Print Friendly, PDF & Email

Il provvedimento è disponibile nelle seguenti lingue:

Acţiune în constatare. Sentința nr. 669/2014. Tribunalul MARAMUREŞ

Categorie: Tribunalul MARAMUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2016

 

Sentința nr. 669/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 669/2014

 

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

 

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 669

Ședința publică din 16 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A.-A. S.-T.

Grefier F. P.

Pe rol este pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă P. R. U. cu R. G.-C. Budești, cu sediul ales în localitatea B., nr.8/A, Ocna Șugatag, județul Maramureș în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional P. O. R. Budești, cu sediul în Budești, nr. 470 (425), județul Maramureș și pârâții E. O. R. a Maramureșului și S., cu sediul în Baia M. ..5, județul Maramureș, S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., având ca obiect acțiune în constatare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la termenul din 2 aprilie 2014 când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe, iar în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat inițial pentru data de 9 aprilie 2014 și ulterior pentru data de azi, când s-a pronunțat sentința civilă de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș în data de 30.05.2012 sub nr., reclamanta P. R. U. cu R. G.-C. Budești a chemat în judecată pe pârâtele P. O. R. Budești, E. O. R. a Maramureșului și S. și S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței a se constata că întabularea dreptului de proprietate pe seama Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din ..f. nr. 3433 Budești nr. top.156, transcris din c.f. nr.109 Budești nr. top.156, în natură biserică și cimitir s-a efectuat fără titlu valabil; a se dispune rectificarea situației tabulare cuprinsă în c.f. nr. 3433 Budești nr.top. 156 și c.f. nr.109 Budești nr.top.156 sub B2, în natură biserică și cimitir dispunându-se radierea dreptului de proprietate a Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din ..f. nr.3433 Budești nr.top.156 și de sub B2 din c.f. nr.109 Budești nr.top.156, cu repunerea în situația anterioară de c.f. în favoarea bisericii greco-catolice unite; a se constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natură biserică și cimitir, cuprins în c.f. nr.109 Budești nr.top.156, ca urmare a rectificării de c.f. și restabilirea situației anterioare de c.f.; a se dispune întabularea dreptului de proprietate pe seama Parohiei Române U. cu R. G.-C. Budești asupra imobilului în natură biserică și cimitir, cuprins în c.f. nr.109 Budești nr.top.156, cu titlu de restabilire și obligarea pârâtei P. O. R. Budești de a preda pe seama reclamantei imobilul în natură biserică, cuprins în c.f. nr.109 nr.top.156, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a învederat instanței că imobilul în natură biserică și cimitir, denumit și la locul numit „Josani”, au constituit proprietatea Bisericii G.-Catolice Unite Budești, situație atestată prin c.f. nr.109 Budești nr.top.156. P. încheierea din 23 octombrie 1950, ce a avut în vedere cererea cu nr.45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox R. din Budești, precum și în baza Decretului nr.358/1948 combinat cu Decretul nr.177/1948, dreptul de proprietate asupra imobilului în natură biserică și cimitir s-a întabulat în favoarea Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din .>

Înscrierea proprietății, în anul 1950, pe seama Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din . făcut fără titlu valabil, nefiind respectate dispozițiile art.17, 44 și 111 din Decretul-lege nr.115/1938, cu consecința constatării și rectificării de c.f., cu repunerea în situația anterioară, ținându-se seama de dispozițiile legale aplicabile avându-se în vedere Decizia nr.XXI/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reclamanta a susținut că preluarea și înscrierea proprietății pe seama parohiei ortodoxe s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art.37 din Decretul-lege nr.117/1948 (abrogat prin Legea nr.498/2006) și ale art.2 din Decretul nr.358/1948. Judecătoria populară a locului nu a pronunțat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condițiilor enumerate în art.37 alin.1-3 din decretul nr.177/1948, așa cum această cerință este prevăzută în alin.5 din Decretul nr.177/1948. Potrivit art.2 din Decretul-lege nr.358/1948, lăcașul de cult, fiind inclus în averea parohiei greco-catolice, nu a trecut în proprietatea Statului R., care oricum nu putea dispune de dreptul de proprietate, decât ulterior întabulării și nici nu a emis o decizie de atribuire către pârâtă. Simpla cerere nr.51/1950 formulată de Oficiul Parohial Ortodox –B., neînsoțită de actul de atribuire din partea Statului R. și hotărârea judecătorească impusă de art.37 alin.5 din Decretul nr.177/1948, nu are natura juridică a unui titlu valabil de proprietate, care să poată servi la întabularea dreptului de proprietate pe seama pârâtei de rândul 1, nefiind îndeplinite cerințele art.17 alin.1, art.44 și art.111 din Decretul-lege nr.115/1938.

Reclamanta apreciază îndeplinite cerințele legale ale art.111 Cod procedură civilă și ale art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938, privind rectificarea de c.f. și restabilirea situației anterioare. Conform colii de c.f. nr.109 Budești nr.top.156, proprietară a imobilelor în litigiu a fost Biserica greco-catolică unită Budești, situație în care, repunerea în situația anterioară, urmează a avea loc în favoarea fostului proprietar de c.f. P. R. U. cu R. G.-C. Budești este continuatoare în drepturi a fostei Biserici G.-Catolice Budești, constituind forma de organizare actuală a Bisericii Române U. cu R. (greco-catolică). Decretul-lege nr.126/1990, recunoaște oficial Biserica R. U. cu R. (greco-catolică), iar bunurile preluate de stat ca urmare a Decretului nr.358/1948, se restituie Bisericii Române U. cu R. (greco-catolică), în condițiile art.2 și 3 din Decretul-lege nr.126/1990.

Reclamanta a precizat că prin H.G.R. nr.1218/2008 s-a recunoscut codul de drept canonic al bisericii romano-catolice și Codul canoanelor bisericii orientale, după care funcționează și Biserica R. U. cu R. G. C.. Conform anexei nr.1, cap.III, can.279, parohia este o anumită comunitate de credincioși creștini, constituită în mod stabil într-o eparhie, a cărui grijă pastorală este încredințată unui preot. De regulă parohia este teritorială, cuprinzându-i pe toți credincioșii creștini dintr-un anumit teritoriu (can.280). Forma de organizare actuală la nivel local fiind parohia, a formulat cererile de sub punctele c și d din acțiune, punându-se astfel în acord situația de proprietate, cu cea a proprietarului actual.

Reclamanta a încederat că biserica atestată în c.f. nr.3433 Budești nr.top.156, actualmente este folosită doar ocazional (cu ocazia prăznuirii anumitor sărbători religioase mai importante) de către pârâta de rândul 1, aceasta dispunând de biserică nouă, ridicată în centrul comunei, în perioada comunistă, cu contribuția și a enoriașilor actuali greco-catolici. Această biserică este monument istoric, însă acest fapt nu este un impediment în redobândirea proprietății, obligațiile decurgând din conservarea și întreținerea imobilului urmând a fi preluate de noul proprietar. Cimitirul este folosit de ambele comunități, fără a exista divergențe între părți, neconstituind obiect de revendicare în cauză.

S-a mai arătat că pentru respectarea dispozițiilor Decretului-lege nr.126/24 aprilie 1990, O.G.R. nr.64/2004, aprobată prin Legea nr.182/2005, au fost convocate comisiile mixte din partea celor două parohii pentru data de 13 ianuarie 2012, ora 13,00. Din partea Parohiei Ortodoxe Române Budești s-au prezentat domnii Năneștean I. (preot), Tibil G., D. I. și T. V., membri din comisie, iar din partea reclamantei, H. C.-C. (preot), M. D., B. G. și M. I.. Comisia din partea Parohiei Ortodoxe Române Budești a solicitat un termen pentru a discuta cu credincioșii ortodocși revendicările reclamantei, sens în care s-a fixat un nou termen pentru data de 27.01.2012, ora 13,00, însă la noul termen comisia formată din partea pârâtei de rândul 1 nu s-a mai prezentat. Avându-se în vedere că în procedura prealabilă instituită de dispozițiile Decretului-lege nr.126/1990, O.G. nr.64/2004 și Legea nr.182/2005 nu s-a ajuns la un acord, comisia din partea pârâtei neprezentându-se la termenul fixat, a formulat prezenta acțiune potrivit dreptului comun.

Reclamanta a subliniat că pârâții de rândul 2 și 3 au fost chemați în judecată pentru opozabilitatea hotărârii. E. ca formă de organizare are dreptul de a dispune în privința bunurilor aflate în proprietatea sau administrarea parohiilor din subordine, sens în care aceasta are calitate procesuală pasivă, iar în ce privește S. R., chemarea în judecată se explică prin posibilitatea statului de a emite drepturi asupra imobilului în litigiu.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă; art.17, art.44, art.111 și art.34 cpt.1 din Decretul-lege nr.115/1938; art.37 din Decretul nr.177/1938; art.1 și 2 din Decretul nr.358/1948; art.27 din Constituția României din anul 1948; Decretul nr.9/31 decembrie 1989; art.51 din Legea nr.489 (28 decembrie 2006); art.480 Cod civil(art.563 cod civil nou); H.G.R. nr.1218/2008.

Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin mandatara Direcția Generală a Finanțelor P. Maramureș a depus întâmpinare prin care a solicitat a se dispune respingerea acțiunii, invocând pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive.

Pârâtul a arătat că S. R., prin M. Finanțelor P., stă în proces în litigiile referitoare la bunurile din domeniul public al statului, astfel cum este definit prin art.3 din Legea nr.213/1998. În conformitate cu art.12 alin.(5) din această lege, în litigiile privitoare la bunuri din domeniul public, statul este reprezentat de M. Finanțelor, iar unitățile administrativ teritoriale, de Consiliile Județene, Consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului București. M. Finanțelor P. reprezintă interesele Statului în justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național, în condițiile în care participă nemijlocit și în nume propriu.

Imobilul în cauză este situat în . acest caz S. R. este reprezentat de Unitatea Administrativ Teritorială- . Primar. Celelalte considerații din întâmpinare vizează instituția uzucapiunii, ce nu formează obiect de cercetare în prezenta pricină.

P. note scrise depuse la data de 3.10.2012 reclamanta a solicitat a se respinge excepția invocată deoarece chemarea în judecată a Statului R. s-a făcut pentru opozabilitatea hotărârii, motivat de faptul că în temeiul Decretului nr.177/1948 și 358/1948, S. R. ar putea să pretindă drepturi asupra bunurilor în litigiu. Solicitările sale urmează a fi discutate și în contradictoriu cu S. R., chiar dacă proprietatea asupra bunurilor în litigiu nu a fost operată pe S. R., având în vedere dispozițiile art.36 din Decretul nr.177/1948 și art.2 din Decretul nr.358/1.XII.1948.

Pârâta P. O. R. Budești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni prin prisma faptului că aceasta nu poate justifica un asemenea interes, întrucât dreptul de proprietate a revenit prin lege Statului R.. Art.36 din Decretul nr.177/1948 prevedea ca averea cultelor dispărute sau a căror recunoaștere a fost retrasă aparține de drept Statului. Corespunde adevărului că religia greco-catolică și-a redobândit dreptul de a funcționa ca un cult legal în România, dar în privința bunurilor nu se pot omite prevederile Decretului-lege nr.126/1990, potrivit căruia reconstituirea dreptului de proprietate asupra lăcașurilor de cult, caselor parohiale și a terenurilor aferente nu se poate realiza decât prin decizia unei comisii mixte formată din reprezentanții clericali ai cultelor care au deținut bunurile până în 1948 și ai cultului care a preluat bunul după acest an și prin existența opțiunilor credincioșilor din comunitățile pentru folosința căror aceste bunuri sunt destinate.

