le restituie biserica greco - catolică înscrisă în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, pe motivul că „conform conscripției ortodoxe nu există credincioși greco - catolici în Minișel ".

Învederează instanței că prin refuzul tranșant exprimat la dialogul inter confesional propus de ei, intimata - pârâtă a renunțat implicit atât la acordul cultelor in soluționarea amiabilă a situației imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel, cât și la consultarea credincioșilor din comunitate, astfel încât consideră că în mod nelegal invocă instanța de fond dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul - lege nr. 126/1990 referitoare la „ dorința credincioșilor ", atât timp cât prin însăși voința sa liber exprimată și neviciată, P. O. R. din satul Minișel a renunțat la consultarea acestei dorințe.

Față de această împrejurare, învederează instanței că ei nu s-au subrogat dorinței credincioșilor din comunitate, atunci când au promovat prezenta acțiune, ci au revendicat în strictă conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2-4 din Decretul - Lege nr. 126/ 1990, așa cum a fost completat de Legea nr. 182/ 2005, imobilul ai cărui proprietari de drept sunt, astfel încât consideră că înscrisurile statistice depuse de intimata - pârâtă în probațiune la dosarul cauzei nu au nici o relevanță probatorie.

În acest context, învederează instanței că susținerile intimatei - pârâte că aceasta ar avea mai mulți credincioși în P. Minișel decât cultul lor sunt lipsite de orice temei legal și de orice relevanță în cauză, în condițiile în care prin Anexa la Legea nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, anexă cuprinzând Lista cultelor recunoscute în România, Biserica R. U. cu R., G. - C. este recunoscută în mod expres, ceea ce înseamnă că această biserică îndeplinește cerințele art. 18 Ut. b ) din actul normativ menționat privitoare la numărul minim de credincioși ceruți de lege.

Subliniază că această cerință este unicul criteriu cerut de lege privitor la numărul credincioșilor unui cult religios pentru a fi recunoscut cu drepturi patrimoniale depline ( art. 27 din legea nr. 489/ 2006 ), numărul credincioșilor episcopiilor sau parohiilor din subordine neavând absolut nici o relevanță în acest sens.

Mai mult decât atât, în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 9 din actul normativ menționat, în România nu există religie de stat, cultele fiind egale în fața legii și a autorităților publice indiferent de numărul credincioșilor acestora, consideră eventuala atribuire a lăcașurilor de cult pe acest criteriu, ca un act profund abuziv și ilegal, contravenind atât prevederilor

Constituției României, cât și prevederilor legale în materie și totodată ca o discriminare vădită a credincioșilor greco-catolici în raport cu cei ai altor culte recunoscute.

Faptul că credincioșii de confesiune ortodoxă sunt mai numeroși decât credincioșii greco-catolici consideră că nu are nici o relevanță în cauză, în condițiile în care intimata - pârâtă nu a consultat acești credincioși înainte de a-și formula refuzul tranșant de restituire către instituția lor a bisericii greco-catolice înscrise în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 și a terenului aferent acesteia.

Consideră că ar fi un act extrem de grav și nedemocratic și o cauză de îmbogățire fără just temei a cultului ortodox în detrimentul cultului G.-catolic, ca într-un stat de drept credincioșilor greco-catolici să le fie refuzat dreptul de a-și practica religia într-un lăcaș de cult edificat cu grele eforturi pecuniare de către antecesorii lor și de care au fost în mod samavolnic deposedați de către regimul totalitar comunist, regim condamnat public în țara noastră.

In caz contrar, ar însemna ca dispozițiile legale emise după eliminarea de la conducerea Statului Român a regimului comunist de tristă amintire să fie lipsite de orice efect, iar măsurile samavolnice și absolut abuzive luate de acest regim să fie menținute și mai mult decât atât, întărite printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță, în speță Tribunalul A., a statului de drept care este țara noastră la ora actuală, ceea ce este inacceptabil.

Consideră că la 20 de ani de la abrogarea actelor normative emise de către regimul totalitar comunist și în condițiile apariției de norme juridice cu caracter reparator față de cultul lor, care prevăd în mod expres restituirea de către Biserica O. R. a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au fost în proprietatea lor, invocarea de către instanța de fond a dorinței credincioșilor din comunitate în stabilirea dreptului real de proprietate asupra lăcașului de cult edificat de antecesorii lor, reprezintă o lezare deosebit de gravă și arbitrară a drepturilor lor fundamentale, garantate de Constituția României.

Per a contrar io, în cazul în care s-ar considera în continuare ca fiind valabil titlul de proprietate al intimatei - pârâte asupra bisericii greco-catolice înscrise în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 și a terenului aferent acesteia, ar însemna ca pe de o parte să fie aprobate și perpetuate practicile și măsurile abuzive comuniste, luate de regimul totalitar împotriva propriului popor, iar pe de altă parte s-ar goli de orice conținut actele cu caracter reparator adoptate față de cultul nostru, acestea rămânând doar simple dispoziții cu caracter declarativ, care însă nu vor putea fi puse în practică niciodată.

In acest context, învederează instanței că potrivit art. 29 alin. 2 din Constituția României republicată „ libertatea conștiinței este garantată ", pe cale de consecință, orice cetățean, chiar aparținând unei comunități religioase devenită minoritară prin trecerea forțată a majorității membrilor săi la un alt cult, având dreptul nu numai să-și păstreze cultul religios spre care simte chemare, ci să și practice acest cult în biserici și lăcașe de cult ce aparțin cultului respectiv.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 3 din Constituție, „ cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii ", iar potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Constituție, „ cultele religioase sunt autonome față de stat ", ceea ce înseamnă că statul nu poate interveni în administrarea patrimoniului acestor culte și nici nu poate legifera transferuri de patrimoniu abuzive pe baza migrației forțate a unor credincioși de la un cult la altul, în afara modalităților de dobândire a dreptului de proprietate prevăzute în mod expres și limitativ de Codul civil, indiferent de procentul credincioșilor care își schimbă confesiunea, atât timp cât art. 44 alin. 2 prevede fără echivoc că „ proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular ".

Mai mult decât atât, în condițiile în care este cunoscut faptul că trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost o trecere liber consimțită de către credincioșii greco-catolici, ci una forțată prin metode samavolnice de o duritate extremă ( mergând până la exterminarea fizică a oponenților de către regimul comunist), orice argument contrar reprezintă doar un mod superficial de a privi suferințele îndurate în mod complet nejustificat de către credincioșii G.-catolici, optică care practic lipsește de obiect prevederile art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990, acestea devenind efectiv inaplicabile.

De altfel, aceasta este și rațiunea pentru care a fost emis art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990, acesta făcând referire expresă la lăcașurile de cult și casele parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. ( G.-catolică ) și care urmează să fie restituite acestui cult în starea lor actuală.

Față de această împrejurare, consideră că acțiunea lor în revendicare, promovată în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Decretul - Lege nr. 126/ 1990, așa cum a fost completat de Legea nr. 182/ 2005, este pe deplin legală și temeinică, drept pentru care solicită obligarea intimatei-pârâte P. O. R. Minișel să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, întrucât în urma abrogării Decretului nr. 358/1948, deține acest imobil fără nici un titlu valabil.

Pe cale de consecință, solicită constatarea nulității absolute a încheierii notariale nr. 377/ 14.04.1971 și dispunerea repunerii părților în situația anterioară emiterii Decretului nr. 358/ 1948, respectiv revenirea imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel în deplina lor posesie și proprietate.

Învederează instanței în acest context, faptul că în cauze similare, prin Sentința civilă nr. 765/ 17.05.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A. și prin Sentința civilă nr. 1358/27.11.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A., aceeași instanță care în acest dosar le-a respins în mod absolut nelegal și netemeinic acțiunea în revendicare și rectificare de Carte Funciară a bisericii greco-catolice înscrise în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 și a terenului aferent acesteia, a dispus admiterea unor acțiuni având același obiect, apreciind că adevăratul proprietar tabular al imobilului în litigiu este instituția lor și nicidecum cultul ortodox și pe cale de consecință, considerând legale și temeinice pretențiile lor.

Consideră că soluțiile pronunțate de către instanța de judecată în cele două cauze au valoare de principiu, intrând sub autoritatea lucrului judecat, consacrat de dispozițiile art. 166 Cod proc.civ. și redat de adagiul latin " res judicata pro veritate habetur ", pe cale de consecință fiind aplicabile în orice speță supusă judecării în această materie, împrejurare ignorată de instanța de fond din acest dosar, deși cele două hotărâri irevocabile menționate au fost depuse în probațiune de instituția lor la dosarul cauzei.

În acest context, supun atenției instanței motivarea Sentinței civile nr. 1358/27.11.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 618/108/ 2007 al Tribunalului A., motivare în care instanța de judecată s-a pronunțat fără echivoc asupra faptului că " întrucât caracterul nelegal, discriminatoriu și opresiv al Decretului lege nr. 358/ 1948 a fost deja stabilit prin voința legiuitorului. Tribunalul urmează să mai constate în plus că noțiunea de " atribuire " folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de proprietate

Pe cale de consecință, "instanța apreciază că prin prisma dispozițiilor Decretului - lege nr. 126/ 1990, cu modificările și completările ulterioare dar și potrivit art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acțiunea reclamantului este întemeiată...".

Consideră această motivare a instanței de judecată ca fiind pe deplin legală și temeinică, iar raportat la starea de fapt din prezenta cauză, pe deplin aplicabilă și acțiunii promovate de ei în prezentul dosar.

Nu în ultimul rând, învederează instanței că dispozițiile Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948 pe care intimata - pârâtă își întemeiază așa-zisul titlu de proprietate asupra imobilului revendicat de instituția lor, erau contrare chiar Constituției Republicii Populare Române în vigoare de la data de 13 aprilie 1948, fiind în fapt dispoziții politice samavolnice și abuzive luate de conducerea sovietizată a țării în scopul eliminării cultului greco-catolic din rândul cultelor recunoscute.

In susținerea afirmațiilor lor, învederează instanței că și în Constituția menționată se prevedea în mod lipsit de orice echivoc faptul că " libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de Stat " ( art. 27 alin. 1).