Pârâta a învederat că rectificarea situației tabulare poate fi cerută de orice persoană interesată, reclamanta nu are această calitate deoarece o eventuală cerere ar putea opera în folosul Statului R. care a dobândit imobilul în temeiul legii, atribuindu-l comunității ortodoxe, aspect care reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății. Faptul că Decretul nr.358/1948 a fost abrogat nu justifică rectificarea tabulară în baza art.34 pct.3 din Decretul nr.115/1938 deoarece Decretul-lege nr.126/1990 care a abrogat Decretul nr.358/1948 nu retroactivează, iar apoi, ca urmare a abrogării legii nu s-a procedat la o restabilire a situației anterioare, fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau retrocedare a bunurilor fostei biserici greco-catolice.

Pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., reprezentat prin M. Finanțelor P., motivat de dispozițiile art.3 din Legea nr.213/1998 și de faptul că acesta este reprezentat de unitatea administrativ teritorială . Primar, nefiind proprietar de carte funciară pentru a se impune citarea pentru opozabilitate.

De asemenea, a mai invocat excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că prin decizia civilă nr.324/A/2009, pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel Cluj, definitivă prin respingerea recursului declarat s-a pronunțat o hotărâre prin care s-a dispus în sensul rectificării cărții funciare nr.3433 Budești nr.top.347, obligând pârâta P. O. Budești să predea reclamantei biserica de lemn cu hramul „Sf.N.” situată administrativ în Budești la locul numit „Josani”, în deplină proprietate și posesie. Conform dispozițiilor art.1201 Cod civil, pentru asigurarea înfăptuirii justiției în conformitate cu principiul legalității și al descoperirii adevărului în procesul civil, precum și pentru asigurarea stabilității raporturilor sociale, instituția puterii lucrului judecat prezintă interes în cel mai înalt grad. Odată ce o hotărâre a fost dată și nu e reformată prin căile legale de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părțile care au purtat procesul. Autoritatea de lucru judecat nu este numai o prezumție de adevăr și o scutire de dovadă ci și interdicția de a formula din nou o pretenție asupra căreia un organ jurisdicțional s-a pronunțat definitiv, redată prin formula „res judecata, pro veritate accipitur”.

Pârâta a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. R. U. cu R. G.-C. Budești, motivat de faptul că printre cultele recunoscute în România de lege regăsim doar Biserica R. U. cu R. G.-C.; în cartea funciară proprietară este Biserica G. C. U. cu R. și nicidecum P. R. U. cu R. G.-C. Budești.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată. Pornind de la realitatea istorică, biserica ce face obiectul prezentului litigiu a fost edificată în anul 1643, anterior înscrierii în cartea funciară în favoarea Bisericii G.-Catolice Unite, perioadă în care nu exista sistemul cărților funciare. În 1643 nu exista Biserica U. cu R. în Transilvania, cu atât mai puțin în Maramureș. Prima atestare documentară a înființării Bisericii Unite cu R. G.- C. o găsim doar în 7 octombrie 1698, când s-a semnat de către o parte a protopopilor din Transilvania prima unire cu Biserica Romei, analizând această situație rezultă cu certitudine că biserica de lemn din Budești a fost ortodoxă de la început.

Analizarea art.34 (3) a Decretului Lege nr.115/1938 se face sub aspectul celor două teze: a situației în care nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului de proprietate și a efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Niciuna din aceste teze nu este aplicabilă în speță. Dreptul de proprietate al pârâtei nu s-a stins. Actul de trecere în proprietatea statului în proprietatea pârâtei nu și-a încetat efectele. La momentul înscrierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe înscrierea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea vreme. Declararea ca abuzivă a preluării de către stat a anumitor proprietăți a condus la emiterea de către legiuitor a unor acte normative cu caracter reparator în baza cărora s-au obținut noi titluri de proprietate. În privința lăcașurilor de cult legiuitorul a tranșat problema clar, lăsând soluționarea situațiilor juridice la puterea decizională a comisiilor mixte special constituite, iar în caz de nesoluționare amiabilă, în sarcina instanțelor judecătorești, potrivit dreptului comun.

Pârâta a formulat și cerere reconvențională prin care a arătat că în situația în care se va aprecia de către instanța de judecată că dreptul său de proprietate a fost înscris fără cauză legitimă, înțelege să invoce uzucapiunea tabulară în condițiile art.27 din Decretul Lege nr.115/1938, apreciind că dreptul rămâne valabil dobândit în favoarea pârâtei, dacă titularul a posedat cu bună-credință, potrivit legii timp de 10 ani.

Pârâta-reclamantă a mai solicitat constatarea unui drept de retenție în favoarea sa, reprezentat de lucrările de consolidare a bisericii efectuate de-a lungul timpului, restaurarea picturii, înlocuirea șindrilei ce acoperă lăcașul de cult, înlocuirea unor piloni din structura de rezistență a imobilului, garduri împrejmuitoare, etc. a cărui cuantum îl va preciza ulterior, după administrarea probei cu expertiza de specialitate capabilă să indice o valoare reală.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, învederând că excepția lipsei de interes a reclamantei nu este întemeiată. Calitatea de parte interesată a reclamantei în demersul juridic de dobândire a proprietății asupra bunurilor, de natura celor în litigiu, ce au aparținut Bisericii Române U. cu R. (G.-C.) a fost recunoscută de dispozițiile art.3 din Decretul-lege nr.126/1990, modificat de Ordonanța Guvernului nr.64/2004 și respectiv Legea nr.182/2005, acțiunea în justiție potrivit dreptului comun, fiind o consecință a neînțelegerii cu parohia ortodoxă, în cadrul comisiei mixte.

De asemenea, reclamanta a arătat că prin persoană interesată în a solicita rectificarea de carte funciară se înțelege acea persoană care a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat, prin înscrierile anterioare (art.89 din Ordinul nr._, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară). Or, anterior operării proprietății pe seama Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din . litigiu au aparținut Bisericii greco-catolice unite. S. R. nu și-a operat proprietatea în cartea funciară, astfel încât în cadrul operațiunii de rectificare de carte funciară nu are loc o repunere a dreptului în favoarea Statului R., operațiunile de c.f. ce urmează în cadrul cererii de rectificare și radiere, derulându-se în raport de proprietarii de c.f. Nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.34 pct.3 din Decretul-lege nr.115/1938, ci pe dispozițiile art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin M. Finanțelor P., reclamanta a apreciat că pârâta P. O. R. Budești este lipsită de dreptul de a invoca o asemenea excepție, care a fost invocată de S. R., reclamanta răspunzând la aceasta. Dispozițiile art.3 din Legea nr.213/1998 nu sunt aplicabile situației juridice din prezenta cauză, la ora actuală bunurile în litigiu constituind proprietatea pârâtei P. O. R. Budești.

Raportat la excepția autorității de lucru judecat, reclamanta a precizat că prin decizia nr.324/A/2009 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj s-a dispus rectificarea înscrierilor din c.f. nr.3433 Budești nr.top.347 și c.f. nr.109 Budești nr.top.347, dispunându-se radierea dreptului de proprietate a Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din Budești asupra nr.top.347 și reînscrierea dreptului de proprietate a Bisericii G.-Catolice Unite, în prezent P. R. U. cu R. G.-C. Budești, fiind obligată P. O. R. Budești a-i preda reclamantei imobilul cu nr.top.347 din c.f.109 Budești, reprezentând biserică din lemn, în deplină proprietate. În prezenta cauză cererile reclamantei se referă la imobilul cuprins în c.f. nr.3433 Budești nr.top.156 și c.f. nr.109 Budești nr.top.156, în natură biserică și cimitir, deci alte imobile decât cele asupra cărora anterior s-a dispus, iar în afară de faptul că în prezenta cauză sunt și alte părți, obiectul cauzei este diferit, ceea ce face neîntemeiată excepția.

De asemenea, reclamanta a arătat că excepția lipsei calității sale procesuale active este neîntemeiată. P., conform canonului nr.279, cap.III, din Hotărârea de Guvern nr.1218/2008 privind recunoașterea Codului de D. Canonic al Bisericii R.-Catolice, este o anumită comunitate de credincioși creștini constituită în mod stabil într-o eparhie, a cărei grijă pastorală este încredințată unui paroh, iar conform canonului nr.280, de regulă, parohia va fi teritorială, care să-i cuprindă pe toți credincioșii creștini dintr-un anumit teritoriu, parohia legitim înființată fiind prin dreptul însuși persoană juridică. Deci, parohiile sunt forme de organizare a bisericii, cu personalitate juridică, fiind titulare de drepturi și obligații și având astfel calitate procesuală activă și după caz pasivă, în legătură cu bunurile aparținând cultului bisericesc.

Sub aspectul dispozițiilor legale invocate în acțiune, în aprecierea reclamantei ceea ce interesează sub aspect juridic este situația de proprietate din anul 1948, momentul adoptării Decretelor nr.177/1948 și respectiv nr.358/1948, neprezentând semnificație juridică situația de proprietate din anul 1943, așa cum susține pârâta. Reclamanta nu a invocat în acțiune dispozițiile art.34 pct.3 din Decretul-lege nr.115/1938 astfel încât apărările pârâtei cu trimitere la acest text de lege nu au legătură cu solicitarea reclamantei și cu motivele pe care aceasta le-a arătat în cererea de chemare în judecată.

În ce privește cererea reconvențională, reclamanta a arătat că nu este clar dacă uzucapiunea se invocă pe cale de excepție, iar dreptul de retenție nu reprezintă lucrări la biserică, oricum acestea nu sunt cuantificate și concretizate pentru a fi apreciate ca necesare și utile.

Reclamanta a arătat că dispozițiile art.27 din Decretul-lege nr.115/1938 nu sunt aplicabile, deținerea bunului de pârâtă, în condițiile desființării abuzive a cultului greco-catolic exclude buna-credință. O primă cerință a textului este ca dreptul real să poată fi dobândit în temeiul uzucapiunii, art.37 din Decretul-lege nr.177/1948 stabilind condițiile în care se dobândește dreptul în situația dată, a avut în vedere exceptarea dobândirii dreptului prin modalitatea uzucapiunii. În asemenea situații trebuie să fie îndeplinite și cerințele dispozițiilor art.1846, 1847 Cod civil vechi, nefiind în prezența unei posesii utile, posibilitatea redobândirii proprietății fiind statuată prin lege (Decretul-lege nr.126/1989, O.U.G. nr.64/2005, Legea nr.182/2005). Buna credință, definită de art.1898 Cod civil vechi, pretinde existența credinței posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile prevăzute de lege, spre a-i putea transmite proprietatea. Or, în situația dată, nu există un act juridic care să stea la baza dobândirii imobilului (art.1858 alin.1 pct.1 Cod civil vechi).