Mai mult decât atât, " cultele religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sunt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri " (art. 27 alin. 2 ).

Cu toate că prin nici o hotărâre judecătorească nu s-a stabilit că ritualul și practica cultului greco-catolic ar fi fost contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri, prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale au fost preluate de către stat, iar bisericile și casele parohiale au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române, autoritățile comuniste arestând și condamnând pe toți episcopii și pe acei preoți care s-au opus desființării Bisericii Române Unite cu R..

Emiterea și aplicarea măsurilor abuzive dispuse de Decretul nr. 358/ 1948 sunt în mod evident contrare prevederilor art.27 alin. 1 și 2 din Constituția Republicii Populare Române din anul 1948.

Totodată, aceste măsuri samavolnice sunt contrare și dispozițiilor constituționale ale art. 8, care recunoșteau și garantau proprietatea particulară, îndeosebi proprietatea particulară agonisită prin muncă si economisire, așa cum este cazul în speță, antecesorii lor edificând și întreținând cu mari sacrificii pecuniare biserica greco-catolică înscrisă în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221.

Față de aceste dispoziții constituționale, confiscarea bisericii și a terenului aferent din proprietatea instituției lor și atribuirea acestora intimatei-pârâte apar cu claritate ca fiind nelegale chiar potrivit legii supreme edictate de regimul comunist de tristă amintire instalat la conducerea Statului Român după cel de al doilea război mondial.

Mai mult decât atât, confiscarea bunului lor imobil nu a fost justificată nici de dispozițiile art. 11 din Constituția Republicii Populare Române din anul 1948, deoarece nu era nici mijloc de producție, nici bancă și nici societate de asigurare. Totodată, această confiscare nu a fost o expropriere pentru cauză de utilitate publică ( prevăzută de dispozițiile art. 10 din Constituția Republicii Populare Române din anul 1948 ) instituției noastre nefiindu-i acordată nici un fel de despăgubire pentru imobilul înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221.

In concluzie, consideră că prin argumentația și susținerile din apel, ca și prin înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, au dovedit în mod indubitabil legalitatea și temeinicia pretențiilor lor, drept pentru care au solicitat admiterea apelului, iar prin hotărârea ce veți pronunța, să se dispună schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 296 Cod proc.civ., iar prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea acțiunii lor în revendicare și rectificare de Carte Funciară, cu toate capetele de cerere ale acesteia; cu cheltuieli de judecată.

In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și urm. Cod proc.civ, ale art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/ 1990 completate prin Legea nr. 182/ 2005, ale Legii nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, ale art. 29 alin. 2, alin. 3 și alin. 5, ale art. 44 alin. 2 din Constituția României republicată, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și ale Constituției Republicii Populare Române în vigoare de la data de 13 aprilie 1948.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta intimată P. R. O. Minișel, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și nelegal, cu cheltuieli de judecata, pentru următoarele motive:

în fapt prin sentința civila nr. 432/26.05.2010, Tribunalul A. a respins cererea intimatei apelate reclamante având ca obiect "constatare nulitate act de preluare si rectificare de carte funciara".

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

„Prin decizia nr. 8961 din 3.11.2009 pronunțată în dosar nr._, Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția Civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta P. Ortodoxii Pomana Minișel, a casat decizia civila nr. 390/A din 17.09.2007 a Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, cat și sentința nr. 559/02.05.2007 a Tribunalului A. și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare, tribunalul a reținut necesitatea respectării dispozițiilor an 315 alin. 1 Cod proc.civ. conform cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

In raport de aceste dispoziții legale, tribunalul a constat că prin considerentele deciziei de casare - decizia civilă nr.8961/3 noiembrie 2009 a instanței supreme –

s-au tranșat instanței de rejudecare următoarele sarcini: lămurirea chestiunii privind calitatea procesuala activă a reclamantei ce se constituie într-o excepție de fond supusă rigorilor art. 137 Cod proc.civ precum și examinarea și respectarea dispozițiilor art. 3 a Decretului-Lege nr. 126/1990, conform căreia situația juridică a lăcașurilor de cult ce au aparținut Bisericii Române Unite cu R. și au fost preluate de Biserica Ortodoxa Româna, se va stabili o comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor doua culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Nu în ultimul rând, instanța de rejudecare va trebui să examineze conform considerentelor deciziei de casare dacă, în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecata, poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent biserica, în condițiile în care ari 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 face vorbire numai despre stabilirea situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale.

În acest sens, se impune a se constata că dispozițiile Decretului-Legea nr. 126/1990, se limitează a recunoaște oficial Biserica Româno U. cu R. (greco-catolica), precum și dreptul acesteia de a se organiza conform regimului general al cultelor din România. Deși același act normativ recunoaște dreptul acestei biserici de a i se restitui bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 și aflate in patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, în privința lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care nu aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică), legea impune a se ține seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Două sunt clementele care converg spre soluție de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

În primul rând, bunul revendicat nu se află In patrimoniul Statului fiind în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din satul Minișel, în al doilea rând, despre dorința credincioșilor din comunitatea satului Minișel, de trecere a lăcașului de cult din localitate în proprietatea Bisericii Române Unite cu R., nu poate fi vorba, o astfel de dorință neexistând exprimata de credincioși sau reliefată de vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusa cât timp covârșitoarea majoritate a credincioșilor din localitatea s-au declarat ortodocși.

Sub aspectul fondului pretențiilor, având în vedere considerentele deciziei de casare, tribunalul apreciază că raționamentul juridic menit a dezlega pricina trebuie să aibă ca fundament limitele și condițiile impuse de Decretul-Lege nr.126/1990.

Acest act normativ abrogă Decretul nr..*558/1948 dar nu îi neagă cu desăvârșire efectele juridice produse, astfel că nu se pune problema constatării nulității încheierii de întabulare a dreptului de proprietate a Parohiei Ortodoxe din satul Minișel, câtă vreme a avut la bază un act normativ în vigoare la data respectivă.

Conform art.3 din acest act normativ situația juridică a lăcașurilor de cult a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxa R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Or, din lista depusă la dosar la f.45-49 (primul dosar de fond), întocmită în ianuarie 2007, rezultă că mai mult de 3/4 din numărul credincioșilor satului Minișel s-au declarat ortodocși, ceilalți declarându-se aparținători ai altor culte, cum ar fi penticostali, adventiști, baptiști, greco-catolici, romano-catolici, reformați etc, însă numărul lor nu ajunge la o pătrime din numărul tota! al credincioșilor.

În aceste condiții, tribunalul concluzionează că dispozițiile actului normativ special invocat mai sus nu sunt întrunite pentru a se dispune restituirea bisericii către reclamantă”.

Împotriva hotărârii date, intimata apelanta reclamanta a formulat si declarat apel. Singura critica formulata explicit de către intimata consta în

„1. In fapt, prin Sentința civilii nr. 432/26.05.20/0, pronunțată în dosarul nr._/108/2006 Tribunalul A. Secția civilă a respins in mod complet nelegal și netemeinic acțiunea noastră In revendicarea imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr top. 220 - 221. reprezentând biserică împreună cu teren intravilan ( curte ), motivând că „despre dorința credincioșilor din satului Minișel, da trecere, a lăcașului de cult din localitate în proprietatea Bisericii Române. Unite cu R., nu poate fi vorba, o astfel de dorință neexistând exprimată de credincioși sau reliefată de vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusă cat timp covârșitoarea majoritate a credincioșilor din localitate s-au declarat ortodocși "".

Considerăm această motivare a instanței de fond ca fiind complet nefondată, în Condițiile in care. instituția noastră s-a conformul întocmai dispozițiilor legale Introduse prin Legea nr. 182/2005 privind aprobarea OG nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul lege nr._ privind unele măsuri referitoare la Biserica Romană U. cu R. ( G.-catolică ), dispoziții care impun anterior promovării acțiunii in justiție doar convocarea părții adverse la dialog, cu comunicarea în scris a pretențiilor privind lăcașurile de cult și casele parohiale revendicate și nicidecum convocarea credincioșilor din comunitatea respectiva in scopul de a-și exprima în mod expres dorința, cu atât mai mult cu cât aceștia nici măcar nu dețin vreun drept real asupra imobilelor revendicate.

In aceste condiții, considerăm ca în mod evident prima instanță a făcui in sentința apelata o aplicare greșită dispozițiilor art. 3 din Decretul – lege nr.126/ 1990, atunci când a ignorat împrejurarea că instituția noastră a parcurs întocmai toate fazele procedurale cerute de dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, anterior promovării de câtre noi a acțiunii care face obiectul prezentului dosar.”

Pârâta intimată solicită respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele considerente:

1. dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 126/1990 care consfințesc dreptul "credincioșilor din comunităților ce dețin aceste bunuri" de a fi consultați și de a hotărî cui aparțin imobilele revendicate in temeiul acestui act normativ, astfel cum a admis si ICCJ București prin decizia de casare, la soluționarea cauzei pe fond trebuie ținut cont si de dorința credincioșilor care dețin aceste bunuri.

Aceasta întrucât imobilele "biserici" sunt edificate prin efortul benevol al unei comunități religioase, comunitate care este in fapt si utilizatorul-beneficiarul si proprietarul acestora. Așa fiind, în mod temeinic art. 3 din decretul amintit, atunci când a recunoscut Biserica G.-C. a stabilit si dreptul credincioșilor sa aleagă singuri cui aparține imobilul utilizat si construit de ei, drept de care nu se poate face abstracție în contextul în care la dosarul cauzei au fost depuse - într-o proporție mai mult decât covârșitoare: 138/5/ - semnăturile credincioșilor care sunt ortodocși și care susțin Biserica Ortodoxa R..

Se arată că prin atribuirea imobilului Episcopiei Romane Unite cu R. Greca-Catolica de Lugoj, toți cei 135 de creștini ortodocși majoritari în . situația să nu poată fi înmormântați, botezați și cununați potrivit cu propriile convingeri (deși Constituția țării garantează libertatea religioasă), cei 5 credincioși aparținând Bisericii G.-Catolice fiind prezumat ca nu vor putea sa presteze servicii religioase altor confesiuni.....

Prin urmare motivarea instanței de fond atunci când a reținut ca:

„Conform art.3 din acest act normativ .situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică.) și au fost preluate de Biserica O. R. se va stabili de către o comisie mixta, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând scama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Or, din lista depusă la dosar ia f.45-49 (primul dosar de fond), întocmită în ianuarie 2007, rezultă că mai mult de 3/4 din numărul credincioșilor satului Minișel s-au declarat ortodocși, ceilalți declarându-se aparținători ai altor culte, cum ar fi penticostali, adventiști, baptiști, greco-catolici, romano-catolici, reformați etc., însă numărul lor nu ajunge la o pătrime din numărul total al credincioșilor.

În aceste condiții, tribunalul concluzionează că dispozițiile actului normativ special invocat mai sus nu sunt întrunite pentru a se dispune restituirea bisericii către reclamantă.”

Se susține, că este perfect legala si pertinenta cauzei, hotărârea data circumscriindu-se acestor prevederi legale iar critica formula este neîntemeiata si nelegala, intimata nefiind in măsura sa aducă alte probe pentru dezlegarea pricinii in contextul îndrumărilor date de ICCJ București prin decizia civila de casare nr. 8961/03.11.2009 data in dosarul cauzei.

2. Pe fondul cauzei - in contextul îndrumărilor obligatorii pentru instanța de fond și apel date de IICCJ București prin decizia civila nr. 8961/03.11.2009 arătata, instanța de fond trebuia sa analizeze cu mai multa atenție excepția noastră privind calitatea procesuala activata intimatei apelante reclamante in care sens reclamantei nu i s-a solicitat nici măcar o procura "pentru exercițiul dreptului de reprezentare in judecata", in condițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948 in vigoare la data sesizării instanței - știind ca si "părțile componente locale ale cultelor religioase recunoscute au de asemenea personalitate juridica..." dispoziții care sunt reluate si de actuala Lege privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor in art. 8 alin 2;

Aceasta cu atât mai mult cu cât - F. SA-SI MODIFICE/PRECIZEZE ACȚIUNEA INTRODUCTIVA - prin notele de ședința depuse pentru termenul din data de 12.05.2010 reclamanta E. R. Unita cu R. G.-C. de Lugoj - renunțând la titulatura "forul tutelar al Protopopiatului R. Unit cu R. G.-Catolic A." (fără date de identificare și adresa cunoscute) declară cu tărie că de data aceasta "subscrisa suntem forul tutelar al Parohiei G.-Catolice Minișel" având "dreptul cât și obligația de a promova orice acțiune pentru apărarea și revendicarea drepturilor legitime ale acestei parohii și o putem reprezenta în mod legal in fata instanțelor de judecata" depunând în susținerea propriilor afirmații următoarele acte:

„-Extrasul din Statul de personal al Episcopiei Romane Unita cu R. G.-Catolica de Lugoj înregistrat la Secretariatul de stat pentru culte sub nr. 2530/08.04.2010" rezultând fără echivoc - la pag 30 poziția 22 - ca P. G.-C. Minișel este "parte componente a Episcopiei noastre"

-Adeverința nr. 370 emisă tot de reclamantă la data de 10.05.2010 prin care aceasta confirma aceeași situație arătata mai sus precizând însă că "Forul tutelar el Parohiei Romane Unite cu R. G.-C. Minișel este E. R. Unita cu R. G.-C. de Lugoj".

Se arată că, toate acestea sunt, însă, contrazise de cuprinsul adeverințelor "nr. 36 si respectiv nr. 110 din 22.01.2007 emise chiar de către E. R. Unita cu R. G.-C. Lugoj (f.21-22 din dosar fond) unde precizează că "Biserica greco-catolica Minisel este în fapt P. greco-catolica Unita cu R. Minișel" care [potrivit adeverinței nr. 134 din 15 mai 1995 emanând de la aceeași reclamantă (fila 81 dosar fond)] are "personalitate juridica conform art. 28 din fosta lege a cultelor " aspecte asupra cărora instanța de fond nu s-a aplecat suficient si nu au fost analizate respingând neîntemeiat excepția invocata de ei, excepție care o reiteram și apreciază ca trebuie soluționată ca o excepție de fond prin prisma probelor administrate de însăși reclamanta intimata.

Prin urmare, știind că in evidentele de carte funciara, respectiv in fila CF 106 Minisel sub B1-3 este înscris proprietarul ca fiind "Biserica G.-Catolica din Minișel" și nu P. G.-Catolica Unita cu R. din satul Minișel sau Protopopiatul G.-Catolic Unit cu R. ori E. G.-Catolica de Lugoj, chiar și în situația invocata de reclamanta ca potrivit "Canoanelor Bisericilor Orientale" (care nu au fost insa depuse la dosarul cauzei nici măcar in extras) episcopului îi sunt conferite toate drepturile de reprezentare, acțiunea ce face obiectul dosarului de fata fiind promovata de ""E. R. Unita cu R. G.-Catolica de Lugoj" fie in numele Protopopiatului de la A. fie in numele "Parohiei G. - Catolice din satul Minișel" - aceste dezmembrăminte cu personalitate juridica a Bisericii G.-Catolice Unite cu R. nu sunt una si aceeași cu titularul dreptului, de proprietate înscris în evidențele de carte funciara, acțiunea fiind promovata de o persoana care nu-si justifica nici calitatea si nici interesul.

Cât privește dreptul de reprezentare al Episcopiei Romane Unita cu R. G.-C. de Lugoj pentru unitățile sale subordonate ierarhic care au personalitate juridica (Protopopiatul R. Unit cu R. G.-Catolic A. si P. G. - Catolica Minisel) potrivit dispozițiilor art. 67 alin 1 C pr civ părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. În ipoteza mandatării, art. 83 alin. 1 și 3 din codul de procedură civilă prevede-cerința ca atunci când cererea introductivă este făcută prin mandatar, să se anexeze procura sau, în cazul reprezentării legale, copia legalizată de pe înscrisul - doveditor al calități de reprezentant imposibilitatea de a acționa în justiție pe seama și în numele altuia poate avea un fundament legal, judiciar sau convențional, nejustificat în speță, iar reclamanta: care a formulat acțiunea nu a făcut dovada calității procesuale de reprezentant al protopopiatului/parohiei în numele căreia a promovat cererea de chemare în judecată, omisiune care este supusă sancțiunii prevăzute de art. 161 din Codul de procedură civilă.

3. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ”E. R. Unita cu R. G.-Catolica de Lugoj forul tutelar al Protopopiatului Român Unit cu R. G. - Catolic A.", arată că susțin această excepție astfel cum a fost formulată în dosarul cauzei, solicitând a fi avută în vedere și prin urmare să se respingă acțiunea formulată, astfel:

Știind ca in evidentele de carte funciara, respectiv in fila CF 106 Minisel sub B1-3 este înscris proprietarul ca fiind "Biserica G. - Catolica din Minisel" si nu P. G.-Catolica Unita cu R. din satul Minisel sau Protopopiatul G.-Catolic Unit cu R. ori E. G.-Catolica de Lugoj, chiar si in situația invocata de reclamanta ca potrivit "Canoanelor Bisericilor Orientale" (care nu au fost insa depuse la dosarul cauzei nici măcar in extras) episcopului ii sunt conferite toate drepturile de reprezentare, acțiunea ce face obiectul dosarului de fata fiind promovata de "E. R. Unita cu R. G.-Catolica de Lugoj" fie in numele Protopopiatului de ia A. fie in numele "Parohiei G. - Catolice din satul Minisal" - aceste dezmembrăminte cu personalitate juridica a Bisericii G.- Catolice Unite cu R. nu sunt.una și aceeași cu titularul dreptului de proprietate înscris în evidentele de carte funciara, acțiunea fiind promovata de o persoana care nu-si justifica nici calitatea si nici interesul

Cât privește dreptul de reprezentare al Episcopiei Romane Unita cu R. G.-Catolica de Lugoi pentru unitățile sale subordonate ierarhic care au personalitate juridica (Protopopiatul R. Unit cu R. G. - Catolic A. si P. G. - Catolica Minisel) potrivit dispozițiilor art. 67 alin 1 C.p c. părțile pot sa-si exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. In ipoteza mandatarii, art. 83 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă prevede cerința ca atunci când cererea introductivă este făcută prin mandatar, să se anexeze procura sau, în cazul reprezentării legale, copia legalizată de pe înscrisul doveditor al calității de reprezentant. Imposibilitatea de a acționa în justiție pe seama și în numele altuia poate avea un fundament legal, judiciar sau convențional, nejustificat în speță, iar reclamanta care a formulat acțiunea nu a făcut dovada calității procesuale de reprezentant al protopopiatului/parohiei în numele căreia a promovat cererea de chemare în judecată, omisiune care este supusă sancțiunii prevăzute de art. 161 din Codul de procedură civilă.

4. pe fondul cauzei, referindu-se la capătul de cerere privind restabilirea situației de cartea funciară anterioare, evidențiază în continuare si următoarele aspecte:

- un prim aspect este legat de faptul ca atâta vreme cat acțiunea este promovata de E. R. UNITA CU R. G. CATOLICA de Lugoj cu sediul in Lugoj .. B. nr.6, jud. T. in calitate de for tutelar al Protopopiatului R. Unit cu R. G. - Catolic A. iar in fila CF Minisel, anterior înscrierii de sub B4 era notata "Biserica Geco-Catolica din Minisel" restabilirea situației anterioare de carte funciara ceruta, daca urmează a se da curs acțiunii astfel cum a fost formulata, ar trebui sa se facă în favoarea altei entități si nu in favoarea reclamantei E. R. G.-Catolica for tutelar al Protopopiatului R. G.-Catolic A.;

- un alt aspect demn de analizat este faptul ca - in ipoteza in care s-ar admite acțiunea reclamantei E. R. Unita cu R. G. Catolica de Lugoj astfel cum a fost formulata - imobilul ce face obiectul litigiului ar trebui sa fie încredințat unei alte persoane juridice decât cea menționata in evidentele de CF, care nu este parte in dosarul cauzei, reclamanta - așa cum am arătat deja, cerând imobilul (ca for tutelar) pentru Protopopiatul greco-catolic A. si nu pentru sine sau proprietarul acolo înscris: Biserica G.-Catolica din Minisel

- în fine, se arată că este de remarcat si faptul ca P. R. G.-C. Unita cu cu R. Minișel cât și Biserica G.-catolică din Minișel nu există ca entitate juridică oficial înregistrata in evidentele organelor abilitate la aceasta de pe raza comuni Tauț de care aparțin, astfel ca acestor unități de cult subordonate reclamantei li se aplica dispozițiile art. 28 din D-L. nr. 177/1948 in vigoare la data introducerii acțiunii, dispoziții care în parte au fost reluate și de art. 8 alin 1 si 2 din Legea nr. 489/_ ignorate de reclamanta și "unitățile sale subordonate ....