Referitor la lucrări, reclamanta a precizat că în anii 1998-1999 la biserică s-au executat lucrări de reabilitare, conservare și restaurare, dar pe cheltuiala Ministerului Culturii și Cultelor, iar nu pe cheltuiala pârâtei. Astfel, pârâta nu este îndreptățită a cere un drept de retenție, pentru lucrări ce nu le-a executat.

În data de 28.11.2012 reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a arătat că solicită: în ce privește cererea de sub punctul „a” a se constata că întabularea dreptului de proprietate pe seama Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din ..f. 3433 Budești nr.top.156, transcris din c.f.nr.109 Budești nr.top.156, în natură biserică și cimitir, s-a efectuat fără titlu; în ce privește cererea de sub punctul „e”, obligarea pârâtei P. O. R. Budești de a preda pe seama reclamantei P. R. U. cu R. G.-C. Budești, în deplină proprietate și posesie, imobilul în natură biserică, cuprins în c.f. nr.109 Budești nr.top. 156.

S-a învederat că precizarea formulată la cererea de sub pct.”a” are în vedere lipsa totală de titlu, situație asimilată nevalabilității titlului, în sensul art.34 pct.1 din Decretul Lege nr.115/1938. Cererea nr.45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox R. din Budești, nu poate fi asimilată (sau constitui) titlu, ținându-se seama de dispozițiile art.17, 44 și 111 din Decretul-lege nr.115/1938, lipsind acordul de voință, hotărârea judecătorească sau în cazurile anume precizate de lege, decizia autorității administrative. În cazul dat, raportat la înscrierea în c.f., suntem în prezența lipsei titlului, situație asimilată cu nevalabilitatea lui, în sensul art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938.

Alături de celelalte cereri din acțiune, solicită a se constata nulitatea absolută a înscrierii dreptului de proprietate pe seama Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din ..f. nr.3433 Budești nr.top.156, transcris din c.f. nr.109 Budești nr.top.156, în natură biserică și cimitir, precum și a actului de preluare a acestui imobil, în proprietatea Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din . operării în c.f. a proprietății acesteia. Înscrierea în c.f. a proprietății pe seama Comunității Locale(Parohiei) Ortodoxe Române din . în proprietate de către aceasta a imobilului din c.f. nr.3433 Budești nr.top.156, transcris din c.f. nr.109 Budești nr.top.156, sunt nule absolut.

În conformitate cu dispozițiile art.111 din Decretul-lege nr.115/1938, întabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de oricine care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular, Tot astfel, dispozițiile art.17 din același act normativ stabilesc condițiile de dobândire a drepturilor reale. La înscrierea proprietății pe seama pârâtei, aceste dispoziții legale imperative au fost nesocotite, simpla cerere a Oficiului Parohial Ortodox din . înlăture aplicarea dispozițiilor legale învederate precum și ale art.44 din Decretul-lege nr.115/1938. Cererea pentru întabularea dreptului de proprietate trebuia să fie însoțită de hotărârea judecătorească despre care face vorbire art.36 alin.4 din Decretul nr.177/1948, doar aceasta putea servi drept titlu pentru întabularea dreptului de proprietate pe seama pârâtei. Pe cale de consecință, preluarea în proprietate, urmare a întabulării, este și ea nulă.

Pârâta E. O. R. a Maramureșului și S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive deoarece reclamanta nu solicită nimic în privința sa, pârâta nu este proprietara imobilului care face obiectul prezentului litigiu, acesta aparține Parohiei Ortodoxe Budești, instituție care are personalitate juridică proprie, conform Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art.47 din codul de procedură civilă întrucât obiectul pricinii nu îl reprezintă drepturi sau obligații comune cu pârâtele de rangul 1 și 3..

P. precizare de acțiune pârâta P. O. R. Budești a indicat cuantumul dreptului de creanță solicitat la suma de 70.000 lei și a arătat că reclamanta nu a indicat cauza de nulitate absolută a titlului pârâtei. Invocând prevederile art.37 din Decretul nr.177/1948, pârâta a susținut că nu are relevanță în cauză caracterul abuziv al Decretul nr.358/1948 și nici împrejurarea că acesta fusese abrogat prin Decretul-Lege nr.9/1989, cât timp reclamanta nu a fost deposedată de proprietatea sa prin Decretul nr.358/1948 abrogat, și care de altfel excepta de la prevederile sale averea parohiilor, ci întabularea s-a realizat având ca temei „însăși voința credincioșilor care exprimă în condițiile dispozițiilor art.37 din Legea nr.177/1948”.

Dreptul subiectiv de proprietate constituit potrivit legii anterioare nu poate fi desființat de legea posterioară deoarece aceasta ar implica o aplicare retroactivă a noii legi, ceea ce este contrar dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituția României, conform cărora legea dispune numai pentru viitor. Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.34 din Legea nr.155/1938 întrucât reclamanta și-a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, prin efectul legii, care a dispus încetarea cultului greco-catolic. Titlul în temeiul căruia s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei este legal în raport cu actele normative sub care a fost înscris în cartea funciară și faptul că Decretul nr.358/1948 a fost abrogat nu justifică rectificarea înscrierii nici în baza art.34 pct.3 din Legea nr.115/1938, deoarece Decretul-lege nr.126/1990, care a abrogat Decretul nr.358/1948 nu retroactivează, iar apoi, ca urmare a abrogării, nu s-a procedat la restabilirea situației anterioare, fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire a dreptului de proprietate privind lăcașurile de cult. Curtea Constituțională a susținut că reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la lăcașurile de cult și casele parohiale se face numai cu respectarea principiului libertății cultelor religioase.

Pârâta-reclamantă a susținut că d principiu, o măsură abuzivă cum a fost aceea a preluării de către stat a lăcașurilor de cult în anul 1948, într-un stat de drept nu poate fi reparată printr-un abuz în sens invers, care ar violenta opțiunea majorității credincioșilor la data adoptării acelei măsuri.

Răspunzând prin note scrise la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. O. R. a Maramureșului și S., reclamanta a solicitat respingerea acesteia, precizând că entitatea a fost chemată în judecată pentru opozabilitate ținându-se seama de raporturile de subordonare dintre parohie și episcopie, aspectele de proprietate (administrare, dispoziție) asupra bunurilor parohiilor, trebuie să aibă și acceptul episcopiei. În cauza dată se discută situația juridică a unor imobile aparținând unei parohii din subordinea episcopiei.

De asemenea, reclamanta a relevat prin alte note scrise că în ce privește autoritatea de lucru judecat, excepția nu subzistă, în dosarul anterior a existat o eroare de denumire a bisericii, denumire care nu figurează în cartea funciară și care sub aspectul dreptului subiectiv, atestat în c.f., nu prezintă semnificație juridică. Reclamanta a precizat că nu a revendicat și suprafața de teren cu destinație de cimitir și nici nu formulează cerere în acest sens, cimitirul urmând a fi folosit de ambele culte, cum s-a procedat și până la această dată.

În data de 26.04.2013 pârâta P. O. R. Budești a depus la dosar o cerere prin care a învederat că renunță la judecarea punctului doi al cererii reconvenționale (lucrările de consolidare a Bisericii), manifestare de voință de care instanța urmează a lua act, în aplicarea prevederilor art.246 Cod procedură civilă.

În data de 25.06.2013 pârâta reclamantă a depus la dosar o completare la întâmpinare și precizare la cererea reconvențională.

P. completarea la întâmpinare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei deoarece nu a fost niciodată titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, examinând conținutul colii funciare nr.109 Budești se observă faptul că acest „titlu” este deschis prin completarea sa numai la Partea I, adică „Foaia de avere sau posesiune”, act care: este întocmit în limba maghiară; nu atestă data întocmirii, mandatul funcționarului și dosarul de carte funciară care au stat la baza deschiderii respectivei coli; nu cuprinde nici o încheiere de carte funciară în baza căreia s-a deschis și nici titlul doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei; coala funciară invocată nu cuprinde absolut nici o mențiune la partea B, legată de atestarea proprietarului imobilelor menționate la partea A din coala funciară și nici o mențiune legată de titlul în baza căruia s-a deschis respectiva coală; prima și singura mențiune legată de identitatea proprietarului imobilelor este cea realizată la data de 23 octombrie 1950, cu titlu de lege în favoarea pârâtei, după care, astfel întabulată, se transcrie în C.F. nou înființată sub nr.3433 Budești.

Având în vedere întocmirea colii funciare, evident momentul istoric sub care s-a realizat actul este cel în care Maramureșul s-a aflat sub autoritatea austro ungară. În domeniul cadastrului, cele mai importante acte normative emise de M. Justiției, au fost ordonanța din 28 decembrie 1849 privind înființarea cărților funciare în Ardeal și Regulamentul de procedură al Cărților Funciare, prin care se urmărea identificarea la fața locului a averii fiecărui proprietar.

Pârâta-reclamantă a arătat că mare parte din județele Transilvaniei și Banatului erau administrate de Imperiul Austro-Ungar, prin urmare, evidențele ce urmăreau schimbările de proprietate și ipotecile se aplicau conform Codului civil austriac, carea fost apoi înlocuit cu dreptul cutumiar ungar. În acea perioadă M. Justiției a emis o . ordonanțe care impuneau ca procesul de introducere a cărților funciare în Ardeal să continue conform vechiului Regulament al Cărții Funciare din 1855. Urmare a regularizărilor de avere, în anul 1869 a avut loc transformarea cărților funciare pe teritoriul Transilvaniei. Procedura care trebuia urmată a fost stabilită prin Regulamentul nr.2579 din 8 aprilie 1869. În urma verificărilor la fața locului se încheia un proces-verbal care trebuia semnat și de către primarul comunei și care se înainta instanței de carte funciară, care hotăra asupra corectitudinii lucrărilor efectuate și se pronunța printr-o decizie asupra proprietății și asupra identității proprietarului. După Unirea din 1918, S. R. a dat câteva decrete ce și-au lăsat amprenta asupra activității de carte funciară. În baza Decretului nr.1 din 24 ianuarie 1919 a fost dată Ordonanța nr.121 din 6/19 februarie 1918, prin care s-a stabilit că limba oficială, care se va folosi în justiție, procuratură, notariate, este limba română. Un alt act normativ important este Decretul nr.VII, din februarie 1918 care prevedea sancțiunea nulității absolute a oricărui act prin care Guvernul maghiar de la Budapesta, începând cu data de 1 decembrie 1918, a dispus, cu orice titlu, asupra bunurilor mobile sau imobile ale statului român. Având în vedere faptul că în urma Tratatului de pace de la Trianon, toate proprietățile imobiliare ale fostului Stat Austro-Ungar care se regăseau pe teritoriul alipit României au trecut în proprietatea Statului R., a fost emisă Ordonanța nr._/1921 a Directoratului General din Cluj al Ministerului Justiției, prin care s-a ordonat întabularea dreptului de proprietate al Statului R. asupra tuturor imobilelor proprietatea Statului M..