5. pe fondul cauzei referindu-se la aspectul restabilirii situației de CF anterioare, sunt de evidențiat si următoarele aspecte:

Un prim aspect este legat de faptul ca atâta vreme cat acțiunea este promovata de E. R. UNITA CU R. G. CATOLICA de Lugoj cu sediul in Lugoj .. B. nr.6, jud. T. in calitate de for tutelar al Protopopiatului R. Unit cu R. G. - Catolic A. iar în fila CF Minisel, anterior înscrierii de sub B4 era notata "Biserica Geco-Catolica din Minisel" restabilirea situației anterioare de carte funciara ceruta, daca urmează a se da curs acțiunii astfel cum a fost formulata, ar trebui să se facă în favoarea altei entități si nu in favoarea reclamantei E. R. G.-Catolica for tutelar al Protopopiatului R. G.-Catollc A.;

Alt aspect demn de analizat este faptul ca - in ipoteza in care s-ar admite acțiunea reclamantei E. R. Unita cu R. G. Catolica de Lugoj astfel cum a fost formulata - imobilul ce face obiectul litigiului ar trebui sa fie încredințat unei alte persoane juridice decât cea menționata in evidentele de CF, care nu este parte in dosarul cauzei, reclamanta - așa cum am arătat deja, cerând imobilul (ca for tutelar) pentru Protopopiatul greco-catolic A. si nu pentru sine sau proprietarul acolo înscris: Biserica Geco-Catolica din Minisel

In fine, se arată că este de remarcat si faptul ca atât "P. R. G.-Catolica Unita cu R. Minișel" cât si "Biserica G.-Catolica din Minisel" nu exista ca entitate juridica oficial înregistrata in evidentele organelor abilitate la aceasta de pe raza comunei Tauț de care aparțin, astfel ca acestor unități de cult subordonate reclamantei li se aplica dispozițiile art. 28 din D-L nr. 177/1948 in vigoare la data introducerii acțiunii, dispoziții care in parte au fost reluate si de art. 8 alin. 1 si 2 din Legea nr. 489/2006 ignorate de reclamanta si "unitățile sale subordonate ....”

6. Pe fondul cauzei consideră ca acțiunea reclamantei este neîntemeiata, reclamanta nefiind posesorul de fapt al imobilului si nejustificând un just titlu asupra imobilului înscris in CF 106 Minișel care - astfel cum rezulta din înscrisul depus la dosar - are ca proprietar tabular o alta persoana decât reclamanta (notarea de B1-3 din CF 106 Minișel).

Se arată că susținerea reclamantei ca "actele emise in baza actului normativ abrogat își încetează valabilitatea în condițiile art. 36 pct.3 din legea nr. 7/1996 modificata si completata ..." trebuie interpretate prin prisma disp art. 37 din aceeași lege care dispun ca numai "sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond (....) acțiunea în rectificare, va fi imprescriptibilă", astfel ca acțiunea in fondul cauzei, fiind prescrisa, de la nașterea dreptului de a revendica imobilului trecând mai mult de 3 ani, acțiunea este neîntemeiata si inadmisibila.

Pe de alta parte, faptul ca Decretul nr.358/1948 a fost abrogat nu justifica rectificarea tabulară în baza art. 34 pct,.3 din Legea nr. 115/1939 deoarece Decretul-lege nr. 136/1990 care a abrogat Decretul nr.358/1948 nu retroactiveaza IAR APOI CA URMARE A ABROGĂRII, PRIN LEGE NU S-A PROCEDAT LA RESTABILIREA SITUATIEI ANTERIOARE - fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau retrocedarea bunurilor fostelor biserici greco-catoiice.

Astfel, prin Decretul nr. 126/1990 a fost recunoscuta oficial biserica R. Unita cu R. (greco-catolica). Art.2 din acest decret prevede ca bunurile preluate de stat prin efectele Decretului nr.328/1948 aflate in prezent in patrimoniul statului cu excepția moșiilor, se restituie in starea lor actuala Bisericii Romane Unite cu R., identificarea si inventarierea acestora urmând să se facă de o comisie formata din reprezentanți ai statului si ai bisericii respective numita prin hotărâre de guvern. In ceea ce privește locașurile de cult si casele parohiale (doar acestea ii) care au aparținut Bisericii G. Catolice si au fost preluate de Biserica Ortodoxa R., art.3 din Decretul nr. 126/1990 precizează ca situația juridica a acestora se va stabili de o comisie formata din reprezentanți clericali ai celor doua culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Textul enunțat reglementează fără echivoc o procedura speciala pentru rezolvarea situației juridice a lăcașurilor de cult si a caselor parohiale preluate de Biserica ortodoxa româna procedura care se bazează pe acordul cultelor și dorința credincioșilor.

Rămâne de menționat doar faptul ca prin decizia nr.23 din 27 aprilie 1994 Curtea Constituționala s-a pronunțat in sensul ca dispozițiile art.3 din Decretul nr. 126/1990 mai sus citat sunt constituționale. Aceasta decizie a rămas definitiva ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr.127 din 16 octombrie 1994 a aceleiași curți, de unde rezulta caracterul imperativ al dispozițiilor art.3 din Decretul nr.126/1990.9 Ori in speța, reclamanta fără să respecte cerințele minime impuse de disp art.3 din Decretul nr.126/1990 și substituindu-se dorinței credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, solicită direct imobilul înscris in CF 106 Minișel, erijându-se si in numele celor 5 greco-catolici declarați, trecând peste dorința celor 139 de credincioși, deși dispozițiile art. 22 alin, 1 și 2 și alin. 3 din art. 37 din Decretul nr. 177/04.08.1947 privind regimul general al cultelor religioase în vigoare la data introducerii acțiunii, instituie reguli foarte precise referitoare la numărul de credincioși și referitoare la situația migrației membrilor într-o proporție mai mare de 75%, situație în care se regăsește și reclamanta.

În concluzie, se solicită admiterea excepțiilor invocate și pe cale de consecință să fie respins apelul declarat, iar pe fond se solicită respingerea acțiunii în constatare/rectificare de carte funciară ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 458/24.11.2010, pronunțată în dosar nr. 8914._, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj împotriva Sentinței civile nr.432 din 26 mai 2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea reclamantei și în consecință:

A constatat că Biserica G.-C. din Minișel este proprietarul imobilului înscris în CF nr.106 Minișel nr.top 220-221, constând din Biserică și curte.

A anulat încheierea de carte funciară nr.377 din 14.04.1971 de sub B4 din CF 106 Minișel, nr.top 220-221, a dispus restabilirea situației de carte funciară de sub B1-3 și a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul.

A îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., Biroul de Carte Funciară Ineu, să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

A respins ca nedovedită cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că în motivarea cererii de apel, reclamanta apelantă a arătat că motivarea instanței de fond, în sensul inexistenței dorinței exprimate a credincioșilor de trecere a lăcașului de cult în proprietatea Bisericii Unite cu R., este nefondată, în condițiile în care reclamanta s-a conformat întocmai dispozițiilor legale introduse prin Legea nr.182/2005 privind aprobarea OG nr.64/2004 pentru completarea art.3 din Decretul – Lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica R. U. cu R., dispoziții care impun anterior promovării acțiunii în justiție doar convocarea părții adverse la dialog, cu comunicarea în scris a pretențiilor privind lăcașurile de cult și casele parohiale revendicate și nicidecum convocarea credincioșilor din comunitatea respectivă în scopul de a-și exprima în mod expres dorința, cu atât mai mult cu cât aceștia nici măcar nu dețin vreun drept real asupra imobilelor revendicate.

Că, în dosarul cauzei nu există o probă în sensul exprimării dorinței credincioșilor din comunitatea ortodoxă cu privire la situația bisericii iar modul de modificare a art.3 din Decretul – Lege nr.126/1990 prin introducerea a 3 aliniate noi, subsecvente celui inițial, arată clar că legiuitorul a considerat că litigiul trebuia tranșat potrivit regulilor de drept comun referitoare la proprietate și nu potrivit simplei dorințe a credincioșilor.

Astfel, a susținut că, prin prisma disp.art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, ar fi inadmisibil ca dreptul oricărei persoane la respectarea proprietății sale să fie subordonat unui terț.

Totodată, apelanta a arătat că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990, ignorând că ea a parcurs toate fazele procesuale prevăzute de art.3 alin.2 din acest act normativ, anterior promovării acțiunii, convocând la dialog pe pârâta intimată, în urma căruia a refuzat restituirea bisericii pe motivul că „conform conscripției ortodoxe nu există credincioși greco-catolici”.

Prin urmare, apelanta reclamantă a precizat că prin acest refuz pârâta intimată a renunțat atât la acordul cultelor în soluționarea amiabilă a situației imobilului, cât și la consultarea credincioșilor din comunitate, astfel că în mod greșit instanța de fond invocă disp.art.3 alin.1 din Decretul–Lege nr.126/1990.

Apelanta a mai susținut că, prin Anexa la Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Biserica R. U. cu R. este recunoscută în mod expres, iar cultele sunt egale în fața legii, indiferent de numărul credincioșilor, fiind garantată libertatea conștiinței de disp.art.29 alin.2 din Constituție.