Toate actele normative susinvocate prevedeau drept alcătuire pentru coala funduară, trei părți, constituite din descrierea imobilului, proprietarului și sarcinile. Anul 1933 este socotit anul apariției cadastrului modern prin adoptarea Legii nr.23/1933 pentru organizarea cadastrului funciar și introducerea cărților funduare în România. Regele C. al II-lea a adoptat Legea nr.93 din 12 aprilie 1933 pentru organizarea cadastrului funciar și pentru introducerea cărților funciare. Potrivit legii, proiectele cărții funduare trebuiau să fie înaintate unei comisii de control de pe lângă tribunal care le declara drept cărți funduare legale în cazul în care se constata că au fost întocmite cu respectarea legii. Pentru provinciile din Ardeal unde se aplica Codul civil austriac, dispozițiile referitoare la cartea funciară au fost unificate prin Decretul-lege nr.115/1938.

Pârâta-reclamantă a mai arătat că în nordul Transilvaniei, legislația din vechea Românie s-a extins numai după eliberarea acestor ținuturi de sub ocupația maghiară impusă prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Un rol important în acest demers l-a avut Legea nr.260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare. P. această lege, Regele M. I a decretat extinderea legislației României pe tot teritoriul Transilvaniei, anularea actelor și drepturilor dobândite în temeiul unor ordonanțe maghiare discriminatorii. P. urmare, judecătorul de carte funciară era obligat să restabilească, din oficiu, starea tabulară anterioară înscrierilor anulate.

Potrivit dispozițiilor art.8, art.10 și art.35 din Legea nr.93/13 aprilie 1933 privind organizarea cadastrului funciar, în partea a III-a, secțiunea „Cărțile funduare”, prin dispozițiile art.35 se reglementează cărțile funduare. Având în vedere legislația la care a făcut referire, raportat la conținutul colii funciare de care reclamanta se prevalează, în mod evident această coală, în ceea ce privește entitatea reclamantă, nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție care se grevează și pe aceea a lipsei interesului deja invocată în cauză, determinat de faptul că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate, lipsind dreptul subiectiv afirmat, neexistând o identitate între persoana reclamantei și cel care este titularul dreptului reclamat.

Pârâta-reclamantă a mai invocat inadmisibilitatea acțiunii în ceea ce privește revendicarea cimitirului, privit ca bun în prezentul litigiu, motivat de faptul că procedura prealabilă prevăzută de lege nu a vizat și acest bun.

Fără a ignora principiul libertății religioase, afirmat prin art.6 din Legea nr.177/1948, fără a ignora realitățile istorice cunoscute, pârâta a susținut că instanța este chemată în prezenta cauză a analiza strict prin prisma dispozițiilor art.34 din Decretul-lege nr.115/1938 coroborate cu dispozițiile art.480-482 Cod civil, valabilitatea dreptului înscris în favoarea pârâtei. P. Decretul-lege nr.9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr.358/1948, iar prin Decretul-lege nr.126 din 24 aprilie 1990 s-au stabilit unele măsuri referitoare la situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică) și preluate de Biserica O. R., art.3 din decret precizând că, situația juridică a acestor bunuri se va stabili de o comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitate pentru care sunt destinate aceste bunuri.

P. efectul dispozițiilor Decretului nr.177/1948, P. R. Budești a devenit succesoarea în drepturi a Bisericii G.-Catolice Budești. În schimb, prin recunoașterea oficială a cultului greco-catolic, potrivit Decretului-lege nr.9/1989, Biserica R. U. cu R. nu a devenit succesoarea în drepturi a Bisericii Ortodoxe Române, care exista ca biserică națională și care, conform principiului simetriei în drept, nu poate fi obligată la predarea lăcașurilor de cult către Biserica R. U. cu R..

Ca urmare a abrogării Decretului nr.358/1948, prin Decretul-lege nr.9 din 31 decembrie 1989, Biserica R. U. cu R. (greco-catolică) a fost recunoscută oficial, prin art.1 alin.(1) din Decretul-lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica R. U. cu R.(greco-catolică) stabilindu-se prin art.1 alin.(2) că acest cult urmează a se organiza și funcționa în conformitate cu regimul juridic al cultelor religioase din România și, prin art.2 că bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr.358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu R.(greco-catolică).

Evident, dreptul subiectiv de proprietate constituit potrivit legii anterioare nu poate fi desființat de legea posterioară, deoarece aceasta ar implica o aplicare retroactivă a noii legi, ceea ce este contrar art.15 alin.(2) din Constituție. Deci, legea nouă poate doar, spre a evita retroactivitatea, să reconstituie dreptul anterior, ceea ce, însă, are efecte numai ex nunc fiind în prezența unui drept ce se naște în baza unui act juridic constitutiv, actul de reconstituire. În cazul de față este vorba despre un drept de proprietate ce s-a născut sub regimul vechii reglementări a Decretului nr.358/1948. Odată cu scoaterea în afara legii a cultului greco-catolic, bunurile mobile și imobile au trecut în proprietatea statului iar apoi au fost transferate în proprietatea pârâtei printr-un act administrativ de autoritate și a unui act de drept civil. P. urmare nu se poate susține că intabularea nu a fost legală. Din această perspectivă legală, dispozițiile art.34 pct.1 și 3 din Legea nr.115/1938 sunt inaplicabile în cauză.

Titlul în temeiul căruia s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei P. O. a comunei Budești este legal în raport cu actele normative sub care a fost înscris în cartea funciară.

Pârâta-reclamantă a mai arătat că faptul că în extrasul de carte funciară figurează încheierea nr.31/23 octombrie 1950, fără altă modalitate invocată nu poate conduce la nulitatea transmisiunii și dobândirii dreptului de proprietate, atâta timp cât, potrivit art.26 din Legea nr.115/1938, drepturile reale pot fi dobândite prin expropriere și fără înscriere în cartea funciară. Astfel, dobândirea imobilelor din litigiu de drept, în sensul art.37 alin.(3) din Decretul nr.177/1948, a constituit o excepție de la principiul constitutiv de drepturi, excepție prevăzută de o lege specială. În baza art.32 din Decretul-Lege nr.115/1938, dreptul de proprietate se prezumă că există în folosul celui care are întabulat acest drept, în speță în folosul pârâtei.

Chiar dacă acțiunea introductivă se întemeiază pe dispozițiile de drept comun ale art.480 din Codul civil, având în vedere obiectul acesteia, nu se poate face abstracție de dispozițiile speciale ale art.3 alin.(1) din Decretul-lege nr.126/1990 care prevăd că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Unite cu R. se va stabili ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. A reține o altă interpretare a dispozițiilor art.37 din Decretul nr.177/1948 și ale art.1 alin.(1) din Decretul-lege nr.126/1990, ar putea aduce atingere unui drept fundamental al majorității credincioșilor, care nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituția României, revizuită în anul 2003, acela potrivit căruia lăcașul de cult are un regim juridic special, revenind de drept majorității credincioșilor din parohie.

Pârâta-reclamantă a mai susținut că înscrierea în C.F. nr.3433 Budești nr.top.156 a transferului de proprietate pentru imobilele din litigiu în favoarea pârâtei P. O. R. Budești nu s-a realizat benevol, pentru a fi necesară o hotărâre judecătorească de constatare a acestei împrejurări, ci s-a făcut în baza art.2 din Decretul nr.358/1948 ca urmare a punerii în aplicare a Decretului nr.358/1948. Față de prevederile art.1 și 2 din Decretul nr.358/1948, transferul dreptului de proprietate a averii fostelor parohii greco-catolice către stat și cultul ortodox, a urmat procedura prevăzută prin Decretul nr.177/1948, iar potrivit art.1 din Decretul nr.358/1948 s-a constatat o revenire a întregii comunități locale Budești ale acestui cult la cultul ortodox român. Evident nu s-a urmat procedura prevăzută de art.17 din Decretul-lege nr.115/1938, înscrierea fiind operată în temeiul unui act normativ de autoritate, cu putere de lege, iar legea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate conform art.645 Cod civil.

Referirea legiuitorului din art.3 alin.(2) și (3) din Decretul-lege nr.126/1990 la faptul că partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun, nu dă naștere posibilității exercitării acțiunii în revendicare fundamentată pe dispozițiile dreptului comun art.480-481 Cod civil și cu atât mai puțin a acțiunii subsidiare în constatarea nulității, rectificare de C.F., ci doar posibilitatea de a renunța la procedura în fața comisiei mixte și deschiderea unei proceduri judiciare care însă nu poate fi fundamentată juridic și nu se poate desfășura decât în cadrul legislativ actual reglementat de Legea nr.489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

P. art.27 alin.(2) din Legea nr.489/2006 s-a prevăzut că bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate și tradiția și practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile și imprescriptibile și pot fi înstrăinate doar în condițiile statuare specifice fiecărui cult. Această categorie de bunuri este scoasă din circuitul civil și nu poate face obiectul unor acțiuni în revendicare sau constatare a dreptului de proprietate în condițiile reglementate de legea civilă, atâta vreme cât ele nu puteau fi confiscate sau preluate de stat în perioada 1940-1989 fără titlu, ci dimpotrivă, au fost dobândite de cultul ortodox cu titlu, tocmai în considerarea faptului că este sunt destinate practicării serviciului religios de către comunitatea locală de credincioși.

În ce privește lipsa titlului, invocată de reclamantă, pârâta a arătat că principiul legalității (sub aspect formă și material) ce a guvernat și cărțile funciare reglementate prin Decretul-lege nr.115/1938, dispunea că: judecătorul nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și, nu se poate sprijini decât pe cererea și actele care o însoțesc sub aspectul legalității formale și că judecătorul trebuie să cerceteze pe de o parte dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile cerute de lege pentru înscrierea dreptului sub aspectul legalității materiale. În cauza de față, singura parte care a făcut dovada proprietății este pârâta, prin mențiunea înscrisă în C.F. sub B.2. Întabularea sa, cu efect constitutiv de drepturi reale, s-a făcut în baza Legii cultelor nr.177/1948, pe baza art.37. Legea nr.177/1948 acorda dreptul de contestație în justiție, însă Biserica G.-C. nu a atacat transferul dreptului de proprietate pentru neîndeplinirea condițiilor legale vizând întabularea.

Pârâta-reclamantă a învederat că nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul că încheierea de întabulare este lovită de nulitate. În primul rând, dreptul de proprietate al pârâtei a fost dobândit în temeiul Decretului nr.177/1948, iar la momentul respectiv un astfel de mod de dobândire a proprietății era reglementat prin dispozițiile art.645 Cod civil. Pe de altă parte, Decretul nr.177/1948 a consacrat în mod expres, prin art.37, strămutarea de drept a averii unui cult atunci când majoritatea credincioșilor acelui cult trec la alt cult, așa cum s-a întâmplat în cauza de față.

Acordul părților sau existența unei hotărâri judecătorești nu erau necesare, deoarece întabularea pârâtei s-a făcut în temeiul unei dispoziții legale și nu printr-o rectificare de carte funciară abuzivă, iar pe de altă parte, acordul Parohiei greco-catolice nici nu era posibil, întrucât la data întabulării (1950) acest cult nu mai exista, fiind scos în afara legii prin Decretul nr.358/1948.

Împrejurarea că ulterior, după 39 de ani de la dobândirea dreptului de proprietate de către pârâtă, Decretul nr.177/1948 a fost considerat abuziv și a fost abrogat nu este de natură să golească de conținut raporturile și actele juridice născute sub imperiul acestui act normativ, atâta timp cât acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor acestuia.

Obiectul acțiunii în revendicare îl reprezintă un locaș de cult și cimitirul aferent. Regimul juridic al lăcașelor de cult ce au aparținut cultului greco-catolic este reglementat de Decretul-lege nr.126/1990, prin care, în art.1, se recunoaște oficial Biserica R. U. cu R. (greco-catolică). Decretul nr.177/1948, în vigoare până în anul 2007, permite, în aplicarea principiului majorității religioase, schimbarea confesiunii lăcașului de cult în situația în care majoritatea membrilor cultului decideau asta. Chiar dacă trecerea la cultul ortodox în anul 1948 ar fi considerată forțată, interesul de a invoca caracterul abuziv al acestei treceri îl au doar membrii comunității, iar majoritatea nu dorește, în prezent, revenirea la cultul greco-catolic. Dacă la momentul preluării acestor imobile ponderea credincioșilor greco-catolici era considerabilă, în prezent această stare de lucruri s-a schimbat. Pe de altă parte, apartenența religioasă a persoanelor născute după 1948 este ortodoxă. După recunoașterea oficială a Bisericii G.-catolice, majoritatea credincioșilor greco-catolici au rămas la cultul ortodox.

Pârâta-reclamantă a solicitat ca pe cale reconvențională, numai în situația în care s-ar constata titlul nelegitim sau lipsa titlului care a stat la baza întabulării din anul 1950, să se constate că prin prescripția prev. de art.27 din Decretul-lege nr.115/1938, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în natură biserică și cimitir, înscrise în c.f. nr.3433 Budești nr.top.156, iar în subsidiar, să se constate că pârâta-reclamantă este titulara dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult- biserica înscrisă în c.f. nr.3433 Budești nr.top.156, cu titlu de construire și să se dispună întabularea acestui drept în cartea funciară în favoarea pârâtei reclamante.

Pârâta a înțeles să invoce aplicabilitatea prescripției prevăzută de art.27 alin.(1) din Decretul-lege nr.115/1938 în sensul că a exercitat asupra imobilelor în litigiu o posesie de bună credință de mai mult de 10 ani, respectiv peste 60 de ani. Solicită a se reține faptul că pârâta posedă imobilele din litigiu din anul 1948, când cultul greco-catolic a fost scos în afara legii, iar bunurile aparținând Bisericii G.-Catolice au fost trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române. Întrucât prin art.1 din Decretul-lege nr.126/1990, Biserica R. U. cu R. a fost recunoscută oficial și s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor care au fost preluate în perioada regimului comunist, violența, ca viciu de consimțământ, a încetat la data publicării acestui decret. Buna credință cu care pârâta a posedat imobilele în litigiu, cel puțin începând cu 1990, rezultă din întreaga sa atitudine și conduită manifestată în rândul comunității locale, grevată pe actele normative în vigoare de la data respectivă.

Dispozițiile art.27 din acest act normativ reglementează uzucapiunea tabulară, denumită și „convalescența titlului”, dispoziție legală de natură a consolida un drept înscris deja în cartea funciară. Deși înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil, după trecerea perioadei prevăzută de lege, starea de aparență tabulară se va consolida, iar dreptul va fi dobândit cu efect retroactiv de la data înscrierii lui în cartea funciară. Consolidarea dreptului se face fără a fi necesară o hotărâre judecătorească pentru înscrierea dreptului real imobiliar în cartea funciară, întrucât înscrierea este deja efectuată și dreptul consolidat în temeiul legii. Cum, în speță, pârâta și-a întabulat dreptul de proprietate în anul 1950, conform încheierii nr.31/23 octombrie a fostei Judecătorii Sighetu Marmației, starea de apartenență tabulară creată prin înscrierea titlului nevalid s-a consolidat, punându-se de acord cu realitatea.

Pârâta-reclamantă a mai arătat că potrivit evidențelor de arhivă națională și datelor certe istorice, biserica locaș de cult din litigiu a fost edificată în . 1643, adică cu foarte mult timp înainte de anul înscrierii dreptului în cartea funciară în favoarea Bisericii G. Catolice Unite. În perioada edificării lăcașului de cult, în ținutul Maramureșului nu existau evidențe de carte funciară și în aceeași perioadă nu a existat în Transilvania, cu atât mai puțin în . U. cu R.. Prima atestare documentară a înființării Bisericii Unite cu R. G. C. o găsim la data de 7 octombrie 1968, moment la care s-a semnat de către o parte a protopopilor din Transilvania prima Unire cu Biserica Romei.

Față de evidențele certe istorice, în mod evident cultul ortodox prin credincioșii săi și comunitatea ortodoxă, sunt cei care au edificat lăcașul de cult din litigiu, astfel încât în aceste condiții, și din acest punct de vedere, dreptul de proprietate asupra acestui imobil aparține pârâtei reclamant și nicidecum reclamantei P. R. U. cu R. G. C..

Reclamanta a formulat răspuns la această cerere, solicitând a se respinge excepția lipsei calității procesuale active deoarece prin Decretul nr.126 din 26 aprilie 1990 Biserica R. U. cu R. (greco-catolică) este recunoscută oficial, care se organizează și funcționează, în conformitate cu regimul general al cultelor religioase din România, situație reglementată ulterior prin legea nr.489/2007, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

P. art.3 din Decretul nr.126/1990, completat prin O.G. nr.64/2004, modificat și completat prin Legea nr.182/2005, se conferă dreptul Bisericii Române U. cu R. G.-C., de a acționa în judecată, pentru stabilirea situației juridice, a lăcașelor de cult și caselor parohiale, preluate de Biserica O. R., în situația în care nu se ajunge la vreun rezultat în cadrul comisiei mixte sau nemulțumește una din părți, partea interesată, având deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun. Deci, prin aceste dispoziții legale, bisericii greco-catolice, îi este recunoscut dreptul de a acționa în judecată, având, astfel, calitate procesuală activă.

Reclamanta a învederat că, coala de carte funciară prezentată în instanță este una originală, de la înființarea cărții funciare în Transilvania, era preexistentă intrării în vigoare a Decretului-lege nr.115/1938. La punerea în aplicare în Transilvania, a legii privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938 (Decretul-lege nr.115/1938), prin Legea nr.241/1947, nu s-a dispus desființarea vechilor cărți funciare existente în Transilvania, ci acestea au fost preluate așa cum au fost întocmite anterior, cu reglementări de înscriere a proprietăților în cele existente și de întocmire a noilor cărți funciare.

Conform dispozițiilor art.32 din Decretul-lege nr.32/1938, dispoziții invocate de și pârâți în întâmpinare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară se prezumă că acest drept nu există. Deci, atâta timp cât, dreptul de proprietate al bisericii greco-catolice nu a fost radiat, chiar și în contextul criticilor aduse de pârâtă, dreptul de proprietate există. De altfel, dacă dreptul de proprietate nu ar fi existat în favoarea bisericii greco-catolice, reclamanta nu înțelege cum s-a operat în cartea funciară proprietatea pe seama pârâtei și de ce pârâta solicită recunoașterea drepturilor din acțiunea reconvențională, în raport cu reclamanta.

S-a mai precizat că titlul în temeiul căruia pârâta putea să-și înscrie proprietatea în cartea funciară, nu este legea, așa cum susține aceasta. Cererea făcută la Oficiul parohial nu constituie titlu. Decretul nr.358/1948 și Decretul nr.177/1948 nu atribuie proprietatea direct, fără nici o condiționare, parohiei ortodoxe. Dispozițiile art.37 alin.5 din Decretul nr.177/1948 instituie cerința ca pentru dobândirea proprietății din partea pârâtei, trebuie să existe hotărârea judecătoriei populare a locului, care să constate îndeplinirea cerințelor legale de dobândire a proprietății și prin care să se fi dispus întabularea. Dacă avem în vedere Decretul nr.358/1948, dispozițiile art.2 din acest act normativ, instituie reglementarea, de revenire la S. R., a averii mobile sau imobile aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art.1, cu excepția expresă a averilor fostelor parohii. Averea fostelor parohii greco-catolice, cum este și cazul imobilului din litigiu, nu a trecut în proprietatea Statului R., separat de faptul că dacă ar fi trecut, ar fi trebuit să existe o decizie de atribuire a imobilului, care nu există.

Urmare a rectificării de carte funciară, repunerea în situația anterioară, are loc în favoarea fostului proprietar, Biserica greco-catolică unită, însă forma actuală de organizare a acesteia este parohia.

Reclamanta a mai arătat că se opune cererii reconvenționale (precizate) formulate de pârâtă. Preluarea proprietății de către pârâtă, în condițiile desființării abuzive a cultului greco-catolic, exclude buna-credință.

Reiterând aspectele anterior relevate, reclamanta a subliniat că în cazul dat, nu există un act juridic care să stea la baza dobândirii imobilului (art.1858 alin.1 Cod civil).

Anul construirii imobilului nu este cert, fiind doar aprecieri de ordin istoric. Construirea bisericii de către reclamantă este o susținere nereală. Însăși construirea în sine nu este un mod de dobândire a proprietății, în virtutea reglementărilor din România, de după 1948. Dar biserica, fiind ridicată în anul 1643, așa cum susține pârâta, legea română, nu este aplicabilă, iar instanța română, nu este competentă a hotărî. De altfel, privitor la această cerere pârâta nici nu indică vreun text de lege. Dacă se au în vedere dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, cererea este inadmisibilă și pentru faptul că pârâta nu a chemat în judecată proprietarul terenului, de la momentul (anul) 1643, reclamanta devenind proprietară după anul 1800.

P. completarea la întâmpinare înregistrată la dosar în data de 13.09.2013 pârâta P. O. R. Budești a invocat prevederile art. 37 alin. 3 și 4 din Decretul nr.177 din 4 august 1948, arătând că potrivit legii, bisericile au fost excluse de la procedura verificării situației juridice din partea judecătoriei locale, astfel că afirmațiile și criticile reclamantei legate de acest aspect nu mai au fundament juridic. La dosarul cauzei nu există și nici reclamanta nu a făcut nici o referire la eventualele documente care să fi stat la baza întocmirii titlului original, iar lipsa acestor înscrisuri atestă în mod cert faptul că proprietatea locașului de cult a aparținut dintotdeauna cultului ortodox raportat la documentele istorice care atestă în mod cert acest lucru.

P. încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2013 instanța a unit cu fondul excepțiile autorității de lucru judecat, lipsa calității procesuale active, lipsa de interes, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P..

În data de 8 ianuarie 2014 reclamanta și-a întregit acțiunea, solicitând a se dispune rectificarea situației tabulare a imobilului cuprins în c.f. nr.3433 Budești nr.top.156 transcris din c.f. nr.109 Budești nr.top.156 și în ce privește suprafața terenului, în sensul de a se dispune înscrierea suprafeței terenului, definit în c.f. ca, cimitir, de sub nr.top.156, c.f. nr.3433 Budești transcris din c.f. nr.109 Budești, ca fiind de 5935 m.p., conform expertizei doamnei expert topo M. M., cu planul de amplasament și delimitare, evidențiat în anexa nr.2 la raportul de expertiză.

Motivând completarea de acțiune, reclamanta a arătat că așa cum rezultă din colile de carte funciară, terenul de sub nr.top. 156 Budești, c.f. 3433 Budești, transcris din c.f. nr.109 Budești, definit în c.f. ca cimitir, nu are înscrisă suprafața. Din expertiza efectuată în cauză de către expert M. M., rezultă că suprafața nr.top.156 Budești, este de 5935 m.p.