În fine, apelanta a învederat că trecerea de la cultul greco-catolic la cultul ortodox a fost una forțată, prin metode samavolnice, dispozițiile Decretelor nr.177/1948 și 358/1948, pe care intimata își întemeiază așa-zisul dreptul de proprietate, fiind contrare chiar Constituției din 1948.

Prin întâmpinare, pârâta intimată P. O. R. Minișel a solicitat respingerea apelului reclamantei, cu motivarea că dispozițiile art.3 din Decretul–Lege nr.126/1990 consfințesc dreptul credincioșilor de a hotărî cui aparține aceste bunuri, iar în speță o proporție covârșitoare (138/5) susține Biserica O. R..

Pârâta intimată a mai arătat că instanța de fond trebuia să analizeze cu mai multă atenție excepția invocată privind calitatea procesuală activă a reclamantei apelante, căreia nu i s-a solicitat nici măcar o procură pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată, potrivit art.83 al.1 și 3 C.pr.civ., în condițiile în care părțile componente locale ale cultelor religioase recunoscute au, de asemenea, personalitate juridică conform art.28 din Decretul nr.177/1948 și art.8 al.2 din Legea nr.489/2006.

Că, în cuprinsul adeverințelor nr.36 și respectiv nr.110 din 22.01.2007 emisă de apelantă s-a precizat că „Biserica G.-C. Minișel este în fapt P. greco-catolică U. cu R. Minișel”, iar în evidențele de carte funciară apare înscris ca proprietar Biserica G.-C. din Minișel, astfel că apelanta trebuia să anexeze înscrisul doveditor al calității de reprezentant, fie pentru Protopopiatul Român Unit cu R. G. Catolic A., fie pentru P. G.–C. din satul Minișel.

Totodată, pârâta intimată a învederat că atâta timp cât acțiunea este promovată de E. R. U. cu R. G.–C. de Lugoj, în calitate de for tutelar al Protopopiatului Român Unit cu R. G.-Catolic A. iar în CF nr.106 Minișel era notată „Biserica G.-catolică din Minișel, restabilirea situației anterioare de carte funciară ar trebui să se facă în favoarea altei entități și nu în favoarea reclamantei E. R. G.-C..

De asemenea, a susținut că acțiunea reclamantei este prescrisă, trecând mai mult de 3 ani de la nașterea dreptului de a revendica imobilul, este neîntemeiată și este inadmisibilă.

În urma examinării sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3 din Decretul–Lege nr.126/1990 completate prin Legea nr.182/2005, art.44 al.2 din Constituție, art.36 din Legea nr.7/1996 și art.480 din Codul civil, Curtea a apreciat că este întemeiat apelul reclamantei.

Astfel, Curtea a reținut că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, întrucât, așa cum a reținut și prima instanță în cartea funciară nr.106 Minișel a fost înscrisă sub B 1-3 Biserica G.-C. Minișel și nu P. G.-C. din Minișel, iar potrivit Anexei 1 la Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica R. U. cu R., G.-C., care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desființată prin Decretul nr.358/1948.

În această cauză, nu se pune problema lipsei calității procesuale active a reclamantei ori lipsa calității de exerciții a acestuia în promovarea acestei acțiuni, cu atât mai mult cu cât potrivit art.42 C.pr,civ. persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor pot sta în judecată dacă sunt reprezentate, asistate în modul arătat în legile sau statutele care reglementează capacitatea sau organizarea lor, reprezentare care, în speță, este conformă art.II din Codul canoanelor bisericilor orientale, recunoscut prin HG nr.1218/2008.

În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și prescrierii acțiunii, Curtea a reținut, de asemenea, că acestea sunt neîntemeiate în raport de disp.art.480 Cod civil, art.34 și 35 din Legea nr.7/1996, potrivit cărora acțiunea în revendicare – rectificare de carte funciară este imprescriptibilă.

În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea a reținut că prin Decretul nr.358/1948 s-a stabilit că, în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult încetează de a mai exista, stipulându-se, totodată, că averea mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine Statului Român, care le poate atribui în parte către Biserica O. R..

In temeiul Decretului nr.358/1948, prin încheierea de CF nr.377 din 14.04.1971, s-au rectificat înscrisurile de sub B 1-3 din CF nr.106 Minișel cu nr.top.220-221, în sensul că (Sub B 4) „în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de P. O. R. din .> Cu alte cuvinte, temeiul în baza căruia pârâta intimată a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu îl constituie Decretul nr.358/1948, care a fost abrogat prin Decretul-Lege nr.9/1989.

Este adevărat că prin art.3 din Decretul–Lege nr.126/1990 s-a stabilit că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. și au fost preluate de biserica catolică se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, numai că prin Legea nr.182/2005 articolul 3 din Decretul–Lege nr.126/1990 a fost completat prevăzându-se la aliniatul 2 că, dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește vreuna din părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.

În speță, reclamanta apelantă s-a conformat procedurii prevăzute de art.3 din Decretul–Lege nr.126/1990, completat prin Legea nr.182/2005, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat mulțumitor pentru reclamantă, astfel că aceasta a recurs la acțiunea în justiție pe calea dreptului comun.

Astfel, avându-se în vedere că, prin voința legiuitorului, a fost stabilit caracterul nelegal, discriminatoriu și agresiv al Decretului nr.358/1948, Curtea apreciază că noțiunea de „atribuire” folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de proprietate iar acțiunea promovată de reclamantă pe calea dreptului comun este întemeiată.

În acest context, este de menționat că față de prevederile art.3 al.2 astfel cum a fost completat prin Legea nr.182/2005, nu are relevanță în cauză „conscripția religioasă a satului Minișel”, invocată de pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta exprimă doar apartenența la cultele religioase, nefiind consultată dorința credincioșilor cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu.

Astfel, ca urmare a abrogării Decretului nr.358/1948, care a constituit titlul pentru pârâtă, Curtea a apreciat că acțiunea în revendicare și rectificare este întemeiată în raport de dispozițiile art.480 Cod civil, art.34 pct.1 și 3 din Legea nr.7/1996 și art.1 din protocolul nr.1 adițional la CEDO.

Pe cale de consecință, în baza art.296 C.pr.civ., a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința atacată și a admis acțiunea reclamantei, sens în care a constatat că Biserica G.-C. din Minișel este proprietarul imobilului înscris în CF nr.106 Minișel, nr.top.220-221, constând în biserica și curte, a anulat încheierea de CF nr.377/14.04.2971, a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară de sub B 1-3 și a obligat pârâta să lase reclamantei să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul.

Totodată, a îndruma Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., Biroul de Carte Funciară Ineu, să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară.

Împotriva acestei Deciziei nr. 458/24.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 8914._ au formulat recurs P. O. R. Minișel, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii dată de instanța de fond prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Prin Decizia civilă nr. 8671/08.12.2011, pronunțată în dosar nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta parohia O. R. Minișel împotriva deciziei nr. 458/24.11.2010 a Curții de Apel Timișoara, Secția civilă.

A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală s-a admis recursul pârâtei P. O. R. Minișel, s-a casat decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara cât și sentința civilă nr. 550 din 2 mai 2007 a Tribunalului A. cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

Astfel din considerentele hotărârii de casare a rezultat fără posibilitate de echivoc, îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.

S-a reținut astfel, că acțiunea a fost formulată de E. R. U. cu R. G. C. de Lugoj în calitate de „for tutelar", al Protopopiatului Român Unit cu R. G. C. A., fără ca reclamantei să i se solicite a prezenta o procură pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 28 din Decretul nr. 177/1948 privind „regimul general al cultelor religioase" în vigoare la data sesizării instanței și părțile componente locală ale cultelor religioase recunoscute ca persoane juridice, au de asemenea personalitate juridică, situație în care pot sta singure în justiție ca titulare ale dreptului și obligației proprii.

S-a statuat prin decizia de casare, că pentru cercetarea fondului, instanța va examina exigențele art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 pct. 990 potrivit căruia situația juridică a locașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Unite cu R. și au fost preluate de Biserica O. R., se va stabili de o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali, ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comitatele ce dețin aceste bunuri.

S-a mai reținut prin aceeași decizie de casare, cu putere obligatorie pentru instanță în rejudecarea cauzei că din „conscripția religioasă a satului Minișel (filele 45-49 dosar fond) rezultă că peste 3/4 din totalul credincioșilor aparținând satului Minișel și-au declarat apartenența la religia ortodoxă ortodoxă.

O altă recomandare dată instanței în rejudecare, a vizat examinarea cauzei prin prisma dispozițiilor art. 3 din Decretul Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 care face vorbire doar de stabilirea situației juridice a lăcașelor lăcașelor de cult și respectiv a caselor parohiale, urmând a se examina dacă în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent bisericii.

Deși obligatorii aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, este de observat că aceste aspecte nu au fost reținute si nici examinate de instanța de apel.

Or, potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluția consacrată de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege, ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza, nu poate să ignore o atare interpretare.

Cum, în cauză nu au fost examinate aspectele si recomandările obligatorii ale deciziei de casare, fiind încălcate astfel dispozițiile an 315 Cod procedura civilă, recursul a fost admis, s-a casat hotărârea instanței de apel și s-a trimis cauz spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin notele de ședință depuse de reclamanta apelantă, aceasta a solicitat admiterea apelului formulat împotriva Sentinței civile 432/26.05.2010, pronunțată în dosarul nr. 8914._ al Tribunalului A. - Secția civilă și schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 296 Cod proc.civ., iar în hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea acțiunii lor în revendicare și rectificare de Carte Funciară, urmând ca pe cale de consecință:

- să se dispună recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, reprezentând biserică împreună cu teren intravilan curte), restabilirea situației anterioare de CF, întrucât titlul prin care intimatei-pârâte i s-a atribuit imobilul descris mai sus - încheierea nr. 377/14.04.1971 - este nul de drept în urma drogării Decretului nr. 358/1948 și pe cale de consecință, să fie obligată intimata-pârâtă să le lase în deplină proprietate și posesie acest imobil;

- să fie îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. - Biroul CF Ineu să radieze în temeiul dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 modificată și completată, înscrierea de sub 4 din CF nr. 106 Minișel, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. Cu cheltuieli de judecată.