În data de 8 ianuarie 2014 avocatul pârâtei-reclamante a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată de Asociația de R. și Susținere a Comunității Creștinilor Ortodocși ai comunei Budești prin care s-a susținut demersul procesual al acesteia și s-a relevat că entitatea juridică purtând denumirea „Asociația de R. și Susținere a Comunității Creștinilor Ortodocși ai comunei Budești”, este constituită la nivelul comunei Budești, începând cu anul 2014, având ca bază voința liber exprimată de către creștinii ortodocși ai acestei comune, iar consimțământul credincioșilor a fost luat cu ocazia desfășurării ritualului religios al sărbătorii religioase a Bobotezei. În acest sens, a fost întocmit un tabel cuprinzând un nr. de 2035 de poziții, în care sunt menționate absolut toate persoanele adulte ale pozițiilor administrative ale comunei Budești, cu capacitatea deplină de exercițiu, cu domiciliul și codul numeric personal, tabel în care fiecare persoană care a fost găsită la locuință cu respectiva ocazie, a semnat în totală cunoștință de cauză adeziunea pentru susținerea demersurilor pârâtei reclamantă P. O. a comunei Budești, în scopul apărării intereselor sale patrimoniale și nepatrimoniale legate de întreg patrimoniul Parohiei Ortodoxe Budești și respectiv a comunității ortodoxe a acestei comune, inclusiv în dosarul civil nr._, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Maramureș. Asociația intervenientă reprezintă creștinii ortodocși din .>

S-a arătat că nu se poate face abstracție de interesul și voința credincioșilor covârșitor majoritari, potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul Lege nr.126/1990, situație în care acțiunea civilă a reclamantei apare ca fiind vădit nefondată. Numărul credincioșilor catolici la nivelul comunei Budești este în momentul de față situat în jurul cifrei de 20, iar credincioșii ortodocși numără peste 2.000 de locuitori ai comunei.

P. întâmpinare, s-a invocat de către reclamantă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intervenientei, nefiind depuse actele care să ateste înființarea legală, conform dispozițiilor O.G. nr.26/2000.

P. încheierea de ședință din data de 17.03.2014, instanța a anulat cererea de intervenție depusă în data de 8 ianuarie 2014, având în vedere prevederile art.5 și art.12 al.2 din OG nr.26/2000, raportat la data formulării ei.

La același termen de judecată, pentru Asociația de R. și Susținere a Comunității Creștinilor Ortodocși ai Comunei Budești s-a depus la dosar de către avocatul pârâtei-reclamante o nouă cerere de intervenție accesorie, cu același conținut ca al precedentei, între timp asociația fiind înregistrată în registrul persoanelor juridice conform încheierii civile nr.627 din 5.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ .

Întrucât domnul avocat S. I. atașase cererii de intervenție anulate, o împuternicire avocațială emisă în data de 7 ianuarie 2014, cu nr.132, instanța a apreciat că acesta are calitate de a formula o cerere nouă de intervenție, pe care a susținut-o oral, iar după depunerea în scris, invocându-se lipsa împuternicirii pentru această nouă cerere, a amânat soluționarea cauzei pentru ca domnul avocat să facă dovada calității de reprezentant.

Au fost audiați sub prestare de jurământ martorii C. V. (filele 215-216 dosar), B. G. (filele 217-218) și B. V. (filele 244-245), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

S-a efectuat de expert tehnic judiciar M. M. un raport de expertiză în specialitatea topografie, depus la filele 228-233 dosar, ulterior îndreptat (filele 240-243).

La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.

Pârâta-reclamantă a formulat, prin reprezentant, o cerere de repunere a cauzei pe rol.

Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.

Deliberând asupra cererilor formulate, raportat la probațiunea administrată, instanța reține următoarele:

Instanța a apreciat că nu se impune redeschiderea cauzei, nefiind necesare noi lămuriri, în sensul prevederilor art.151 Cod procedură civilă 1865.

În ce privește cererea de intervenție voluntară accesorie, depusă în data de 17.03.2014, se reține că aceasta a fost formulată prin avocat. Împuternicirea avocațială nr.132/7.01.2014 a fost emisă la un moment la care asociația intervenientă nu avea capacitate de folosință, nefiind înregistrată. Pe cale de consecință, avocatul acesteia se impunea a face dovada împuternicirii acordate pentru cererea formulată în scris a doua oară (cea dintâi fiind anulată), sens în care s-a acordat un termen de judecată. La acest termen domnul avocat nu a prezentat împuternicirea, astfel încât s-a pus în discuție lipsa dovezii calității de reprezentant.

Aceasta deoarece pentru prima cerere, împuternicirea și contractul de asistență juridică au fost încheiate în data de 7.01.2014, moment în care asociația nu avea personalitate juridică, nefiind înregistrată, iar formularea unei cereri de intervenție voluntară accesorie nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art.205 al.3 Cod civil.

La momentul la care instanța s-a pronunțat asupra calității de reprezentant, a doua cerere de intervenție nu era nici măcar formulată, pentru a investi instanța de judecată. După depunerea în scris, s-a pus în vedere domnului avocat necesitatea depunerii împuternicirii avocațiale și s-a acordat un termen și în acest sens.

Depunerea, o dată cu concluziile scrise, a fotocopiei contractului de asistență juridică nr.132/7.01.2014 nu este de natură a lămuri aspectul controversat deoarece ratificarea (reconfirmarea) invocată implicit nu a fost probată anterior închiderii dezbaterilor asupra excepției, iar instanța nu este legitimată a ține seama la pronunțarea hotărârii de înscrisuri care nu au fost depuse în termen util pentru a fi puse în discuția părților.

Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea de repunere pe rol și în aplicarea dispozițiilor art.161 alin.2 Cod procedură civilă va anula cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în data de 17.01.2014.

În ce privește excepțiile procesuale invocate în cauză, asupra cărora instanța are a se pronunța în condițiile art.137 Cod procedură civilă 1865, se rețin următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., invocată de acesta și deopotrivă de pârâta-reclamantă P. O. R. Budești nu va fi primită.

Pe de o parte, reclamanta a justificat chemarea în judecată a statului român, pe considerente de opozabilitate. Pe de altă parte, conform dispozițiilor art.36 din Decretul nr.177/1948 averea cultelor dispărute sau a căror recunoaștere a fost retrasă, aparține de drept Statului, iar potrivit dispozițiilor art.2 din Decretul nr.358/1948, consecutiv scoaterii în afara legii a cultului greco-catolic, averea mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor respectivului cult, cu excepția expresă a averilor fostelor parohii, revine Statului R.. Dată fiind situația de carte funciară, care relevă ca proprietar tabular anterior în CF nr.109 Budești, Biserica greco-catolică unită, instanța apreciază că nu subzistă excepția lipsei calității procesuale pasive, chiar dacă nu s-a operat în evidențele funciare transferul de proprietate în favoarea Statului R..

P. H.G. nr.1218/2008 s-a recunoscut Codul de drept canonic al Bisericii R.-Catolice și Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza cărora se organizează și funcționează Biserica R. U. cu R., G.-catolică. În anexa nr.1, capitolul III, can.279-280, se prevede că, parohia este o anumită comunitate de credincioși creștini, constituită în mod stabil într-o eparhie, a cărei grijă pastorală este încredințată unui paroh. De regulă parohia va fi teritorială, care să-i cuprindă pe toți credincioșii creștini dintr-un anumit teritoriu; dacă însă, după judecata Episcopului eparhial este mai potrivit, după ce a consultat consiliul preoțesc, vor fi înființate parohii personale determinate de criterii de națiune, de limbă, de înscriere la o altă Biserică sui iuris, sau chiar după alte rațiuni bine definite.

Ca atare, comunitatea religioasă greco-catolică dintr-o anume localitate echivalează cu parohia cultului respectiv, parohia fiind o formă concretă de organizare, inclusiv cu scop reprezentativ, a credincioșilor creștini greco-catolici. Urmare a recunoașterii acestui cult, parohia reprezintă comunitatea credincioșilor greco-catolici; este distinctă problema, ce urmează a fi abordată în cele ce succed, dacă actuala comunitate greco-catolică din Budești este continuatoarea în drepturi a fostei comunități greco-catolice din localitate, cu drepturi reflectate tabular.

Pe lângă cele anterior arătate, excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei interesului și a autorității de lucru judecat, invocate de pârâta-reclamantă, impun, prealabil soluționării, evocarea situației de fapt din cauză, precum și a datelor litigiului purtat anterior între cele două parohii din localitatea Budești, județul Maramureș.

În CF nr.109 Budești, proprietar tabular asupra parcelei identificate cu nr.top.156, în natură biserică cu țintirim, a fost Biserica greco-catolică unită- proprietate ecleziastică.

În baza încheierii de CF nr.31 din 23.10.1950, imobilul cu nr.topo. 156 s-a transcris în CF nou înființată 3433 în favoarea Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din Budești. După cum rezultă din mențiunile de la poziția B 1 din această din urmă carte funciară, intabularea dreptului de proprietate al Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din . dispus în baza cererii nr.45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox R. din Budești și a Decretului nr.358 publicat în Monitorul Oficial nr.281 din 2.12.1948 combinat cu Decretul nr.177 publicat în Monitorul Oficial nr.178 din 4 august 1948.

În localitatea Budești, la nivelul anului 1948 comunitatea greco-catolică era majoritară, dar ulterior adoptării Decretului nr.358/1948 și aplicării art.37 din Decretul nr.177/1948 credincioșii greco-catolici au fost siliți să treacă la cultul ortodox. Caracterul forțat al acestei treceri nu poate forma obiect de discuție, ținând de notorietatea istorică a efectelor și a modului de aplicare a actelor normative anterior evocate, adoptate cu nesocotirea prevederilor art.21 al.1 din Constituția României din 1948, care garanta libertatea conștiinței și libertatea religioasă. Până la adoptarea Decretului-lege nr.9/1989, care a abrogat Decretul nr.358/1948, apartenența la cultul greco-catolic a ținut doar de convingerea interioară, intimă a credincioșilor, neputând primi vreo manifestare exterioară de practicare a acestui cult.

După ce cultul greco-catolic a fost din nou recunoscut oficial, doar o mică parte a credincioșilor ortodocși din localitatea Budești a revenit la vechea religie, astfel încât s-a ridicat problema modalității de folosire a celor două biserici din localitate, cea situată în locul denumit Josani și cea situată în locul denumit S., vechi biserici greco-catolice. În privința cimitirelor nu au existat discuții, de altfel reclamanta a arătat expres că, cimitirul aferent nr.topo 156 nu formează obiect de revendicare în acest proces.

Între cele două parohii din Budești și S. R. prin M. Finanțelor P. s-a purtat anterior un alt litigiu, inițiat în anul 2006 și care, după mai multe cicluri procesuale, a fost soluționat prin decizia civilă nr.324/A din 4.12.2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.6004 din 11.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

P. acțiunea ce a format obiect al dosarului anterior evocat, reclamanta P. R. U. cu R. G.-C. Budești a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. O. Budești, rectificarea situației tabulare a imobilului cu nr.347, atât din CF nr.3433, cât și din CF nr.109, cu repunerea părților în situația anterioară de carte funciară, prin intabularea reclamantei în CF nr.109 nr.top.347 cu titlu de lege; obligarea pârâtei la a-i preda în deplină proprietate și posesie biserica din lemn aferentă nr.topo. 347 din CF nr.109, situată în . numit „Josani”, invocând dispozițiile art.34 pct.1, art.17 și 111 din Decretul-lege nr.115/1938, nerespectarea prevederilor art.2 și 3 din Decretul nr.358/1948.

P. decizia civilă nr.324 A din 4.12.2009 Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a admis cererea precizată a reclamantei.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF nr.3433 Budești cu nr.topo 347 de sub B1 și din CF nr.109 Budești, de sub B 2, nr.topo 347, în sensul radierii dreptului de proprietate al Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din Budești, asupra nr.topo. 347 și reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea proprietarului de sub B1 din CF 109 Budești, Biserica G.-C. U., în prezent P. R. U. cu R. G.-C. Budești. A fost obligată pârâta P. O. Budești să predea reclamantei imobilul cu nr. topo.347 din CF nr.109 B, reprezentând biserică din lemn, situat administrativ în . „Josani”, în deplină proprietate și posesie. Reglându-se și aspectul cheltuielilor de judecată, s-a menținut dispoziția prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii în contradictoriu cu S. R. prin M. Economiei și Finanțelor.

Dispozițiile referitoare la rectificarea de carte funciară au fost operate în CF nr.3433 și în CF nr.109 Budești, în ce privește nr.topo 347(filele 6-7 dosar).

Predarea bisericii s-a realizat conform procesului-verbal întocmit de executor judecătoresc M. M. și P. I. N. (filele 136-139 dosar), în data de 29.10.2012 și a vizat Biserica Cimitir identificată topografic prin CF 109 Budești nr.topo.347.

După cum rezultă din probele administrate, s-a predat biserica din locul numit S., învederându-se Tribunalului că a existat în procesul anterior o eroare de denumire a bisericii amplasate pe terenul identificat cu nr.topo. 347.

Puterea de lucru judecat este o excepție de fond, absolută și peremptorie, conform dispozițiilor art.166 Cod procedură civilă și ale art.1201 Cod civil, reprezentând totodată o prezumție legală irefragabilă. Astfel, autoritatea de lucru judecat generează două efecte majore: o cerere poate fi judecată definitiv doar o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul, neputând fi contrazisă de o altă hotărâre.

Puterea de lucru judecat are un aspect pozitiv, posibilitatea părții de a se prevala de hotărârea obținută și un aspect negativ constând în imposibilitatea pentru partea care a pierdut procesul de a mai repune în discuție dreptul de care s-a prevalat. Puterea de lucru judecat presupune o triplă identitate de elemente, după cum relevă prevederile art.1201 Cod civil 1865: părți, obiect (obiectul material și dreptul subiectiv) și cauză, mai exact temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere.

În cauza R. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care vrea, între altele, ca soluția dată în mod definitiv în orice litigiu să nu mai fie apelabilă. În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în acest scop.

Excepția puterii de lucru judecat (a autorității de lucru judecat) în ipostaza procesuală prevăzută de art.166 Cod procedură civilă presupune așadar verificarea unei triple identități între litigiul pendinte și cel purtat anterior, identitate ce vizează părțile, obiectul și cauza.

Identitatea de părți nu este un perfectă, în prezentul litigiu acțiunea fiind susținută și față de pârâții S. R. și E. O. R. a Maramureșului și S., dar acest aspect nu împietează asupra unei eventuale incidențe a excepției deoarece identitatea poate fi și parțială.

Din perspectiva identității de obiect, al pretenției concrete, cele două litigii diferă deoarece în procesul purtat anterior s-a discutat rectificarea înscrierilor din CF nr.3433 Budești și CF nr.109 Budești în ce privește nr.topo.347 și, pornind de la această identificare topografică, a bisericii din lemn edificate pe ., or în acest proces pretențiile reclamantei vizează imobilul identificat cu nr.topo.156 din aceleași cărți funciare. Neexistând identitate perfectă de obiect, excepția autorității de lucru judecat nu subzistă.

În schimb, efectul pozitiv al lucrului judecat, ca prezumție, se impune într-un proces ulterior, ce are doar o legătură cu cel purtat anterior între aceleași părți, legătură în temeiul căreia s-ar ridica problema readucerii în discuție a unei chestiuni litigioase, care a fost anterior dezlegată și care nu mai poate primi o soluționare diferită, contrară unei statuări judecătorești anterioare. Această ipostază a fost de altfel antamată prin întâmpinare de către pârâtă, în dezvoltarea argumentației relative la autoritatea de lucru judecat.

În speță, situația particulară este determinată de împrejurarea că atât imobilul identificat cu nr.topo 347 cât și cel identificat cu nr.topo 156, sunt înscrise în aceeași carte funciară, nr.3433 Budești, unde au fost aduse din aceeași carte funciară, nr.109 Budești, printr-o unică operațiune și în temeiul unui act unic.

Or prin decizia civilă nr.324/A/2009 din 4.12.2009 Curtea de Apel Cluj a statuat cu putere de lucru judecat următoarele: că pârâta s-a intabulat în baza unei simple cereri cu nr.45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox R. din Budești, precum și a Decretului nr.358/1948 și a art.37 din Decretul nr.177/1948, or această simplă cerere de înscriere în cartea funciară nu are natura juridică a unui titlu de proprietate valabil care să poată servi la intabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâtei, impunându-se a fi însoțită de hotărârea judecătorească despre care face vorbire art.37 al.5 din Decretul nr.177/1948, hotărâre care în speță nu există; că pe cale de consecință pârâta nu deținea un titlu valabil care să fi servit ca temei al intabulării dreptului său de proprietate în CF și ca atare petitul în rectificarea cărții funciare, întemeiat pe dispozițiile art.34 pct.1 din decretul-lege nr.115/1938 este pe deplin întemeiat, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF din CF nr.109 nr.top.347.

Raportat la aceste aspecte, excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantei nu subzistă în speță, impunându-se a fi respinse. Ca succesoare prin practicarea cultului a fostului proprietar de carte funciară, reclamanta are calitatea și interesul de a promova prezenta acțiune, faptul că nu a contestat intabularea efectuată pe seama Parohiei Ortodoxe fiind fără relevanță în contextul în care în perioada respectivă cultul greco.catolic nici nu mai avea o ființare legală.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. O. R. a Maramureșului și S., instanța apreciază că se impune respingerea acesteia, în considerarea prevederilor art.6 lit.A IV pct.20, art.40 alin.1 lit.a, art.41, art.50 lit.e, art.64, art.84, art.92 și art.98 lit.e din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (HG nr.53/2008), în condițiile în care centrul eparhial controlează activitatea de administrare a averii parohiale, inclusiv a celei imobiliare, desfășurată de preotul paroh. Ca atare, litigiul derulat cu privire la bunurile proprietatea tabulară a Comunității locale (P.) ortodoxe din Budești implică, sub aspectul cadrului procesual pasiv, participarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și S..

Pornind de la statuările din decizia evocată, pe deplin opozabile părților litigante, instanța urmează a constata că intabularea dreptului de proprietate pe seama Comunității Locale (Parohiei) Ortodoxe Române din . nr.3433 Budești, nr.topo 156 (transcris din CF nr.109 Budești nr.topo 156) asupra imobilelor în natură biserică și cimitir s-a efectuat fără titlu.

În acest context, al incidenței prezumției puterii de lucru judecat, devine de prisos analizarea argumentelor pârâtei-reclamante în ce privește corectitudinea întocmirii CF nr.109 Budești, a intabulării dreptului de proprietate al Bisericii Române Unite cu R. greco-catolică, toate acestea reprezentând noi argumente a căror admitere ar fi de natură să conducă la combaterea aspectelor reținute între părți pe cale judiciară, prin hotărârea judecătorească anterioară și care își produce pe deplin efectele între părți. Contestarea legalității reflectării tabulare a dreptului ce a aparținut anterior Bisericii G.-Catolice Unite, în ce privește întocmirea și ținerea cărții funciare ridică de altfel implicit problema legalității intabulării dreptului pârâtei, care s-a operat în aceeași carte funciară.

Pe cale de consecință, în aplicarea prevederilor art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938, aplicabil în speță, raportat la Decizia nr.XXI/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, raportat la lipsa titlului (cererea cu nr.45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox R. din Budești, neînsoțită de hotărârea judecătorească prevăzută de art.37 al.5 din Decretul nr.177/1948, neconstituind un tilu valabil), se va constata nulitatea absolută a înscrierii dreptului de proprietate pe seama Comunității locale (Parohiei) Ortodoxe Române din . privește imobilul identificat cu nr.topo. 156, urmând a se dispune rectificarea înscrierilor, prin radierea dreptului de proprietate al aceste comunități ortodoxe și revenirea la situația anterioară de carte funciară, în favoarea Bisericii G.-Catolice Unite.

Având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar M. M., întrucât imobilul identificat cu nr.topo. 156 este înscris în CF fără suprafață determinată, iar din măsurătorile efectuate a rezultat că suprafața este de 5935 m.p., se va dispune relevarea acestei suprafețe în cartea funciară.

Celelalte cereri formulate de către reclamantă cu finalitatea constatării unui drept de proprietate actual al acesteia, cu consecința obligării pârâtei la predarea bisericii edificate pe terenul identificat cu nr.topo 156 Budești din CF nr.109 și 3433 Budești nu pot fi primite.

În ce privește modalitatea în care S. R. a înțeles să determine limitele și procedura de restituire a bunurilor care au aparținut comunității creștinilor greco-catolici, se reține că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art.1 din primul protocol adițional la Convenție nu impune statelor contractante, pentru compensarea abuzurilor petrecute înainte de ratificare, o obligație generală de restituire, acestea păstrând libertatea de a determina domeniul de aplicare a legislației, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie dreptul de proprietate etc.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul-lege nr.126/1990, situația lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. și au fost preluate de Biserica O. R. urma să fie stabilită de către o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Eșecul acestor etape prealabile, relevat în speță prin actele depuse la filele 9-13 dosar, deschide calea acțiunii în justiție. Lăcașul de cult nu este vizat prin dispozițiile OUG nr.94/2000, având un regim juridic și afectiv special, întrucât reprezintă nu doar locul sacru de exteriorizare a ritualului specific cultului, ci și un element subiectiv și de identitate pentru practicant, un punct de raportare semnificativ al conștiinței religioase.

Lăcașul de cult nu poate fi gândit practic, prin prisma unor date obiective, el este inseparabil de componenta umană a credincioșilor care-l doresc, titulari ai libertății religioase, este finalmente un corolar al acesteia, o modalitate concretă de exprimare, de exteriorizare a credinței.

Acesta este motivul pentru care, în considerarea interdependenței și condiționării reciproce a elementelor biserică-comunitate religioasă, prin art.3 din Decretul-lege nr. 126/1990 s-a prevăzut criteriul „dorinței credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri”. Operant în fața comisiilor mixte, acest criteriu își păstrează aplicabilitatea și în cadru judiciar; în cauza Pincova și Pinc vs. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate”.