1. In susținerea apelului lor, învederăm instanței faptul că reclamanta s-a conformat întocmai celor dispuse de instanța supremă în Decizia civilă nr. 8661/03.11.2009a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și în Decizia civilă nr. 8671/09.12.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă în dosarul nr._ / 2011, drept pentru care, anexat notelor de ședință, au înaintat instanței Procura specială din partea Protopopiatului Român Unit cu R. G. - Catolic A., prin care această instituție îi împuternicește să-i reprezinte cu puteri depline drepturile și interesele prezentul dosar, însușindu-și totodată, toate demersurile judiciare efectuate până la data notelor de ședință de reclamantă pentru revendicarea imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel sub . nr. top. 220-221, reprezentând biserica împreună cu teren intravilan ( curte ) și restabilirea situației anterioare de CF, în sensul radierii înscrierii de sub B 4 clin CF nr. 106 Minișel,, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

2. In ce privește dispoziția instanței supreme de la fila 8 penultimul alineat din Decizia civilă nr. 8671/ 09.12.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă în dosarul nr. 1267/ 1/ 2011, prin care "...pentru cercetarea fondului instanța va examina exigențele art. 3 din Decretul Lege nr. 126 pct. 990 potrivit căruia situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Unite cu R. și au fost preluate de Biserica O. R., se va stabili de o comisie mixtă format din reprezentanții clericali, ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comitatele ce dețin aceste bunuri", învederează instanței faptul că instituția lor s-a conformat întocmai dispozițiilor legale introduse prin Legea nr. 182/2005 privind aprobarea O.G. nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica R. U. cu R. ( greco - catolică ), dispoziții care impun anterior promovării acțiunii în justiție doar convocarea părții adverse la dialog, cu comunicarea în scris a pretențiilor privind lăcașurile de cult și casele parohiale revendicate și nicidecum convocarea credincioșilor din comunitatea respectivă în scopul de a-și exprima în mod expres dorința, cu atât mai mult cu cât aceștia nici măcar nu dețin vreun drept real asupra imobilelor revendicate.

Mai mult decât atât, în dosarul cauzei nu există nici o probă în sensul exprimării dorinței credincioșilor din comunitatea satului Minișel cu privire la situația bisericii revendicate de instituția lor, ci doar la apartenența lor majoritară la religia ortodoxă, împrejurare care consideră că nu are nici o relevanță și nici o legătură cu cerințele exprese ale textului de lese invocat de instanța supremă - art. 3 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 126/1990 - întrucât acești credincioși majoritar ortodocși pot fi de acord cu restituirea către instituția lor a lăcașului de cult ce a fost edificat de cultul greco - catolic.

De altfel, consideră că o astfel de probă nici măcar nu putea fi produsă de nici una dintre partite din prezentul proces, deoarece dorința credincioșilor se impune a fi aflată în mod legal, pe calea unui referendum organizat de organele administrative locale, care să asigure echitatea unei astfel de proceduri.

Se arată că nu este de competența instituției lor de a organiza un astfel de demers, astfel încât lipsa unei astfel de probe din dosar nu ne poate fi imputată sub nici o formă.

Consideră că dacă în procedura desfășurată în fața comisiei mixte, dorința credincioșilor este asimilată prin aviz consultativ, respectiv aflarea acestei dorințe este obligatorie, in procedura jurisdicțională în fața instanței, această dorință nu are nici o semnificație juridică, deoarece rigoarea acestei proceduri ar fi impus ca legiuitorul să facă referire la criterii precise, cum ar fi cel al majorității voturilor exprimate în acest sens de credincioși.

Mai mult, modul de modificare a art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 prin introducerea a 3 aliniate noi, subsecvente celui inițial, arată clar că legiuitorul a considerat că litigiul trebuie tranșat potrivit regulilor de drept comun, adică în speță referitoare la proprietate, iar nu potrivit simplei dorințe a credincioșilor.

Cu alte cuvinte, prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, ar fi inadmisibil ca dreptul oricărei persoane la respectarea proprietății sale să fie subordonat dorinței unui terț, ori că acest drept să fie garantat persoanelor juridice proporțional cu numărul de membri - persoane fizice care o alcătuiesc.

3. în acest context, învederează instanței că susținerile intimatei - pârâte că aceasta ar avea mai mulți credincioși în P. Minișel decât cultul lor sunt lipsite de orice temei legal și de orice relevantă în cauză, în condițiile în care textul art. 3 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 126/1990 se referă la „ dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri " și nicidecum la numărul acestora.

Nu se poate prezuma, în lipsa oricărei probe care să susțină această alegație, că dacă credincioșii ortodocși din comunitate sunt mai mulți, atunci în mod evident aceștia doresc ca lăcașul greco - catolic de cult din această localitate să rămână în proprietatea cultului ortodox.

Consideră această interpretare a legii făcută de intimata - pârâtă drept un caz evident de interpretare greșită a legii, deoarece dacă legiuitorul ar fi considerat suficient numărul credincioșilor majoritari din comunitate pentru atribuirea lăcașului de cult, nu ar fi statuat în mod expres aflarea dorinței acestora, ci s-ar fi limitat la stabilirea procentului numeric al acestora.

În aceste condiții, susținerile intimatei - pârâte că aceasta ar avea de trei ori mai mulți credincioși în P. Minișel decât cultul lor sunt lipsite de orice temei legal și de orice relevanță în cauză, în condițiile în care prin Anexa la Legea nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, anexă cuprinzând Lista cultelor recunoscute în România, Biserica Romană U. cu R. G. - C. este recunoscută în mod expres ceea ce înseamnă că această biserică această biserică îndeplinește cerințele art. 18 lit. b ) din actul normativ menționat privitoare la numărul minim de credincioși ceruți de lege.

Subliniază că această cerință este unicul criteriu cerut de lege privitor la numărul credincioșilor unui cult religios pentru a fi recunoscut cu drepturi patrimoniale depline ( art. 27 din Legea nr. 489/ 2006 ), numărul credincioșilor episcopiilor sau parohiilor din subordine neavând absolut nici o relevanță în acest sens.

Mai mult decât atât, în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 9 din actul normativ menționat, în România nu există religie de stat, cultele fiind egale în fața legii și a autorităților publice indiferent de numărul credincioșilor acestora, consideră eventuala atribuire a lăcașurilor de cult pe acest criteriu, ca un act profund abuziv și ilegal, contravenind atât prevederilor Constituției României, cât și prevederilor legale în materie și totodată ca o discriminare vădită a credincioșilor greco - catolici în raport cu cei ai altor culte recunoscute.

Faptul că credincioșii de confesiune ortodoxă sunt mai numeroși decât credincioșii greco-catolici consideră că nu are nici o relevanță în cauză, în condițiile în care intimata - pârâtă nu a consultat acești credincioși înainte de a-și formula în plenul Comisiei mixte de dialog, refuzul tranșant de restituire către instituția lor a bisericii greco-catolice înscrise în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 și a terenului aferent acesteia.

In aceste condiții, consideră că în mod evident prima instanță a făcut în sentința apelată o aplicare greșită dispozițiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990. atunci când a ignorat împrejurarea că instituția lor a parcurs întocmai toate fazele procedurale cerute de dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul - lese nr. 126/ 1990, anterior promovării de către ei a acțiunii care face obiectul prezentului dosar.

In acest context, învederează instanței faptul că în strictă conformitate cu aceste prevederi legale, prin adresa nr. 411/ 2006, au convocat la dialog intimata - pârâtă P. O. R. Minișel, expunându-i pretențiile lor, respectiv restituirea bisericii, împreună cu terenul aferent (curte ) din satul Minișel, .. care până la data de 1 decembrie 1948 când a apărut Decretul - Lege nr. 358/1948 a fost în deplina lor proprietate, iar în baza dispozițiilor arbitrare ale acestui act normativ a fost atribuită în mod abuziv intimatei-pârâte.

În urma primirii convocării lor, în data de 02.08.2006 a avut loc în prezența domnului G. P., primarul comunei Tauț, jud. A., întrunirea Comisiei mixte de dialog dintre reprezentanții instituției lor și reprezentanții intimatei - pârâte, aceștia din urmă refuzând în mod expres să le restituie biserica greco-catolică înscrisă în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, pe motivul că „.. .conform conscripției ortodoxe nu există credincioși greco-catolici în Minișel ".

Învederează instanței că prin refuzul tranșant exprimat la dialogul interconfesional propus de ei, intimata-pârâtă a renunțat implicit atât la acordul cultelor în soluționarea amiabilă a situației imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel, cât și la consultarea credincioșilor din comunitate, astfel încât consideră că în mod nelegal invocă instanța de fond dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul - lege nr. 126/ 1990 referitoare la „ dorința credincioșilor " atâta timp cât prin însăși voința sa liber exprimată și neviciată P. O. R. din satul Minișel a renunțat la consultarea acestei dorințe

Față de aceasta împrejurare, învederează instanței că ei nu s-au subrogat dorinței credincioșilor din comunitate, atunci când au promovat prezenta acțiune, ci au revendicat în strictă conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 - 4 din Decretul - Lege nr. 126/1990, așa cum a fost completat de Legea nr. 182/2003, imobilul ai cărui proprietari de drept sunt, astfel încât consideră că înscrisurile statistice depuse de intimam - pârâtă în probațiune la dosarul cauzei nu au nici o relevanță probatorie.

Consideră că ar fi un act extrem de grav și nedemocratic și o cauză de îmbogățire fără just temei a cultului ortodox în detrimentul cultului greco-catolic, ca într-un stat de drept credincioșilor greco-catolici să le fie refuzat dreptul de a-și practica practica religia într-un locaș de cult edificat cu grele eforturi pecuniare de către antecesorii lor și care au fost în mod samavolnic deposedați de către regimul totalitar comunist, regim condamnat politic în țara noastră.