Preluarea bisericii din Josani în anul 1948 de la comunitatea greco-catolică a fost una abuzivă; instanța este chemată însă să decidă dacă preluarea lăcașului de cult de la comunitatea ortodoxă, în anul 2014, nu reeditează această inechitate.

Declararea în afara legii a cultului greco-catolic și preluarea lăcașurilor de cult în anul 1948 au produs efecte pe care instanța nu le poate ignora, cel mai important fiind cel de conștiință religioasă. Locuitorii din Budești, ortodocși, sunt foștii greco-catolici din 1948 sau urmașii acestora și au dezvoltat atașamentul față de religia ortodoxă, pe care nu au abandonat-o decât într-un număr redus, după anul 1990, nedorind să revină la vechiul cult.

Pârâta-reclamantă a preluat biserica ortodoxă din litigiu, în aplicarea prevederilor art.37 alin.3 din Decretul nr.177/1948. Legitimitatea pârâtei-reclamante în păstrarea acestei proprietăți este conferită de dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, în acest sens fiind voința majorității credincioșilor din Săpânța, care sunt ortodocși.

Din depoziția martorilor C. V. și B. G. rezultă că în prezent greco-catolicii folosesc biserica din S., comunitatea ortodoxă (care este de 2-3 ori mai mare față de cea greco-catolică în Budești, fiind 70-80 greco-catolici la peste 800 de case), folosește doar ocazional biserica din Josani deoarece este construită o catedrală ortodoxă în localitate.

Martorul B. G., propus de reclamantă, a arătat că în biserica retrocedată (S.) pot intra 200 de enoriași (deci credincioșii își pot oficia cultul) dar există inconveniente generate de distanță, biserica din S. fiind cam la 3 km distanță de centrul localității Budești, în timp ce biserica Josani este amplasată în centrul localității.

De asemenea, martorul B. V. a arătat că potrivit ultimului recensământ din 2011, s-au declarat în Budești 2280 credincioși ortodocși și 42 credincioși greco-catolici.

La nivelul anului 1941, în Budești erau 2542 locuitori greco-catolici, din totalul de 3.123 locuitori (439 evrei- fila 210 dosar).

Conform adresei nr.92 din 3.02.2014 emisă de Institutul Național de S.-Direcția Județeană de S. Maramureș (fila 335 dosar), numărul total al cetățenilor comunei Budești este de 3024 persoane, din care la Recensământul Populației și Locuitorilor din octombrie 2011 au fost recenzați 2822 ortodocși (93,3%) și 129 greco-catolici (4,3%).

Apoi, conform adresei nr.132/17.02.2014 emisă de aceeași entitate (fila 395 dosar), populația comunei Budești, fără satul aparținător S., este de 2201 persoane din care 2125 persoane de religie ortodoxă și 55 persoane de religie greco-catolică.

De asemenea, la filele 255-295 dosar s-au depus tabelul nominal cu credincioșii ortodocși din comuna Budești (fără . P. O. Budești în acest dosar.

Rezultă așadar că voința majorității credincioșilor din localitate este ca biserica în litigiu să rămână spre oficierea slujbelor religioase ortodoxe specifice.

În aprecierea instanței, prevederile art.3 din Decretul-lege nr.126/1990 au generat în beneficiul acestei comunități, independent de situația reflectată tabular, un drept de proprietate ope legis, care poate fi opus proprietarului de carte funciară, fiind mai preferabil și mai actual, în concordanță cu realitatea religioasă a zonei, sens în care cererea reclamantei, întemeiată pe prevederile art.480 Cod civil 1864 va fi respinsă.

Structura organizatorică specifică unei comunități religioase nu poate fi privită disociat de însăși această comunitate, care o susține și o justifică. În speță, nu se ridică nici problema limitării libertății religioase a greco-catolicilor din Budești deoarece aceștia beneficiază de un lăcaș de cult pentru practicare, suficient în prezent pentru cele cîteva zeci de credincioși.

În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, instanța constată că, raportat la temeiurile de drept invocate, la cauza relevată, aceasta se impune a fi respinsă.

Astfel, nu se poate reține incidența prescripției prevăzute de art.27 din Decretul-lege nr.115/1938 deoarece textul legal la care face referire pârâta presupune o posesie de bună-credință. În condițiile în care în perioada 1948-1990 cultul greco-catolic nu a fost recunoscut ca având ființare legală, posesia bunurilor în această perioadă a fost fondată și conservată prin acte de violență, în sensul prevederilor art.1851 Cod civil 1864, fiind astfel viciată.

Apoi, prin prevederile art.3 din Decretul-lege nr.126/1990 s-a transferat problema soluționării situației juridice a lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. prioritar în sarcina comisiei mixte formate din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, dar acest aspect nu a generat un titlu pentru comunitatea ortodoxă, de natura celui invocat prin cererea reconvențională, fiind de asemenea exclusă buna-credință în sensul prevederilor art.1898 Cod civil 1864 deoarece caracterul abuziv al preluării acestor lăcașuri era cunoscut și recunoscut chiar de legiuitor prin adoptarea succesivă a unei legislații reparatorii.

În ce privește dobândirea dreptului de proprietate „prin construire”, se reține pe de o parte că o atare modalitate de augumentare patrimonială, privită independent, ut singuli, nu este reglementată în legislația aplicabilă, iar pe de altă parte susținerile pârâtei-reclamante relative la edificarea bisericii în litigiu de către comunitatea ortodoxă nu au fost probate de o manieră convingătoare (fiind contestate de către reclamantă).

În ceea ce privește biserica „Sf.N.” Budești Josani, conform adresei depuse la fila 115 dosar, aceasta este construită în anul 1643, fiind monument istoric Unesco. Prima atestare documentară a ființării Bisericii Unite cu R. în Transilvania este 7.10.1698 (prin adresa depusă la fila 316 s-a indicat aproximativ anul 1700).

Cartea funciară nr.109 a localității Budești a fost înființată anterior anului 1900, în temeiul Regulamentului de Carte funduară din 15.12.1855, introdus în Transilvania prin Ordonanța Ministerului Justiției nr.264/05.02.1870, după cum a comunicat instanței O.C.P.I. Maramureș prin adresa depusă la filele 196-197 dosar.

Împrejurarea că biserica a fost edificată în anul 1643 nu probează decât cel mult faptul că aceasta a fost ridicată de cultul greco-catolic recunoscut oficial în Transilvania, nicidecum faptul că ar fi fost construită de comunitatea ortodoxă. Este cunoscut și susținut documentar istoric obiceiul persoanelor influente și avute ale vremii de a ridica lăcașuri de cult, în diverse scopuri, pentru uz personal ori ca recompensă, sau drept mulțumire, neexistând dincolo de orice dubiu o legătură necesară între lăcașul edificat și convingerea religioasă personală a ctitorului.

Raportat la toate aceste considerente, cererea reconvențională se va respinge conform dispozitivului.

În ce privește cheltuielile de judecată, se reține că reclamanta-pârâtă a făcut dovada efectuării acestora la nivelul sumei de 5270 lei reprezentând onorariu avocat 3200 lei conform chitanțelor depuse la dosar și atașate concluziilor scrise și 2070 lei onorariu expert (fila 194, fila 365 dosar). Sumele solicitate pentru administrarea probei testimoniale nu au fost probate sub aspectul avansării lor.

Pârâta-reclamantă a avansat cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 lei onorariu avocat (filele 337-338 dosar) și 3611 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale (fila 133 dosar).

Ținând seama de limitele în care a fost admisă cererea principală, în aplicarea prevederilor art.276 Cod procedură civilă 1865, instanța va proceda la compensarea acestor cheltuieli până la nivelul sumei de 3.000 lei și va respinge cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtei-reclamante la plata diferenței de cheltuieli efectuate.

După compensare, cheltuielile de judecată avansate de pârâta-reclamantă sunt de 7000 lei (taxa de timbru neputând fi acordată deoarece cererea reconvențională s-a respins). Din acest cuantum, având în vedere apărările formulate față de acțiunea principală, măsura în care acestea au fost reținute de instanță, se apreciază că proporția culpei procesuale finale a reclamantei este redusă, aceasta urmând a fi obligată, în aplicarea prevederilor art.274 al.1 Cod procedură civilă 1865 să achite pârâtei-reclamante P. O. R. Budești suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale, după compensare.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

 

Respinge cererea de repunere pe rol, formulată de pârâta P. O. R. Budești.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., invocată de acesta și de pârâta P. O. R. Budești.

Respinge excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru judecat, invocate de pârâta P. O. R. Budești.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. O. R. a Maramureșului și S., invocată de aceasta.

Admite în parte acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta P. R. U. cu R. G.-C. Budești, cu sediul în satul Budești, ., cod de înregistrare fiscală_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în satul B. nr.8/A, . Maramureș, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P. O. R. Budești cu sediul în ., județul Maramureș și cu pârâții E. O. R. a Maramureșului și S., cu sediul în Baia M., ..5, județul Maramureș și S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., cu sediul procesual ales la Direcția Generală a Finanțelor P. Maramureș cu sediul în Baia M. ..2A, județul Maramureș.

Constată că intabularea dreptului de proprietate pe seama Comunității Locale/Parohiei/ Ortodoxe Române din . nr.3433 Budești, nr.topo.156 (transcris din CF nr.109 Budești, nr.topo 156) asupra imobilelor în natură biserică și cimitir s-a efectuat fără titlu.

Constată nulitatea absolută a înscrierii dreptului de proprietate pe seama Comunității Locale/Parohiei/ Ortodoxe Române din . nr.3433 Budești, nr.topo.156 (transcris din CF nr.109 Budești, nr.topo 156) asupra imobilelor în natură biserică și cimitir.

Dispune rectificarea înscrierilor din CF nr.3433 Budești nr.topo 156, de sub B1 și din CF nr.109 Budești, nr.topo.156, de sub B2, prin radierea dreptului de proprietate al Comunității Locale/Parohiei/Ortodoxe Române din . la situația anterioară de carte funciară, în favoarea Bisericii G.-Catolice Unite.

Dispune înscrierea suprafeței terenului, aferent nr.topo.156, ca fiind de 5935 m.p., conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar M. M..

Respinge celelalte petite ale acțiunii introductive, ulterior precizată și completată.

Ia act de renunțarea pârâtei reclamante la judecata petitului din cererea reconvențională vizând lucrările de consolidare a imobilului biserică în litigiu.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă P. O. R. Budești, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. R. U. cu R., G.-C. Budești.

Anulează cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în data de 17.03.2014 în numele Asociației de R. și Susținere a Comunității Creștinilor Ortodocși a comunei Budești, cu sediul în ., județul Maramureș.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către reclamanta-pârâtă P. R. U. cu R., G.-C. Budești și de către pârâta-reclamantă P. O. R. Budești, până la concurența sumei de 3.000 lei și respinge cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtei-reclamante la plata diferenței de cheltuieli efectuate.

Obligă pe reclamanta-pârâtă P. R. U. cu R., G. C. Budești să achite pârâtei-reclamante P. O. R. Budești suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale, după compensare.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 16.04.2014.

 

PREȘEDINTE GREFIER

S.-T. A.-A. P. F.

Red.S.T.A./01.07.2014