În caz contrar, ar însemna cădispzițiile legale emise după eliminarea de la conducerea Statului Român a regimului comunist de tristă amintire să fie lipsite de orice efect, iar măsurile samavolnice și absolut abuzive luate de acest regim să fie menținute și mai mult decât atât, întărite printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță, în speță Tribunalul A., a statului de drept care este țara noastră la ora actuală, ceea ce este inacceptabil.

Consideră că la peste 20 de ani de la abrogarea actelor normative emise de către regimul totalitar comunist și în condițiile apariției de norme juridice cu caracter reparator față de cultul lor, care prevăd în mod expres restituirea de către Biserica O. R. a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au fost în proprietatea lor, invocarea de către instanța de fond a dorinței credincioșilor din comunitate în stabilirea dreptului real de proprietate asupra lăcașului de cult edificat de antecesorii lor, reprezintă o lezare deosebit de gravă și arbitrară a drepturilor lor fundamentale, garantate de Constituția României.

Per a contrario, în cazul în care s-ar considera în continuare ca fiind valabil titlul de proprietate al intimatei - pârâte asupra bisericii greco - catolice înscrise în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 și a terenului aferent acesteia, ar însemna ca pe de o parte să fie aprobate și perpetuate practicile și măsurile abuzive comuniste, luate de regimul totalitar împotriva propriului popor, iar pe de altă parte s - ar goli de orice conținut actele cu caracter reparator adoptate față de cultul lor, acestea rămânând doar simple dispoziții cu caracter declarativ, care însă nu vor putea fi puse în practică niciodată.

In acest context, învederează instanței că potrivit art. 29 alin. 2 din Constituția României republicată, „ libertatea conștiinței este garantată ", pe cale de consecință, orice cetățean, chiar aparținând unei comunități religioase devenită minoritară prin trecerea forțată a majorității membrilor săi la un alt cult, având dreptul nu numai să - și păstreze cultul religios spre care simte chemare, ci să și practice acest cult în biserici și lăcașe de cult ce aparțin cultului respectiv.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 3 din Constituție, „ cultele religioase sunt libere și se organizează potriva statutelor proprii, în condițiile legii " iar potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Constituție, „ cultele religioase sunt autonome față de stat ", ceea ce înseamnă că statul nu poate interveni în administrarea patrimoniului acestor culte și nici nu poate legifera transferuri de patrimoniu abuziv pe baza migrației forțate a unor credincioși de la un cult la altul, în afara modalităților de dobândire a dreptului de proprietate prevăzute în mod expres și limitativ de Codul civil, indiferent de procentul credincioșilor care își schimbă confesiunea, atât timp cât art. 44 alin. 2 prevede fără echivoc că „ proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular ".

Mai mult decât atât, în condițiile în care este cunoscut faptul că trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost o trecere liber consimțită de către credincioșii greco -catolici, ci una forțată prin metode samavolnice de o duritate extremă ( mergând până la exterminarea fizică a oponenților de către regimul comunist), orice argument contrar reprezintă doar un mod superficial de a privi suferințele îndurate în mod complet nejustificat de către credincioșii greco - catolici, optică care practic lipsește de obiect prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, acestea devenind efectiv inaplicabile.

De altfel, aceasta este și rațiunea pentru care a fost emis art. 3 din Decretul-lege nr. 126/ 1990, acesta făcând referire expresă la lăcașurile de cult și casele parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. ( greco - catolică ) și care urmează să fie restituite acestui cult în starea lor actuală.

4. în acest context, învederează instanței faptul că susținerea intimatei-pârâte, că potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990, " revendicarea poate privi doar bisericile și lăcașurile de cult (fără terenul aferent) " este complet nelegală și netemeinică, impunându-se a fi respinsă, deoarece prin acțiunea în revendicare promovată în prezentul dosar, instituția lor a solicitat recunoașterea dreptului lor de proprietate și obligarea recurentei-pârâte să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, reprezentând biserică împreună cu teren intravilan ( curte ) și nu au solicitat numai terenul intravilan pe care este edificată biserica și pe care l-au avut în proprietate anterior deposedării lor abuzivă de către Statul Român prin efectul Decretului nr. 358/1948, așa cum total eronat a interpretat intimata - pârâtă acest capăt al cererii noastre

De altfel, subliniază faptul că cultul lor a avut în proprietate anterior anului 1948 o suprafață mult mai mare de teren intravilan în jurul bisericii din satul Minișel, teren pe care nu l-au revendicat prin prezenta acțiune, întrucât consideră că nu intră sub incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990

Totodată, învederează instanței faptul că deși dispozițiile Legii nr. 182/ 2005 pivind aprobarea O.G. nr. 64/ 2004 pentru completarea art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 nu prevăd în mod expres situația juridică a terenului aferent lăcașurilor de cult și a caselor parohiale au aparținut Bisericii Române Unite cu R. ( greco - catolică ), consideră că aceste prevederii legale se referă în mod implicit și la acest teren.

In sprijinul acestei afirmații, învederează instanței că lăcașurile de cult și casele parohiale reprezintă bunuri imobile, iar semnificația acestui termen este dată de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001 republicată și modificată, legea specială în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care prevăd că " prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții...".

De asemenea, dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 7/ 1996 republicată și modificată, prevăd în mod lipsit de orice echivoc faptul că „ prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții... ".

Din cele statuate prin acest texte de lege rezultă în mod evident faptul că reglementarea situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. ( greco - catolică ) include și reglementarea situației juridice a terenurilor intravilane pe care au fost edificate aceste construcții, drept pentru care consideră că acțiunea lor în revendicarea imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 este pe deplin întemeiată pe dispozițiile art. 3 din Decretul - lege nr. 126/ 1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica R. U. cu R. (greco - catolică) și totodată în spiritul dispozițiilor Legii nr. 182/ 2005 privind aprobarea O.G. nr. 64/2004 pentru completarea acestui articol de lege.

Față de această împrejurare, consideră că acțiunea lor în revendicare, promovată in temeiul dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Decretul - Lege nr. 126/ 1990, așa cum a fost completat de Legea nr. 182/ 2005, este pe deplin legală și temeinică, drept pentru care solicită să fie obligată intimata-pârâtă P. O. R. Minișel să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221, întrucât în urma abrogării Decretului nr. 358/1948, deține acest imobil fără nici un titlu valabil.

Pe cale de consecință, solicită să se constate nulitatea absolută a încheierii notariale nr. 377/ 14.04.1971 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară emiterii Decretului nr. 358/ 1948, respectiv revenirea imobilului înscris în CF nr. 106 Minișel în deplina lor posesie și proprietate.

Învederează instanței în acest context, faptul că în cauze similare, prin Sentința civilă nr. 765/ 17.05.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 8913/ 108/ 2006 al Tribunalului A. și prin Sentința civilă nr. 1358/ 27.11.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 618/108/ 2007 al Tribunalului A., aceeași instanță care în prezentul dosar le-a respins în mod absolut nelegal și netemeinic acțiunea în revendicare și rectificare de Carte Funciară a Bisericii greco - catolice înscrise în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221 și a terenului aferent acesteia, a dispus admiterea unor acțiuni având același obiect, apreciind că adevăratul proprietar tabular al imobilului în litigiu este instituția lor și nicidecum cultul ortodox și pe cale de consecință, considerând legale și temeinice pretențiile lor.

Consideră că soluțiile pronunțate de către instanța de judecată în cele două cauze au valoare de principiu, intrând sub autoritatea lucrului judecat, consacrat de dispozițiile art. 166 Cod proc. civ. și redat de adagiul latin " res judicata pro veritate habetur ", pe cale de consecință fiind aplicabile în orice speță supusă judecării în această materie, împrejurare ignorată de instanța de fond din prezentul dosar, deși cele două hotărâri irevocabile menționate au fost depuse în probațiune de instituția noastră la dosarul cauzei.

In acest context, supunem atenției instanței motivarea Sentinței civile nr. 1358/27.11.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 618/ 108/ 2007 al Tribunalului A., motivare în care instanța de judecată s-a pronunțat fără echivoc asupra faptului că " întrucât caracterul nelegal, discriminatoriu și opresiv al Decretului lege nr. 358/1948 a fost deja stabilit prin voința legiuitorului, Tribunalul urmează să mai constate în plus că noțiunea de " atribuire " folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de proprietate ".

Pe cale de consecință, " instanța apreciază că prin prisma dispozițiilor Decretului - lege nr. 126/1990, cu modificările și completările ulterioare dar și potrivit art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acțiunea reclamantului este întemeiată... ".

Consideră această motivare a instanței de judecată ca fiind pe deplin legală și temeinică, iar raportat la starea de fapt din prezenta cauză, pe deplin aplicabilă și acțiunii - promovate de ei în prezentul dosar.

Nu în ultimul rând, învederează instanței că dispozițiile Decretelor nr. 177/ 1948 și nr. 358/1948 pe care intimata-pârâtă își întemeiază așa-zisul titlu de proprietate asupra imobilului revendicat de instituția lor, erau contrare chiar Constituției Republicii Populare Române în vigoare de la data de 13 aprilie 1948, fiind în fapt dispoziții politice samavolnice și abuzive luate de conducerea sovietizată a tării în scopul eliminării cultului greco - catolic din rândul cultelor recunoscute.

In susținerea afirmațiilor lor, învederează instanței că și în Constituția menționată se prevedea în mod lipsit de orice echivoc faptul că " libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de Stat " (art. 27 alin. 1).

Mai mult decât atât, " cultele religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sunt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri " ( art. 27 alin. 2 ).

Cu toate că prin nici o hotărâre judecătorească nu s-a stabilit că ritualul și practica cultului greco - catolic ar fi fost contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri, prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale au fost preluate de către stat, iar bisericile și casele parohiale au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române, autoritățile comuniste arestând și condamnând pe toți episcopii și pe acei preoți care s-au opus desființării Bisericii Române Unite cu R..

Emiterea și aplicarea măsurilor abuzive dispuse de Decretul nr. 358/1948 sunt în mod evident contrare prevederilor art.27 alin. 1 și 2 din Constituția Republicii Populare Romanț" din anul 1948.

Totodată, aceste măsuri samavolnice sunt contrare și dispozițiilor constituționale ale art. 8, care recunoșteau și garantau proprietatea particulară, îndeosebi proprietatea particulară agonisită prin muncă și economisire, așa cum este cazul în speță, antecesorii lor edificând și întreținând cu mari sacrificii pecuniare biserica greco - catolică înscrisă în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221.

Față de aceste dispoziții constituționale, confiscarea bisericii și a terenului aferent din proprietatea instituției lor și atribuirea acestora intimatei - pârâte apar cu claritate ca fiind nelegale chiar potrivit legii supreme edictate de regimul comunist de tristă amintire instalat la conducerea Statului Român după cel de al doilea război mondial.

Mai mult decât atât, confiscarea bunului lor imobil nu a fost justificată nici de dispozițiile art. 11 din Constituția Republicii Populare Române din anul 1948, deoarece nu era nici mijloc de producție, nici bancă și nici societate de asigurare.

Totodată, această confiscare nu a fost o expropriere pentru cauză de utilitate publică (prevăzută de dispozițiile art. 10 din Constituția Republicii Populare Române din anul 1948 ) instituției lor nefiindu-i acordată nici un fel de despăgubire pentru imobilul înscris în CF nr. 106 Minișel sub nr. top. 220 - 221.

In concluzie, consideră că prin argumentația și susținerile din note de ședință, ca și prin înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, au dovedit în mod indubitabil legalitatea și temeinicia pretențiilor lor, drept pentru care solicită admiterea apelul promovat de instituția lor împotriva Sentinței civile nr. 432/ 26.05.2010, pronunțată în dosarul nr. 8914.1/ 108/ 2006 al Tribunalului A. - Secția civilă, să se dispună schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 296 Cod proc.civ. și pe cale de consecință, să se dispuă admiterea acțiunii lor în revendicare și rectificare de Carte Funciară, cu toate capetele de cerere ale acesteia; cu cheltuieli de judecată.

In drept, își întemeiază note de ședință pe dispozițiile art. 282 și urm. Cod proc.civ. art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/ 1990 completate prin Legea nr. 182/2005, art. 480 Cod civil. art. 34 pct. I și 3 din Legea nr. 7/ 1996 republicată și modificată, art. 18 lit. b ), art. 9, ari. 27 din Legea nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, ari. 29 alin. 2. alin. 3 și alin. 5. art. 44 alin. 2 din Constituția României republicata, art. I din Protocolul nr. I adițional la CE DO și ale Constituției Republicii Populare Române în vigoare de la data de 13 aprilie 1948.

Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.295 C.pr.civ., Curtea de apel apreciază că acesta nu este fondat.

Prin Decizia nr.8671 din 9.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie conform art.315 alin.1 C.pr.civ. pentru instanța de apel, s-a arătat că în soluționarea pricinii trebuie avute în vedere următoarele îndrumări și recomandări obligatorii ale primei decizii de casare, respectiv ale Deciziei civile nr.8961 din 3.11.2009 a ÎCCJ: - existența unei procuri pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată dată de Protopopiatul Unit cu R. G. Catolic A. reclamantei E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj, - examinarea exigențelor art.3 din Decretul Lege nr.126 din 1990 potrivit căruia situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. și au fost preluate de Biserica O. R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, cu putere obligatorie pentru instanță reținându-se că din „circumscripția religioasă a satului Minișel (filele 45-49 dosar fond) rezultă că peste ¾ din totalul credincioșilor și-au declarat apartenența la religia ortodoxă”, - examinarea cauzei prin prisma art.3 din Decretul lege 126/1990 pentru a se examina dacă în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent bisericii. În cuprinsul Deciziei civile nr.8961 din 3.11.2009 a ÎCCJ s-a mai statuat că Ordonanța Guvernului nr.64/13.08.2004 (astfel cum a fost aprobată, cu modificări, prin legea nr.182/2005) la care reclamanta a făcut trimitere, aceasta vizează doar completarea art.3 din decretul lege nr.126/1990, prin introducerea a 3 aliniate noi, 2-4 referitoare la convocarea comisiei mixte formată din reprezentanți ai fiecărui cult – iar nu modificarea textului mai sus citat.

Prin calea de atac declanșată în speță apelanta reclamantă a criticat soluția primei instanțe de respingere a cererii formulate arătând că s-a conformat dispozițiilor legale privind convocarea părții adverse la dialog, că la dosarul cauzei nu există o probă în sensul exprimării dorinței credincioșilor din comunitatea ortodoxă cu privire la situația bisericii și că, mai mult, modul de modificare a art.3 din Decretul Lege nr.126/1990 arată că legiuitorul a considerat că litigiul trebuie tranșat potrivit dreptului comun referitor la proprietate, iar nu potrivit simplei dorințe a credincioșilor, invocând și prevederile art.1 din Protocolul 1 la CEDO, Legii 489/2006 și art.29 alin.2 din Constituție.

În ceea ce privește procura pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată, Curtea constată că la dosar a fost depusă procura specială autentificată sub nr.469 din 29 mai 2012 de către BNP G. L. din A. prin care Protopopiatul Român Unit cu R. G. Catolic A. a împuternicit Episopia R. U. cu R. G. C. de Lugoj să-i reprezinte drepturile și interesele legitime în prezenta cauză, însușindu-și toate demersurile judiciare efectuate până la această dată (f.12).

În ceea ce privește fondul pricinii, Curtea constată că Tribunalul A. a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având în vedere îndrumările obligatorii privind dezlegarea problemelor de drept cuprinse în cele două decizii de casare pronunțate de instanța supremă și menționate mai sus.

Astfel, așa cum s-a arătat, cu putere obligatorie pentru instanța în rejudecare s-a reținut că din „circumscripția religioasă a satului Minișel (filele 45-49 dosar fond) rezultă că peste ¾ din totalul credincioșilor și-au declarat apartenența la religia ortodoxă”, ceea ce conduce la prezumția că dorința credincioșilor din comunitatea respectivă este ca lăcașul de cult în speță să rămână bisericii ortodoxe, această prezumție nefiind răsturnată în speță prin dovada contrară, a faptului că majoritatea credincioșilor doresc să revină la cultul inițial și să revendice drepturi decurgând din calitatea de fost credincios greco-catolic, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioșilor greco-catolici și o dată cu ei a lăcașului de cult la ortodoxism a fost abuzivă. Din acest punct de vedere nu este întemeiată critica apelantei în sensul că nu prezintă relevanță numărul actual al credincioșilor greco-catolici în raport de numărul credincioșilor ortodocși. Mai mult, instanța de casare a reținut cu titlu de dezlegare obligatorie a problemei de drept, că Ordonanța Guvernului nr.64/13.08.2004 la care reclamanta a făcut trimitere, vizează doar completarea art.3 din decretul lege nr.126/1990, prin introducerea a 3 aliniate noi, 2-4 referitoare la convocarea comisiei mixte formată din reprezentanți ai fiecărui cult – iar nu modificarea textului mai sus citat, astfel încât motivul de apel referitor la modificarea art.3 din legea menționată în sensul că litigiul trebuie tranșat pe calea dreptului comun, iar nu potrivit dorinței credincioșilor, nu este întemeiat față de prevederile art.315 alin.1 C.pr.civ.

În ceea ce privește cea de a treia îndrumare obligatorie referitoare la examinarea dacă în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent bisericii, Curtea reține că art.3 din Decretul lege nr.126/1990 vizează situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, prin lăcaș de cult înțelegându-se imobilul destinat oficierii ceremoniilor religioase, ceea ce presupune și terenul aferent bisericii și destinat activităților religioase. Așadar, din acest punct de vedere art.3 din Decretul lege nr.126/1990 se referă și la terenurile care se încadrează în noțiunea de lăcaș de cult. De altfel în speță pârâta s-a înscris în baza Decretului nr.358/1948 în cartea funciară asupra imobilului cu nr. top 220-221 care cuprindea și curtea bisericii.

Referitor la invocarea de către apelantă a dispozițiilor art.1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea reține că, asa cum a aratat CEDO in cauza C. si altii impotriva Romaniei, preluarea bunului reclamantei de catre stat in perioada comunista nu conduce la incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, fapta fiind anterioara ratificarii Conventiei de catre Romania la data de 20.06.1994 (incompatibilitate ratione temporis). Statul roman nu are o obligatie specifica de reparare a nedreptatilor sau prejudiciilor cauzate inainte de ratificarea Conventiei prin restituirea bunurilor. Acestea sunt concluziile hotararii Curtii in cauza Kopecky contra Slovaciei preluate in cauza P. contra Romaniei si in hotararea pilot A. și alții împotriva României. Cu toate acestea, statul roman a adoptat Decretul lege 126/1990, a cărui aplicabilitate în speță a fost stabilită de instanța de recurs. De asemenea motivul privind prioritatea Conventiei nu poate fi retinut intrucat reclamanta nu detine un bun in sensul art. 1 din Protocol. Urmare a hotărârii Curții din cauza A. și alții împotriva României s-a stabilit că ținând cont de sensul autonom al noțiunii "bunuri" și de criteriile reținute în jurisprudența Curții, existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Sintetizând cele mai sus arătate, Curtea constată că instanța de fond în mod corect a aplicat dispoz. art.315 C.pr.civ. în speță, reținând că potrivit deciziei de casare raționamentul juridic menit a dezlega pricina trebuie să aibă ca fundament limitele și condițiile impuse de Decretul lege nr.126/1990, iar reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art.3 privind existența unei dorințe a majorității credincioșilor pentru restituirea lăcașului de cult în litigiu.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, Curtea constată că apelul este nefondat și în baza art.296 C.pr.civ. urmează să-l respingă.

În baza art.274 C.pr.civ., nu va acorda cheltuieli de judecată având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimata nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli cu chitanță depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj, cu sediul în Lugoj, . B. nr.6, jud.T. în contradictoriu cu intimata pârâtă P. O. R. din satul Minișel, cu sediul în ., jud.A. împotriva Sentinței civile nr.432/2010 pronunțată de Tribunalul A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.09.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A.-M. N. M. G.

GREFIER,

D. B.